ICCJ. Decizia nr. 2395/2011. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2395/2011
Dosar nr. 5816/1/2010
Şedinţa publică din 16 martie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 676 din 23 iunie 2010 a Judecătoriei Gheorgheni s-a respins cererea de revizuire formulată de K.C. în contradictoriu cu A.V.I.G. şi Judecătoria Gheorgheni prin Preşedinte.
S-a reţinut, prin prisma dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., că nu pot forma obiect al revizuirii acele hotărâri prin care s-a respins acţiunea, pe temeiul unei excepţii procesuale, fără a se evoca fondul.
Or, în speţă, s-a constatat că prin hotărârea atacată cu revizuire s-a respins cererea prin admiterea excepţiei prescripţiei extinctive a acţiunii formulată de K.C., fără a fi analizat fondul raportului juridic dedus judecăţii, nefiind astfel îndeplinite condiţiile cerute de art. 322 C. proc. civ. cu privire la hotărârea care poate face obiectul revizuirii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie în anulare K.C., înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 1 iulie 2010.
Competenţa soluţionării contestaţiei în anulare urmează a fi declinată în favoarea Judecătoriei Gheorgheni, în considerarea argumentelor ce succed.
La termenul de astăzi, 16 martie 2011, s-a ridicat, din oficiu, excepţia necompetenţei instanţei supreme de a soluţiona contestaţia în anulare formulată de K.C., în raport de dispoziţiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce face incident art. 137 din cod.
Potrivit prevederilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ., care consacră caracterul de cale de atac de retractare al contestaţiei în anulare, indiferent de motivul invocat, contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Or, în speţă, instanţa care a pronunţat sentinţa civilă a cărei anulare se solicită este Judecătoria Gheorgheni, competentă a soluţiona şi contestaţia în anulare formulată împotriva acesteia.
Pentru cele ce preced, se va declina competenţa soluţionării contestaţiei în anulare în favoarea Judecătoriei Gheorgheni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competenţa soluţionării contestaţiei în anulare formulată de K.C. împotriva sentinţei civile nr. 676 din 23 iunie 2010 a Judecătoriei Gheorgheni, în favoarea Judecătoriei Gheorgheni.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2424/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2390/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
---|