ICCJ. Decizia nr. 2288/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2288/2011
Dosar nr. 323/98/2010
Şedinţa publică din 14 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 334F din 16 februarie 2010, Tribunalul Ialomiţa a respins ca nefondată cererea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, potrivit declaraţiei pârâtului aflată la dosarul cauzei, rezultă că acesta a fost descoperit de autorităţi pe teritoriul Franţei şi returnat în ţară pentru cerşetorie şi şedere ilegală. Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, nu stabileşte că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Tribunalul a reţinut că, în legislaţia primară, art. 18.1 din Tratatul CE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa, în legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte, prin art. 27, că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Tribunalul a reţinut că reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzută în directivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti iar prin Decizia civilă nr. 421 din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reţinându-se următoarele considerente:
În ceea ce priveşte exercitarea dreptului la libera circulaţie, Directiva nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 29 aprilie 2004 stabileşte condiţiile care guvernează exercitarea dreptului de a se deplasa şi a-şi stabili reşedinţa în mod liber pe teritoriul statelor membre de către cetăţenii Uniunii şi membrii de familie ai acestora şi se aplică, conform art. 3 tuturor cetăţenilor Uniunii care se deplasează sau îşi stabilesc reşedinţa într-un alt stat membru decât cel de origine.
Conform art. 4 din această directivă, toţi cetăţenii Uniunii care deţin carte de identitate sau paşaport valabil au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a călători către un alt stat membru.
În ceea ce priveşte posibilitatea restrângerii dreptului menţionat Capitolul VI din Directivă reglementează restricţiile în ceea ce priveşte dreptul de a intra şi de a-şi stabili reşedinţa pe teritoriul unui stat membru, pentru motive de ordine publică, securitate publică şi sănătate publică. Astfel, conform art. 27, statele membre pot să restrângă libertatea de deplasare şi de a-şi stabili reşedinţa a cetăţenilor Uniunii pe motiv de ordine publică, securitate publică şi sănătate publică. Măsurile luate pe motiv de ordine publică şi securitate publică vor respecta principiul proporţionalităţii şi vor fi bazate exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu vor constitui în sine însele motive pentru a adopta asemenea măsuri. Comportamentul personal al individului implicat trebuie să reprezinte o ameninţare reală, actuală şi suficient de serioasă, care să afecteze unul din interesele fundamentale ale societăţii. Consideraţii de prevenţie generală nu vor fi acceptate.
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţi a cetăţenilor români în străinătate stabileşte, la art. 3, că limitarea exercitării dreptului cetăţenilor români la liberă circulaţie în străinătate se poate face numai temporar, în cazurile şi în condiţiile prevăzute în prezenta lege, constă în suspendarea sau, după caz, restrângerea exercitării acestui drept. Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate reprezintă interdicţia temporară de a călători în anumite state, dispusă de autorităţile competente române, în condiţiile prezentei legi.
Exercitarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi restrâns, în temeiul art. 38 din această lege, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Regulile naţionale menţionate trebuie apreciate în lumina art. 4 din Directiva nr. 38/2004/CE care reglementează dreptul cetăţenilor Uniunii de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a călători către alt stat membru. Art. 4 din Directiva nr. 38/2004/CE acordă cetăţenilor Uniunii care deţin o carte de identitate sau un paşaport valabil dreptul de a părăsi teritoriul oricăruia din statele membre, inclusiv al statului de origine, pentru a călători către alt stat membru. Conform aceluiaşi art., viza de ieşire sau o formalitate echivalentă nu poate fi impusă cetăţenilor Uniunii şi statele membre sunt obligate să emită şi reînnoiască o carte de identitate sau paşaport care să menţioneze naţionalitatea. Astfel, în absenţa unei justificări temeinice, art. 18 din Tratat şi art. 4 din Directivă nu permit ca legislaţia naţională să prevadă restricţii ale dreptului cetăţenilor Uniunii să părăsească statul membru de origine pentru a călători către alt stat membru.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile menţionate din dreptul comunitar, aplicabile în cauză, instanţa de apel a constatat că limitarea care poate fi impusă asupra pârâtului de a părăsi statul al cărui naţional este pentru a intra pe teritoriul altui stat membru constituie un obstacol în ceea ce priveşte dreptul de a se deplasa liber prevăzut de art. 18 din Tratat. Dreptul de a se deplasa liber în cadrul teritoriilor statelor membre garantat de art. 18 din Tratat ar fi lipsit de conţinut dacă statul membru de origine ar putea, fără o justificare temeinică, să interzică propriilor naţionali să părăsească teritoriul său pentru a intra pe teritoriul altui stat membru.
