ICCJ. Decizia nr. 2473/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2473/2011
Dosar nr. 5690/2/2008
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 noiembrie 2004 la Tribunalul Bucureşti, reclamanta D.G. a chemat în judecată pe pârâta U.S.A.M.V., solicitând să se dispună anularea Deciziei nr. 1687 din 14 septembrie 2004 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilelor construcţii şi teren precizate în notificarea nr. 2856 din 18 octombrie 2001, totodată, să fie obligată pârâta la emiterea unei decizii de despăgubire prin măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele sau părţile de imobil ce nu pot fi restituire în natură.
La termenul de judecată din 24 ianuarie 2005, Tribunalul a introdus în cauză, în calitate de intervenient forţat, pe numitul P.V.
Prin sentinţa civilă nr. 337 din 06 martie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis contestaţia astfel formulată, a anulat Decizia nr. 1687/2004 emisă de pârâta U.S.A.M.V. şi a obligat pe pârâtă să restituie în natură către reclamantă, imobilele construcţii şi teren arătate în notificarea nr. 2856 din 18 octombrie 2001 şi, totodată, să emită o decizie motivată privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele sau părţile de imobil ce nu pot fi restituite în natură.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit notificării nr. 2856 din 18 octombrie 2001, s-a solicitat de către reclamantă şi intervenientul forţat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului - conac alcătuit din teren arabil, vie, pădure de salcâm şi baltă, construcţiile aferente, precum şi a livezii în suprafaţă de 10 ha, toate situate în comuna Belciugatele, judeţul Călăraşi.
S-a constatat că notificarea astfel formulată de petenţi a fost respinsă de entitatea investită prin Decizia nr. 1862 din 18 decembrie 2001, însă, împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie, care a fost admisă de Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 530 din 31 mai 2004, dispunându-se anularea acestei decizii şi obligarea intimatei la soluţionarea pe fond a notificării.
Prin Decizia nr. 1687 din 14 septembrie 2004, care formează obiectul contestaţiei în prezentul litigiu, notificarea petenţilor a fost din nou respinsă.
Cu privire la situaţia imobilului în litigiu, s-a reţinut că în temeiul Decretului nr. 83/1949 a fost preluată de la numiţii E.P. şi I.S. ferma pe care aceştia o deţineau în comuna Belciugatele, obiect al preluării formându-l şi livada în suprafaţă de 10 hectare teren. Conform certificatului de moştenitor anexat, coroborat cu sentinţa civilă nr. 12235/2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, s-a făcut dovada că reclamanta şi intervenientul au calitatea de moştenitori ai defuncţilor S.I. şi P.E.
Totodată, s-a reţinut că instituţia de învăţământ superior în cauză, este titulara dreptului de proprietate, iar nu a unui simplu drept de administrare asupra bunurilor respective. La filele 234-236 din dosar au fost anexate, în copie, Ordinul nr. 4239 din 13 iunie 2003 şi extras din Cartea funciară, privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor - construcţii şi terenuri care fac parte din baza materială a pârâtei.
Prima instanţă a considerat că în mod eronat intimata a respins notificarea nr. 2856/18 octombrie 2001 formulată de petenţi, cu motivarea că nu sunt incidente în cauză prevederile Legii nr. 10/2001, ci dispoziţiile Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 şi nr. 1/2000.
Susţinerile intimatei sunt nefondate, întrucât, potrivit acestor acte normative se pot restitui persoanelor îndreptăţite maxim 50 hectare de autor expropriat, or, pentru suprafeţele de teren rămase din care nu au fost restituite contestatorilor sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a înlăturat şi susţinerile intimatei potrivit cărora, nu sunt aplicabile în speţă prevederile Legii nr. 10/2001 în privinţa construcţiilor solicitate de contestatori. Sub acest aspect, tribunalul a avut în vedere atât dispoziţiile art. 1 din lege, cât şi cele ale art. 8 alin. (1), prin care se statuează că nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere solicitate conform Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 cu modificările şi completările ulterioare.
