ICCJ. Decizia nr. 2578/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2578/2011
Dosar nr. 4886/63/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamanta S.M.G. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Primarului Municipiului Craiova, restituirea în natură a suprafeţelor de teren de 1.260 m.p. şi 140 m.p., situate în Craiova, strada B.N. sau acordarea unui alt teren liber, prin compensare în altă zonă a Craiovei.
La data de 16 noiembrie 2009, reclamanta şi-a precizat cererea, urmare a emiterii dispoziţiei nr. AA din 19 martie 2009 a Primarului Municipiului Craiova, formulând contestaţie împotriva acestei dispoziţii, emisă în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a terenului de 540 m.p. situat în Craiova, strada B.N., iar pentru diferenţa de 3.927 m.p. identificată de expert, a solicitat acordarea unui alt teren liber, în compensare, sau acordarea de despăgubiri băneşti, conform Legii nr. 247/2005.
La solicitarea instanţei, reclamanta a făcut precizări în scris cu privire la situaţia juridică a terenului solicitat anterior exproprierii, arătând că acesta era stăpânit în indiviziune de M.M., mama sa, cealaltă jumătate din imobil aparţinând lui P.I. şi G.F., aceştia fiind nepoţii lui Ş.N.
Prin sentinţa civilă nr. 407 din 11 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 4886/63/2009, s-a admis în parte contestaţia precizată; s-a modificat parţial dispoziţia nr. AA din 19 martie 2009 emisă de Primarul Municipiului Craiova, în sensul că suprafaţa de teren pentru care reclamanta va beneficia de despăgubiri este de ½ din 1.485 m.p. (= 742,5 m.p.), terenul fiind situat în Craiova, strada B.N.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, a preluării abuzive prin expropriere conform art. 11 din Legea nr. 10/2001 a imobilului moştenit de autoarea sa M.M., care l-a moştenit de la N.A.
Instanţa a avut în vedere cele două decrete de expropriere şi a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de ½ din 1.485 m.p. situată în Craiova, strada B.N., întrucât restituirea în natură nu este posibilă.
A respins precizarea la acţiune prin care s-a solicitat compensarea cu alt teren, cu motivarea că nu există teren liber în Craiova, din cauza necesităţilor de dezvoltare urbanistică.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat apel reclamanta S.M.G.
Prin Decizia civilă nr. 122 din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia a I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de contestatoarea S.M.G., a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 407 din 11 decembrie 2009, în sensul că s-au stabilit despăgubiri pentru suprafaţa de 1.365 m.p.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că soluţia adoptată de instanţa de fond, de admitere în parte a contestaţiei este corectă.
Astfel, s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei, implicit a cotei succesorale ce urmează să o culeagă. În dovedirea proprietăţii, cât şi a întinderii acesteia, apelanta-reclamantă a produs dovada dreptului de proprietate al autoarei sale.
De la defuncţii N.Ş. şi A. s-au expropriat, în două etape, terenuri după cum urmează: prin Decretul nr. 167/1964 - suprafaţa de 1.246 m.p. din Craiova, strada B.N., la poziţia X din anexa la decretul de expropriere figurând cei doi soţi N.Ş. şi A., iar a doua etapă, prin Decretul nr. 269/1983, conform procesului-verbal de preluare din 29 septembrie 1983 înscris în care erau menţionaţi ca proprietari numiţii P.I., G.F. şi M.M. - suprafaţa de teren expropriată fiind de 239 m.p. şi construcţii, din care cota de ½ a fost expropriată de la M.M., imobilul fiind situat în Craiova, cartier B.N.
Prin cele două acte de expropriere s-a preluat abuziv de la autorii N.Ş. şi A. suprafeţele de 1.246 m.p. şi 119 m.p. (½ din 239 m.p.), un total de 1.365 m.p. teren, pentru care reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Deci, Tribunalul a apreciat corect că reclamanta a produs dovezi în privinţa stabilirii calităţii de persoană îndreptăţită, a proprietăţii, a preluării abuzive prin expropriere, singura corecţie pe care urmează să o aplice instanţa de apel fiind cea referitoare la suprafaţa pentru care se cuvin măsuri reparatorii şi, în acest sens, urmează a se modifica sentinţa, critica apelantei fiind întemeiată parţial în ceea ce priveşte întinderea dreptului de proprietate, fiindcă aceasta a solicitat întreaga suprafaţă de 4.467 m.p. prin motivele de apel.
