ICCJ. Decizia nr. 2431/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2431/2011
Dosar nr. 2936/108/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Pe rolul Tribunalului Arad a fost înregistrată la 18 iunie 2009 sub nr. 2936/108/2009, acţiunea formulată de reclamantul D.T., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, solicitând obligarea acestuia la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea sa în perioada regimului comunist, 03 iulie 1951-27 aprilie 1956. Reclamantul, în motivarea acţiunii, a precizat că despăgubirile morale solicitate sunt în cuantum de 1.200.000 euro.
Prin sentinţa civilă nr. 24 din 21 ianuarie 2010 Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 250.000 euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.147,70 RON.
Pentru a hotărî astfel – s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 431 din 12 iunie 1952 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, reclamantul a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică şi 5 ani degradare civilă pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale. Din biletul de eliberare din 27 aprilie 1957 eliberat de Penitenciarul O. a rezultat că reclamantul a fost arestat la 03 iulie 1951 şi pus în libertate la data de 27 aprilie 1956. După eliberare, reclamantul a fost urmărit în permanenţă de securitate şi anchetat, ameninţat cu arestarea în scopul de a colabora cu securitatea. În timpul angajării nu a putut ocupa un loc de muncă conform pregătirii şi era nevoit permanent să schimbe locul de muncă. S-a mai reţinut de asemenea că, reclamantul şi familia sa au fost supuşi unui sistem de terorizare, soţia acestuia care era cadru didactic era obligată în fiecare an în perioada vacanţei de vară să continue cursurile de învăţământ politic deoarece nu era promovată. Fiicei reclamantului pe nume D.M. i s-a desfăcut contractul de muncă pe motiv că tatăl său a fost deţinut politic. Din anul 1990 reclamantul a beneficiat de indemnizaţie aferentă anilor de închisoare conform Decretului–Lege nr. 118/1990. A mai reţinut instanţa fondului că, elementele răspunderii civile delictuale, instituită de dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ., ale art. 48 alin. (3) din Constituţia României cu referire la art. 504 C. proc. pen. sunt îndeplinite şi că se impune repararea de către stat a pagubei suferită de reclamant.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul D.T. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Apelantul–reclamant a arătat că acea condamnare politică i-a afectat onoarea, reputaţia, viaţa, producând consecinţă şi după momentul eliberării sale şi că prima instanţă a omis să se pronunţe şi cu privire la petitul acţiunii având ca obiect repunerea în drepturile militare, respectiv în gradul de sublocotenent.
Pârâtul–apelant Statul Român a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată şi nedovedită precum şi reducerea cuantumului despăgubirilor.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia nr. 136/A din 05 mai 2010 a admis apelurile, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a repus reclamantul în gradul de sublocotenent, obligând pârâtul să plătească reclamantului suma de 150.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. S-a menţinut în rest hotărârea.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, prin înscrisurile aflate în dosar, reclamantul a făcut dovada că a avut gradul de sublocotenent al Ministerului Afacerilor Interne anterior pronunţării sentinţei de condamnare, astfel că în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, este întemeiat petitul privind repunerea în drepturile militare, asupra căreia prima instanţă a omis să se pronunţe. S-a mai reţinut că reclamantul a fost condamnat pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 3 C. pen., rezultând astfel caracterul politic al condamnării, conform art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 211/2009. De asemenea s-a reţinut că, nu era necesară reconstituirea dosarului şi nici solicitarea punctului de vedere al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, deoarece art. 4 alin. (3) nu este incident în speţă, referindu-se la alte fapte decât cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din lege şi că acţiunea este dovedită, prima instanţă acordând în mod justificat despăgubiri în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În privinţa cuantumului despăgubirilor, că este întemeiată critica pârâtului şi neîntemeiată critica reclamantului şi că acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se transforme într-un mijloc de îmbogăţire pentru victima prejudiciului. Faţă de suferinţele fizice şi psihice suferite de reclamant şi familia sa şi ţinând cont şi de beneficiile obţinute de reclamant în baza Decretului–Legea nr. 118/1990, s-a apreciat că suma de 160.000 euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâtul invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Pârâtul–recurent Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii schimbând natura acestuia, în sensul că, s-a omis a se pune în vedere reclamantului să depună la dosar hotărârile de condamnare cu menţiunea „caracter politic", deoarece la dosarul cauzei există doar extrase din hotărârile de condamnare. Astfel de hotărâri se depun la dosar în original sau în copie cu acea menţiune pe ele. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 instanţa de apel avea obligaţia să dispună reconstituirea dosarului în care au fost pronunţate hotărârile de condamnare.
