ICCJ. Decizia nr. 2432/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2432/2011
Dosar nr. 6830/101/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi reclamanta N.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi obligat la plata sumei de 200.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi 100.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că împreună cu părinţii săi, L.C. şi C.L. au fost strămutaţi în mod forţat în comuna P.F., judeţul Ialomiţa, în perioada 18 iunie 1950–20 martie 1955.
În aceeaşi perioadă şi localitate a fost strămutat şi soţul său, N.V.
Conform inventarului foştilor deportaţi politic în Bărăgan, figurează bunurile din proprietatea lui L.C., şi anume: două case de locuit, grajd de animale, magazie de cereale, pătul pentru porumb, hambar, dar şi alte dependinţe şi acareturi specifice unei gospodării.
A mai susţinut reclamanta că, au mai existat şi alte bunuri mobile, printre care şi 130 stupi de albine.
În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009. La termenul de judecată din data de 27 noiembrie 2010, reclamanta şi-a modificat acţiunea în sensul că a solicitat majorarea daunelor morale de la 100.000 RON la 300.000 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 71 din 19 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta N.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă: a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 150.000 RON cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a făcut dovada strămutării sale şi a soţului său în comuna P.F., judeţul Ialomiţa, în perioada 18 iunie 1951–20 martie 1955, aşa cum rezultă din hotărârile nr. BB şi nr. CC/1991 emise în baza Decretului–Lege nr. 118/1990 şi adresa nr. X/1991 a Ministerului de Interne.
Prin Decizia nr. Z/2000 emisă de Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă, reclamantei i s-a acordat calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, având în vedere că a fost supusă unor măsuri administrative abuzive, beneficiind de drepturile prevăzute de OUG nr. 214/1999.
A mai reţinut prima instanţă că, spiritul şi raţiunea Legii nr. 221/2009 este acela de înlăturare chiar şi parţială a efectelor unor grave abuzuri petrecute în România, în timpul regimului totalitar, inclusiv prin măsurile administrative cu caracter politic, astfel că, pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă şi soţul acesteia suma de 150.000 RON reprezintă o indemnizaţie echitabilă.
La stabilirea cuantumului daunelor morale, prima instanţă a avut în vedere şi indemnizaţia acordată reclamantei şi soţului acesteia în baza Decretului–Lege nr. 118/1990 în cuantum de câte 750 RON pentru fiecare.
Referitor la despăgubirile materiale, instanţa de fond a reţinut că, reclamanta nu a făcut dovada bunurilor confiscate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, reclamanta N.E. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin apelul declarat reclamanta a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 5 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, raportat la stabilirea cuantumului despăgubirilor, având în vedere consecinţele suferite pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, consecinţele vătămării, etc.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului în primă instanţă, raportat la criteriul valoric, iar, în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii a susţinut că, doar cei condamnaţi politic pot solicita despăgubiri morale nu şi cei supuşi măsurilor administrative cu caracter politic. A mai invocat faptul că, reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de succesori a autorilor săi şi a soţului său.
Prin Decizia nr. 142 din 04 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse apelurile declarate de reclamanta N.E. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel, a reţinut ca nefondată critica reclamantei N.E. referitoare la greşita cuantificare a daunelor morale, acordate raportat la elementele lezate, întrucât prima instanţă, a avut în vedere valorile morale lezate, consecinţele suferite în plan social, profesional şi familial, indemnizaţia primită.
A respins ca nefondată şi critica potrivit căreia autorii reclamantei au avut calitatea de strămutaţi urmare a măsurii administrative cu caracter politic, deoarece, în cauză, nu s-a făcut o astfel de dovadă.
Critica apelantului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice privind competenţa tribunalului de a judeca în primă instanţă cauza raportat la criteriul valoric, a fost respinsă, întrucât art. 4 din Legea nr. 221/2009, ca lege specială, prevede în mod expres că, soluţionarea cauzei în primă instanţă revine tribunalului din circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.
Ca nefondată a respins şi critica potrivit căreia numai persoanele care au fost condamnate politic printr-o hotărâre judecătorească pot solicita despăgubiri, deoarece art. 5 din Legea nr. 221/2009 prevede că, dreptul la despăgubiri îl are orice persoană care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Faptul că reclamanta şi soţul acesteia au beneficiat de dispoziţiile Decretului–Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999 nu o înlătură de la beneficiul Legii nr. 221/209, acest fapt fiind în vedere la cuantumul despăgubirilor conform art. 5 alin. (1) lit. a).
A fost respinsă şi critica privind faptul că reclamanta nu ar fi făcut dovada calităţii de succesor al soţului său, legea nepunând în drepturi pe toţi succesorii persoanelor îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de lege, iar o eventuală renunţare trebuie dovedită de cel care o invocă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanta N.E. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta–reclamantă N.E. şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, întrucât ambele instanţe de judecată nu au avut în vedere consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, valorile morale lezate ca urmare a strămutării sale şi a soţului său pe o perioadă de 4 ani şi 9 luni.
Reclamanta-recurentă a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul obligării Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de daune morale.
Pârâtul-recurent Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a reiterat în criticile formulate excepţia necompetenţei materiale a tribunalului de soluţionare a cauzei în raport de criteriul valoric, susţinând că, judecătoria este competentă să judece cauza în primă instanţă, iar în subsidiar a invocat nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul faptului că, reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 aceasta nefiind condamnată politic printr-o hotărâre judecătorească.
A mai susţinut că, daunele morale pretinse de reclamantă sunt exagerate faţă de situaţia de fapt, acestea fiind stabilite prin Decretul–Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999.
Faţă de cele expuse recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei şi a sentinţei în sensul admiterii excepţiei necompetenţei materiale şi trimiterea cauzei la instanţa competentă.
La termenul din 17 martie 2011, reprezentantul Ministerului Public a invocat nulitatea hotărârilor pronunţate acestea fiind date fără participarea obligatorie a procurorului.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a motivului de ordine publică referitor la neparticiparea procurorului invocat de reprezentantul Ministerului Public la termenul de dezbateri, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 4 alin. (2) al Legii nr. 221/2009 „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora".
Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 participarea procurorului este obligatorie în cauzele privind cererile ce au ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, iar pronunţarea unei hotărâri fără participarea procurorului constituie nulitate de ordine publică.
Normele de procedură evocate, în lipsă de stipulaţie contrată şi în acord cu interpretarea sistematică a legii sunt aplicabile şi pentru cazul reglementat de art. 5 din lege, ce vizează dreptul la despăgubiri şi întinderea acestuia pentru ipotezele indicate în textul său.
Or, în speţă, aşa cum rezultă din actele şi lucrările cauzei, soluţionarea litigiului la instanţele de fond şi apel s-a realizat în absenţa procurorului de la dezbateri ceea ce conduce la casarea hotărârilor, întrucât instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.
În consecinţă, pentru considerentele expuse ce fac inutilă examinarea celorlalte critici ale recurenţilor în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate, va casa Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 71 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinţi cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, respectiv Tribunalul Mehedinţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta N.E. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva deciziei civile nr. 142 din 04 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 71 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2433/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2429/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
