ICCJ. Decizia nr. 2480/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2480/2011
Dosar nr. 6141/118/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 85/C din 26 aprilie 2010, a respins apelul formulat de reclamantul B.R. împotriva încheierii din 21 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la data de 21 septembrie 2009 de către Tribunalul Constanţa, secţia civilă, s-a respins ca nefondată cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 408 din 29 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 1048/1998.
S-a avut în vedere că petentul a invocat existenţa unor greşeli în legătură cu întinderea imobilului ce a constituit obiectul judecăţii şi care, potrivit actului de proprietate cu care acesta s-a legitimat, este în suprafaţă de „circa 500 mp", iar nu de „500 mp", cum se menţionează greşit în sentinţă. Petentul a susţinut că, în prezent, imobilul său are suprafaţa de 600 mp potrivit schiţelor corpului de proprietate şi că inserarea menţiunii „circa 500 mp" îi creează prejudicii în relaţiile cu terţii.
Instanţa de fond a apreciat că faţă de considerentele cererii deduse judecăţii nu sunt incidente dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., text care urmăreşte îndreptarea erorilor materiale legate de nume ori de calcul, nu şi de chestiuni privitoare la fondul judecăţii. Or, în cauză este apreciată de petent a fi eroare materială chestiunea întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul cererii de revendicare, problemă tranşată, însă, în mod irevocabil, prin sentinţa civilă nr. 408/1998, fiind pusă în discuţie de fapt reluarea sau o nouă judecată asupra fondului litigiului, ceea ce este inadmisibil.
Reglementarea situaţiei diferenţei între suprafeţele ce rezultă din hotărâre şi care constituie titlul reclamantului şi respectiv, din schiţele cadastrale, poate fi efectuată prin alte mijloace juridice, însă nu pe calea îndreptării erorii materiale.
De principiu, cererea ulterioară judecăţii fondată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., vizează corectarea acelor erori sau omisiuni care nu implică dezbaterea părţilor, menite să clarifice chestiunile legate de calculul sumelor stabilite prin hotărârea judecătorească ori de numele părţilor sau să permită adăugarea, înlăturarea unor susţineri în măsura în care se regăsesc ca sinteză în susţinerile consemnate în şedinţă publică şi care nu afectează esenţa dezlegării în fapt şi în drept date de instanţă.
Această procedură are rolul de a acorda părţii posibilitatea de a complini acele lipsuri formale necesare valorificării titlului, iar sub acest aspect, clarificarea aspectelor legate de indicarea tuturor elementelor privitoare la identificarea obiectului material al raportului litigios se înscrie în sfera prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
Cu ocazia judecăţii în primă instanţă, însă, reclamantul a solicitat să se menţioneze că terenul revendicat are „circa 500 mp", iar nu „500 mp" cum s-a pronunţat în dosarul nr. 1048/1998, aspect care nu poate fi rezolvat pe calea cererii de îndreptare a erorii materiale, câtă vreme în speţă nu s-a efectuat o expertiză tehnică de identificare şi determinare exactă a întinderii terenului în litigiu.
Chestiunile legate de menţionarea integrală a datelor de identificare a terenului, ca făcând parte din parcelarea Movilă, au fost ridicate pentru prima dată în apel, opunându-se aşadar dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., privitoare la imposibilitatea formulării în calea de atac a unor cereri noi.
Aşadar, aceste aspecte pot fi analizate într-un proces incident, într-o eventuală contestaţie la executare, cu administrarea unei expertize de specialitate, fiind imposibilă pe calea îndreptării erorii materiale determinarea cu exactitate a limitelor şi întinderii dreptului evocat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.R., invocând art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs se invocă nelegalitatea şi netemeinicia deciziei atacate, sens în care se susţine că instanţa de apel a schimbat natura, esenţa şi înţelesul lămurit al cererii reclamantului.
În acest sens se arată că instanţa de apel a greşit în afirmaţia pe care a făcut-o în considerente şi anume: «Cu ocazia judecăţii în primă instanţă, însă reclamantul a solicitat să se menţioneze că terenul revendicat are „circa 500 mp", iar nu „500 mp" cum s-a consemnat în sentinţa civilă nr. 408 din 29 iunie 1998 a Tribunalului Constanta, pronunţată în dosarul nr. 1048/1998, aspect care nu poate fi rezolvat pe calea cererii de îndreptare a erorii materiale, câtă vreme în speţă, nu s-a efectuat o expertiză tehnică de identificare şi determinare exactă a întinderii terenului în litigiu».
