ICCJ. Decizia nr. 2471/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2471/2011
Dosar nr. 741/117/2008
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2008 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamanta I.T.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata justei şi prealabilei despăgubiri în cuantum total de 48.420 euro, plătibili în echivalent potrivit legislaţiei în vigoare, respectiv 30 euro/m.p. x 1.614 m.p., pentru imobilul teren situat în comuna S., sat S., categoria de folosinţă arabil, tarlaua F.L., identificat cu nr. cadastral AA, parte din tarlaua F.L., precum şi obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit de reclamantă, prin scăderea valorii terenului rămas, raportat la faptul că, din suprafaţa totală de 1.803 m.p., a fost propusă pentru a fi expropriată suprafaţa de 1.614 m.p., prin plata diferenţei de preţ dintre valoarea iniţială a terenului şi valoarea pe care suprafaţa reziduală de teren, respectiv suprafaţa de 189 m.p., o are după expropriere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că suma stabilită de expropriator pentru terenul în litigiu, în urma evaluării efectuate, este una derizorie, raportat la valoarea de circulaţie reală a terenului din zonă, stare de fapt ce a condus la refuzul reclamantei de a accepta această sumă, cu titlu de despăgubiri.
În cauză, a fost formulată cerere de intervenţie în interes propriu de către I.I., având aceleaşi petite ca şi cererea principală, singura deosebire fiind aceea că terenul expropriat îi aparţine titularului cererii de intervenţie, fiind inclus în titlul de proprietate din 19 februarie 2008.
Prin sentinţa nr. 41 din 15 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, a fost respinsă excepţia lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantei I.T.M., invocată de pârâtul Statul Român.
A fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta I.T.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
Au fost respinse excepţiile lipsei de interes şi a calităţii procesuale pasive a intervenientului I.I., invocate de pârât.
A fost admisă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul I.I., în contradictoriu cu Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA din România în parte şi în consecinţă:
- a fost obligat pârâtul să plătească intervenientului suma de 27.713 euro, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în comuna S., sat S., în suprafaţă de 1.614 m.p., menţionat în hotărârea din 12 noiembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi identificat prin nr. cadastral AA, precum şi titlul de proprietate emis la data de 19 februarie 2008 de Comisia Judeţeană Cluj, parcela XX, tarlaua YY.
- a fost obligat pârâtul să plătească intervenientului suma de 3.245 euro, reprezentând despăgubiri pentru suprafaţa de 184 m.p. rămasă după exproprierea parţială, respectiv deprecierea valorii acestui teren. Au fost respinse celelalte pretenţii ale intervenientului.
A fost obligat pârâtul să plătească intervenientului suma de 3.810 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin hotărârea din 12 noiembrie 2007, s-au aprobat despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în comuna S., sat S., categoria – arabil, tarlaua „F.L." în suprafaţă de 1.614 m.p., identificat prin nr. cadastral AA.
Prin titlul de proprietate din 19 februarie 2008 emis de Comisia Judeţeană Cluj lui I.I., i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren de 1.800 m.p., tarlaua nr. YY, parcela XX, arabil, pe raza localităţii S.
Tribunalul a arătat că, potrivit adresei nr. CC din 04 mai 2009 emisă de O.C.P.I. Cluj, terenul înscris în titlul de proprietate al intervenientului a făcut obiectul hotărârii de expropriere.
Totodată, având în vedere că intervenientul a justificat calitatea de proprietar al terenului şi faptul că, în persoana acestuia, sunt îndeplinite cerinţele interesului şi ale calităţii procesuale ca şi condiţii de exerciţiu ale acţiunii civile, s-a constatat că sunt neîntemeiate excepţiile lipsei de interes şi a calităţii procesuale active.
Pentru aceleaşi motive, întrucât reclamanta nu are calitatea de proprietar al terenului, aceasta fiind clar determinată doar după introducerea acţiunii, Tribunalul a apreciat că acţiunea formulată de reclamantă împotriva Statului Român urmează să fie respinsă.
