ICCJ. Decizia nr. 2387/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2387/2011
Dosar nr. 4877/86/2009
Şedinţa publică din 16 martie 2011
Asupra recursului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 15 iulie 2009, reclamantul M.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 221/2009, obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata, cu titlu de despăgubiri, a sumei de 200.000 RON (aproximativ 50.000 euro) pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării, din motive politice, a tatălui său M.I.V.
A arătat că de la vârsta de 10 ani, pe care o avea la data arestării tatălui său şi până la revoluţia din decembrie 1989, a avut de suferit rigorile legislaţiei de atunci, fiind obligat permanent a da note explicative către organele securităţii, neputând, după terminarea liceului, a da admiterea la facultatea de drept, stare de fapt care a condus la o timorare psihică.
Tribunalul Suceava, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1809 din 20 octombrie 2009 a respins acţiunea având ca obiect „pretenţii" formulată de reclamantul M.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din cuprinsul Legii nr. 221/2009, rezultă că respectivul act normativ prevede repararea prejudiciului moral suferit de persoana condamnată, nu de moştenitorii acesteia, aşa cum se solicită în speţă.
Astfel, textul legal face referire la „prejudiciul moral suferit prin condamnare", or, în cauză reclamantul nu a suferit nicio condamnare, moştenitorii putând emite pretenţii după decesul persoanei condamnate, nefiind deci vorba de un drept personal al succesorilor.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 12 din 16 februarie 2010, prin care s-a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului.
S-a reţinut de către instanţa de apel că art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 dă posibilitatea soţului sau descendenţilor până la gradul II inclusiv să solicite despăgubiri, însă nu în virtutea unui drept personal ci în calitate de succesori în drepturi după defunct.
Dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca de respectivele despăgubiri să beneficieze atât persoana condamnată cât şi membrii familiei afectaţi prin condamnare nu ar fi condiţionat formularea cererii de către alte persoane de decesul autorului condamnat, ci ar fi dat posibilitatea cumulării de către membrii familiei a acestor despăgubiri, în situaţia în care fostul condamnat politic ar mai fi în viaţă.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la interpretarea art. 4 din Legea nr. 221/2009, Curtea a constatat că dispoziţiile acestuia vizează constatarea caracterului politic al condamnării suferite de o anumită persoană, cerere care este imprescriptibilă şi poate fi introdusă de Parchet sau de alte persoane fizice sau juridice interesate.
Separat de acest aspect, fostul condamnat politic sau, după decesul acestuia, moştenitorii enumeraţi de lege, pot cere acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin condamnare, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii.
Curtea de Apel a concluzionat că rezultă cu claritate din formularea textelor de lege, diferenţa de obiect dintre cele două reglementări, în speţă reclamantul solicitând doar despăgubiri pentru o condamnare considerată de lege ca fiind de drept cu caracter politic.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul M.M.
A arătat că a solicitat instanţei acordarea despăgubirilor în calitate de descendent (fiu) al lui M.V. (în prezent decedat) care a suferit o condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aşa cum prevede art. 5 din Legea nr. 221/2009.
A considerat că motivaţia Curţii de Apel este ambiguă şi confuză, cu trimitere la diferenţierea obiectului celor două prevederi ale legii, deşi nu a solicitat aplicarea art. 4, caracterul politic al condamnării fiind dovedit cu înscrisurile de la dosar.
A precizat că atâta timp cât art. 5 din lege se referă nu numai la persoana condamnată ci reglementează şi ce se întâmplă după decesul acesteia, poate solicita instanţei acordarea despăgubirilor, în acest sens fiind şi concluziile reprezentanţilor Ministerului Public.
Totodată a arătat că nu putea formula cererea în numele condamnatului ci în nume propriu ca succesor.
În ceea ce priveşte suma solicitată drept despăgubire, a apreciat-o ca modică, având în vedere presiunile directe şi indirecte la care a fost supus de organele securităţii şi ale partidului comunist.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate precum şi a motivului de ordine publică referitor la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, plus dezbaterea părţilor, se reţin următoarele:
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, care reglementau dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Contrar, însă, susţinerilor intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu produce nici un efect în prezenta cauză, cât timp a intervenit în timpul soluţionării cauzei în etapa procesuală a recursului (recursul a fost declarat la data de 24 martie 2010, iar Decizia Curţii Constituţionale în discuţie a fost pronunţată la data de 21 octombrie 2010 şi publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010).
Astfel, în ceea ce priveşte efectele Deciziilor Curţii Constituţionale, pronunţate în control a posteriori de constituţionalitate, art. 147 din Constituţia României şi art. 31 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd că de la data publicării lor în M. Of. al României, Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Potrivit aceloraşi reglementări, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele în 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau, după caz, Guvernul, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Din economia textelor legale evocate rezultă că efectele Deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unui act normativ sau a unei dispoziţii legale constau în încetarea efectelor actului normativ sau dispoziţiei legale declarate neconstituţionale, respectiv aplicarea ex nune (numai pentru viitor).
Prin urmare, Deciziile Curţii Constituţionale nu abrogă şi nici nu modifică prevederi legale, ci împiedică producerea de efecte juridice de către dispoziţiile declarate neconstituţionale, până la intervenţia legiuitorului.
Dacă puterea legiuitoare sau executivul nu îşi respectă această obligaţie, sancţiunea nu este abrogarea legii, ci încetarea efectelor ei juridice.
Efectul ex nune al Deciziilor Curţii Constituţionale presupune aplicarea acestora doar pentru viitor, în raport de care urmează a se reţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, care a intervenit în timpul soluţionării cauzei în recurs, nu se poate aplica în această etapă procesuală.
O atare soluţie se impune şi din perspectiva normelor convenţionale care reglementează dreptul la un proces echitabil, motiv pentru care recursul reclamantului nu poate fi respins pentru acest aspect.
În schimb, în ceea ce priveşte criticile propriu-zise din recursul declarat de reclamant, acestea sunt nefondate în considerarea argumentelor ce succed.
Se reţine că formulând respectivele critici, recurentul este în eroare asupra titularului dreptului la despăgubirile prevăzute de Legea nr. 221/2009.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, poate formula cerere pentru acordarea daunelor morale „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic", iar după decesul acestor persoane, cererile pot fi formulate de soţul sau descendenţii până la gradul al II-lea inclusiv.
Rezultă că legiuitorul a avut în vedere repararea prejudiciului direct, cauzat prin fapta ilicită asupra persoanei condamnatului sau a celui care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Doar după decesul respectivelor persoane, dată fiind expresia patrimonială recunoscută daunelor morale, descendenţii pot formula astfel de acţiuni, prin care nu valorifică însă un prejudiciu creat nemijlocit în persoana lor, ci drepturi patrimoniale transmise în considerarea autorului lor.
Este motivul pentru care trebuie să se ţină seama în determinarea daunelor morale de prejudiciul moral produs nemijlocit autorului, respectiv celui care a suferit condamnarea politică sau măsura administrativă cu caracter politic.
Or, în speţă, deşi recurentul arată prin motivele de recurs că a formulat cererea în calitate de succesor legal al tatălui său, solicită acordarea daunelor morale pentru prejudiciul propriu suferit de la vârsta de 10 ani şi până la revoluţie, urmare presiunilor directe şi indirecte la care a fost supus de organele securităţii şi partidului comunist.
Pentru considerentele expuse, recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.M. împotriva deciziei nr. 12 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2391/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2380/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
