ICCJ. Decizia nr. 2474/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2474/2011
Dosar nr. 46173/3/2008
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa civilă nr. 1210 din 20 octombrie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte cererea reclamanţilor K.I.E., P.I. şi K.E.E. formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a obligat-o pe aceasta să emită dispoziţie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti pentru terenul situat în Sighetul Marmaţiei identificat prin nr. top. XX în suprafaţă de 4.312 m.p., aflat în proprietatea SC P. SA Oradea şi a respins restul cererilor ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au făcut dovada formulării în termen a notificării, precum şi dovada calităţii de persoane îndreptăţite, fiindu-le aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, respectiv acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale. Cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale pentru ultimii trei ani, echivalente cu contravaloarea chiriei medii anuale pentru imobilele în litigiu şi cererea de acordare a daunelor morale în cuantum de 200.000 RON au fost respinse ca neîntemeiate, reţinându-se că deşi le revenea sarcina probei, reclamanţii nu au administrat dovezi din care să rezulte existenţa prejudiciului material sau moral reclamat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate şi respingerea pe fond a acţiunii.
În motivarea apelului a invocat interpretarea nelegală a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, ale Legii nr. 247/2005 şi ale OUG nr. 81/2007, care a condus la obligarea sa la emiterea unei decizii cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti. A susţinut că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are competenţa numai de a propune acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii, instituţiei competente, iar nu de a acorda aceste despăgubiri, că practica judiciară este constată în sensul că despăgubirile se acordă efectiv numai de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. De aceea solicită admiterea apelului, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi respingerea acţiunii reclamantelor ca introdusă faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Prin Decizia nr. 95A din 13 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul pârâtei ca nefondat, reţinând că din dispozitivul sentinţei atacate rezultă că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată să emită dispoziţie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, iar nu să acorde efectiv aceste măsuri şi nici să stabilească cuantumul acestora. De asemenea, a reţinut că instanţa de fond a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzător valorii de piaţă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea deciziei atacate, schimbarea în parte a sentinţei instanţei de fond şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată. A susţinut nelegalitatea deciziei atacate, reiterând în integralitate criticile formulate în apel.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise formal dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Prin sentinţa instanţei de fond, rămasă definitivă prin respingerea apelului, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată să emită dispoziţie prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti pentru imobilul în litigiu.
Înalta Curte observă că obligaţia stabilită în sarcina recurentei-pârâte nu vizează acordarea efectivă a despăgubirilor, ci doar emiterea unei dispoziţii care să cuprindă propunerea acordării măsurilor reparatorii.
Această obligaţie a fost stabilită în baza dispoziţiilor legale, respectiv în baza prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care dispun în sensul că în cazul imobilelor evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.
Însăşi recurenta susţine, prin motivele de recurs, că în baza acestor dispoziţii legale are competenţa numai de a propune acordarea de despăgubiri instituţiei competente, ceea ce constituie exact obiectul obligaţiei instituite prin hotărârea atacată.
Or, promovarea căii de atac în lipsa justificării oricărui interes nu poate conduce decât la respingerea ca nefondat a recursului.
Nefondată este şi critica referitoare la modalitatea de despăgubire stabilită de instanţă, în sensul că în mod greşit s-ar fi dispus emiterea deciziei cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti. Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, prima instanţă a argumentat că reclamanţilor li se cuvin despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a acestora, fiindu-le aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, nu se poate reţine nici că recurenta-pârâtă ar fi fost obligată să stabilească cuantumul despăgubirilor, aşa cum susţine implicit, atunci când afirmă că stabilirea cuantumului final al despăgubirilor este de competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pentru toate aceste considerente, în raport de art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii hotărârilor pronunţate în fond şi apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 95A din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2476/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2475/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
