ICCJ. Decizia nr. 2391/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2391/2011
Dosar nr.8338/101/2009
Şedinţa publică din 16 martie 2011
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la 24 noiembrie 2009, reclamanta C.G. a solicitat, în temeiul Legii nr. 221/2009, obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata, cu titlu de despăgubiri, a sumei de 500.000 euro pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, a bunicului său G.F.
Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 82 din 23 februarie 2010 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.G. împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. A obligat pe pârât către reclamantă la plata sumei de 150.000 euro – echivalent în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, că nu este întemeiată, în raport de art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 care prevede că dispoziţiile actului normativ se aplică şi persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătoreşti pentru infracţiuni la care face referire legea şi care au obţinut desfiinţarea, anularea ori casarea hotărârilor de condamnare ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac până la intrarea în vigoare a legii, cu condiţia să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c) ale aceluiaşi art.
S-a constatat că reclamanta a făcut dovada, cu actele de stare civilă depuse la dosar, că este persoană îndreptăţită a solicita acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea bunicului său patern, iar cu înscrisurile depuse coroborate cu declaraţiile martorilor, a dovedit că prin condamnarea politică a bunicului său s-au cauzat persoanei acestuia cât şi familiei sale prejudicii morale şi materiale ale căror consecinţe s-au repercutat asupra vieţii şi evoluţiei lor.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamantă, tribunalul l-a apreciat ca exagerat, constatând că o indemnizaţie echitabilă, în raport de toate consecinţele negative ale prejudiciului cauzat condamnatului şi familiei sale, o reprezintă suma de 150.000 euro.
Prin Decizia nr. 180 din 03 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva sentinţei tribunalului pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pe pârât către reclamanta C.G. la 60.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii reprezentând despăgubiri (daune morale). A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei. A respins apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a reţinut de către instanţa de apel că Legea nr. 221/2009 are caracter de complinire şi nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop acordarea de despăgubiri morale dacă reparaţiile obţinute prin efectul Decretului–Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999 nu sunt suficiente.
Cum reclamanta a dovedit că autorul său a fost condamnat politic în anul 1959 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen., text enumerat expres în art. 1 din Legea nr. 221/2009 şi că a executat o pedeapsă privativă de libertate timp de 3 ani, Curtea de Apel a constatat că toate condiţiile impuse de art. 1 şi 5 din Legea nr. 221/2009 sunt îndeplinite, caz în care acţiunea a fost corect admisă.
Susţinerea pârâtului în sensul că acţiunea este inadmisibilă s-a constatat a fi astfel nefondată, nefiind obligatoriu pentru reclamantă să uzeze de dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. Interpretarea dată de pârât dispoziţiilor legii speciale s-a apreciat a fi nesusţinută de argumente de ordin juridic, fiind evident că Legea nr. 221/2009 are un caracter de complinire faţă de celelalte legi cu caracter reparatoriu dar, în acelaşi timp, nefiind un fine de neprimire faptul că alte dispoziţii legale nu au fost anterior urmate de reclamant.
S-a reţinut că reclamanta a justificat calitatea sa procesual activă şi a făcut dovada calităţii de moştenitor cu acte.
S-a constatat însă că tribunalul a apreciat greşit asupra cuantumului despăgubirilor, constatând că întinderea respectivei compensaţii se stabileşte pe baza unor criterii aflate la îndemâna instanţei, cum ar fi durata măsurii abuzive, condiţiile de viaţă ale autorului precum şi consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei, fără a constitui un preţ al durerii ci o reparaţie a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material, urmând a se ţine seama de aplicarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză.
În plus, instanţa de apel a avut în vedere şi faptul că despăgubirile nu au fost solicitate personal de către cel care a fost victima abuzurilor regimului comunist, ci de un descendent de gradul II. A constatat că repararea daunelor morale trebuie să fie considerată ca un complex de măsuri patrimoniale al căror scop să fie acela de a da o anumită satisfacţie celor cărora regimul comunist le-a impus condiţii deosebit de grele de viaţă, fără a constitui o compensare materială, care este practic imposibilă sau un mijloc de îmbogăţire.
Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri reclamanta şi pârâtul.