Ceea ce s-a solicitat în primă instanţă este cu totul altceva, şi anume, este ceea ce s-a scris în alin. (2) din cerere, referitor la îndreptarea erorii şi anume: «în sensul că terenul revendicat prin acţiune are suprafaţa de „circa 500 (cincisute) mp, formând lotul Nr. 1135"conform actului iniţial de vânzare cumpărare nr. 7735 din 21 iulie 1937 depus la dosar, şi nu „500 mp" aşa cum din eroare a fost menţionat printr-o exprimare trunchiată în motivarea hotărârii».
În alin. (3) şi următoarele nu se mai face nici o solicitare, ci este evident că se dezvoltă ideea esenţială a cererii din alin. (2), explicându-se, spre a fi mai lesne de înţeles, legătura deosebit de importantă între cuvintele: „circa", „formează" şi „lotul nr. 1135", care au fost omise şi, de asemenea, se explică semnificaţia cuvântului formează.
În concluzie, solicitarea reclamantului se afla în alin. (2) din cerere, iar restul ce s-a scris sunt doar susţineri ale acestei solicitări.
În al doilea rând, instanţa de apel a greşit şi când a argumentat: „chestiunile legate de menţionarea integrală a datelor de identificare a terenului, ca făcând parte din parcelarea Movila au fost ridicate pentru prima dată în apel, opunându-se aşadar dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., privitoare la imposibilitatea formulării în calea de atac a unor cereri noi".
În apel nu a existat nici o altă „cerere nouă".
„Chestiunile" legate de menţionarea datelor de identificare a terenului, care sunt esenţiale pentru înţelegerea cauzei, se regăsesc tot în alin. (2) din cererea făcută către prima instanţă şi ele sunt: „circa", „formând" şi „lotul nr. 1135". Aceste cuvinte omise, dacă sunt repuse la locul lor în text, vor avea drept consecinţă de a complini acele lipsuri formale necesare valorificării titlului, care s-au produs prin omisiunile amintite. În consecinţă, nu are nici un fel de însemnătate şi nu se schimbă cu nimic esenţa şi claritatea adevărului, dacă textul se completează sau dacă nu se completează cu sintagma „parcelarea Movila". Adevărul, şi cu această completare şi fără ea, va fi la fel de evident, iar lucrul acesta demonstrează fără drept de tăgadă că nu este vorba de „o cerere nouă", ci rămâne una şi aceeaşi cerere care a fost făcută de reclamant.
O altă greşeală a instanţei de apel este şi sensul în care concluzionează: „Aşadar, aceste aspecte pot fi analizate într-un proces incident, într-o eventuală contestaţie la executare". Este evident că instanţa de apel greşeşte sugerând o astfel de cale de atac.
La termenul de judecată din data de 17 martie 2010, în şedinţă publică, Înalta Curte a pus în dezbatere, din oficiu, nulitatea recursului, faţă de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Luând în examinare această excepţie, Înalta Curte a constatat că recursul formulat este nul, având în vedere următoarele considerente:
După cum se cunoaşte, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată sau casată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ reglementate în textul de lege.
În recursul de faţă, se indică motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. şi se susţine că instanţa de apel a schimbat natura, esenţa şi înţelesul lămurit al cererii reclamantului.
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu are în vedere cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, când vorbeşte despre „actul juridic dedus judecăţii", iar art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are în vedere încălcarea normei de drept material, substanţial aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii.
În dezvoltarea recursului formulat, recurentul-reclamant a invocat argumente de fapt din considerentele deciziei atacate şi care nu vizează nelegalitatea acesteia.
Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale, procedurale, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea textului de lege căruia i se circumscrie şi, nu în ultimul rând, indicarea probelor pe care se bazează.
În acest sens, trebuie menţionat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o corespunzătoare motivare a lui, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.
Întrucât, recurentul reclamant în cauză nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, nici din oficiu, într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă pentru cazurile limitativ prevăzute de lege - care permit analiza în calea de atac a recursului, a hotărârii atacate, se aplică sancţiunea nulităţii recursului, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 303 C. proc. civ.
În consecinţă, văzând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul B.R. împotriva deciziei nr. 85C din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2481/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 2473/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
