ICCJ. Decizia nr. 2477/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2477/2011
Dosar nr. 11497/63/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 18423/63 din 17 noiembrie 2008, reclamantul A.G. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 7783 din 4 noiembrie 2008 emisă de către Primarul Municipiului Craiova.
Prin sentinţa civilă nr. 113 din 27 martie 2009, pronunţată de către Tribunalul Dolj, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A.G.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere faptul că, în raport de dispoziţiile art. 1169 C. civ., reclamantul nu a putut face dovada în cauză, atât în ceea ce priveşte dreptul de proprietate al persoanei juridice „F.R." S.A. privind imobilul situat în Craiova, judeţul Dolj şi nici a calităţii autorului său de asociat al societăţii, din conţinutul extrasului nr. 12386 din 25 iunie 1940, emis de Camera de Comerţ şi Industrie - Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti (filele 67, 68 dosar fond), nerezultând decât atestarea că autorul acestuia, N.A., a deţinut calitatea de cenzor la această societate comercială.
Prin urmare, sub un prim aspect, situaţia reclamantului nu se poate încadra juridic în dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora: „Sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, asociaţi ai persoanelor juridice care deţineau imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv".
S-a reţinut că în ceea ce priveşte modalitatea de preluare abuzivă a imobilului, sub forma naţionalizării, conţinutul extraselor M.Of. nr. 281 din 7 decembrie 1945, M.Of. nr. 141 din 21 iunie 1940 (filele 41, 44 dosar) şi M.O. nr. 133 bis din 11 iunie 1948 (filele 63, 65 dosar), nu atestă existenţa vreunui decret de naţionalizare în baza căruia să fi trecut în proprietatea statului patrimoniul respectivei societăţii comerciale, astfel că, nici sub al doilea aspect, nu se regăsesc incidente nici una din situaţiile juridice prevăzute de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A.G.
Prin Decizia civilă nr. 215 din 8 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craivoa, în dosarul nr. 18423/63/2008, a fost admis apelul declarat de reclamantul A.G.; a fost desfiinţată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin Dispoziţia nr. 7783 din 04 noiembrie 2008, emisă de către Primarul Municipiului Craiova, a fost respinsă cererea formulată de către reclamantul A.G., de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Craiova, judeţul Dolj, notificat sub nr. 1432/N/2001 şi nr. 218/N/2001, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi nici a calităţii de proprietar al imobilului la data preluării abuzive şi implicit, a calităţii de persoană îndreptăţită, în sensul art. 2 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
In speţă, reclamantul a făcut dovada că este moştenitor de drept al autorului - unchiul său, A.N. (fratele tatălui reclamantului, A.V.) aspect reţinut şi de către instanţa de fond.
Aceeaşi dovadă a calităţii de moştenitor, după autorul A.N., a fost făcută şi prin sentinţa civilă nr. 109 din 25 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Fabrica „F.R." - societate anonimă română - a fost înfiinţată, respectiv înmatriculată, de către autorul A.N. în anul 1940, conform actului nr. 116 din 05 iulie 1940, iar sediul acesteia îl reprezintă imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii în cauză.
In acest act de înmatriculare (filele 67-68 dosar fond), la poziţia 4, rubrica „administratori şi cenzori" apare autorul A.N. - „administrator delegat".
In anul 1946, valoarea capitalului social al acestei societăţi a fost majorată de la zece milioane lei la cincizeci milioane lei (conform anexei 2 din cererea de modificare adresată Camerei de Comerţ şi Industrie, cu număr de înregistrare – 25379 din 28 septembrie 1946).
Din analiza acestor acte rezultă că autorul reclamantului, A.N., odată cu înfiinţarea acestei societăţi, a vărsat capital integral în numerar, respectiv 500.000 lei (fila 131 dosar fond).
Conform dispoziţiilor în vigoare în acea perioadă calitatea de „administrator-delegat" presupunea o putere totală de decizie în cadrul societăţii, putere dată în baza deţinerii în proprietate a majorităţii acţiunilor, după cum se menţionează în art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 119/1948, publicată în M.Of. din data de 11 iunie 1948 (fila 115 dosar fond).
Astfel, calitatea de administrator presupune implicit calitatea de a fi proprietar cu cel puţin 1/5 din capitalul uneia dintre cele 3 societăţi, la care poate fi administrator o persoană cu această calitate, iar pentru a fi administrator, o persoană era obligată să deţină în proprietate majoritatea acţiunilor pentru fiecare societate.
