ICCJ. Decizia nr. 2522/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2522/2011
Dosar nr. 343/119/2007
Şedinţa publică din 18 martie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 1268 din 10 decembrie 2009, Tribunalul Covasna, secţia civilă, a admis, în parte, acţiunea completată şi precizată, formulată de reclamanţii O.A. şi O.I. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Tg. Secuiesc şi în consecinţă:
A anulat dispoziţia nr. 23 din 19 ianuarie 2007 cu privire la propunerea de acordare a despăgubirilor în condiţiile Legii nr. 10/2001.
A dispus rectificarea suprafeţei de teren cuprinsă în C.F. nr. 649 (transcris în C.F. nr. 3960) Tg. Secuiesc nr. top 616/2 de la 1274 mp la 1359 mp.
A dispus dezmembrarea imobilului situat în intravilanul municipiului Tg. Secuiesc înscris în C.F. 3960 sub nr. de ord. A+16 în două imobile astfel.
Imobilul nr. 1 în suprafaţă de 630 mp cu nr. top noi 617/2/2/1; 618/1/2/2/1; 630/2/1/3/2/1; 629/2/2/2/2/2/1; 630/2/2/2/1; 629/2/2/1/2/2/1 ş.
Imobilul nr. 2 cu nr. top noi 617/2/2/2; 618/1/2/2/2; 630/2/1/3/2/2; 629/2/2/2/2/2/2; 630/2/2/2/2; 629/2/2/1/2/2/2 în suprafaţă de 3093 mp potrivit planului de amplasare şi delimitare (propunere de dezmembrare-varianta II) întocmit de expert tehnic A.T., care face parte integrantă din prezenta sentinţă.
A obligat pe pârâtul Primarul municipiului Tg. Secuiesc să pronunţe o nouă dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, în sensul restituirii în natură în favoarea reclamanţilor a imobilului nr. 1 intravilan în suprafaţă de 630 mp, astfel cum este identificat în completarea raportului de expertiză judiciară întocmit de expert tehnic A.T.
A dispus întabularea în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului nr. 1 restituit în natură în favoarea reclamanţilor.
Pentru partea nerestituibilă din imobil, pârâtul urmează să acorde în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri după deducerea sumei de 1911 lei primită de reclamanţi cu titlu de despăgubiri expropriere.
A respins restul pretenţiilor.
A obligat pe pârât să plătească reclamanţilor 2.170,00 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât terenul în litigiu le-a aparţinut în proprietate şi a fost expropriat în vederea înfiinţării pieţei agroalimentare din Tg. Secuiesc.
După preluare, o parte din teren a rămas liberă.
Ulterior apariţiei Legii nr. 10/2001, reclamanţii au formulat notificare prin care au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren rămase liberă.
Notificarea a fost soluţionată de primar prin emiterea dispoziţiei nr. 23 din 19 ianuarie 2007, prin care s-a propus acordarea titlurilor de despăgubire în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu care reclamanţii nu au fost de acord.
Potrivit raportului de expertiză (cu completările ulterioare), s-a constatat că imobilul cuprins în C.F. (transnotat în C.F. nr. 3960) Tg. Secuiesc cu nr. top 616/2 are o suprafaţă de 1359 mp şi nu de 1274 mp, cum în mod eronat a fost înscris în C.F., sens în care se va dispune rectificarea C.F.
De asemenea, constatându-se că o parte din acest imobil este liberă, s-a dispus dezmembrarea lui în două imobile, conform propunerii de dezmembrare - varianta II, întocmită de expert tehnic A.T.
Faţă de cele reţinute mai sus, s-a apreciat că dispoziţia primarului este neîntemeiată, urmând a fi anulată, cu obligarea primarului să se pronunţe printr-o nouă dispoziţie motivată de restituie parţială a imobilului notat cu nr. 1, în suprafaţă de 630 mp, înscris în C.F. 3960.
