ICCJ. Decizia nr. 2379/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2379/2011
Dosar nr. 1774/117/2009
Şedinţa publică din 16 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 166 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Cluj a fot admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii R.l.N., S.E.J., S.E.I., S.A., N.S.K.V., S.M.A., S.N.A., S.S.B.S., S.D.A., şi S.P., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, şi în consecinţă, a fost anulată dispoziţia nr. XX din 21 iulie 2008, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanţilor, în cote părţi egale de 1/10 parte, a următoarelor apartamente din imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca, apartamentul nr. 1, cu nr. top. X, la subsol, compus din: 2 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 hol, 1 pivniţă, suprafaţa utilă de 41,39 m.p., cu p.i.c. de 5,94/100 înscrise în CF colectivă nr. YY; apartamentul nr. 5, cu nr. top. Y, la etaj I, compus din: 1 cameră, 1 baie, 1 hol, 1 cămară de alimente, 1 pivniţă, suprafaţa utilă de 30,5 m.p., cu p.i.c. de 4,44/100 înscrise în CF colectivă nr. YY; apartamentul nr. 10, cu nr. top. Z, la etaj II, compus din: 1 cameră, 1 hol, 1 baie, suprafaţa utilă de 26,00 m.p., cu p.i.c. de 3,75/100 înscrise în CF colectivă nr. YY; apartamentul nr. 13 cu nr. top. ZIII, la parter, compus din: 1 sală vânzare, suprafaţa utilă de 30,00 m.p., cu p.i.c. de 4,37/100 înscrise în CF colectivă nr. YY; apartamentul nr. 14, cu nr. top. ZIV, la parter, compus din: 1 sală vânzare, 1 pivniţă, suprafaţa utilă de 44,73 m.p., cu p.i.c. de 6,48/100 înscrise în CF colectivă nr. YY; apartamentul nr. 15, cu nr. top. Y - apartamentul nr. 15, la parter, compus din: 1 sală de aşteptare, 1 cabinet, suprafaţa utilă de 26,55 m.p., cu p.i.c. de 3,83/100 înscrise în CF colectivă nr. YY, reclamanţii având obligaţia de a returna suma reprezentând despăgubirea primită pentru apartamentele descrise, actualizată cu indicele de inflaţie.
S-a dispus instituirea unui drept de folosinţă specială asupra cotelor părţi din terenul aferent apartamentelor descrise, în suprafaţă totală de 270 m.p., înscris în CF nr. YY Cluj-Napoca cu nr. top. AA, în cote părţi de 1/10 parte pentru fiecare.
S-a dispus acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - pentru apartamentele nr. 2, 3, 4, 6, 7, 8, 9, 11 şi 12 din imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca, precum şi pentru terenul în suprafaţă de 183 m.p., înscris în CF nr. SS Cluj cu nr. top. BB, despăgubiri constând în diferenţa dintre valoarea încasată pentru apartamentele menţionate şi terenul descris, actualizată cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzătoare de piaţă a acestora, cotele cuvenite reclamanţilor fiind de 1/10 parte pentru fiecare.
A fost respins capătul de cerere având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 183 m.p., înscris în CF nr. SS Cluj cu nr. top. BB şi a cotelor părţi indivize din terenul 270 m.p., înscris în CF nr. YY Cluj-Napoca cu nr. top. AA, aferent apartamentelor restituite în natură: 1, 5, 10, 13, 14 şi 15.
A fost respinsă cererea având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii în conformitate cu cele dispuse.
A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanţilor R.I.N., S.M.A. şi S.A. cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin dispoziţia nr. DD din 21 iulie 2008, emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca a fost respinsă notificarea din 08 august 2001, formulată de S.E., pentru imobilul înscris iniţial în CF nr. SS cu nr. top. CC, situat în Municipiul Cluj-Napoca, cu motivarea că revendicatorul nu face dovada calităţii de persoană îndreptăţită măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a reţinut de asemenea că, prin hotărârea nr. 176 din 37 august 1998, emisă de Comisia Judeţeană pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, au fost acordate despăgubiri în favoarea lui S.A. în sumă de 170.458.080 RON, pentru întregul imobil descris (încasată integral) şi astfel, prin emiterea acestei hotărâri, defunctului S.A. i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatori.
În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 8846 din 14 octombrie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca (menţinută prin Decizia civilă nr. 415/A/23 februarie 2004), s-a constatat că reclamantul a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul şi că în cuprinsul acestor hotărâri nu s-a făcut trimitere la cea de stabilire a despăgubirilor, emisă în favoarea defunctului S.E.
Având în vedere calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor, precum şi faptul că o parte din imobil se poate restitui în natură, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că acţiunea reclamanţilor este întemeiată în parte şi a dispus anularea dispoziţiei emise de Primarul Municipiului Cluj.
