ICCJ. Decizia nr. 2167/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2167/2011
Dosar nr.26398/3/2008
Şedinţa publică din 10 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanţii M.A.M., M.T., M.M.I., C.M.C. şi B.Z.P. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Bucureşti, prin Primarul General, desfiinţarea Dispoziţiei nr. 10818 din 13 iunie 2008 emisă de pârâtă, privind restituirea în natură a apartamentelor din imobilul situat în Bucureşti, ca fiind nelegală şi obligarea pârâtei să emită o dispoziţie în conformitate cu prevederile legii şi conformă dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti care stau la baza emiterii acestei dispoziţii.
În cauză, a fost formulată cerere de intervenţie în interes propriu de către N.D.C.
Prin sentinţa nr. 786 din 3 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de N.D.C. şi a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, prin Dispoziţia nr. 10818 din 13 iunie 2008, în temeiul notificărilor înregistrate sub nr. 2554/2001 şi nr. 40/2001, s-au restituit în natură în proprietatea numiţilor N.D.C. şi M.C.D. apartamentele situate în imobilul din Bucureşti, respingându-se notificarea reclamanţilor ca fiind formulată de persoane care nu aveau la data depunerii acesteia procură valabilă pentru revendicarea unor bunuri în temeiul Legii nr. 10/2001.
S-a arătat că, printr-o dispoziţie anterioară, respectiv Dispoziţia nr. 4337 din 1 iulie 2005, emisă în baza aceloraşi notificări, s-a restituit în proprietatea aceloraşi persoane mai sus menţionate, cota de 2/3 din imobil, mai puţin apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995 iar cu privire la notificarea reclamanţilor, aceasta a fost respinsă cu aceeaşi motivare ca şi cea din dispoziţia contestată în prezent.
Întrucât prin Decizia civilă nr. 716/A din 16 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 cu privire la apartamentele din imobil, în cauză s-a emis Dispoziţia nr. 10818 din 13 iunie 2008, prin care au fost restituite şi aceste apartamente în natură persoanelor îndreptăţite.
Tribunalul a constatat că notificarea nr. 2554/2001 a fost formulată de numita M.A. (decedată ulterior depunerii acesteia) prin moştenitori N.D.C., iar notificarea nr. 40/2001 a fost formulată şi semnată doar de numita M.T. (decedată ulterior depunerii notificării), singurul moştenitor al acesteia fiind M.C.D.
Prima instanţă a reţinut că, această din urmă notificare ce a fost formulată şi în numele reclamanţilor, nu poartă decât semnătura numitei M.T. şi nu s-a probat cu nici un act depus la dosar (procură, împuternicire sau mandat) că reclamanţii ar fi mandatat pe notificatoare pentru începerea demersurilor necesare revendicării imobilului în baza Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 336A din 25 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei pronunţată de Tribunal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a arătat că efectul deciziei civile nr. 716/2006, al cărui obiect a fost acela de constatare a nulităţii unor acte juridice de vânzare – cumpărare, este cel al repunerii părţilor în situaţia anterioară, în cauză apartamentele din imobil reintrând în proprietatea statului.
S-a apreciat că, în acest caz, unitatea deţinătoare nu poate dispune restituirea în natură a bunurilor decât prin raportare la persoanele îndreptăţite care au sesizat-o legal prin notificare, aspect care a fost dezlegat irevocabil în prezenta cauză, prin respingerea contestaţiei împotriva dispoziţiei nr. 4337/2005, care a reţinut că apelanţii – contestatori nu au făcut dovada unei procuri valabile în persoana celei care a formulat notificările nr. 40 din 17 mai 2001 şi nr. 2554/2001.
Curtea de Apel a arătat că această soluţie se impune având în vedere dispoziţiile de ansamblu ale art. 4 alin. (4), art. 45 şi 46 din Legea nr. 10/2001, restituirea celor două apartamente efectuându-se în cadrul procedurii administrative demarate prin notificările nr. 2554/2001 şi nr. 40/2001 şi în completarea soluţionării notificărilor respective.
