ICCJ. Decizia nr. 2532/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2532/2011
Dosar nr. 851/107/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a pârâtului L.G., pe o perioadă de cel mult 5 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 765 din 29 aprilie 2009, Tribunalul Alba a admis acţiunea şi a dispus suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului pe o perioadă de 5 ani pe teritoriul Franţei, reţinând în esenţă că această măsură este justificată faţă de faptele pârâtului, care a fost condamnat la 10 luni închisoare şi s-a dispus interdicţia definitivă pe teritoriul statului francez. În ce priveşte întinderea aplicării sancţiunii, instanţa de fond a apreciat că aceasta se impune numai pe teritoriul Franţei.
Hotărârea tribunalului nu a fost atacată de niciuna dintre părţi.
La data de 1 septembrie 2009, reclamanta a solicitat instanţei ca, în temeiul dispoziţiilor art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., să dispună lămurirea înţelesului şi aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 765/2009, în ce priveşte întinderea măsurii suspendării dreptului la liberă circulaţie, în sensul de a se dispune această măsură în ce priveşte dreptul pârâtului de a circula în străinătate şi nu numai pe teritoriul Franţei.
Prin încheierea nr. 192/CC din 24 martie 2009, Tribunalul Alba a respins cererea, reţinând că motivele invocate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., ci reprezintă însăşi soluţia adoptată de instanţă.
Apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva acestei încheieri a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 95/A din 01 iunie 2010, reţinând în motivarea soluţiei că cererea reclamantei excede noţiunii de lămurire a dispozitivului, ea vizează eventuale greşeli de interpretare şi aplicare a legii, care nu pot fi analizate decât în căile de atac şi nu în cadrul procedurii necontencioase de lămurire a dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, care a formulat următoarele critici:
Pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 7 septembrie 2009, după ce acesta mai fusese returnat din aceeaşi ţară la 26 februarie 2008 şi 19 septembrie 2008, urmare sentinţelor civile nr. 1036 din 03 iunie 2008 şi nr. 1528 din 26 noiembrie 2008, pronunţate de Tribunalul Bucureşti şi, respectiv, Tribunalul Alba, astfel că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005.
Reclamanta a solicitat lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 765 din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Alba întrucât, în mod greşit s-a dispus suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului numai pe teritoriul Franţei, deoarece prin cererea de chemare în judecată a solicitat suspendarea exercitării acestui drept în străinătate şi nu doar pe teritoriul Franţei.
Faţă de dispoziţiile Legii nr. 248/2005, numai măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie poate fi dispusă pentru un anumit stat, nu şi cea a suspendării.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
La termenul din 18 martie 2011, instanţa a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit art. 3021 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurenta îşi exprimă nemulţumirea în legătură cu soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la cererea sa de chemare în judecată, deşi nu a exercitat vreo cale de atac împotriva acesteia, iar Decizia recurată se referă la modul de soluţionare a apelului exercitat împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 765/2009 a Tribunalului Alba.
Recurenta nu a formulat critici care să aibă legătură cu Decizia recurată, ci a arătat care sunt argumentele pentru care ar fi trebuit să fie admisă cererea sa de chemare în judecată care, însă nu privesc considerentele de fapt şi de drept reţinute de instanţă în justificarea soluţiei sale.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.
Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 95/A din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2519/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2484/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