Prin motivele de recurs, reclamanta C.G. a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârilor pronunţate în cauză şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
A arătat că este de notorietate modul dur şi inuman în care s-au aplicat de către organele de represiune comunistă măsurile punitive luate împotriva „duşmanilor poporului". În cazul în speţă, bunicul său a îndurat violenţe fizice, psihice şi privaţiuni de tot felul care au determinat îmbolnăvirea sa, iar după eliberare a suferit în continuare privaţiuni care s-au răsfrânt şi asupra familiei sale.
Deşi este adevărat că nu există un sistem clar care să stabilească prejudiciul moral suferit de o persoană şi nici cuantumul daunelor morale ce trebuia acordate pentru „a acoperi" acest prejudiciu, recurenta a considerat că în cauză instanţa trebuia să aibă în vedere criteriile orientative stabilite de doctrina şi practica juridică, în raport de faptul că bunicul său a fost lezat în ceea ce priveşte viaţa personală, libertatea, sănătatea, proprietatea, care reprezintă atribute supreme ale personalităţii umane.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi a criticat Decizia recurată în raport de motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
A arătat că acţiunea este inadmisibilă atâta vreme cât prin Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 1992 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, bunicul reclamantei a fost achitat, motiv pentru care calea de urmat pentru obţinerea drepturilor solicitate este cea reglementată de art. 504 C. proc. pen.
A considerat că din economia Legii nr. 221/2009, act normativ ulterior stabilirii prin dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. a posibilităţilor de reparare a erorilor judiciare, rezultă că această lege se aplică în mod concret numai acelor situaţii care exced cadrului reglementat de art. 504 şi ca atare reclamanta nu are posibilitatea alegerii temeiului legal al despăgubirilor.
A precizat în continuare că daunele morale sunt neîntemeiate şi nedovedite, reclamanta nefăcând dovada prejudiciului moral suferit, în raport de criteriile de cuantificare referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan fizic, psihic, profesional, importanţa valorilor lezate şi măsura în care au fost lezate, intensitatea percepţiei consecinţelor vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În subsidiar, a solicitat a se constata că daunele morale acordate sunt exagerat de mari, în raport de criteriile la care s-a făcut referire, care sunt subordonate aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs persoanei.
În final, a precizat că pentru a se evita situaţia în care pot fi promovate mai multe acţiuni având ca obiect solicitarea aceluiaşi drept – Legea nr. 221/2009, reclamanta să facă dovada calităţii procesuale active unice, având în vedere că despăgubirile se pot solicita o singură dată.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate se reţin următoarele:
În faza recursului s-au depus înscrisuri potrivit cărora succesori ai aceluiaşi autor au solicitat acordarea de daune morale, invocând prejudiciul moral încercat de autorul lor G.F., ca efect al aceleeaşi măsuri constând în condamnarea politică a acestuia şi încarcerarea sa pentru infracţiunea de uneltire a ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen.
A rezultat astfel, potrivit fişelor ECRIS, că pe rolul Tribunalului Mehedinţi se află înregistrate Dosarele nr. 2144/101/2010 şi nr. 2537/101/2010 având ca obiect acţiunile în despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 formulate de G.G.D., G.F.I. şi G.F.M., dosare care au fost conexate la 25 octombrie 2010.
Totodată, prin adrese din 26 ianuarie 2011 şi din 14 martie 2011, G.G.D., precum şi G.I. şi G.M. au arătat că au aceleaşi drepturi cu recurenta–reclamantă C.G., fiind nepot şi respectiv fii ai lui G.D.F.
Se reţine că Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 au fost subiecte ale unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora.
Totodată actul normativ menţionat stipulează posibilitatea, ca după decesul respectivei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv să poată solicita instanţei, în termenul prevăzut de lege, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Având în vedere împrejurarea nouă relevată în faza recursului şi faţă de înscrisurile noi depuse, potrivit cărora sunt mai mulţi descendenţi ai aceluiaşi autor, care şi-au întemeiat pretenţiile pe aceleaşi dispoziţii legale, critică care se constituie ca motiv al recursului declarat de pârât, se reţine că trebuie făcută dovada calităţii procesuale active unice de către reclamanta C.G., ţinând cont de faptul că despăgubirile se pot solicita o singură dată.
Pentru aceste motive, se vor admite recursurile declarate, se vor casa Decizia şi sentinţa şi se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinţi, urmând a fi analizate ca apărări şi celelalte motive ale recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta C.G. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva deciziei nr. 180 din 3 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 82 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2422/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2387/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