Prin urmare, autorul reclamantului era şi asociat al societăţii anonime F.R.
Art. 3 pct. b din Legea nr. 10/2001, republicată, arată că sunt îndreptăţite, în înţelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoane fizice, asociat ai persoanei juridice care deţin imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.
În conformitate cu dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 119/1946 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări miniere şi transporturi - s-au naţionalizat fabricile cu profilul şi specialitatea pe care le-a avut fabrica „F.R.", înfiinţată de către autorul A.N.
În speţă, Legea nr. 119/1940 stabileşte că „şi fabricile de conserve" - implicit fabrica „F.R." fac parte din categoria imobilelor naţionalizate, însă în anumite condiţii, respectiv ca autorul să fi fost asociat la data preluării abuzive, în condiţiile art. 3 pct. b din Legea nr. 10/2001, republicată.
În aceste condiţii, reclamantul a făcut dovada modului de preluare a imobilului de către stat.
Instanţa, având în vedere aceste considerente, a constatat că tribunalul nu a reţinut că s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii şi a preluării imobilului de către stat, astfel încât, aspecte juridice noi, care nu au făcut obiectul judecăţii în primă instanţă, nu pot fi judecate pentru prima dată în apel.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 20 din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Dolj, s-a dispus respingerea contestaţiei, reţinându-se că reclamantul nu a făcut dovada că antecesorul său ar fi fost asociat, nici că ar fi deţinut acţiuni la societate la momentul naţionalizării şi nici că societatea ar fi fost proprietara imobilului revendicat la momentul preluării abuzive a acesteia în proprietatea statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A.G.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 168 din 25 mai 2010, a respins ca nefondat apelul declarat, cu următoarea motivare:
În speţă, s-a reţinut cu deplin temei că reclamantul nu a făcut dovada drepturilor pe care le pretinde.
Reclamantul a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Craiova, imobil ce a constituit patrimoniul societăţii anonime pe acţiuni „F.R." şi care a fost naţionalizată în anul 1948. Reclamantul susţine că este moştenitor al acţionarului A.N. - administrator delegat şi care, în această calitate, ar fi deţinut un pachet de acţiuni fiind astfel, implicit, coproprietar al societăţii.
Reclamantul nu a dovedit nimic din susţinerile sale. Singura dovadă constă în existenţa calităţii de succesor după unchiul său, presupus acţionar al societăţii.
Reclamantul avea, însă, obligaţia să dovedească şi dreptul de coproprietate al acestuia asupra imobilului, fapt rămas nedovedit.
Conform art. 3 alin. (1) lit. b) Legea nr. 10/2001, reclamantul trebuia să dovedească şi faptul că imobilul solicitat ar fi fost în proprietatea societăţii la momentul naţionalizării, ori, în dosar, nu există decât o singură dovadă şi anume aceea că în anul 1940 în momentul înfiinţării societăţii autorul său deţinea calitatea de cenzor.
Însă, calitatea de cenzor în conducerea societăţii nu conferă acestuia nici un drept de coproprietate, ci pur şi simplu reprezintă o calitate de angajat.
Ca urmare, nu s-a dovedit că autorul reclamantului ar fi deţinut acţiuni şi implicit că ar fi fost şi coproprietar al patrimoniului societăţii.
Toate susţinerile din dosar privind pretinsele drepturi de acţionar ale autorului nu sunt decât presupuneri care nu au nici o valoare probantă şi nu pot substitui lipsa dovezii dreptului de proprietate.
Ca urmare, reclamantul nu a făcut nici dovada existenţei dreptului la reparaţii în natură sau echivalent şi nici măcar dovada că societatea naţionalizată ar mai fi avut vreun patrimoniu în momentul naţionalizării, iar că din patrimoniu ar fi făcut parte şi imobilul situat în Craiova, judeţul Dolj. În această situaţie, instanţa de fond a dispus în mod corect respingerea acţiunii.
Apelul reclamantului este aşadar nefondat, susţinerile apelantului nu au nici o valoare şi nu pot înlocui lipsa certă a dovezilor necesare, a existenţei unor drepturi de care să fi fost deposedat autorul său.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.G., criticând-o sub următoarele aspecte:
Legea nr. 10/2001 prevede la art. 25 alin. (4), că dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului, face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie.
