ICCJ. Decizia nr. 2165/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2165/2011
Dosar nr.3457/1/2010
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24 noiembrie 2010 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, U.L.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Primăria Municipiului Bacău şi C.A., revizuirea deciziei nr. 2274 din 14 aprilie 2010 a acestei instanţe.
- În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că aceeaşi situaţie de fapt, privind nedepunerea notificării în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, a făcut obiectul unui alt Dosar (nr. 1010/110/2008) în care s-a stabilit în sens contrar, respectiv că notificarea depusă la 30 iulie 2001 a fost transmisă în termen.
Această notificare a fost transmisă de mama revizuentei în nume propriu şi în numele revizuentei.
- S-a susţinut că Decizia este în contradicţie cu toată jurisprudenţa C.E.D.O. în care s-a stabilit (cu referire la cauzele Păduraru şi Beian) că practica neunitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil prev. de art. 6 parag. 1 din Convenţie, fiind contrară principiilor securităţii juridice.
În felul acesta, a fost încălcat rolul instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, evitându-se apariţia divergenţelor jurisprudenţiale.
- În ce priveşte cererea de intervenţie formulată de C.A., aceasta a fost în mod greşit admisă, având în vedere că intervenienta nu are calitate de succesor legal sau testamentar al numitei P.E.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 322 pct. 2, 7 şi 9 C. proc. civ.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare, obligatorie în condiţiile art. 326 alin. (2) C. proc. civ.
Examinând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată că ele nu se circumscriu motivelor de revizuire invocate, pentru a face posibilă retractarea sau anularea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit deciziei nr. 2274 din 14 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, ce face obiect al revizuirii, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta U.L.A. împotriva deciziei nr. 40 din 22 aprilie 2009, găsindu-se neîntemeiate criticile formulate de recurentă cu referire la dispoz. art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
- Soluţia adoptată de instanţa de recurs nu este susceptibilă de motivul de revizuire prev. de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. (care are ca ipoteze pronunţarea instanţei asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nepronunţarea asupra unui lucru cerut ori acordarea a mai mult decât s-a cerut).
Instanţa s-a pronunţat asupra căii de atac a recursului care a învestit-o, prin respingerea acesteia, astfel încât, raportat la soluţia adoptată, este evident că nu este îndeplinită situaţia premisă prev. de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. (hotărârea instanţei de recurs să fi evocat fondul) pentru a face admisibilă revizuirea.
- Cu referire la motivul prev. de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se pretinde că prin hotărârea supusă revizuirii s-a statuat în mod diferit – în legătură cu situaţia notificării transmise în condiţiile Legii nr. 10/2001 – decât s-a făcut prin hotărârea pronunţată în Dos. nr. 1010/110/2008 (conform căreia s-a apreciat că notificarea ar fi fost depusă în termen).
Acest caz de revizuire îşi are fundamentul şi constituie un remediu pentru ipoteza în care, pronunţându-se o a doua hotărâre în aceeaşi pricină („între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate") se nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Admiţând că prin intermediul acestui motiv de revizuire se protejează atât efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (care interzice realizarea unei noi judecăţi, în condiţii de identitate de părţi, obiect, cauză), cât şi cel pozitiv (care presupune că aspectul litigios dezlegat pe cale incidentală într-un proces să nu fie contrazis cu ocazia unei judecăţi ulterioare), se constată că în speţă nu se regăseşte nici una din aceste situaţii.
Ceea ce pretinde revizuenta, prin critica formulată, vizează aşa – numitul efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în legătură cu modalitatea în care s-a statuat asupra transmiterii notificării în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 (care s-ar fi făcut diferit prin hotărârea supusă revizuirii faţă de dezlegarea dată prin hotărârea pronunţată în Dosarul nr. 1010/110/2008).
Susţinerea nu poate fi primită, în condiţiile în care această apărare a fost formulată şi avută în vedere în cadrul recursului, instanţa stabilind că este lipsită de relevanţă analiza făcută într-o judecată anterioară în legătură cu notificarea transmisă la 30 iulie 2001, câtă vreme obiectul procesului (finalizat prin Decizia nr. 2274 din 14 aprilie 2010) îl reprezintă notificările nr. 43 din 10 martie 2003 şi nr. 113/bis/2005, notificări transmise cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Aşadar, contrar susţinerii revizuentei, cea de-a doua instanţă a avut în vedere, analizând apărările formulate, modalitatea în care a fost apreciată respectarea termenului de transmitere a notificării din 30 iulie 2001, împrejurare care a fost însă considerată nerelevantă în cauză, în condiţiile în care obiectul procesului era reprezentat de alte notificări.
Ca atare, neregăsindu-se în speţă situaţia de încălcare a efectului autorităţii de lucru judecat, se constată că motivul de revizuire prev. de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat.
- În ce priveşte temeiul revizuirii dat de dispoz. art. 322 pct. 9 C. proc. civ., invocarea acestuia s-a făcut în afara conţinutului normei legale.
Potrivit textului menţionat, revizuirea unei hotărâri se poate obţine „dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorită unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate".
Aceasta înseamnă că trebuie să existe o hotărâre a instanţei europene care să fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale cu referire la situaţia particulară a persoanei care, promovând cererea de revizuire poate obţine înlăturarea efectelor negative ale judecăţii, prin retractarea hotărârii.
În speţă însă, revizuenta nu se prevalează de existenţa unei asemenea hotărâri a Curţii Europene, ci face referire, în general, la jurisprudenţa acestei instanţe care ar fi sancţionat o practică neunitară a instanţei supreme, de natură să încalce art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. De asemenea, sunt menţionate două hotărâri (cauza Păduraru şi Beian împotriva României), dar nu şi o hotărâre care să o privească pe revizuentă, aptă să deschidă calea revizuirii, prin sancţionarea încălcării unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale acesteia.
În aceste condiţii, invocarea pur formală a motivului de revizuire prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fără a se face dovada îndeplinirii situaţiei premisă – existenţa hotărârii de condamnare C.E.D.O. – nu deschide posibilitatea retractării deciziei atacate.
În realitate, prin cele trei motive de revizuire formulate în afara ipotezelor legale, revizuenta tinde la punerea în discuţie a legalităţii şi implicit, a autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile, ceea ce nu este permis.
Faţă de considerentele expuse, motivele de revizuire nesubzistând, calea de atac va fi respinsă în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de U.L.A. împotriva deciziei nr. 2274 din 14 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2163/2011. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2162/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