Terenul care a fost expropriat şi este solicitat de apelantă, respectiv suprafaţa de 140 m.p., este ocupată de spaţiu verde şi alei de acces, iar pe suprafaţa de 540 m.p. sunt amplasate două conducte de termoficare aeriene şi subterane în lungime de 29 m., restul terenului identificat de expert fiind ocupat de blocuri, alei şi spaţiu verde.
Instanţa de fond a analizat expertiza şi a respins corect cererea de restituire în natură.
În art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, soluţia acordării de despăgubiri a fost reglementată ca ipoteză subsidiară, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu a fost acceptată de persoana îndreptăţită.
În speţă, entitatea obligată la restituire nu a identificat în patrimoniul său terenuri pe care să le poată oferi în compensare, nici persoana îndreptăţită nu a produs dovezi în acest sens, aşa încât, hotărârea nu va fi lipsită de eficienţă juridică, subzistând obligaţia de stabilire şi acordare a despăgubirilor în condiţiile legii speciale, cum de altfel a procedat şi tribunalul.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă S.M.G., pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că Decizia recurată este nelegală, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa a ignorat total raportul de expertiză efectuat de ing. P.M., prin care s-a arătat cert că suprafaţa totală a terenului, din acte, situată în Craiova, strada B.N., este de 4.467 m.p. (4.000 m.p. rezultată din acte), iar suprafaţa liberă de construcţii este de 540 m.p. şi în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai arătat că instanţa nu a avut în vedere şi nu a interpretat corect testamentul autentificat la 07 ianuarie 1954, în care se specifică la pct. 1, că defunctul îi testează soţiei jumătate din imobilul situat în Craiova, strada B.N., care se compune din teren în suprafaţă de 4.000 m.p. - teren, loc de casă şi grădină, pe care se află o casă construită din cărămidă.
Instanţa a încălcat grav art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, care arată că imobilele preluate abuziv de stat se restituie în natură, potrivit dispoziţiilor prezentei legi or, faţă de acest principiu esenţial şi de dispoziţiile imperative ale Legii nr. 10/2001, se putea restitui în natură suprafaţa liberă de construcţii de 540 m.p.
Decizia Curţii de Apel Craiova este nelegală şi cu privire la terenul expropriat în suprafaţă totală de 1.365 m.p., întrucât scopul exproprierii nu a fost realizat, cu atât mai mult cu cât nu li au fost acordate despăgubiri pentru imobilul expropriat la valoarea reală de circulaţie.
Decizia este nelegală şi cu privire la respingerea cererii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 1.485 m.p., întrucât se încalcă unul dintre principiile de bază ale soluţionării notificării, acela al prevalenţei restituirii în natură.
Recurenta critică şi soluţia de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, arătând că au fost ignorate cheltuielile de judecată dovedite, în cuantum de 800 RON, fiind depuse în acest sens două chitanţe a câte 400 RON fiecare, astfel încât în mod greşit au fost acordate cheltuieli în cuantum de 400 RON.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, care pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., celelalte motive de recurs fiind indicate formal, fără a fi dezvoltate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Recurenta este îndreptăţită la restituirea în integralitate a cheltuielilor de judecată pe care le-a suportat în faza procesuală a apelului care a fost admis, în condiţiile în care instanţa de apel nu a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. care prevede posibilitatea reducerii onorariului de avocat.
Într-adevăr, există la dosarul din apel două chitanţe a câte 400 RON fiecare, care dovedesc cuantumul cheltuielilor de judecată suportate de partea care a câştigat în faza procesuală a apelului, care totalizează 800 RON, astfel încât în mod greşit au fost acordate apelantei cheltuieli de judecată în cuantum de 400 RON.
Constatându-se greşita aplicare a art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul să fie admis, se va modifica în parte Decizia recurată în sensul că vor fi obligaţi intimaţii-pârâţi Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată către apelanta-contestatoare S.M.G.
