ICCJ. Decizia nr. 2428/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2428/2011
Dosar nr. 13633/3/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 13633/3/2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta R.E. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Statul Român prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi SC H.N. SA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la restituirea preţului de piaţă al apartamentului nr. 1, situat în Bucureşti, sector 1 conform standardelor internaţionale de evaluare, preţ achitat integral de reclamantă, ca efect al încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3025/22874 din 22 ianuarie 1997 în baza Legii nr. 112/ 1995 cu Primăria Municipiului Bucureşti prin mandatar SC H.N. SA şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin contractul de închiriere nr. 61685 din 01 martie 1986 încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin mandatar SC H.N. SA a dobândit beneficiul locaţiunii apartamentului situat în Bucureşti, sector 1.
Ulterior, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 3025/22874 din 22 ianuarie 1997 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu Primăria Municipiului Bucureşti prin mandatar SC H.N. SA, reclamanta a devenit proprietara aceluiaşi imobil, compus din 3 camere şi dependinţe aferente.
Preţul vânzării, în cuantum de 14.934.443 lei ROL a fost achitat integral la data de 05 august 2001, astfel cum rezultă din chitanţele doveditoare de plată şi din adresa nr. 141000 din 05 august 2001 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Generală de Administrare a Fondului Imobiliar.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 50 alin. (3), art. 501 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009.
Prin sentinţa civilă nr.983 din 1 iulie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, a Municipiului Bucureşti şi a SC H.N. SA; a respins cererea formulată de R.E., în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins cererea formulată de reclamanta R.E. în contradictoriu cu SC H.N. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român că numai Ministerului Finanţelor Publice în nume propriu, iar nu ca reprezentant al statului român îi revine obligaţia de plată a valorii de piaţă a imobilului către reclamanţii care se regăsesc în ipostaza vizată de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC H.N. SA, tribunalul a reţinut că între mandatar şi terţul cocontractant /cumpărătorul nu se creează nici un raport juridic, neexistând între aceştia relaţia debitor - creditor.
In ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, tribunalul a reţinut calitatea acestuia de vânzător în contractul de vânzare-cumpărare în temeiul căruia reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, precum şi dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 127A din 18 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta R.E. împotriva sentinţei civile nr. 983 din 1 iulie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a desfiinţat-o şi a trimis spre rejudecare cererea formulată de reclamanta R.E. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a aplicat corect normele care reglementează raportul dintre stat şi Ministerul Finanţelor Publice, încălcând dispoziţiile art. 50 alin. (3) şi art. 501 alin. (1), (2) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea 1/2009.
Împotriva deciziei civile nr. 127A din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi formulând următoarele critici:
Instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că, în speţă, reclamanta a chemat în judecată pe Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în calitate de reprezentant al Statului Român şi nu în nume propriu, legitimând procesual o persoană care nu a deţinut calitatea de parte în dosar, ceea ce echivalează cu încălcarea principiului disponibilităţii şi deci, cu o gravă încălcare a legii. Instanţa era ţinută să judece cauza în limitele cadrului procesual stabilit de reclamantă, care a dorit să se judece în contradictoriu cu Statul Român.
Instanţa de apel a greşit prin aceea că nu a avut în vedere faptul că, în cauză Ministerul Finanţelor Publice asigura numai reprezentarea Statului Român, situaţie în care nu poate fi obligat în nume propriu şi nici persoanei reprezentate nu i se pot imputa obligaţiile personale ale reprezentantului.
Prin obligarea Statului Român la plata preţului reactualizat plătit de chiriaşi se încalcă şi normele referitoare la reparaţia bugetară.
Astfel, în mod greşit instanţa de apel a legitimat procesual Statul Român considerând că acesta este una şi aceeaşi persoană cu Ministerul Finanţelor Publice făcând o gravă confuzie între cele două instituţii, obligând la plată în nume propriu Statul Român pentru obligaţiile procesuale ale reprezentantului.
Recursul este fondat în sensul considerentelor ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta R.E. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar, Statul Român prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi SC H.N. SA, solicitând obligarea pârâţilor la plata valorii de piaţă a imobilului cumpărat de acesta în temeiul Legii nr. 112/1995, imobil cu privire la care s-a admis acţiunea în revendicare formulată de fostul proprietar împotriva reclamantei, invocând ca temei de drept prevederile art. 50 alin. (3), art. 501 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009 potrivit cărora, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (2)1 se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare.
Obligaţia de restituire a valorii de piaţă a imobilului către reclamanţii care se găsesc în ipoteza vizată de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 revine Ministerului Finanţelor Publice în nume propriu, în calitatea sa de titular al fondului extrabugetar.
Astfel fiind, în mod nelegal s-a reţinut în considerentele deciziei instanţei de apel că instanţa de fond nu a aplicat în mod corect normele care reglementează raportul dintre stat şi Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru considerentele expuse, constatându-se incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa Decizia atacată şi se va menţine sentinţa tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 127 A din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa civilă nr. 983 din 01 iulie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2477/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2376/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