La art. 26 alin. (1), se arată că dacă restituirea în natură nu este posibilă autoritatea investită cu soluţionarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptăţite alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri.
Ca atare dispoziţia nr. 2115 din 29 martie 2002 emisă de Primăria Craiova prin Primar este perfect legală (însoţită şi de certificatul de moştenitor nr. 200/2003), astfel că orice întârziere după datele de mai sus – ca şi reţinerea la Primăria Craiova a dosarului notificat sub nr. 1443/N/2001, este penalizabilă în baza legislaţiei actuale în vigoare.
Orice emitere de documente de către Primăria Craiova după datele de mai sus (ca de ex. respingeri de notificări), poate să producă penalizări, atât pentru Primărie, cât şi pentru orice alte organisme care ţin parte întârzierii pricinuite de Primărie.
Referitor la Decizia recurată, aceasta este nelegală, deoarece dovada dreptului de proprietate există, aceasta fiind dispoziţia nr. 2115 din 29 martie 2002.
Referitor la drepturile de acţionar ale autorului reclamantului, cu privire la care s-a considerat că nu sunt decât simple presupuneri, se arată că, pentru ca să fii administrator delegat în anul 1940 trebuia să deţii pachetul majoritar de acţiuni, care au trecut în proprietatea statului comunist prin Legea nr. 119/l948. Fiind un foarte bun specialist, unchiul reclamantului N.A. a reuşit printr-o foarte bună conducere şi dispunând de puterea de decizie conferită de pachetul de acţiuni majoritar să crească foarte rapid capitalul societăţii.
Decizia nr. 168 din 25 mai 2010, atacată cu recurs, reţine, pe o bază falsă, că unchiul reclamantului A.N., ar fi fost c e n z o r, ceea ce nu este adevărat, deoarece a fost administrator delegat, calitate care impunea deţinerea pachetului majoritar de acţiuni, iar acest pachet majoritar, însemna proprietatea asupra societăţii.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
Prin Decizia civilă nr. 215 din 8 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în primul ciclu procesual al dosarului, a fost admis apelul declarat de reclamantul A.G., a fost desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind atacată cu recurs de niciuna dintre părţi.
Prin Decizia de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare, sus-menţionată, s-au soluţionat unele din problemele puse în discuţie în cauza de faţă, cum ar fi faptul că autorul reclamantului era şi asociat al societăţii anonime române „F.R.", precum şi faptul că reclamantul a făcut dovada modului de preluare a imobilului de către stat.
În condiţiile art. 3 pct. b din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptăţite, în înţelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoane fizice, asociat ai persoanei juridice care deţin imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.
Prin urmare, în rejudecare, recurentul reclamant trebuia să facă dovada că la data preluării abuzive, autorul său mai era asociat al societăţii în condiţiile art. 3 pct. b din Legea nr. 10/2001, republicată.
De asemenea, trebuia să dovedească şi faptul că imobilul pentru care solicită măsuri reparatorii conform legii speciale ar fi fost în proprietatea societăţii anonime pe acţiuni „F.R." la momentul naţionalizării şi că acest imobil ar fi fost preluat odată cu societatea în proprietatea statului.
Nefiind dovedite în niciun fel aceste aspecte, în mod corect a reţinut instanţa de apel, a cărei hotărâre face obiectul recursului de faţă, că simplele susţineri ale reclamantului nu au nici o valoare şi nu pot înlocui lipsa certă a dovezilor necesare cu privire la existenţa unor drepturi de care să fi fost deposedat autorul său.
În consecinţă, nefiind dovedită îndeplinirea condiţiilor art. 3 alin. (1) lit. b) Legea nr. 10/2001, republicată, Înalta Curte constată că în mod legal a fost confirmată soluţia privind respingerea contestaţiei formulate de reclamantul A.G., împotriva Dispoziţiei nr. 7783 din 04 noiembrie 2008, emisă de către Primarul Municipiului Craiova, prin care a fost respinsă cererea acestuia de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Craiova, Calea Bucureşti nr. 190, judeţul Dolj, notificat sub nr. 1432/N/2001 şi nr. 218/N/2001.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru a opera modificarea hotărârii atacate în cauză, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva deciziei nr. 168 din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2484/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2428/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
