ICCJ. Decizia nr. 2425/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2425/2011
Dosar nr. 5700/111/2008
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5700/C/lll din 14 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta K.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în reprezentarea Statului Român, solicitând obligarea acestuia să-i achite despăgubiri în numerar pentru suprafaţa de 4.098 m.p. din imobilul înscris în CF AA Oradea, cuantumul pretenţiilor fiind precizat la valoarea de 245.880 euro.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că este persoană îndreptăţită la acordarea de despăgubiri conform sentinţei civile nr. 485/C/2006 a Tribunalului Bihor pentru suprafaţa de 4.098 m.p. situată în Oradea, strada A.
A mai susţinut reclamanta că a solicitat acest imobil în temeiul Legii nr. 10/2001 şi că nici până la ora actuală Statul Român nu i-a achitat despăgubirile solicitate, iar ca urmare a faptului că Fondul Proprietatea şi Comisia Centrală nu sunt funcţionale, solicită obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice să îi achite despăgubiri în numerar pentru acest imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 300/C din 04 noiembrie 2009, Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor, a admis cererea formulată de reclamanta K.I. şi a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantei suma de 245.880 euro sau echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii reprezentând despăgubiri şi suma de 1.200 RON, cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor Oradea în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice împotriva acestei sentinţe a fost respins de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia civilă nr. 44 din 06 mai 2010.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut în esenţă că, autorităţile au lăsat să treacă trei ani fără a adopta măsuri în vederea plăţii despăgubirilor stabilite în beneficiul reclamantei, iar reclamanta nu are nicio perspectivă imediată de a încasa sumele la care are dreptul de vreme ce dosarul acesteia nu a fost repartizat în vederea analizării sub aspectul cuantumul pretenţiilor de restituire în echivalent.
Instanţa de apel a reţinut că, în nenumerate rânduri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea de către România a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conveţia Europeană a Drepturilor Omului şi prin referire la faptul că în prezent Fondul Proprietatea nu funcţionează într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri, iar instanţa de fond, în speţă, nu a făcut decât să respecte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, pentru a nu se constata o nouă încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul privării de proprietate, combinată cu lipsa totală de despăgubiri.
Împotriva deciziei nr. 44 din 06 mai 2010, a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi formulând, în esenţă, următoarele critici:
Instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 şi HG nr. 386/2007. Ministerul Finanţelor Publice nu poate sta în judecată în calitate de reprezentant al Statului, atât timp cât în speţă, calitatea procesuală pasivă, în reprezentarea Statului Român o au alte organe, şi anume Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De asemenea, unitatea deţinătoare a imobilului în litigiu este Primarul Municipiului Oradea şi acestei instituţii îi revine obligaţia, conform Legii nr. 10/2001 de a se pronunţa prin decizie motivată asupra notificării de acordare a măsurii reparatorii.
Instanţa de apel nu a ţinut cont că reclamanta nu a atacat dispoziţia Primarului la secţia civilă a Tribunalului Bihor în termen de 30 de zile de la comunicare.
Referitor la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, menţionată în Decizia civilă, este necesar a se avea în vedere că aceasta este neconcordantă cu legislaţia în vigoare, atât timp cât este de notorietate faptul că Fondul Proprietatea este funcţional, iar din acest fond se acordă constant despăgubiri.
Recursul este fondat în sensul considerentelor ce succed:
Prin notificarea nr. ZZZ/2001 petenta K.I. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Oradea, strada A., înscris în CF AA Oradea, nr. top. XX, YY şi ZZ.
Prin dispoziţia nr. 5258 din 14 decembrie emisă de către Primarul Municipiului Oradea s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de 4.098 m.p. teren din imobilul situat în Oradea, strada A., înscris în CF AA Oradea şi nr. top. XX, nr. top. YY şi nr. top. ZZ şi s-au înaintat notificarea şi actele aferente acesteia (dosarul administrativ nr. 681/2001) Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Urmare nesoluţionării notificării sale de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, K.I. a solicitat în instanţă obligarea Ministerului Finanţelor în reprezentarea Statului Român la plata de despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 4.098 m.p. din imobilul înscris în CF AA Oradea.
Cum notificarea nu a fost soluţionată, reclamanta are dreptul de a se adresa instanţei, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru a se stabili dacă au dreptul la măsuri reparatorii şi care este natura acestora.
Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-au reglementat sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură în baza Legii nr. 10/2001, fiind constituită Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca organism de analizare şi stabilire a cuantumului final al acestora, instituţie care însă nu a funcţionat în prezenta cauză, întrucât despăgubirile în favoarea reclamanţilor au fost stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
În lumina dispoziţiilor conţinute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, lege care se aplică cu prioritate datorită caracterului său special, nu se impune chemarea în judecată a Statului Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, întrucât prin această lege s-a înfiinţat o instituţie special abilitată în achitarea despăgubirilor în numerar în cazurile expres prevăzute, şi anume, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Invocarea ineficienţei Fondului Proprietatea nu prezintă relevanţă în cauză, atâta timp cât reclamanţii nu au făcut dovada că au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, în vederea obţinerii despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească, până la dovada contrară prezumându-se că instituţiile statului înfiinţate prin Legea nr. 247/2005 funcţionează conform dispoziţiilor legale care le-au consacrat.
De asemenea, nu se pune problema încălcării prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi nici a art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, instituirea unei proceduri prealabile nefiind de natură a afecta exerciţiul liber al acestui drept.
În mod greşit s-a apreciat că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice ar avea calitatea procesuală pasivă în cauză, întrucât din dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 coroborate cu dispoziţiile art. 3 pct. 48 din HG nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, acesta reprezintă Statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa instanţelor în nume propriu, doar dacă legea nu stabileşte alte organe în acest scop.
Totodată calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
În cadrul procesual reglementat de Legea nr. 10/2001, raportul juridic se naşte între persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii şi entitatea deţinătoare a bunului.
Statul Român poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, doar în situaţia de excepţie reglementată de art. 28 din legea specială, în cazul în care unitatea deţinătoare nu poate fi identificată.
În speţă, aşa cum s-a reţinut de către instanţa de fond şi cea de apel, unitatea deţinătoare a imobilului este Primarul Municipiului Oradea.
Faţă de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere şi dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Statul Român nu este reprezentat de către Ministerul Finanţelor Publice, Primarul Municipiului Oradea fiind singura instanţă care poate să se pronunţe prin decizie motivată cu privire la eventuala restituire în natură a imobilului din litigiu.
Aşa cum a reţinut instanţa de apel, prin Decizia nr. 773110 din 09 ianuarie 2009, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a comunicat reclamantei că dosarul acesteia nu a fost repartizat unui consilier din cadrul instituţiei în vederea analizării şi înaintării evaluatorului autorizat.
Faţă de aceste considerente, constatând incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, va casa Decizia atacată, precum şi sentinţa tribunalului şi pe fond va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor împotriva deciziei civile nr. 44 A din 06 mai 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 300/C/2009 din 04 noiembrie 2009 a Tribunalului Bihor, secţia civilă, şi pe fond respinge acţiunea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2427/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2422/2011. Civil → |
|---|