Referitor la situaţia juridică a imobilului care formează obiectul notificării, tribunalul a constatat că apartamentele 1, 5, 10, 13, 14 şi 15 sunt închiriate, motiv pentru care s-a dispus restituirea acestora în natură. Pentru celelalte apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995 (apartamentele nr. 2, 3, 4, 6, 7, 8, 9, 11 şi 12 din imobilul în litigiu) s-a dispus acordarea despăgubirilor în temeiul legii speciale, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. a fost obligat pârâtul, a cărui culpă procesuală s-a reţinut că a fost dovedită, să plătească în favoarea reclamanţilor R.l.N., S.M.A. şi S.A. cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial, conform chitanţei de la dosar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Primarul Municipiului Cluj-Napoca, solicitând modificarea soluţiei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că în soluţionarea notificării a avut în vedere autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 8846 din 14 octombrie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, prin care s-a stabilit că antecesorul reclamanţilor nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
În mod greşit instanţa fondului a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, raportat la Decizia civilă nr. 415/A/2004 a Curţii de Apel Cluj, invocată de acesta, apreciind că nu există triplă identitate de obiect, părţi şi cauză.
De asemenea, actele de stare civilă depuse la dosar, aferente notificării, nu au fost de natură să facă dovada calităţii de moştenitor a revendicatorului după proprietarii tabulari.
În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, s-a susţinut că în mod nelegal s-a dispus obligarea la plata acestora deoarece, în condiţiile în care la dosarul constituit în baza notificării, nu s-au depus toate înscrisurile necesare pentru stabilirea calităţii de moştenitori a antecesorilor reclamanţilor, emiterea dispoziţiei nu putea fi una favorabilă.
Apelantul a arătat că nu este în culpă procesuală dacă reclamanţii şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite doar în cursul judecăţii.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 127/A din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut caracterul neîntemeiat al criticii vizând lipsa calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii cu referire la Decizia civilă nr. 415/A/2004 a Curţii de Apel Cluj.
Astfel, este real că antecesorul reclamanţilor, S.A., a solicitat anularea unor contracte de vânzare-cumpărare aferente unor apartamente din imobilul înscris în CF nr. SS Cluj, intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950. Acea acţiune a fost respinsă, deoarece reclamantul nu a depus toate actele de stare civilă sau certificate de moştenitor care să probeze calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001, motiv pentru care a fost respinsă acţiunea şi menţinută prin Decizia arătată.
Faptul că în acel dosar, S.E. nu a depus toate actele de stare civilă pentru a-şi dovedi calitatea de persoană îndreptăţită, nu înseamnă că nu poate fi dovedită această calitate în dosarul format ca urmare a notificării efectuate în baza Legii nr. 10/2001.
În prezenta cauză, după cum corect a reţinut instanţa fondului, S.E. şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Prin hotărârea nr. 176 din 07 septembrie 1998 emisă de Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, pentru acelaşi imobil, situat în Cluj-Napoca, înscris în CF nr. SS Cluj, antecesorului reclamanţilor – S.A. i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 170.458.080 RON, în calitate de proprietar tabular şi moştenitor al celorlalţi proprietari tabulari. Prin această hotărâre i s-a recunoscut dreptul de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 112/1995.
Or, Legea nr. 10/2001 complineşte măsurile reparatorii acordate prin Legea nr. 112/1995 şi, în consecinţă, dacă unei persoane i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită prin legea anterioară, îşi păstrează această calitate şi potrivit Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, Curtea a apreciat că în mod corect instanţa de fond a stabilit că antecesorul reclamanţilor are calitate de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât a fost apreciată neîntemeiată, în condiţiile în care acţiunea care a făcut obiectul dosarului anterior şi în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 415/A/2004 a fost promovată de antecesorul reclamanţilor, însă împotriva altor pârâţi (proprietarii apartamentelor în litigiu), iar obiectul acţiunii a vizat constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995. În prezenta acţiune, moştenitorii lui S.A. au chemat în judecată pe Primarul Municipiului Cluj-Napoca, obiectul cererii constând în anularea dispoziţiei de respingere a notificării.
Cu privire la cea de-a doua critică, referitoare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a constatat pe de o parte, că în mod corect instanţa de fond a acordat cheltuielile de judecată în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi pe de altă parte, că în mod corespunzător a fost acordat întregul onorariu avocaţial reprezentantei reclamanţilor, întrucât cauza a fost complexă, iar valoarea imobilului foarte mare.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-pârât care a susţinut critici sub următoarele aspecte:
- În mod greşit s-a apreciat asupra nelegalităţii dispoziţiei primarului care, în emiterea acesteia, s-a conformat sentinţei civile nr. 8846 din 14 octombrie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, nefiind în sarcina acestuia posibilitatea de a dispune peste prevederile irevocabile ale unei hotărâri judecătoreşti.