Tribunalul a avut în vedere şi prevederile înscrise în art. V alin. (1) şi (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, în conformitate cu care se trimit spre soluţionare comisiilor de fond funciar doar notificările nesoluţionate la data intrării în vigoare a legii, ce au ca obiect imobile extravilane, or, în speţă, notificarea depusă de contestatori a fost soluţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 prin Decizia emisă de pârâtă.
În consecinţă, tribunalul a reţinut preluarea abuzivă, în regimul anterior, a terenului şi construcţiilor arătate în notificarea depusă de petenţi şi, făcând aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001, a admis contestaţia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea acesteia şi respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin Decizia civilă nr. 81 din 06 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Sentinţa apelată a fost schimbată în tot, în sensul respingerii contestaţiei ca nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.
La termenul din 31 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor intervenientului P.V. şi anume, U.O., U.G., G.R. şi G.A.
Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curţii de apel a fost admis prin Decizia nr. 3655 din 05 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 14196/3/2004. Decizia recurată a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanţei de apel.
Instanţa supremă a considerat că neprezentarea motivelor care au determinat admiterea apelului, inclusiv cu privire la construcţii, face ca Decizia instanţei de apel să fie nemotivată, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Totodată, Înalta Curte a statuat că, în rejudecare, se vor analiza aspecte ce ţin de cererea privind restituirea construcţiilor şi se vor avea în vedere toate celelalte apărări formulate de părţi.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 5690/2/2008.
Curtea de Apel Bucureşti. secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 313/A din 3 mai 2010, a admis apelul declarat de pârâta U.S.A.M.V. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 337 din 6 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta D.G. şi intervenienţii U.O., U.G., G.R. şi G.A.; a schimbat sentinţa apelată în sensul că a respins ca nefondată, contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 1687 din 14 septembrie 2004 emisă de pârâta apelantă.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin expertiza întocmită la instanţa de fond de expertul D.S., având ca obiectiv evaluarea suprafeţei de 10 ha livadă, solicitată de reclamantă prin notificarea nr. 2856 din 18 octombrie 2001, preluată de stat în baza decretului nr. 83/1949, s-a constatat că terenul pe care s-a aflat livada este în folosinţă arabilă, fiind un teren agricol situat în extravilan.
Prin expertiza efectuată în apel de expertul S.C.L. a fost identificat terenul pe care se află construcţiile în litigiu, situat la cca 1,5 km nord - est de limita comunei Belciugatele. Lotul de teren aparţine zonei extravilane a comunei.
În ceea ce priveşte construcţiile existente pe terenul revendicat, expertul a constatat că pe lotul de teren pe care sunt amplasate construcţiile, aflat la 1,5 km nord - est de limita comunei Belciugatele, se află un număr de 12 construcţii.
Aceste construcţii constau în magazie cu cramă, magazie din lemn, grajd, şopron remiză, locuinţa muncitorilor, bucătărie de vară, casa păsărilor, camera pentru izvor pompă, chioşc din lemn şi fântână, atelier şi rezervor combustibil. Ultimele două construcţii, şi anume, atelier şi rezervor, au fost edificate ulterior preluării, după anul 1945. Prin expertiză, a fost stabilită valoarea tehnică actuală a clădirilor, aceasta fiind de 76.098 lei, precum şi valoarea tehnică a acestor clădiri în anul 1945, în cuantum de 189.792 lei.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în cazul imobilului solicitat de reclamantă, Curtea constată că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
În consecinţă, faţă de faptul că terenul a cărui restituire o solicită reclamanta prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, se află în extravilan, Curtea a constatat că în mod greşit prima instanţă a considerat că terenul respectiv intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
De asemenea, având în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, dispoziţiile acestei legi se aplică şi în cazul restituirii construcţiilor accesorii terenurilor care intră sub incidenţa acestei legi. Curtea a constatat, de asemenea, că din expertiza efectuată în cauză, rezultă caracterul accesoriu al construcţiilor, situaţie în care acestea nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.G.