Cât priveşte cererea reclamanţilor de a li se restitui o parte din imobilul înscris în C.F. nr. 3897 Tg. Secuiesc pentru partea nerestituibilă din imobilul litigios, s-a reţinut că aceasta nu poate fi primită, având în vedere că imobilul respectiv a fost cerut a fi restituit de o terţă persoană îndreptăţită, D.P.N., a cărei notificare a fost soluţionată de pârât prin propunere de acordare de despăgubiri în condiţiile legii.
Pentru partea nerestituibilă din teren, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a apreciat că pârâtul urmează să stabilească măsuri reparatorii în echivalent în favoarea reclamanţilor, cu deducerea sumei de 1911 lei, primită de aceştia cu titlu de despăgubire cu ocazia exproprierii.
Împotriva sentinţei susmenţionate au declarat apel reclamantul O.A. şi moştenitorii defunctei O.I., respectiv O.A., O.B. şi O.L.
Prin Decizia civilă nr. 38/Ap din 07 aprilie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis, în parte, apelul şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că:
A anulat, în parte, dispoziţia nr. 23 din 19 ianuarie 2007, cu privire la propunerea de acordare a despăgubirilor în condiţiile Legii nr. 10/2001.
A dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor, a imobilului intravilan în suprafaţă de 630 mp, astfel cum a fost identificat în completarea raportului de expertiză judiciară întocmit de expert A.T.
A înlăturat din dispozitivul sentinţei menţiunea cu privire la obligarea pârâtul Primarul municipiului Tg Secuiesc să pronunţe o nouă dispoziţie.
A păstrat măsura din dispoziţia nr. 23 din 19 ianuarie 2007 cu privire la acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale pentru diferenţa de teren de 729 mp, astfel cum a fost rectificată prin completarea la raportul de expertiză A.T., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, cu privire la rectificarea terenului înscris în C.F. nr. 649 Tg. Secuiesc, dezmembrarea imobilului şi întabularea în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului nr. 1 restituit în natură.
În motivarea soluţiei, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Critica referitoare la contradicţia dintre dispoziţia privind obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii şi întabularea dreptului de proprietate asupra unei parcele din imobilul naţionalizat este întemeiată.
Aceasta deoarece, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicţie, instanţa de judecată poate să dispună, ea însăşi, în cadrul controlului de legalitate a deciziei/dispoziţiei de soluţionare a notificării, restituirea în natură a parcelei în suprafaţă de 630 mp din imobilul litigios. Concluzia se impune şi în virtutea faptului că obligaţia prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este una potestativă, lăsată de legiuitor la latitudinea arbitrară, discreţionară a entităţii notificate.
Numai în condiţiile restituirii imobilului solicitat se poate dispune întabularea în C.F.3690 a dreptului de proprietate, în conformitate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 7/1996.
În ceea ce priveşte acordarea în compensare a lotului solicitat din terenul învecinat, critica este neîntemeiată.
Terenul înscris în C.F. nr. 3897 Tg. Secuiesc, care este solicitat în compensare, constituie proprietatea publică a Municipiului Tg. Secuiesc, aparţinând pieţii agroalimentare a municipiului. Pentru această suprafaţă de teren s-a întocmit studiu de fezabilitate (fila 239 dosar fond), pentru care s-a aprobat bugetul de investiţii aferent anului 2009, astfel cum rezultă din Hotărârea Consiliului Local nr. 35/2009.
Pe de altă parte, ar fi inechitabil faţă de cealaltă persoană care a solicitat o parte din acest teren, însă cererea a fost soluţionată prin propunere de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică sau cel care nu face obiectul unor acte juridice de înstrăinare.
În raport cu înscrisurile depuse în probaţiune la dosarul cauzei, se constată că situaţia de fapt, în funcţie de care se poate verifica legalitatea soluţiei de restituire în natură a terenului prin compensare, este stabilită.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptăţite bunuri sau servicii ori să propună despăgubiri în situaţia în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de către persoana îndreptăţită.
Sub acest aspect, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, constatând că în patrimoniul primăriei nu există terenuri libere.