În ceea ce priveşte existenţa unei justificări temeinice pentru a se putea dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie, faţă de dispoziţiile Capitolului VI al Directivei nr. 38/2004/CE care reglementează circumstanţele în care statele membre pot să restrângă dreptul cetăţenilor Uniunii de a se deplasa liber pe teritoriul statelor membre, drept care presupune şi dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a călători către alt stat membru, Curtea constată că motivele invocate de reclamantă nu pot constitui o asemenea justificare.
Pentru a fi justificate, măsurile luate din motive de ordine publică sau de siguranţă publică trebuie să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de cazul respectiv sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.
Mai mult, o măsură prin care se limitează exercitarea dreptului de liberă circulaţie trebuie adoptată în lumina unor consideraţii care ţin de protecţia ordinii publice sau a siguranţei publice a statului membru care adoptă măsura respectivă. Aşadar, aceasta nu s-ar putea întemeia exclusiv pe motive invocate de un alt stat în scopul de a justifica o decizie de expulzare a unui resortisant comunitar de pe teritoriul acestui din urmă stat. Acele motive au fost avute totuşi în vedere de prima instanţă în cadrul aprecierii, în cauză, a circumstanţelor care pot justifica măsura de restrângere a liberei circulaţii.
Conceptul de ordine publică presupune existenţa, pe lângă perturbarea ordinii sociale implicate de orice încălcare a legii, a unei ameninţări reale şi suficient de serioase asupra ordinii publice, care afectează unul din interesele fundamentale ale societăţii, aspecte care nu rezultă din circumstanţele speţei. Astfel cum s-a arătat mai sus, condamnările penale anterioare nu pot constitui în sine însele motive pentru a adopta asemenea măsuri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Criticile aduse hotărârii instanţa de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de starea de fapt conturată prin probele existente la dosar.
Recurenta învederează că aplicarea măsurii restrângerii exerciţiului dreptului la liberă circulaţie în străinătate a unui cetăţean român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este condiţionată de returnarea acelui cetăţean dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Or, aceste aspecte sunt pe deplin dovedite, iar respingerea cererii de restrângere a exerciţiului dreptului la libera circulaţie a pârâtului, nu este justificată faţă de circumstanţele concrete ale cauzei.
Or, susţine recurenta faţă de situaţia concretă a pârâtului care a încălcat deja pe teritoriul unui stat membru al Uniunii, dispoziţiile legale privind regimul juridic al străinilor, se impune concluzia că măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie pe teritoriul Franţei, are un scop legitim respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice.
Din perspectiva acestor aspecte recurenta solicită admiterea recursului şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii şi restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Franţa, a pârâtului pe o perioadă de 3 ani.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Legea nr. 248/2005 a fost modificată la 17 noiembrie 2010 prin Legea nr. 206/2010 şi a fost abrogat art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Astfel potrivit art. II din Legea nr. 206/2010 la data intrării în vigoare a legii încetează de drept toate măsurile de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, dispuse până la acea dată de instanţele competente în conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.
Art. II lit. c) din actul normativ sus evocat prevede că încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfăşurare şi pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulaţie în străinătate, începute în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Or, reclamanta a solicitat restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în temeiul dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, dispoziţii care însă au fost abrogate în mod expres prin Legea nr. 206/2010.
Astfel, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. II lit. a) şi c) din Legea nr. 206/2010 motiv pentru care în temeiul acestor dispoziţii ,urmează a se dispune încetarea de drept a procedurii judiciare îndreptate împotriva pârâtului privind restrângerea dreptului la liberă circulaţie prevăzut de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Faţă de cele expuse, de incidenţa dispoziţiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 urmează a se admite recursul, a se casa Decizia recurată precum şi hotărârea instanţei de fond şi pe cale de consecinţă a se înceta de drept procedurile judiciare vizând restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 421 din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi în consecinţă:
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 334F din 16 februarie 2010 a Tribunalului Ialomiţa.
În temeiul art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 încetează de drept toate procedurile judiciare îndreptate împotriva pârâtului T.V. privind restrângerea dreptului la liberă circulaţie prevăzut de dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2327/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2287/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