- La stabilirea cuantumului despăgubirilor s-au ignorat dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, respectiv faptul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuia să se ţină cont şi de drepturile de care a beneficiat reclamanta în baza Decretului–Lege nr. 118/1990 precum şi de faptul că a beneficiat şi beneficiază în continuare de o serie de facilităţi prevăzute de acelaşi decret.
- În privinţa acordării cuantumului daunelor morale Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudenţă constantă, adoptând o poziţie prin sumele rezonabile acordate.
- Nu s-a cercetat în concret situaţia de fapt a reclamantului pentru a se putea cuantifica despăgubirile morale, instanţa în motivare s-a mulţumit să preia afirmaţiile reclamantului din acţiune, fără a cerceta situaţia de fapt.
Reclamantul–recurent critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- În mod eronat s-a redus semnificativ cuantumul despăgubirilor, ignorându-se situaţia reală cu care s-a confruntat reclamantul în închisoare precum şi neajunsurile pe care le-a suportat ulterior familia acestuia, solicitând ca acţiunea să fie admisă aşa cum a fost formulată.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, se constată fondate recursurile în considerentele celor ce succed:
Potrivit art. 314 C. proc. civ., instanţa supremă hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Sfera de aplicare a acestei excepţii este determinată de necesitatea aplicării corecte a legii la o stare de fapt precis determinată de instanţă a cărei hotărâre a fost atacată pe calea recursului.
În demersul judiciar, cu care a fost învestită instanţa, trebuiau cercetate două aspecte: în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a reclamantului în perioada 03 iulie 1951–27 aprilie 1956 şi în temeiul dispoziţiilor art. 5 lit. a) din aceeaşi lege, repunerea reclamantului în drepturile militare, respectiv în gradul de sublocotenent.
Cu privire la cel de-al doilea petit al acţiunii, instanţa fondului nu cercetează şi nu se pronunţă iar instanţa de apel se rezumă doar a arăta că prin înscrisurile aflate în dosar, reclamantul a făcut dovada că a avut gradul de sublocotenent.
Or, în situaţia în care instanţa fondului a omis a cerceta acest petit al acţiunii, instanţa de apel, având în vedere caracterul devolutiv, avea obligaţia să administreze toate probele necesare stabilirii unei stări de fapt reale raportat la obiectul cererii deduse judecăţii şi temeiul legal aplicabil respectiv art. 6 din Legea nr. 221/2009 şi art. 5 lit. e) din aceeaşi lege.
Potrivit acestui text de lege „caracterul politic al condamnărilor prevăzute de prezenta lege va fi menţionat pe hotărârile judecătoreşti prin care au fost pronunţate astfel de condamnări, în cazul în care se elibera o copie de pe acestea".
Cum în speţă supusă analizei la dosarul cauzei s-au depus doar extrase de pe aceste sentinţe, instanţa trebuia să ordone, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 221/2009, să se depună originalele hotărârilor de condamnare sau în copie cu menţiunea „caracter politic".
Cu referire la primul petit al acţiunii, în literatura juridică s-a conchis că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare, aşa încât, din această perspectivă, prin privarea de libertate din perioada 03 iulie 1951–27 aprilie 1956, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului iar durerile psihice şi suferinţele provocate de o atare măsură, pot şi trebuie să fie reparate, prin acordarea unor despăgubiri.
De asemenea, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar în situaţia daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere raportat la elementele de fapt.
Or, în cauza pendinte, starea de fapt a fost superficial stabilită şi drept urmare o evaluare în bani a despăgubirilor morale va avea loc după suplimentarea probelor în raport de cele mai sus reţinute.
Cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care este obligatorie în egală măsură ca şi normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât alcătuiesc împreună un bloc de convenţionalitate, s-a constatat că regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacţie morală pe baza unei aprecieri de echitate, ţinând seama de circumstanţele cauzei.
Aşadar, raportat la cele mai sus reţinute, se constată fondate recursurile, şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care, cu ocazia rejudecării va analiza şi celelalte susţineri ale părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul D.T. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad, împotriva deciziei civile nr. 136A din 05 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2429/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2427/2011. Civil → |
|---|