Relativ la cheltuielile de judecată, este de observat că neacordarea integrală a acestora nu este consecinţa reducerii lor, ci a faptului că pretenţiile reclamanţilor au fost admise numai în parte. În atare situaţie, instanţa a acordat celui care a câştigat procesul numai cheltuielile de judecată corespunzătoare pretenţiilor admise.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanţi, care au formulat următoarele critici:
1. În mod nelegal, instanţa de apel nu a acordat în compensare lotul solicitat din terenul învecinat.
Terenul are aceleaşi trăsături, este limitrof celui preluat de stat de la reclamanţi, este liber şi neafectat de sarcini, deci este posibilă acordarea lui în compensare.
Contrar apărărilor pârâtului, în cauză nu s-a făcut dovada că terenul solicitat în compensare este proprietatea publică a municipiului Tg. Secuiesc şi că ar fi fost solicitat de o altă persoană în cadrul Legii nr. 10/2001, practic că nu ar fi liber în sens juridic şi fizic.
Terenul în discuţie nu figurează în evidenţele de carte funciară pe numele municipiului Tg. Secuiesc, ci al Statului Român, în administrarea directă a Biroului Executiv al Consiliului popular al oraşului Tg. Secuiesc, iar din această înscriere nu se poate susţine că terenul ar fi proprietate publică a municipiului. El nu poate fi considerat ca proprietate publică nici pe considerentul că este în zona pieţii, întrucât nu este un teren aparţinător pieţii, ci este un teren intravilan liber aflat în vecinătatea pieţii. Această situaţie rezultă atât din expertiză şi din completările sale, cât şi din constatările instanţei de fond de la faţa locului.
Intimatul nu a depus nicio dovadă că terenul în cauză ar fi fost solicitat spre restituire de o altă persoană, iar prin adresa de la fila 239, prin care se comunică instanţei de fond acest lucru, la nivel de afirmaţie generală, se menţionează şi faptul că cererea respectivei persoane a fost rezolvată, fără să fi fost contestată de beneficiar, aşa că terenul este liber şi poate fi acordat în compensare. În lipsa unor probe concludente, trebuia să se reţină că terenul solicitat în compensare nu a fost notificat de nimeni, deoarece problema proprietăţii s-a rezolvat prin schimb, prin acordarea unui alt teren fostului proprietar, situaţie care este în consens şi cu cele afirmate de reprezentanţii intimatului la cercetarea la faţa locului, în procesul-verbal întocmit cu acea ocazie fiind descrise detaliat elementele schimbului intervenit.
Nici studiul de fezabilitate din 1995, depus de partea adversă la dosar, rămas în fază de proiect, nu poate constitui un motiv de refuz pentru acordarea terenului liber în compensare, după cum nici hotărârea nr. 35/2009 a Consiliului Local Tg. Secuiesc, nepusă în aplicare nici până în prezent, nu poate constitui obstacol în acordarea în compensare a terenului care este liber atât fizic, cât şi juridic, nefiind afectat de sarcini sau utilităţi publice.
2. În mod nelegal, instanţa de apel a confirmat soluţia fondului de acordare numai în parte a cheltuielilor de judecata.
Chitanţele de la filele 5 şi 36 din volumul II şi de la filele 10, 163, 201, 202 şi 227 dovedesc cheltuieli totale de 5.338 RON, care sunt justificate de purtarea procesului, aşa încât trebuiau acordate integral.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
În ce priveşte încadrarea în drept a recursului, este de observat că dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au fost invocate numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică care să se subsumeze ipotezelor pe care acest caz de modificare le reglementează – nemotivarea hotărârii atacate, motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii.
Cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat, de asemenea, prin cererea de recurs, este aplicabil numai în ipoteza în care hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. În consecinţă, vor fi analizate din perspectiva acestui caz de modificare numai criticile care vizează pronunţarea hotărârii atacate cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materia acordării de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma compensării cu alte bunuri, respectiv în materia acordării cheltuielilor de judecată.
1. Recurenţii critica soluţia de neacordare, în compensare, a terenului solicitat de ei, susţinând că această măsură este posibilă, deoarece terenul cerut în compensare este liber. În acest sens, recurenţii arată că instanţa de apel a stabilit, în mod greşit, în raport de probele administrate, că terenul cerut în compensare face parte din domeniul public al municipiului Tg. Secuiesc şi că a fost notificat de către o altă persoană.
