ICCJ. Decizia nr. 2472/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2472/2011
Dosar nr. 2478/87/2008
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Teleorman şi completată ulterior, reclamanţii P.P. şi R.P.D. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul Oraşului Zimnicea şi Primăria Oraşului Zimnicea şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în baza Legii nr. 10/2001, să dispună restituirea în natură a imobilului situat în Oraşul Zimnicea, strada (fostă) V.I. L.,actual R. şi P., ce a aparţinut autorului lor, R.P. sau, dacă nu mai este posibilă restituirea în natură, să dispună restituirea imobilului prin echivalent bănesc.
Prin sentinţa civilă nr. 95 din 17 iunie 2009, Tribunalul Teleorman a admis acţiunea şi a dispus acordarea către reclamanţi a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul situat în Zimnicea, strada (fostă) V.I.L. - două apartamente - actual strada R. şi P.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta Primăria Oraşului Zimnicea prin Primar, iar prin Decizia nr. 69A din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Petenţii au formulat două notificări înregistrate sub nr. AA/2001 şi sub nr. BB/2002 prin care au solicitat restituirea imobilului situat în Zimnicea, strada (fostă) V.I.L., actual strada R. şi P., răspundu-li-se printr-o „dispoziţie CC", dispoziţie în care nu este specificat imobilul la care se referă, astfel încât, nu se putea cunoaşte care dintre solicitări se soluţionează prin această dispoziţie.
De altfel, ulterior acestei „dispoziţii", apelanta a emis adresa din 19 decembrie 2002 prin care le-a solicitat intimaţilor-petenţi înscrisuri doveditoare noi, ca urmare a notificărilor formulate cu privire la imobilele în litigiu.
Din dispoziţia nr. CC din 10 iulie 2001, reiese că s-a respins cererea înregistrată cu nr. GG/2001, fără a se face menţiune cu privire la sediul imobilului în cauză.
Nespecificându-se imobilul la care se referă, reclamanţii nu puteau cunoaşte ce solicitare s-a soluţionat prin această dispoziţie. Cu atât mai mult cu cât, din notificările depuse la dosar, reiese că notificarea nu purta nr. GG/2001, aşa cum a pretins pârâta, astfel că nu se poate cunoaşte precis ce anume s-a soluţionat prin această dispoziţie.
S-a mai reţinut că, prin Decizia XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond, nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite împotriva refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea interesate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâta Primăria Oraşului Zimnicea.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Din actele depuse la dosarul cauzei reiese că notificarea soluţionată prin dispoziţia nr. CC din 10 iulie 2001 este cea referitoare la imobilele deţinute de reclamanţii în Oraşul Zimnicea, strada V.I.L. Dispoziţia a soluţionat notificarea nr. AA/2001 deoarece numărul de înregistrare dat de primărie notificării este GG din 11 mai 2001.
Se mai arată că reclamanţii au formulat contestaţie cu depăşirea termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi că prevederile deciziei XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar fi putut fi aplicabile în cauză dacă Primăria Oraşului Zimnicea ar fi refuzat în mod nejustificat soluţionarea notificării depuse de către reclamanţii, iar contestaţia ar fi fost depusă în termenul legal de 30 de zile de la comunicare, condiţii care nu sunt îndeplinite în prezentul litigiu.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Este necontestat în cauză că reclamanţii P.P. şi R.P.D. au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, două notificări adresate Primăriei Oraşului Zimnicea şi anume, cea înregistrată sub nr. AA/2001 şi cea înregistrată sub nr. BB/2002 prin care au solicitat restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele situate în Zimnicea, strada (fostă) V.I.L., actual strada R. şi P.
Recurenta susţine că aceste notificări au fost soluţionate prin dispoziţia nr. CC din 10 iulie 2001 în sensul respingerii lor, deoarece reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pretinse.
Această susţinere nu poate fi primită, aşa cum în mod corect a apreciat instanţa de apel.
Din cuprinsul dispoziţiei nr. CC din 10 iulie 2001 nu rezultă care este imobilul a cărui restituire în natură a fost respinsă, entitatea emitentă menţinând că acesta ar fi „imobilul la care se face referire în CA 93-100 din 23 octombrie 1997", ceea ce, din perspectiva Legii nr. 10/2001 nu reprezintă o identificare a bunului.
Mai mult, printr-o adresă emisă la data de 19 decembrie 2002, Primăria Oraşului Zimnicea solicita reclamanţilor să mai depună o serie de acte „în vederea unei bune soluţionări a notificărilor" nr. AA/2001 şi respectiv, nr. BB/2002. Or, dacă aceste notificări erau soluţionate prin dispoziţia nr. CC din 10 iulie 2001, aşa cum se pretinde prin motivele de recurs, o astfel de solicitare, formulată ulterior emiterii deciziei, nu se mai justifica.
În plus, în cuprinsul dispoziţiei nr. CC din 10 iulie 2001 se menţionează „respingerea cererii înregistrată la nr. GG din 11 mai 2001", deşi niciuna dintre notificările formulate de reclamanţi nu poartă acest număr şi, chiar recurenta în cuprinsul adresei emise la data de 19 decembrie 2002 menţionează numărul notificărilor ca fiind AA/2001 şi respectiv, BB/2002.
Prin urmare, nu se poate susţine că notificările formulate de reclamanţi au fost soluţionate prin dispoziţia nr. CC din 10 iulie 2001.
Nici critica vizând tardivitatea contestaţiei formulate în cauză nu este întemeiată.
Instanţele nu au fost învestite cu o contestaţie formulată în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, împotriva unei decizii/dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Zimnicea, strada (fostă) V.I.L., actual strada R. şi P., arătând că au formulat două notificări în baza Legii nr. 10/2001, nesoluţionate de entitatea învestită.
Nesoluţionarea acestor notificări a constituit motivul sesizării instanţelor de judecată şi de aceea, problema termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu se pune în cauză, cererea formulată neavând natura juridică a unei contestaţii împotriva unei dispoziţii emise în procedura Legii nr. 10/2001.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză urmează a se face aplicarea dezlegărilor de drept stabilite prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (publicată în M. Of. nr. 764/12.11.2007).
Prin această decizie, s-a recunoscut competenţa instanţei de a dispune în mod direct soluţionarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi care vizează fondul pretenţiilor deduse judecăţii. S-a reţinut sub acest aspect că, din moment ce s-a prevăzut prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că deciziile/dispoziţiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, iar în cuprinsul art. 14 se face referire la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanţa, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziţiei, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deţinătoare să emită o altă dispoziţie. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie ce i-a fost acordat prin lege, instanţa judecătorească dispune ea însăşi, în mod direct, soluţionarea pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept prin deciziile pronunţate în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, iar prin Decizia recurată, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a acestor prevederi legale.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Oraşului Zimnicea împotriva deciziei nr. 69A din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2475/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2471/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