Criticile formulate prin motivele de recurs vizează următoarele aspecte:
Decizia recurată este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), instanţa de apel făcând o aplicare greşită a legii în timp, în sensul că a aplicat retroactiv dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, modificate prin Legea nr. 247/2005, încălcând dispoziţiile art. V alin. (1) şi (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005.
Până la apariţia Legii nr. 247/2005, toate terenurile din intravilan sau extravilan, puteau fi restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, dacă la data apariţiei Legii nr. 10/2001 nu erau deja restituite în temeiul legilor fondului funciar. Această soluţie se impunea având în vedere şi sintagma folosită de art. 1 din Legea nr. 10/2001 care supune dispoziţiilor acestei legi acele imobile preluate abuziv de stat „şi nerestituite", aceasta fiind şi interpretarea oferită de Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, art. 8.1 alin. (2), în forma în vigoare la data soluţionării notificării.
În cauza de faţă trebuiau avute în vedere două aspecte:
- conţinutul art. 8 din Legea nr. 10/2001 de la data soluţionării notificării;
- aplicarea în timp a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 modificate prin Legea nr. 247/2005, potrivit art. V alin. (1) şi (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005.
În ce priveşte primul aspect, era necesar de observat că la data soluţionării notificării prin Decizia atacată, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, art. 8 alin. (1), aşa cum era explicitat de Norma Metodologică, nu stabilea sfera terenurilor supuse dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în funcţie de situarea acestor terenuri în extravilan sau în intravilan. Singurul criteriu adoptat de art. 8 alin. (1) şi art. 1 din Legea nr. 10/2001 şi de Norma Metodologică pentru delimitarea sferei terenurilor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 era acela al nerestituirii lor în temeiul legilor fondului funciar.
Norma Metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 nu numai că nu susţine Decizia emisă de intimată, ba chiar o contrazice, deoarece, dispoziţiile art. 8.1 alin. (2) din Normă nu stabilesc că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 se aplică doar terenurilor din intravilan, ci, dimpotrivă, că domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 acoperă şi terenurile din intravilan nerestituite, tocmai în virtutea caracterului complinitor al Legii nr. 10/2001 care se aplică tuturor imobilelor preluate abuziv şi nerestituite. Cu alte cuvinte, Norma Metodologică nu exclude toate terenurile din extravilan, ci permite aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi terenurilor nerestituite.
Abia prin Legea nr. 247/2005 legiuitorul a înţeles să delimiteze sfera terenurilor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 prin criteriul situării lor exclusive în intravilan. Din acest moment se pune problema aplicării în timp a noilor dispoziţii ale Legii nr. 10/2001, modificate de Legea nr. 247/2005.
Legea nr. 247/2005 conţine o normă tranzitorie care stabileşte clar în ce situaţie se aplică noile dispoziţii privind terenurile extravilane. Această normă tranzitorie este reprezentată de art. V alin. (1) şi (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005. Potrivit acestui text legal, competenţa comisiilor de fond funciar pentru notificările ce au ca obiect terenuri ce fac obiectul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, este atrasă numai în cazul notificărilor nesoluţionate la data intrării în vigoare a acestei legi. La data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, notificarea era deja soluţionată prin Dispoziţia nr. 1687 din 14 septembrie 2004, fapt care exclude competenţa comisiilor de fond funciar.
În concluzie, nici la data soluţionării notificării prin dispoziţia atacată, nici la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, terenul solicitat nu făcea obiectul legilor fondului funciar, deoarece nu fusese restituit conform acestora.
