ICCJ. Decizia nr. 2466/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2466/2011
Dosar nr. 7357/105/2007
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial la Judecătoria Câmpina sub nr. 3749/204/2006 reclamanta C.V.S.V. a chemat în judecată pârâtul Spitalul de Boli Pulmonare B. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.260.000 RON, reprezentând chiria datorată pe ultimii trei ani, pentru imobilul situat în Breaza, strada M.C., Judeţul Prahova.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, este proprietara imobilului compus din teren şi construcţii conform sentinţei civile nr. 238 din 25 ianuarie 2000 a Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă prin neapelare şi în baza căreia a fost pusă în posesie prin procesul-verbal din 21 decembrie 2000 încheiat de executorul judecătoresc F.M.
A mai arătat reclamanta că, deşi a încheiat la data de 26 septembrie 2001 contractul de locaţiune nr. DD cu pârâtul prin mandatar C.V.M. acesta nu a achitat nicio sumă cu titlu de chirie pentru spaţiul folosit din data de 21 ianuarie 2000.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., şi a solicitat în dovedirea acesteia proba cu înscrisuri, interogatoriu şi expertiza de specialitate.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care a stabilit suma de 1.273.536 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului pe ultimii trei ani.
Pârâtul prin apărător a invocat excepţia insuficientei timbrări a acţiunii, solicitând anularea acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 1583 din 05 iunie 2008 Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins excepţia insuficientei timbrări invocată de pârâtul Spitalul de Boli Pulmonare B. ca neîntemeiată şi în consecinţă: a admis acţiunea formulată de C.V.S.V. obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.273.536 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru imobilul situat în Breaza, strada M.C., prin ultimii trei ani, calculată conform raportului de expertiză B.N.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut în esenţă, următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 19 martie 2008 instanţa, a reţinut faptul că reclamanta a achitat suma de 8.397 RON taxă judiciară de timbru, astfel că a admis cererea de reducere a taxei de timbru stabilind taxa de timbru la suma de 8.397 RON.
În aceste condiţii, prima instanţă, a respins excepţia insuficientei timbrări invocată de pârâtul Spitalul de Boli Pulmonare B., ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 238 din 25 ianuarie 2000 a Judecătoriei Câmpina pârâtul a fost obligat să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu, pentru care s-a încheiat la data de 26 septembrie 2001 sub nr. DD un contract de locaţiune pe care pârâtul nu a înţeles să-l onoreze.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert B.N., valoarea lipsei de folosinţă pe ultimii trei ani este de 1.273.536 RON, astfel că pârâtul a fost obligat la plata acestei sume.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Spitalul de Boli Pulmonare B. criticând-o ca nelegală şi netemeinică, deoarece a acordat reclamantei un plus-petita, de 13.536 RON, după depunerea expertizei fără ca reclamanta să formuleze o cerere în acest sens, de modificare a petitului acţiunii introductive de instanţă.
Pe de altă parte, prima instanţă a omologat o expertiză care a reţinut o suprafaţă de teren de patru ori mai mare decât suprafaţa folosită efectiv, adică de 21.440 m.p., în loc de 5.819 m.p.
Pârâtul a mai criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică prin aceea că nu a fost stabilită cauza juridică a obligaţiei apelantului şi nu a analizat consecinţa juridică a dreptului de retenţie asupra exercitării posesiei, nefăcând aplicarea HG nr. 1856/2006 care stabileşte un regim de plată special pentru instituţiile de interes public în calcularea lipsei de folosinţă.
Prin Decizia nr. 60 din 25 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de pârâtul Spitalul de Boli Pulmonare B. împotriva sentinţei civile nr. 1583 din 05 iunie 2008 a Tribunalului Prahova pe care a schimbat-o în parte în sensul că, a fost obligat apelantul-pârât să plătească intimatei-reclamante suma de 74.450 RON cu titlu de lipsă de folosinţă pentru imobilul situat în Breaza, strada M.C., calculată pe ultimii 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
A fost respinsă cererea apelantului-pârât de dare în debit a intimatei-reclamante cu suma reprezentând taxă judiciară de timbru.
A obligat pe inculpata-reclamantă la plata sumei de 11.470,94 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantul-pârât reprezentând taxe timbru, timbru judiciar, onorariu expert şi onorariu avocat.