- A fost respinsă în mod greşit excepţia autorităţii de lucru judecat invocată cu referire la Decizia civilă nr. 415/A/2004 a Curţii de Apel Cluj, având în vedere că, de principiu, o hotărâre poate fi invocată în cadrul unui alt proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se face referire la exclusivitatea acesteia sau cu putere de lucru judecat, atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie vorba de aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.
- Instanţa a apreciat eronat că în speţă sunt incidente prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001 întrucât, la momentul soluţionării notificării, la dosarul aferent nu s-au regăsit actele care să facă dovada calităţii de moştenitoare a notificatoarei faţă de proprietarii tabulari.
- În ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, soluţia de obligare a pârâtului la plata acestora, atât la fond, cât şi în apel, este nelegală, dată cu aplicarea greşită a dispoz. art. 274 C. proc. civ.
Aceasta, întrucât pârâtul nu a fost în culpă procesuală, câtă vreme actele doveditoare a calităţii de persoană îndreptăţită s-au depus doar în cursul judecăţii.
În acelaşi timp, admiterea doar în parte a pretenţiilor trebuia să ducă la o reducere proporţională a cuantumului cheltuielilor, invocându-se totodată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 492 din 08 iunie 2006 care a recunoscut prerogativa instanţelor în a cenzura întinderea cheltuielilor conform principiului proporţionalităţii.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare opunându-se admiterii recursului, arătând în esenţă, că împrejurarea nedepunerii certificatelor de moştenitor în procedura prealabilă nu înseamnă că nu poate fi făcută dovada calităţii de persoană îndreptăţită în dosarul instanţei şi că în mod corect instanţa de apel a constatat că nu există autoritate de lucru judecat în absenţa triplei identităţi de elemente prev. de art. 1201 C. civ. De asemenea, acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut corect, faţă de dispoz. art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi de culpa procesuală a pârâtului.
Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
- Susţinerea că dispoziţia emisă de primar, potrivit căreia s-a constatat lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a lui S.A. (autorul reclamanţilor) este legală, nu poate fi primită.
Aceasta, întrucât în faza procedurii judiciare declanşate prin contestaţia formulată împotriva menţionatei dispoziţii, s-au administrat probe care au demonstrat că S.A. (E.) a fost proprietar de carte funciară şi că imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretul nr. 92/1950.
Or, procesul civil este guvernat şi de principiul nemijlocirii în administrarea probelor [art. 169 alin. (1) C. proc. civ.], aşa încât în pronunţarea soluţiei instanţa nu putea să ignore elementele noi aduse prin probaţiunea părţilor şi nu putea să examineze legalitatea dispoziţiei primarului doar din perspectiva actelor ce au însoţit notificarea.
- Referitor la încălcarea efectelor autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 415/2004 a Curţii de Apel Cluj, critica este nefondată pentru considerente ce vor substitui, în parte, argumentele instanţei de apel.
Astfel, prin Decizia menţionată a fost confirmată hotărârea de primă instanţă (sentinţa civilă nr. 8846 din 14 octombrie 2003 a Judecătoriei Cluj) prin care s-a respins acţiunea în nulitatea absolută a unor contracte de vânzare-cumpărare promovată de S.A., cu motivarea, de esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada că are calitatea de unic moştenitor al proprietarilor tabulari de la care s-a naţionalizat imobilul, deşi i s-au acordat mai multe termene de judecată pentru a depune acte în probaţiune.
Reţinând, cu referire la această hotărâre, că nu este operantă în cauză excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de apel a statuat corect faţă de dispoz. art. 1201 C. civ., cu referire la art. 166 C. proc. civ.
Aceasta întrucât, pentru a funcţiona efectul negativ al autorităţii de lucru judecat căreia îi dă expresie excepţia lucrului judecat de care s-a prevalat pârâtul este necesar într-adevăr, să subziste tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză), pentru a se opune principiul non bis in idem (nu poate avea loc o a doua judecată, pentru soluţionarea unui litigiu tranşat deja jurisdicţional).
Or, în procesul anterior au fost alte elemente ale judecăţii – obiectul fiind diferit (anularea unor contracte de vânzare-cumpărare), ca şi cauza (invocata neregularitate de natură să atragă nulitatea actelor juridice) şi părţile (dobânditorii-cumpărători din contractele a căror desfiinţare se solicită).
În acelaşi timp însă, deşi a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, pârâtul a tins să se prevaleze, în realitate, de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, adică de statuarea pe care a realizat-o instanţa anterioară vizând lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a autorului reclamanţilor.
