ICCJ. Decizia nr. 2171/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2171/2011
Dosar nr.4732/108/2009
Şedinţa publică din 10 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta W.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Arad, prin primar, Primarul municipiului Arad, W.A. şi W.A.M., anularea Dispoziţiei primarului nr. 2943 din 03 iulie 2009, constatarea calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi obligarea primarului la emiterea unei alte dispoziţii în sensul admiterii cererii de restituire în natură sau prin echivalent bănesc a imobilului din Arad, ca fiind formulată în termen şi restituirea imobilului în natură şi respectiv, în echivalent bănesc pentru acele apartamente din imobil pentru care restituirea în natură nu se mai poate efectua în condiţii legale, în coproprietate, conform cotelor legale de moştenire cu pârâţii de ordin 2 şi 3, în calitate de moştenitori legali ai antecesorilor, proprietari ai acestui imobil.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin Dispoziţia nr. 2943 din 3 iulie 2009 a Primarului municipiului Arad a fost admisă cererea de restituire în natură a apartamentului nr. X şi în echivalent a celorlalte apartamente din imobilul situat în Arad, în favoarea persoanelor îndreptăţite – pârâţii de gradul 2 şi 3, moştenitori legali ai fratelui reclamantei, W.R., moştenitor legal în cotă parte cu reclamanta, în calitate de descendenţi, fii ai proprietarilor tabulari.
Reclamanta a arătat că, prin această dispoziţie, s-a soluţionat şi cererea sa de restituire a imobilului, în calitate de moştenitoare legală şi a susţinut că în mod greşit s-a apreciat că notificarea formulată de ea nu s-ar fi realizat în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
A mai susţinut că, la data de 9 noiembrie 2001, fratele reclamantei a înregistrat cererile de restituire a apartamentelor şi că, în virtutea calităţii sale de comoştenitoare, notificările respective, conform înţelegerii dintre ei la acel moment, urmau să-i profite şi ei. Ba mai mult, la data de 6 iunie 2002, împreună cu fratele său, a dat o declaraţie pe proprie răspundere, potrivit căreia, tatăl ei nu primise nici o despăgubire pentru imobilele în discuţie.
Prin sentinţa nr. 38 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Arad, secţia civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta W.E.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001 au fost depuse numai de către W.R., fratele reclamantei, iar prin dispoziţia nr. 2943 din 03 iulie 09 s-a restituit în natură numiţilor W.A.M. şi W.A., în calitate de moştenitori ai acestuia, apartamentul nr. X din imobilul situat în Arad şi li s-a acordat un drept special de folosinţă asupra cotei de 22/396 m.p. aferenţi acestui apartament. Totodată, li s-au acordat despăgubiri pentru apartamentele X, Y.a, Z şi W, precum şi pentru terenul aferent acestora.
Tribunalul a reţinut că reclamanta a depus în anul 2003 o precizare la notificare, în sensul că notificarea a fost depusă şi în numele ei, însă din notificări nu rezultă acest fapt.
Constatând că reclamanta nu a depus notificarea până la data de 14 noiembrie 2002, termen prevăzut de Legea nr. 10/2001, Tribunalul a apreciat că acţiunea urmează să fie respinsă.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 104/A din 22 aprilie 2010, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă.
În considerentele hotărârii, instanţa de apel a arătat că, în mod corect prima instanţă a reţinut că notificările în vederea constatării calităţii de persoană îndreptăţită, în temeiul art. 22 din Legea nr. 10/2001, au fost depuse numai de către W.R., fratele reclamantei şi că din conţinutul notificării nu rezultă că ar fi fost depusă şi în numele ei.
Instanţa de apel a mai arătat că, calitatea de moştenitor legal invocată de către reclamantă nu este contestată, însă beneficiul legii speciale este în favoarea acelui moştenitor care a declanşat în mod direct procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, eventualele pretenţii ale moştenitorilor care nu au declanşat această procedură putându-se soluţiona doar pe calea dreptului comun faţă de comoştenitorul beneficiar al prevederilor Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta W.E., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că notificarea depusă de fratele său a fost făcută în numele amândurora şi că, de altfel, în certificatul de moştenitor este evidenţiat faptul că şi ea are calitatea de moştenitoare.
Recurenta a susţinut că, în virtutea calităţii sale de comoştenitoare, notificările formulate de fratele său, conform înţelegerii existente între ei la acel moment, urmau să îi profite şi acesteia şi că a avut convingerea că restituirea imobilelor se va face către foştii proprietari, respectiv părinţii săi, urmând ca proprietatea asupra acestora să se împartă apoi pe linie succesorală.
Recurenta a mai susţinut că, faţă de actele aflate la dosar, care atestă demersurile pe care le-a făcut, apreciază că şi-a manifestat voinţa în termenul prevăzut de lege, ca urmare a înţelegerii avute cu fratele său, cu atât mai mult cu cât cerinţele de ordin formal prevăzute de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au fost îndeplinite prin notificarea pe care aceasta a formulat-o la data de 21 februarie 2003.
De asemenea, recurenta a susţinut că cererea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, formulată de succesorii proprietarului imobilului preluat abuziv reprezintă un act de conservare, iar în cazul actelor de conservare coindivizarii se reprezintă reciproc, actele de conservare încheiate de către un singur coproprietar fiind validate, în mod constant, în temeiul gestiunii de afaceri.
Examinând Decizia recurată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, W.R., fratele recurentei-reclamante, a solicitat, în nume propriu, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Arad, (compus din mai multe apartamente), arătând că imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului-Lege nr. 92/1950 şi preluat abuziv de stat de la proprietarii tabulari W.F. şi B.M., căsătorită W., arătând că aceştia sunt părinţii săi, că sunt decedaţi şi că el este moştenitorul acestora.
Prin urmare, din modul în care au fost formulate notificările, nu rezultă, aşa cum susţine recurenta, că ar fi fost făcută în numele ambilor moştenitori, deci şi în numele acesteia.
De asemenea, din conţinutul acestor notificări nu reiese că fratele recurentei ar fi avut intenţia de a lucra, la acel moment, în acelaşi timp, în interes propriu şi în interesul surorii sale, pentru a fi în prezenţa unei gestiuni de afaceri, atâta timp cât prin aceste notificări nu se face nicio menţiune cu privire la existenţa şi a unei alte moştenitoare, iar notificatorul a solicitat restituirea doar în numele său.
Or, câtă vreme din conţinutul notificării nu rezultă că între notificator şi sora sa, reclamanta recurentă din prezenta cauză, a operat gestiunea de afaceri, în sensul că notificarea, ca act juridic, a fost făcută şi în interesul surorii sale, în mod legal instanţele de fond şi de apel au reţinut că nu are relevanţă faptul că reclamanta a depus în anul 2003 o precizare la notificare în sensul că notificarea a fost depusă şi în numele ei, atâta timp cât din conţinutul acesteia nu rezultă acest aspect.
În aceste împrejurări, recurenta – reclamantă W.E., în calitatea sa necontestată de comoştenitoare, avea obligaţia, la rândul său, de a urma procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi de a depune notificare în termenul legal, lucru care nu s-a întâmplat.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta W.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta W.E. împotriva deciziei nr. 104/A din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2174/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2167/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