În cauză, pentru stabilirea valorii terenului şi plata corectei despăgubiri, s-a dispus efectuarea unei expertize, iar prin raportul de expertiză s-a stabilit că valoarea terenului pe m.p. la data exproprierii, (12 noiembrie 2007) este de 26,48 euro/m.p., iar la data efectuării raportului de expertiză, aprilie 2009, valoarea terenului este 17,17 euro/m.p.
S-a concluzionat şi că suprafaţa rămasă neexpropriată a suferit o apreciere valorică semnificativă, stabilindu-se un cuantum al deprecierii de 3.245 euro la momentul efectuării expertizei.
Prima instanţă a reţinut că, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii, raportat la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, acesta se stabileşte în funcţie de valoarea imobilului la data întocmirii raportului de expertiză şi nu la data exproprierii.
De aceea, tribunalul a constatat că cererea intervenientului este întemeiată doar în parte, în sensul că despăgubirile calculate pe m.p., la data efectuării expertizei, sunt mai mari decât cuantumul avut în vedere de expropriator.
Prin Decizia civilă nr. 75/A din 19 martie 2010, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a arătat că expertiza tehnică a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora este suficient ca experţii desemnaţi să aibă calitatea de evaluatori cuprinşi în lista experţilor tehnici judiciari numiţi de Ministerul Justiţiei, fără a se mai pretinde ca atunci când sunt expropriate terenuri agricole sau forestiere experţii desemnaţi să fie unii apreciaţi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În ce priveşte stabilirea valorii terenului în suprafaţă de 1.614 m.p. supus exproprierii, Curtea de Apel a reţinut că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, la determinarea acestei valori s-a ţinut cont, între altele, de faptul că în aproprierea terenului se găsesc reţele de electricitate şi gaz, iar la cca. 40 m. se află reţele de apă şi canalizare încă nedate în exploatare şi că au fost avute în vedere Standardele Internaţionale de Evaluare IVSC, comparându-se cu proprietatea ce se evaluează şi în corelare cu proprietăţile comparate.
Instanţa de apel a arătat şi că, este adevărat că prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 fac referire la preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, fiind deci oportun a se avea în vedere preţuri efectiv stabilite prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la terenuri similare.
Când însă asemenea contracte de vânzare-cumpărare nu au fost încheiate ori nu au putut fi identificate, ca în prezentul proces, un reper de avut în vedere rămân ofertele de vânzare sau cumpărare de pe piaţa liberă, ele reflectând, în bună măsură, nivelul de valoare al imobilelor la momentul la care sunt făcute.
În acest sens, Curtea de Apel a constatat că nici pârâta apelantă, nici intervenientul nu au putut prezenta contracte de vânzare-cumpărare care să servească în cauză, astfel că justificat comisia de experţi s-a raportat, între altele, şi la ofertele de vânzare de pe piaţa liberă.
De asemenea, s-a reţinut şi aspectul că, la preţul conţinut în oferte, s-a aplicat o corecţie de până la -7%, ajungându-se deci la o coborâre sub nivelul din oferte a valorii stabilite pentru terenul în litigiu.
În ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor corespunzătoare pierderii de valoare a suprafeţei de 189 m.p. rămasă neexpropriată, instanţa a arătat că, experţii au ţinut seama de faptul că aceasta a rămas izolată după exproprierea restului de 1.614 m.p. teren, suprafaţa ei foarte mică şi forma alungită făcând-o improprie unei utilizări constructive sau agricole.
Prin urmare, s-a apreciat că, deşi această suprafaţă de teren a rămas în patrimoniul intervenientului, în fapt ea nu poate fi utilizată de către acesta pentru a obţine vreun beneficiu material ori de altă natură, ceea ce obligă la constatarea că, în concret, consecinţele de fapt sunt asemănătoare celor produse de o expropriere.
