ICCJ. Decizia nr. 2424/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2424/2011
Dosar nr. 2654/118/2008
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2654/118/2008 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamantul G.C.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primarul Oraşului Eforie, Oraşul Eforie prin Primar şi Consiliul Local Eforie, anularea dispoziţiei nr. 358 din 5 septembrie 2006; obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 513 mp, iar în subsidiar obligarea acesteia din urmă să trimită dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea cererii se arată că, imobilul compus din teren în suprafaţă de 513 mp situat în Eforie Nord, lotul nr. 575 din parcelarea Techir - Ghiol a „Eforiei Spitalelor Civile" din Bucureşti, a fost dobândit de C.I., autorul reclamantului, prin contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 16219 din 11 iunie 1934. Ulterior terenul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, motiv pentru care G.M., în calitate de fiică a defunctului C.I., a formulat notificarea înregistrată sub nr. 140 din 23 mai 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc D.V. prin care a solicitat restituirea în natură a terenului. Prin dispoziţia nr. 358 din 5 septembrie 2006 emisă de Primarul Oraşului Eforie s-a respins notificarea pe motiv că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietar la data preluării abuzive în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În primul ciclu procesul Tribunalului Constanţa prin sentinţa civilă nr. 619 din 16 martie 2007 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Oraşul Eforie prin Primar şi Consiliul Local Eforie şi s-a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Curtea de Apel Constanţa şi Decizia nr. 345/e din 7 noiembrie 2007, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa.
În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr. 2654/118/2008 iar reclamantul a precizat cadrul procesual în sensul introducerii în calitate de pârât a Primarului Oraşului Eforie.
Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 1107 din 3 noiembrie 2009 a admis acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 358 din 5 septembrie 2006 şi a obligat pârâţii să restituie reclamantului suprafeţele de 120, 180 şi 18,5 mp din lotul 575 identificate în raportul de expertiză întocmit de expert M.C.R. De asemenea a fost obligat pârâtul să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea accesării de despăgubiri în condiţiile legii speciale, pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 104,5 mp situat în Eforie, judeţul Constanţa, lot 575, Parcelarea Eforia Spitalelor Civile Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform legii speciale pentru suprafaţa de teren de 513 mp, preluată în mod abuziv de la autorul său C.I. şi întrucât terenul în litigiu în parte este ocupat de construcţii s-a dispus restituirea în natură numai a suprafeţei libere de construcţii iar pentru diferenţa de teren s-au aplicat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie, potrivit cu care reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, terenul supus analizei nefiind înscris pe numele autorului său, iar referitor la situaţia juridică a terenului s-a susţinut prin motive de apel că acesta nu este liber de construcţii, instanţa fondului neefectuând cercetări în acest sens.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia nr. 88/c din 26 aprilie 2010 a respins ca nefondat apelul.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, materialul probator administrat în cauză este de natură a atesta atât dreptul de proprietate al autorului reclamantului asupra imobilului revendicat şi preluarea acestuia de către stat, cât şi calitatea de succesor în drepturi al acestuia. În acest sens la dosarul cauzei s-a depus actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 16219 din 11 iunie 1934 care atestă că C.I. a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 513 mp prin cumpărare de la N.N. Referitor la situaţia juridică a terenului s-a reţinut că expertiza efectuată în cauză a confirmat că parte din teren este liber de construcţii.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat apel pârâţii invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii critică hotărârea sub următoarele aspecte.
- Prin hotărârea ce face obiectul recursului s-a făcut o greşită aplicare a procedurilor art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 precum şi a dispoziţiilor art. 23.1 lit. d) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stipulează că sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora şi că reclamantul nu a produs dovezi în acest sens. Actul de vânzare-cumpărare nu este el singur în măsură să probeze dreptul de proprietate şi că acest drept s-a păstrat până la momentul preluării abuzive.
- Instanţa face referire la prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 modificată dar în cauză nu există nici un act normativ de preluare şi nici un act administrativ de preluare emis de vreo autoritate şi că sarcina probei în acest sens revine reclamantului.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată nefondat recursul în sensul considerentelor ce succed.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată „sunt îndreptăţiţi, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora".
Art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege stabileşte că „de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Contrar criticilor formulate în sensul că reclamantul „nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi că actul de vânzare-cumpărare nu este în măsură, el singur, să probeze dreptul de proprietate", prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţeleg, în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi art. 22.1 din Normele metodologice de aplicare a acesteia, între altele, orice acte juridice translative de proprietate, cum este în primul rând vânzarea-cumpărare.
Chiar şi în situaţia în care actul respectiv are valoarea unui antecontract, transmiterea proprietăţii se produce la data încheierii sale, conform regulii generale instituite prin art. 969 C. civ.
Aşadar, corect s-a reţinut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său C.I. cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1629 din 11 iunie 1994 pentru terenul supus analizei.
S-a mai susţinut prin motivele de recurs că nu există niciun act normativ de preluare şi nici un act administrativ de preluare emis de vreo autoritate şi că sarcina probei în acest sens revine reclamantului.
Susţinerile sunt nefondate, întrucât înscrisurile ce atestă calitatea autorului reclamantului de proprietar al imobilelor, chiar dacă sunt anterioare momentului preluării de către stat, se coroborează cu prezumţia simplă instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată şi fac dovada concludentă a celor susţinute prin notificare.
Dacă pârâtul susţine că la momentul preluării bunului persoana respectivă nu mai avea calitatea de proprietar, sarcina probei cade în sarcina pârâţilor potrivit regulilor instituite de Codul civil (art. 1969) şi nicidecum reclamantului cum greşit se susţine prin motivele de recurs.
Or, în cauza pendinte, recurentul-pârât nu a produs dovezi în sensul că reclamantul la data preluării imobilului nu mai avea calitatea de proprietar şi drept urmare în mod corect s-a respins apelul.
În concluzie, hotărârea recurată este pronunţată în condiţiile de legalitate şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii ORAŞUL EFORIE, PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI EFORIE şi PRIMARUL ORAŞULUI EFORIE împotriva deciziei civile nr. 88 C din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2426/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2395/2011. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
