ICCJ. Decizia nr. 2426/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2426/2011
Dosar nr. 172/112/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 268/F din 03 iunie 2009 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pronunţată în dosarul nr. 172/112/2009, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 12 din 11 aprilie 2001.
S-a respins cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare formulată de reclamanta Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene, în contradictoriu cu pârâtele SC S. SRL Coşbuc, SC L.S. SA Năsăud, prin lichidator SC C.M.U.V. SRL Bistriţa, ca fiind prescris dreptul la acţiune.
S-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene împotriva pârâtelor SC S. SRL Coşbuc, SC L.S. SA Năsăud, prin lichidator SC C.M.U.V. SRL Bistriţa, având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor înscrise în cartea funciară nr. 757 Năsăud topografic 145, 144, 148, 149, 151, 152, 165 obiect al notificării nr. 14/N/2001, precum şi obligarea pârâtei SC S. SRL Coşbuc la plata de despăgubiri în cuantum de 100.000 lei.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei SC S. SRL Coşbuc suma de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere, în esenţă, următoarele:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 11 din 14 mai 2001 la executorul judecătoresc I.D., reclamanta i-a solicitat pârâtei SC S. S.R.L. ca în temeiul Legii nr. 10/2001 să dispună restituirea imobilelor înscrise în C.F. nr. 75 Năsăud nr. top 145, 144, 148, 149, 151, 152, 165.
Deoarece pârâta nu a soluţionat notificarea prin sentinţa civilă nr. 180/2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a dispus obligarea pârâtei la a soluţiona notificarea, însă şi de această dată pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia.
Imobilele construcţii şi teren în suprafaţă de 7621 mp. înscrise în C.F. nr. 4362 Năsăud nr. top 145, 144/2, 148/2, 149/2, 152/2, 151/3/5/2, 160, 161, 162, 162/3/2/1 au constituit proprietatea pârâtei SC L.S. SA Năsăud, dreptul de proprietate fiind înscris în cartea funciară la 26 ianuarie 2001.
Prin sentinţa civilă nr. 959/2000 a Judecătoriei Năsăud s-a constatat dreptul de proprietate al pârâtei SC S. SRL Coşbuc asupra construcţiilor edificate pe terenul aferent, arătându-se totodată că pachetul de acţiuni cumpărat de SC S. SRL Coşbuc reprezintă în natură construcţiile ce i-au aparţinut pârâtei SC L.S. SA Năsăud, în vreme ce terenul a rămas în proprietatea acesteia din urmă.
Rezultă, aşadar, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, proprietar al terenului era SC L.S. SA Năsăud, terenul obiect al litigiului aflându-se în patrimoniul ei.
Cererea prin care reclamanta solicită constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 12 din 14 aprilie 2001 este însă prescrisă, ea fiind dedusă judecăţii la data de 28 ianuarie 2009, în vreme ce termenul de prescripţie de 1 an şi 6 luni stabilit prin art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (cu modificările ulterioare) a expirat la data de 14 august 2002.
Fiind vorba despre o societate comercială privatizată, se putea pune în discuţie solicitarea de despăgubiri de la Fondul Proprietăţii de Stat, ca instituţie publică ce a efectuat privatizarea SC L.S. SA Năsăud.
Or, prin încheierea civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud s-a constatat că reclamanta are calitatea de succesoare a fostului proprietar tabular al imobilului în litigiu potrivit actului constitutiv.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii acţiunii, deoarece:
Contrar celor statuate de prima instanţă, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 12 din 11 aprilie 2001 nu era împlinit, căci formularea de către reclamantă a notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 constituie începutul procedurii administrative care produce întreruperea prescripţiei conform art. 16 din Decretul nr. 167/ 1958.
Mai mult, reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a promova o acţiune în nulitatea contractului deoarece nu a aflat de existenţa contractului litigios decât în cadrul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. 2129/112/2007 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, a înaintat adrese către A.V.A.S. încă din anul 1998 în scopul de a nu vinde imobilele aparţinând SC L.S. SA Năsăud.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Din întreaga economie a Legii nr. 10/2001 rezultă, cu îndestulătoare claritate, că acţiunea în nulitatea actelor de înstrăinare reprezintă pentru persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii o opţiune distinctă de aceea privitoare la acordarea măsurilor reparatorii.
Aceasta din urmă se concretizează în notificarea formulată în termenele şi condiţiile pretinse de art. 22 din lege, în vreme ce acţiunea în nulitate se află guvernată de alte termene şi condiţii, respectiv cele afirmate în cuprinsul art. 45.
Prin urmare, fiecare dintre cele două potenţiale căi procedurale îşi are propria identitate juridică, astfel că un act de iniţiere a procedurii făcut în cadrul uneia dintre ele nu îşi poate extinde efectele către cealaltă, el limitându-şi consecinţele juridice la procedura căreia aparţine.
Cu privire la motivul de apel vizând cererea de retrocedare în natură sau echivalent bănesc şi calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii:
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 republicată, sunt îndreptăţite, în sensul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, şi persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 06 martie 1945.
Totodată, trebuie avut în vedere ca prin hotărâre judecătorească care să constate identitatea între vechea persoană juridică şi cea reînfiinţată nu ar putea fi înţeleasă decât acea hotărâre care, în urma administrării de probe, la capătul unei verificări jurisdicţionale de fond, stabileşte că, într-adevăr, identitatea cerută de lege este prezentă.
S-a concluzionat că prima instanţă a statuat în mod corect că cerinţa pretinsă de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 nu se afla încă îndeplinită, neputându-se prin urmare considera că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul legii.