Deşi impropriu se face referire şi distincţie în motivele de recurs între autoritatea de lucru judecat (care ar corespunde exclusivităţii hotărârii, adică efectului negativ al lucrului judecat) şi puterea lucrului judecat (care ar corespunde incontestabilităţii), în fapt se urmăreşte punerea în valoare a funcţiei normative a lucrului judecat.
Într-adevăr, aşa cum corect susţine recurentul, ceea ce s-a tranşat jurisdicţional într-un proces, nu poate fi combătut într-o judecată ulterioară de părţile procesului iniţial, cărora hotărârea li se opune cu valoare normativă, nesusceptibilă de dovadă contrară.
În speţă însă, se constată că în primul litigiu instanţa a fost în imposibilitate de a realiza o verificare jurisdicţională asupra calităţii de persoană îndreptăţită a autorului reclamanţilor, consemnând doar că „deşi au fost acordate mai multe termene de judecată, nu s-au depus la dosarul cauzei acte de stare civilă sau certificate de moştenitor".
Ca atare, nu a avut loc dezlegarea aspectului litigios, ci doar constatarea imposibilităţii de verificare datorită unei atitudini procesuale defectuoase.
În aceste condiţii, statuarea din prezentul proces, în sensul existenţei şi dovedirii calităţii de persoană îndreptăţită, nu vine să contrazică ce s-a stabilit pe acest aspect în litigiul anterior, aşa încât nu se poate susţine că este nesocotit efectul pozitiv al lucrului judecat.
- Critica recurentului este însă fondată şi urmează să fie primită în ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, fundamentul obligării părţii „căzute în pretenţii" la plata cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea judecăţii constă în culpa sa în declanşarea procesului.
Or, pe acest aspect în cauză s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa cum rezultă din preambulul dispoziţiei atacate, la emiterea acesteia a fost avută în vedere Decizia nr. 415/A/2004 a Curţii de Apel Cluj, care, aşa cum s-a arătat anterior, stabilise că autorului reclamanţilor îi lipseşte calitatea de persoană îndreptăţită.
Primarul, ca reprezentant al autorităţii executive, nu este înzestrat cu atribuţii jurisdicţionale, pentru a putea cenzura legalitatea hotărârii şi a stabili în sens contrar.
Aşa cum în mod corect a arătat acesta, în emiterea dispoziţiei s-a supus efectelor hotărârii judecătoreşti.
De aceea, împrejurarea că ulterior, în procedura judiciară iniţiată, reclamanţii şi-au probat îndreptăţirea la măsuri reparatorii, nu poate atrage consecinţa culpei pârâtului în declanşarea procesului câtă vreme la baza dispoziţiei atacate în instanţă s-a aflat o hotărâre judecătorească.
În acelaşi sens, lipsa de culpă a pârâtului este relevată şi de împrejurarea că, înainte de emiterea dispoziţiei, a pus în vedere notificatorului completarea dosarului de notificare, acesta răspunzând că, fiind în vârstă, este „incapabil să facă faţă cerinţelor impuse, respectiv să procure toate actele necesare pentru rezolvarea dosarului".
Înscrisul menţionat, adresat Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 de către autorul reclamanţilor infirmă susţinerea din întâmpinare a acestora, conform căreia actele ar fi fost depuse înainte de soluţionarea notificării.
Faţă de aceste aspecte, împrejurarea că Legea nr. 10/2001 dă posibilitatea ca, declanşând procedura judiciară, partea să poată administra probe în faţa instanţei (chiar în condiţiile nedepunerii lor în dosarul de notificare) nu atrage în mod automat consecinţa, în cazul admiterii cererii, a conduitei culpabile a pârâtului.
Aceasta, cu atât mai mult pentru situaţia în care la baza emiterii dispoziţiei s-a aflat o hotărâre judecătorească ale cărei efecte nu puteau fi cenzurate de către unitatea deţinătoare.
Rezultă că în cauză, instanţele au făcut o aplicare formală şi eronată a dispoz. art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ţinând seama doar de rezultatul judecăţii urmare căruia pârâtul apare „parte căzută în pretenţii", dar ignorând fundamentul obligării la plata cheltuielilor de judecată, reprezentat de culpa procesuală, inexistentă în speţă.
Ca atare, dată fiind greşita aplicare a legii, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul va fi admis şi modificată Decizia atacată în sensul admiterii, în limitele considerentelor dezvoltate anterior, a apelului declarat de pârât. În consecinţă, va fi schimbată, în parte, sentinţa de prima instanţă, în sensul înlăturării obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (evident, exonerarea de plata acestor cheltuieli va funcţiona şi pentru faza apelului, având în vedere soluţia de admitere a căii de atac).
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei de primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj–Napoca împotriva deciziei nr. 127/A din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică Decizia şi admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 166 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că înlătură dispoziţia privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 RON.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2380/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2339/2011. Civil. Conflict de muncă. Recurs → |
|---|