Prin încheierea de şedinţă din 13 mai 2010 a aceleiaşi instanţe a fost admisă cererea de îndreptarea erorii materiale strecurate în Decizia nr. 60 din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti în sensul că, a obligat apelantul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 449.156 RON cu titlu de lipsă de folosinţă în loc de 74.450 RON cum din eroare s-a trecut.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel, a reţinut următoarele:
Sub aspectul criticilor potrivit cu care hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, întrucât a omologat o expertiză care a reţinut o suprafaţă de teren aproape de patru ori mai mare decât suprafaţa folosită – 21.440 m.p., în loc de 5.819 RON, Curtea a constata că, prin petitul cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a indicat o suprafaţă de teren pentru care să solicite contravaloarea lipsei de folosinţă.
Or, prin sentinţa civilă nr. 238 din 25 ianuarie 2000 a Judecătoriei Câmpina rezultă că, Spitalul de Boli Pulmonare B. şi Consiliul Local Breaza au fost obligaţi să lase reclamantei imobilul compus din 21.140 m.p. teren din care 5.819 m.p. aflaţi în administrarea Spitalului de Boli Pulmonare B. şi 15.621 m.p., aflaţi în administrarea Primăriei Oraşului Breaza împreună cu construcţiile edificate pe acesta.
Că, atâta vreme cât pârâtul deţine doar suprafaţa de 5.819 m.p., teren, greşit prima instanţă a calculat lipsa de folosinţă pentru întreg terenul ce a format obiectul acţiunii în revendicare, respectiv 21.140 m.p.
Criticile vizând cauza juridică a obligaţiei apelantului, consecinţa juridică a dreptului de retenţie asupra exercitării posesiei şi incidenţa în cauză a HG nr. 1886/2006 au fost respinse ca neîntemeiate.
În ceea ce priveşte cererea de îndreptarea erorii materiale formulată de reclamanta-intimată Curtea a constatat că aceasta este întemeiată urmare a unei operaţiuni matematice greşit efectuate la pct. 1 al raportului de expertiză efectuat de expertul S.A.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta C.V.S.V. criticând-o ca fiind lipsită de temei legal pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată nu a avut în vedere o anume suprafaţă din cadrul imobilului în litigiu ci, pe aceasta în întregul său astfel că, negocierele ce au avut loc, probează buna sa credinţă pentru soluţionarea diferendului pe cale amiabilă.
Că, singurul act ce produce efecte juridice este contractul de închiriere din 27 iunie 2008, ce are ca obiect suprafaţa de 21.440 m.p., şi construcţiile edificate pe acest teren.
Recurenta-reclamantă a mai arătat că, pe plan secundar intimatul-pârât îi datorează contravaloarea lipsei de folosinţă pentru întreaga suprafaţă de teren.
În subsidiar şi numai în situaţia în care îi va fi respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în Decizia recurată, reclamanta a arătat că suma acordată nu este conformă raportului de expertiză întocmit de S.A.
Deşi instanţa a refăcut calculul luând în considerare un rezultat intermediar, cauza ar fi trebuit să fie supusă pe rol şi să fie pusă în discuţie eroarea materială constatată.
Faţă de cele expuse, reclamanta a solicitat modificarea în parte a deciziei atacate şi obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru întreg imobilul din litigiu şi anume de 1.273.536 RON.
La termenul de judecată din data de 03 martie 2011, din oficiu instanţa a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamantă, dat fiind că, Decizia a fost comunicată la 01 aprilie 2010, iar recursul a fost declarat la 22 aprilie 2010, cu depăşirea termenului legal.
Prin întâmpinare, pârâtul Spitalul de Boli Pulmonare B. a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât reclamanta nu a invocat motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie a hotărârii.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului Înalta Curte constată că, excepţia urmează a fi respinsă întrucât la dosar apel se află cererea reclamantei în care aceasta a precizat că domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură este la S.C.A. I.S. din Bucureşti, strada P., sector 3.
În aceste condiţii, reclamanta-recurentă a formulat recursul în termen legal.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează cerinţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din acelaşi Cod.
Or, în speţă, criticile formulate de recurenta-reclamantă nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., întrucât dezvoltarea acestora vizează aspecte ce nu ţin de judecata din apel, respectiv buna-credinţă la încheierea contractului, negocierea contractului, soluţionarea diferendului pe cale amiabilă, întinderea suprafeţei, de teren din litigiu, refacerea calcului privind suma de plată.
Prin urmare, reclamanta-recurentă, nu a combătut în vreun fel argumentele instanţei de apel şi nici nu a formulat critici susceptibile de cenzură în recurs.
Or, în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
Aşa fiind, în temeiul art. 3021 lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (1) şi art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea căii de atac exercitată de reclamanta C.V.S.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii declarării recursului.
Constată nul recursul declarat de reclamanta C.V.S.V. împotriva deciziei civile nr. 60 din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2467/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2437/2011. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