Astfel, după pronunţarea deciziei civile nr. 716/2006 nu mai exista niciun impediment pentru restituirea în natură a celor două apartamente persoanelor care au investit legal unitatea deţinătoare, întrucât altă notificare formulată de apelanţi nu a fost dovedită.
Instanţa de apel a mai reţinut că, stabilirea calităţii de moştenitori legali a reclamanţilor în cadrul acţiunii privind constatarea nulităţii actelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 nu produce nici un efect în procedura administrativă, câtă vreme nu au sesizat legal unitatea deţinătoare, împrejurare echivalentă cu lipsa notificării.
În consecinţă, s-a reţinut că dispoziţia emisă de Municipiul Bucureşti este legală, în condiţiile în care nici în prezent reclamanţii nu au făcut dovada unei procuri/împuterniciri acordate în acest scop defunctei M.T., aspect care rezultă chiar din cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii M.A.M., M.T., M.M.I., C.M.C. şi B.Z.P., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenţii au arătat că dispoziţia contestată încalcă normele legale privind punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti.
Astfel, instanţa, în mod greşit, a interpretat natura actului juridic doar din punct de vedere administrativ, prin raportare doar la dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi nu la normele de drept civil şi de procedură civilă.
În acest sens, au susţinut că, în cauză, nu ne aflăm în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, ci într-o procedură civilă de executare silită a unei hotărâri judecătoreşti, soluţia legală fiind aceea a desfiinţării dispoziţiei atacate şi obligării pârâtei să emită o dispoziţie conformă dispozitivului hotărârii ce se execută.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că soluţia instanţei de apel, prin care a fost menţinută hotărârea primei instanţe, este nelegală, întrucât recurenţii şi-au însuşit atât notificările făcute şi în numele lor, cât şi acţiunile introduse în instanţă pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de stat cu chiriaşii.
Recurenţii au arătat că, nefiind în ţară, au fost reprezentaţi de mătuşile lor, M.A. şi M.T., iar apoi de moştenitorii acestora, atât în demersurile făcute la autorităţile administrative, cât şi la instanţele de judecată.
Recurenţii au mai susţinut că, în speţă, trebuiau aplicate doar normele de drept comun.
De asemenea, au arătat că, în mod greşit s-a reţinut că nu au sesizat legal unitatea deţinătoare, împrejurare echivalentă lipsei notificării, atâta timp cât la dosarul administrativ au fost depuse toate actele de stare civilă privind pe recurenţi, care au avut, alături de rudele lor, o atitudine activă în demersurile făcute pentru obţinerea imobilului.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Deşi, prin recursul declarat, recurenţii-reclamanţi au invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, vizând tot o aplicare greşită a legii, astfel că dezvoltarea acestora permite încadrarea lor în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate împreună cu susţinerile subsumate acestui motiv de recurs, astfel cum au fost formulate de recurenţi.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată, recurenţii-reclamanţi au solicitat anularea dispoziţiei nr. 10818 din 13 iunie 2008 emisă de Primăria municipiului Bucureşti şi obligarea pârâtei să emită o nouă dispoziţie în conformitate cu prevederile legale şi cu dispoziţiile hotărârii judecătoreşti care stau la baza emiterii dispoziţiei atacate.
Aşa fiind, se constată că, prin dispoziţia sus-menţionată, la emiterea căreia s-au avut în vedere notificările nr. 2555/2001 şi nr. 40/2001, precum şi Decizia civilă nr. 716/A din 16 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, s-au restituit în natură apartamentele din imobilul situat în Bucureşti, cota parte indiviză din părţile şi dependinţele de folosinţă comună, împreună cu cota de teren în suprafaţă de 67,38 m.p., către N.D.C. şi M.C.D., iar în privinţa recurenţilor reclamanţi, a fost respinsă solicitarea de restituire a imobilului, pe motiv că „ a fost formulată de persoane care nu aveau la data depunerii notificării o procură valabilă pentru revendicarea unor bunuri în baza Legii nr. 10/2001".