Or, asigurarea caracterului just al despăgubirii ce i se cuvine intervenientului face justificate aprecierile experţilor, în caz contrar interesele intervenientului ajungând, fără culpa sa, să fie serios lezate, iar dreptul său de proprietate grav periclitat în chiar substanţa sa, tinzându-se la producerea unor efecte apropiate unei privări de proprietate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul a invocat, în prealabil, ca motiv de ordine publică, excepţia de decădere a intimatului I.I. din dreptul de a mai solicita majorarea cuantumului despăgubirii stabilite prin hotărârea din 12 noiembrie 2007, susţinând că acesta, prin formularea cererii de intervenţie în interes propriu, nu a respectat termenul prevăzut de lege de 15 zile de la comunicare.
Recurentul a mai susţinut că intervenientul în interes propriu nu şi-a dovedit calitatea de proprietar asupra terenului expropriat, arătând în acest sens că, în titlul de proprietate al intervenientului se regăseşte o suprafaţă de teren situată în tarlaua YY, parcela XX şi care are alte vecinătăţi decât cele reţinute în documentaţia tehnico-cadastrală întocmită în vederea exproprierii.
De asemenea, s-a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, având în vedere că raportul de expertiză a fost întocmit exclusiv prin prisma unor oferte de vânzare, şi fără să se ţină cont de preţurile practicate pe piaţă, iar instanţele de fond şi de apel au refuzat să încuviinţeze o nouă expertiză tehnică judiciară pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Recurentul a susţinut că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. privind rolul activ al instanţei ca şi garanţie a exercitării drepturilor părţilor.
În speţă, s-a susţinut că încălcarea rolului activ a constat în faptul că hotărârea recurată se întemeiază pe o gravă eroare de fapt şi de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, respectiv proba cu expertiză tehnică.
Recurentul a arătat că a făcut dovada că despăgubirea a fost stabilită de către expropriator cu respectarea legii, că raportul de expertiză judiciară a fost întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi că metodele de expertizare utilizate sunt fie eronate, fie improprii categoriei terenului expertizat, fapt ce a condus la solicitarea unei contraexpertize, iar în subsidiar, la refacererea raportului de expertiză.
S-a susţinut că raportul de expertiză întocmit la instanţa de fond este vădit eronat şi nelegal, fiind afectat de o serie de vicii, referitoare atât la metodele şi criteriile de evaluare a terenului expropriat, cât şi la faptul că evaluarea s-a realizat de către experţi în specialitatea construcţii civile şi industriale, deşi, potrivit normelor legale, evaluarea este de competenţa experţilor în specialitatea agricultură, având în vedere că este vorba de un teren agricol arabil.
Recurentul a arătat că nu este de acord cu concluzia experţilor tehnici conform căreia imobilul neexpropriat nu dobândeşte un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce urmează să se realizeze, fiind de notorietate că situarea terenului rămas neexpropriat în aproprierea lucrării de interes naţional „Autostrada Braşov-Cluj-Borş" duce la creşterea valorii de piaţă a acestuia.
De asemenea, recurentul a apreciat că, la efectuarea raportului de expertiză, raportat la exigenţele unei asemenea lucrări, se impunea folosirea a cel puţin două metode de stabilire a valorii de piaţă, iar în ceea ce priveşte deprecierea valorii terenului rămas neexpropriat, experţii au asimilat, practic, noţiunea de prejudiciu celei de despăgubire aferentă măsurii expropriere.
Recurentul a învederat că evaluarea realizată de expropriator a fost făcută prin raportare la valoarea de piaţă, pe când raportul de expertiză a stabilit cuantumul despăgubirii exclusiv prin raportare la oferte preluate din mica publicitate, astfel că, în mod greşit, instanţele de fond şi de apel au apreciat că s-au respectat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Examinând Decizia recurată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia de decădere a intervenientului în nume propriu I.I. din dreptul de a mai solicita majorarea cuantumului despăgubirii după împlinirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii comisiei, se constată că aceasta nu poate fi primită, atâta timp cât hotărârea de stabilire a despăgubirii din 12 noiembrie 2007 a fost comunicată numai reclamantei I.T.M. la data de 12 februarie 2008, iar împrejurarea că reclamanta şi intervenientul au acelaşi domiciliu nu este de natură să conducă la concluzia că hotărârea a fost comunicată şi intervenientului (căruia i s-a emis titlul de proprietate asupra terenului ulterior promovării acţiunii), în raport de normele de procedură în materie.