Rezultă că, recurenţii contestă modul de stabilire, pe baza probelor administrate, a situaţiei de fapt referitoare la regimul juridic al terenului solicitat în compensare, or o atare critică nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de modificare sau casare prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Modul în care instanţa de apel, în urma evaluării probatoriului administrat, a reţinut o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ. pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greşelilor grave de fapt, consecutive greşitei apreciere a probelor, a fost abrogat la data de 02 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 138/2000, deci cu mult înainte de pronunţarea deciziei atacate, care a avut loc la data de 07 aprilie 2010.
Prin urmare, reevaluarea de către instanţa de recurs a situaţiei de fapt pe aspectele invocate de recurenţi nu este posibilă, criticile formulate în acest sens neputându-se încadra în nici unul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăresc în realitate recurenţii, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
De aceea, criticile formulate pe aspectul situaţiei de fapt nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate.
Ceea ce are competenţa să verifice instanţa de recurs este dacă, prin raportare la situaţia de fapt definitiv stabilită de instanţa de apel, legea a fost aplicată corect.
În speţă, ca situaţie de fapt, instanţa de apel a reţinut, în urma analizei probelor administrate, că terenul pe care reclamanţii l-au cerut în compensare este proprietatea publică a municipiului Tg. Secuiesc, aparţinând pieţii agroalimentare a municipiului şi că, pentru el, s-a întocmit studiu de fezabilitate şi s-a aprobat bugetul de investiţii aferent anului 2009 prin Hotărâre a Consiliului Local. De asemenea, terenul în discuţie a fost solicitat în procedura Legii nr. 10/2001 de către persoana îndreptăţită, iar cererea acesteia a fost soluţionată prin propunere de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Raportat la această situaţie de fapt, care nu poate fi reevaluată în recurs, hotărârea atacată, prin care s-a stabilit că măsura compensării nu este posibilă, deoarece terenul solicitat în acest scop de către reclamanţi nu este liber, apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, aprobate prin HG nr. 250/2007.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale.
În explicitarea dispoziţiilor legale menţionate, Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevăd, la pct. 1.7, că măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită. În acest sens, entitatea învestită cu soluţionarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptăţite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcţii aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deţinute de acestea. În cazul instituţiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, şi se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta şi trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptăţite la restituire.
Rezultă că, bunurile cu regim de proprietate publică nu pot face obiectul compensării, ci numai cele dezafectate şi trecute în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale.
Cum, în speţă, este stabilit că terenul solicitat de reclamanţi în compensare este proprietatea publică a municipiului Tg. Secuiesc, în mod legal nu s-a dispus acordarea lui în compensare.
Pe de altă parte, fiind, de asemenea, stabilit că terenul în discuţie a fost notificat în procedura Legii nr. 10/2001 de către persoana îndreptăţită, el nu poate fi considerat bun disponibil, aşa încât, şi din acest punct de vedere, cererea reclamanţilor de a le fi atribuit în compensare nu putea fi primită.
În consecinţă, motivul de recurs relativ la acordarea de teren în compensare nu este fondat, hotărârea atacată fiind dată, pe acest aspect, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie, situaţie în care devine inoperant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Motivul de recurs prin care se contesta neacordarea integrala a cheltuielilor de judecata este, de asemenea, nefondat.
Contrar susţinerilor recurenţilor, prin confirmarea sentinţei fondului în partea referitoare la acordarea parţială a cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., ceea ce face inoperant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În speţă, acţiunea reclamanţilor a fost admisă numai în parte, nefiind primită cererea de acordare de teren în compensare.
Or, faţă de această situaţie, în mod legal, curtea de apel a păstrat soluţia fondului de obligare a pârâtului la plata parţială a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanţi, proporţional cu pretenţiile admise acestora. Soluţia se justifică în raport de dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., potrivit cărora, atunci când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Faţă de considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul reclamanţilor este nefondat şi îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii O.A., O.B. şi O.L. împotriva deciziei nr. 38/Ap din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2492/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2489/2011. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