Or, cererea de acordare a măsurilor reparatorii fiind respinsă, nu mai poate fi avută în vedere obligarea la plata unor despăgubiri cauzate de lipsa de folosinţă a imobilului.
Faţă de cele arătate mai sus, apelul a fost respins ca nefondat, conform prevederilor art. 296 C. proc. civ., cu aplicarea art. 274 C. proc. civ. prin Decizia civilă nr. 375/A/2009 a Curţii de Apel Cluj.
Împotriva deciziei civile a declarat recurs reclamanta care a susţinut următoarele motive de nelegalitate:
Se consideră că dreptul la acţiune în constatarea nulităţii absolute, s-a născut de la data luării la cunoştinţă despre existenţa contractului ce a avut loc în cursul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. 2129/112/2007 a Tribunalului.
Se apreciază că întreruperea prescripţiei acţionează şi în speţa de faţă şi potrivit art. 16 din Decret nr. 167/1958 prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent.
În ce priveşte motivele ce determină nulitatea absolută a contractului, pe fond se consideră că imobilele ce au făcut obiectul contractului s-au aflat iniţial în patrimoniul SC L.S. SA, de la care s-au transmis către SC I. SRL Bistriţa, care le-a transmis apoi la SC S. SRL Coşbuc.
Reaua-credinţă a asociatului S.P. a fost constatată şi prin sentinţa civilă nr. 685/2002 a Judecătoriei Năsăud din dosarul nr. 2350/2002 şi Decizia civilă nr. 475/A/2002 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud (dată în recurs), cu privire la acelaşi contract din 1 aprilie 2001, iar obiectul contractului l-a constituit atât terenul înscris în C.F. 4362 Năsăud, cât şi construcţiile constând din mai multe hale de producţie.
Referitor la modul de soluţionare a cererii de retrocedare în natură a imobilului, se consideră că respingerea acesteia de către instanţa de apel s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 10/2001.
Se mai solicită a se reţine că pârâta SC S. SRL Coşbuc, căreia i-a adresat notificarea era deţinătoarea pachetului majoritar de 73,37% al SC L.M. SA, pe care l-a dobândit prin procesul-verbal de adjudecare din 5 februarie 1999.
În consecinţă, potrivit Legii nr. 10/2001, acest acţionar majoritar avea obligaţia să transmită notificarea greşit adresată către SC L.M. SA, deţinătoarea bunurilor, dar în mod intenţionat, în scop de fraudare a U.C.G.N. nu a respectat această prevedere legală, a încălcat şi prevederile art. 25 şi art. 27, alin. (2) din aceeaşi lege ce obligau la emiterea unei decizii motivate şi la comunicarea către persoana îndreptăţită respectiv U.C.G.N. a datelor de identificare a unităţii deţinătoare (SC L.M. SA).
Analizând sentinţa recurată prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În speţă, instanţele de judecată au interpretat în mod corect dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, considerând că nu se poate susţine calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în înţelesul legii a reclamantei. În cazul persoanelor juridice care şi-au încetat activitatea pe timpul regimului comunist, una din condiţiile esenţiale pentru recunoaşterea calităţii de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii acordate în temeiul Legii nr. 10/2001 este reprezentată de constatarea, prin hotărârea judecătorească, a faptului că sunt una şi aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
Când însă hotărârea judecătorească de care autorul notificării se prevalează nu întruneşte aceste cerinţe, mărginindu-se la a constata că prin actul ei de înfiinţare sau statut persoana juridică se autodeclară succesoare ori continuatoare a vechii persoane juridice, fără însă ca instanţa să facă verificări de fond privitoare la existenţa identităţii juridice între cele două entităţi, trebuie considerat ca cerinţa pretinsă imperativ prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 nu este îndeplinită.
S-a reţinut în mod just că prin încheierea civilă nr. 1175 din 23 iunie 2003, Judecătoria Năsăud nu a verificat în concret calitatea reclamantei de succesoare a entităţilor arătate în dispozitiv, făcând referire exclusiv la menţiunea statutară prin care reclamanta se autodeclară succesoare.
Or, prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 impun, aşa cum s-a arătat mai sus, existenţa unei hotărâri judecătoreşti care să stabilească, în cadrul unei verificări jurisdicţionale, existenţa identităţii între fosta şi actuala entitate juridică, iar nu doar existenţa unei hotărâri care nu se fondează pe o verificare jurisdicţională, ci pe constatarea conţinutului unei clauze statutare prin care persoana juridică îşi afirmă ea însăşi, în mod unilateral, o anumită calitate.
Criticile formulate de recurenta-reclamantă ce privesc prescripţia dreptului la acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nu pot fi primite în cauză nu operează întreruperea cursului acesteia potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, corect stabilindu-se că termenul de prescripţie de 1 an şi 6 luni, reglementat de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, s-a împlinit la data de 14 august 2002.
Apar astfel ca nejustificate susţinerile recurentei, intervenirea prescripţiei ca excepţie absolută împiedicând instanţele să mai analizeze cauzele de nulitate invocate ca derivând din încălcarea prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Nici motivele invocate de aceeaşi recurentă reclamantă privind încălcarea prevederilor art. 25 şi art. 27 din Legea nr. 10/2001 nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate. Obligaţia reglementată de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care statuează că persoanele juridice notificate vor comunica şi anexa copii de pe actele de transfer de proprietate către cel ce a depus notificarea nu subzistă în speţa supusă judecăţii, în condiţiile care reclamanta nu a putut justifica calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
D E CI D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene împotriva deciziei civile nr. 275/A din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 459 lei, cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă SC S. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2473/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2424/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