Ca situaţie de fapt, dovedită pe bază de probe, Curtea de Apel a reţinut că intervenientul este proprietarul terenului care face obiectul exproprierii, conform titlului de proprietate din 19 februarie 2008, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul-pârât, în sensul că Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 9 din Legea nr. 198/2004 (în vigoare la data soluţionării apelului), se constată următoarele:
Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a despăgubirilor".
Prin urmare, acţiunea formulată în condiţiile acestui text de lege se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia (...)".
Or, în speţă, instanţele de fond şi apel, prin hotărârile pronunţate, au omologat raportul de expertiză întocmit în primă instanţă, în privinţa stabilirii cuantumului despăgubirii şi respectiv, au respins apelul pârâtului prin care se formulau critici împotriva hotărârii primei instanţe.
Astfel, s-a reţinut că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, prin raportul de expertiză întocmit în primă instanţă, s-au avut în vedere Standardele Internaţionale de Evaluare IVSC, în baza metodologiei de evaluare prin compararea cu preţurile unor proprietăţi similare şi competitive cu proprietatea ce se evaluează şi într-o corelare cu diferenţele între proprietăţile comparate.
Experţii au arătat că această metodologie, conform prevederilor IVSC, poate fi acceptată ca unica metodă de evaluare în cazul în care calitatea şi cantitatea informaţiilor folosite sunt relevante şi suficiente şi că s-au luat în considerare preţuri ofertă pentru terenuri similare situate în zone apropiate de terenul în litigiu, în baza informaţiilor obţinute atât de la agenţii imobiliare şi publicitatea imobiliară, cât şi prin discuţii cu proprietarii terenurilor obţinute pentru vânzare.
În plus, la preţurile ofertă pentru proprietăţile similare comparate, s-au aplicat corecţii de până la -7%.
Astfel, în condiţiile în care, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, nu au fost identificate contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la terenuri similare celui în litigiu şi niciuna din părţile din proces nu a produs probe în acest sens, în mod legal şi justificat comisia de experţi s-a raportat, între altele, şi la ofertele de vânzare de pe piaţa liberă.
De asemenea, în condiţiile în care nu au fost depuse la dosar, nici măcar în faza procesuală a recursului, astfel de contracte de vânzare-cumpărare, este evident că, în cauză, nu se putea efectua o nouă expertiză tehnică judiciară prin care să se ţină cont de preţurile practicate pe piaţa liberă.
Susţinerile recurentului-pârât în sensul că instanţa de apel a soluţionat litigiul cu încălcarea rolului activ, întrucât hotărârea pronunţată se întemeiază pe o gravă eroare de fapt şi de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, vizează critici de netemeinicie a deciziei recurate şi nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
În ceea ce priveşte „viciile raportului de expertiză" invocate de recurent, se constată că susţinerile cuprinse în motivele de recurs se constituie fie în obiecţiuni la raportul de expertiză (la care, de altfel, s-a şi răspuns de către experţii judiciari), fie în susţineri referitoare la probele administrate, fără a constitui critici de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ.
De asemenea, se constată că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că au fost respectate dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, comisia de experţi fiind constituită în mod legal din experţi în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, cuprinşi în lista experţilor tehnici numiţi de Ministerul Justiţiei.
Celelalte critici formulate de recurentul-pârât reprezintă chestiuni de apreciere, care nu intră sub cenzura instanţei de recurs, atâta timp cât nu s-a indicat vreun text de lege ce a fost nesocotit de instanţa de apel.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
Având în vedere că recurentul a căzut în pretenţii, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de intimatul–intervenient I.I., în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva deciziei nr. 75/A din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Obligă pe recurent la plata sumei de 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul–intervenient I.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2472/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2467/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