Vor fi menţinute restul dispoziţiilor deciziei recurate deoarece celelalte critici menţionate în recurs nu sunt fondate.
Astfel, Înalta Curte observă că recurenta susţine că a făcut dovada contrară prezumţiei instituite de art. 24 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, potrivit căruia „în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abusive".
Dovada contrară, în opinia recurentei, este realizată printr-un testament care însă nu constituie titlu de proprietate, ci face numai dovada actelor de dispoziţie cu titlu gratuit privitoare la bunurile pe care testatorul le va lăsă la moartea sa, adică legatele, urmând ca dovada bunurilor asupra cărora testatorul dispune să se realizeze prin actul de dobândire a proprietăţii.
Instanţa de recurs a pus în discuţie necesitatea depunerii la dosar a actului de vânzare-cumpărare al autorilor I. şi G.N., proprietarii iniţiali ai imobilului, sau a unei evidenţe din registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni din care să rezulte cine a fost proprietar şi care era întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu la momentul exproprierii, însă avocatul recurentei a menţionat că nu deţine astfel de înscrisuri, aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii.
Având în vedere că şi expertiza efectuată în cauză a avut în vedere tot acelaşi testament, Înalta Curte constată că în mod corect întinderea dreptului de proprietate s-a realizat în raport de actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, astfel cum pe larg a motivat instanţa de apel.
Recurenta invocă încălcarea art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, deoarece terenul liber de construcţii de 540 m.p. putea fi restituit în natură, fără a dezvolta această concluzie.
Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că, prin raportul de expertiză, s-a constatat că pe terenul în suprafaţă de 540 m.p. sunt amplasate două conducte de termoficare aeriene şi subterane în lungime de 29 m., astfel încât terenul nu este liber de construcţii, fiind afectat servituţilor legale şi amenajărilor de utilitate publică, deci nu putea fi restituit în natură, fiind corect aplicate dispoziţiile art. 11 alin. (4) al Legii nr. 10/2001.
Deşi recurenta susţine că scopul exproprierii nu a fost realizat, nu face nici o probă în acest sens, argumentul său fiind infirmat de concluziile raportului de expertiză care identifică - pe întreaga suprafaţă expropriată de 4.000 de metri - construcţia de blocuri, cu amenajările de utilitate publică aferente.
Se susţine de către recurentă că, cu privire la respingerea cererii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 1.485 m.p., se încalcă unul dintre principiile de bază ale soluţionării notificării, acela al prevalenţei restituirii în natură.
Această critică nu poate fi primită deoarece reclamantei i-a fost recunoscut dreptul de proprietate numai asupra unei suprafeţe de teren de 1.365 m.p., care se suprapune peste suprafaţa de 1.485 m.p. teren, iniţial recunoscută reclamantei în proprietate de către prima instanţă. Imposibilitatea restituirii în natură a acestui teren a fost corect motivată de instanţa de apel, astfel cum s-a precizat anterior, faţă de împrejurarea că este afectată scopului exproprierii.
Principiul prevalent al restituirii în natură, instituit în art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) ale Legii nr. 10/2001, nu este unul absolut, raţiunea legii fiind aceea de a se verifica cu prioritate posibilitatea restituirii în natură, ceea ce nu înseamnă că restituirea în natură prevalează în mod absolut condiţiilor pe care tot Legea nr. 10/2001 le impune în scopul menţinerii afectaţiunilor dobândite de imobile în urma preluării abuzive.
Văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe intimaţii-pârâţi Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată reduse pentru faza procesuală a recursului, către recurenta-reclamantă S.M.G., având în vedere că recursul acesteia a fost admis numai cu privire la criticile privind greşita stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.M.G. împotriva deciziei nr. 122 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în parte Decizia recurată în sensul că obligă pe intimaţii-pârâţi Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată către apelanta-contestatoare S.M.G.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Obligă pe intimaţii-pârâţi Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată reduse, către recurenta-reclamantă S.M.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2534/2011. Civil ŞI DE PROPRIETATE... | ICCJ. Decizia nr. 2579/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