Pentru aceleaşi considerente, nici construcţiile în litigiu nu făceau obiectul legilor fondului funciar, chiar dacă ele erau situate pe un teren situat în extravilan. Construcţiile solicitate nu pot fi exceptate de la aplicarea Legii nr. 10/2001, deoarece, potrivit dispoziţiilor coroborate ale art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data soluţionării notificării, nu sunt exceptate decât terenurile restituite ce fac obiectul Legilor nr. 18/1991, 169/1997 şi 1/2000, construcţiile şi terenurile nerestituite fiind supuse dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, aceasta aplicându-se prioritar faţă de orice altă lege de reparaţie, conform dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Norma Metodologică.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
Referitor la primul motiv de recurs, vizând greşita aplicare a legii în timp de către instanţa de apel, care a aplicat retroactiv dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, modificate prin Legea nr. 247/2005, încălcând dispoziţiile art. V alin. (1) şi (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.
Pornind de la situaţia de fapt a terenului în litigiu, stabilită de instanţele anterioare şi care nu mai poate fi cenzurată în cadrul controlului de nelegalitate exercitat de instanţa de recurs, se constată că suprafaţa de 10 ha livadă, solicitată de recurenta reclamantă prin notificarea nr. 2856 din 18 octombrie 2001 în baza Legii nr. 10/2001, a fost preluată de stat în baza Decretului nr. 83/1949 şi trecută la I.A.S. Belciugatele, judeţul Călăraşi. În timp, livada a fost defrişată, iar terenul pe care s-a aflat aceasta a fost dat în folosinţă arabilă, în prezent, fiind un teren agricol situat în extravilanul localităţii Belciugatele.
Prin urmare, terenul în litigiu intră în categoria terenurilor cu destinaţie agricolă, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 18/1991, de ale cărei prevederi a uzat, de altfel, recurenta reclamantă în cauză.
Prin notificarea nr. 2856 din 18 octombrie 2001, aceasta a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului - conac alcătuit din teren arabil, vie, pădure de salcâm şi baltă, construcţiile aferente, precum şi a livezii în suprafaţă de 10 ha, toate situate în extravilanul comunei Belciugatele, judeţul Călăraşi.
Prin Decizia nr. 1687 din 14 septembrie 2004, care formează obiectul prezentului litigiu, notificarea petenţilor a fost respinsă, având în vedere că regimul juridic al terenului fermei este reglementat de Legea nr. 18/1991, republicată şi Legea nr. 1/2000.
Contestaţia formulată împotriva acestei decizii (la data de 1 noiembrie 2004) a fost în mod corect respinsă de instanţa de apel, având în vedere regimul juridic clar al terenului în litigiu şi anume, acela de teren agricol prin destinaţie, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, fiind aplicabil raportului juridic dedus judecăţii art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, potrivit cu care: „Nu intră sub incidenta prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prinLegea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, si prinLegea nr. 1/2000pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilorLegii fondului funciar nr. 18/1991si aleLegii nr. 169/1997".
Prin urmare, nu are relevanţă dacă, atât la data notificării, cât şi la data soluţionării acesteia prin Decizia nr. 1687 din 14 septembrie 2004, terenul litigios era sau nu extravilan, acesta fiind teren agricol prin destinaţie, regimul său juridic este reglementat de legile fondului funciar.
În consecinţă, nu poate fi vorba despre o aplicare retroactivă a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, modificate prin Legea nr. 247/2005, astfel cum în mod nefondat susţine recurenta reclamantă în cauză.
În ceea ce priveşte construcţiile solicitate, în mod corect a statuat instanţa de apel că, având în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000, dispoziţiile acestei legi se aplică şi în cazul restituirii construcţiilor accesorii terenurilor agricole si silvice, care intră sub incidenţa acestei legi. În cauză s-a stabilit prin expertiza efectuată, caracterul accesoriu al construcţiilor, situaţie în care acestea nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că, în speţă, s-a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia dedusă judecăţii, motiv pentru care, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.G. împotriva deciziei nr. 313 A din 03 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2480/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2426/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
