ICCJ. Decizia nr. 2217/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2217/2011
Dosar nr.1935/118/2008
Şedinţa publică din 10 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 martie 2008 pe rolul Tribunalului Constanţa reclamanta P.I.M. a solicitat în contradictoriu cu mun. Constanţa, Consiliul Local al mun. Constanţa şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice să se constate că terenul în suprafaţă de 1.000 m.p. situat în str. S. a trecut în proprietatea statului fără titlu şi să fie despăgubită cu un teren echivalent ca valoare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că terenul în cauză a fost dobândit de autorul P.N. prin actul autentic nr. 17246/1925 şi transcris la Grefa Tribunalului Constanţa, iar ulterior a fost luat din proprietatea familiei, fără a i se comunica reclamantei temeiul juridic.
Prin sentinţa nr. 72 din 19 ianuarie 2009 Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor mun. Constanţa şi Consiliul Local al mun. Constanţa şi a respins acţiunea reclamantei.
În motivare, tribunalul a reţinut că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice este străin de raportul juridic dedus judecăţii, deoarece din expertiza tehnică efectuată în cauză a reieşit că imobilul este în prezent în proprietatea unor persoane fizice, care l-au dobândit prin acte autentice de vânzare-cumpărare între anii 1966-1990.
Excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor mun. Constanţa şi Consiliul Local al mun. Constanţa este nefondată deoarece terenul litigios se află pe teritoriul administrativ al acestora.
S-a reţinut şi că reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului din proprietatea autorului ei în proprietatea Statului Român.
Prin Decizia nr. 194/C din 09 septembrie 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul reclamatei.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că imobilul pe care reclamanta îl solicită se află în prezent pe str. S. Din raportul de expertiză şi din înscrisurile depuse la dosar a reieşit că acest imobil nu a fost niciodată în proprietatea statului şi începând cu anul 1947 a fost transmis, succesiv, între persoane fizice.
Astfel, s-a arătat că cererea reclamantei nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, pentru că nu s-a făcut dovada că autorul reclamantei ar fi fost deposedat de Statul Român, după anul 1925, an în care a dobândit proprietatea.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Reclamanta s-a referit la împrejurarea că, în realitate, Statul Român a fost cel care l-a deposedat abuziv pe autorul reclamantei, pentru ca, ulterior, să îl transmită către pârâţii mun. Constanţa şi Consiliul Local al mun. Constanţa.
Faţă de această situaţie, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român este nelegală.
Mai mult, era obligaţia Statului Român de a demonstra că a preluat cu titlu imobilul.
În mod greşit au apreciat instanţele că reclamanta nu este persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Din demersurile făcute la autorităţile abilitate nu a reieşit că autorii reclamantei ar fi înstrăinat în vreun fel imobilul, aşa încât împrejurarea că în prezent figurează ca proprietari alte persoane fizice este încă o dovadă a preluării sale abuzive.
În etapa recursului, în condiţiile art. 305 C. proc. civ., recurenta a administrat proba cu înscrisuri, fiind depus, în copie certificată, întreg dosarul de succesiune de pe urma defunctului P.N., decedat la data de 5 mai 1946.
Analizând hotărârea atacată, în raport de dovezile administrate în faza recursului, Înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Acţiunea reclamantei a fost respinsă, soluţie menţinută şi de instanţa de apel, pe motiv că imobilul pe care reclamanta îl solicită nu este sub incidenţa Legii nr. 10/2001, deoarece nu s-a făcut dovada că autorul reclamantei ar fi fost deposedat de Statul Român după anul 1925, an în care a dobândit proprietatea.
Din înscrisurile depuse de reclamantă în faţa instanţei de recurs, respectiv adresa nr. 37384 din 13 noiembrie 1951 a Secţiunii Financiare a Raionului Stalin Oficiul Succesiuni şi adresa nr. 1054 din 13 noiembrie 1951 a Inspecţiei Fiscale, reiese că întreaga avere a defunctului a fost naţionalizată, inclusiv terenul solicitat de reclamantă, conform dispoziţiilor Ordinului Ministrului de Interne nr. 141600/1950.
Ca urmare, Înalta Curte reţine că situaţia de fapt pe care au avut-o în vedere instanţele de fond şi apel la momentul pronunţării deciziei atacate s-a schimbat.
Instanţa mai reţine şi împrejurarea că această dovadă nu a putut fi făcută in faţa instanţei de apel, din motive obiective şi anume că aceste înscrisuri se aflau spre păstrare în Arhiva Camerei Notarilor Publici Bucureşti, reclamanta făcând dovada că s-a adresat cu numeroase cereri către diverse autorităţi.
Faţă de cele arătate mai sus precum şi faţă de dovezile produse şi depuse la dosar cu care reclamanta a făcut dovada că imobilul solicitat a fost preluat abuziv de către Statul Român, fiind astfel incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, pentru ca părţile să beneficieze – pentru obiectul cu care reclamanta a învestit instanţa – de toate gradele de jurisdicţie recunoscute pentru acest gen de litigii, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel va fi casată.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze Decizia, să admită apelul declarat de reclamantă şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta P.I.M. împotriva deciziei nr. 194/C din 09 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia, admite apelul declarat de reclamanta P.I.M. împotriva sentinţei civilă nr. 72/C din 19 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2220/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2179/2011. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