Prin notificarea nr. 40 din 17 mai 2001, formulată de M.T., în numele său şi al moştenitorilor în viaţă, respectiv M.A., T.M., A.M., M.I., B.P. şi B.C., aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, proprietatea defunctului M.T., ce a fost preluat prin Decretul nr. 92/1950.
La dosarul administrativ au fost depuse şi actele de stare civilă ale recurenţilor-reclamanţi, în calitate de moştenitori ai autorului.
Conform normelor legale referitoare la succesiune, dreptul subiectiv la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului pentru care s-a formulat notificarea s-a transmis către moştenitori.
În cauză, faptul că şi reclamanţii au calitatea de moştenitori nu a fost contestat.
De altfel, aceştia au avut calitatea de reclamanţi şi în Dosarul nr. 2864/3/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în care s-a pronunţat Decizia nr. 716A din 6 aprilie 2006, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, privind cele două apartamente care fac obiectul dispoziţiei contestate în prezenta cauză.
În aceste împrejurări şi având în vedere modul în care a fost formulată notificarea (atât în nume propriu, cât şi în numele celorlalţi moştenitori), precum şi atitudinea moştenitorilor, se constată că între persoana notificatoare şi recurenţii-reclamanţi a operat gestiunea de afaceri, în sensul că, prin notificarea formulată, M.T. a făcut un act juridic util celorlalţi moştenitori, care reprezintă un act de conservare, întrucât s-a urmărit evitarea pierderii unei valori patrimoniale.
Pentru a fi în prezenţa gestiunii de afaceri gerantul poate lucra, aşa cum s-a întâmplat în prezenta cauză, în acelaşi timp, în interes propriu şi în interesul altuia.
În plus, ratificarea gestiunii de afaceri duce la convertirea acesteia retroactiv într-un contract de mandat.
Or, reclamanţii au arătat chiar prin acţiunea introductivă că îşi însuşesc notificarea formulată de comoştenitoarea lor pentru imobilul în litigiu.
Ca atare, faţă de principiul indivizibilităţii moştenirii şi având în vedere atitudinea notificatoarei, care a adus la cunoştinţă emitentului dispoziţiei existenţa şi a altor moştenitori, solicitând restituirea şi în numele acestora, aşa cum rezultă fără echivoc din modul în care este formulată notificarea, duce la concluzia că, prin demersurile făcute, atât notificatoarea, cât şi recurenţii-reclamanţi au urmărit valorificarea drepturilor succesorale, în cadrul Legii nr. 10/2001.
În aceste condiţii, se constată că, în mod greşit, instanţele de fond şi de apel au reţinut că lipsa unei procuri valabile la data formulării notificării echivalează cu lipsa unei notificări şi că, prin urmare, reclamanţii nu au sesizat legal unitatea deţinătoare.
Întrucât, prin soluţiile pronunţate, instanţele anterioare au soluţionat cauza fără a intra practic în cercetarea fondului, pentru a nu prejudicia părţile de un grad de jurisdicţie şi inclusiv pentru a nu le încălca dreptul la un proces echitabil, potrivit dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, instanţa, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 314 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanţii M.A.M., M.T., M.M.I., C.M.C. şi B.Z.P., va casa Decizia, va admite apelul declarat de reclamanţi, va desfiinţa sentinţa, iar în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., cauza va fi trimisă spre rejudecare aceluiaşi Tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii M.A.M., M.T., M.M.I., C.M.C. şi B.Z.P. împotriva deciziei nr. 336A din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, pe care o casează.
Admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 786 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Desfiinţează sentinţa civilă sus-menţionată şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2171/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2169/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
