ICCJ. Decizia nr. 2616/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2616/2011
Dosar nr. 11997/3/2008
Şedinţa publică din 22 martie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV–a civilă, prin sentinţa civilă nr. 591 din 17 aprilie 2009 a admis contestaţia formulată la 23 martie 2008 de contestatoarea T.V. prin mandatari I.I. şi I.L. în contradictoriu cu pârâta Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
A fost anulată în parte dispoziţia Primarului General cu nr. DD din 16 ianuarie 2008 şi s-a dispus restituirea în natură pe vechiul amplasament, a terenului de 400 m.p. situat în Bucureşti, strada O., sector 2, conform variantei 1 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert S.P.F., omologat de instanţă.
Dispoziţia nr. DD/2008 a fost menţinută în ceea ce priveşte acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru construcţia demolată, în suprafaţă de 230,66 m.p. care a fost situată în Bucureşti, strada O., sector 2.
În motivarea acestei soluţii Tribunalul a reţinut în esenţă că prin notificarea din 07 iunie 2001 reclamanta a solicitat restituirea în natură a unui imobil situat în Bucureşti, strada O., sector 2, compus din teren în suprafaţă totală de 700 m.p., precum şi despăgubiri băneşti pentru cele 3 corpuri de construcţie aflate pe acel teren şi în prezent demolate.
S-a constatat că deşi s-a făcut dovada că reclamanta este persoană îndreptăţită la restituire, iar din expertiza efectuată a rezultat că terenul se poate restitui în natură, până la cuantumul unei suprafeţe de 400 m.p., entitatea sesizată cu notificarea a respins cererea reclamantei de restituire în natură.
S-a constatat în raport de probele administrate că se impune a fi omologată varianta 1 din raportul de expertiză (aflat în supliment) şi s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren identificată ca fiind liberă şi compusă din trei loturi conform schiţei anexate la raportul de expertiză, terenul făcând parte din domeniul privat al statului.
S-a mai constatat că în cauză s-au făcut dovezi în sensul că imobilul corp B compus din parter şi corpul A şi cota indiviză de 1/3 în suprafaţă de 759 m.p. pe care se află trei corpuri de clădire, a fost donat de numita P.M. fiicei sale (contestatoarei din prezenta cauză T.V.), iar restul de 2/3 din imobil a fost donat celorlalţi fii, P.I. şi P.N. (fraţii contestatoarei), aceştia din urmă fiind în prezent decedaţi fără descendenţi, moştenirea revenind contestatoarei.
S-a mai reţinut că imobilul a intrat în mod abuziv în proprietatea statului, prin Decretul nr. 365/1985 (Anexa I poziţia nr. 56/1989).
Instanţa în conformitate cu Legea nr. 247/2005 care instituie principiul restituirii în natură atunci când acest lucru este cu putinţă, a constatat că pe vechiul amplasament al imobilului revendicat s-a construit un bloc de locuinţe.
S-a reţinut din raportul de expertiză că s-au identificat unele spaţii libere care nu fac parte din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale şi care nefiind afectate de utilităţi publice pot fi restituite în natură, potrivit art. 11 pct. 4–9 din Legea nr. 10/2001.
La calcularea despăgubirilor, pentru construcţiile demolate s-a constatat necesitatea de a se deduce din acestea valoarea actualizată a despăgubirilor primite prin decretul de expropriere.
2. Instanţa de apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a, prin Decizia civilă nr. 317 din 17 mai 2010 a admis apelul intimatului Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată.
S-a dispus restituirea în natură a terenului de 378,51 m.p. situat în strada O., sector 2, constând în cele trei loturi identificate de expertul P.F., teren neafectat de utilităţi publice şi identificat în trei loturi de 205,10 m.p. (lotul I), de 104,68 m.p (lotul II) şi de 68,70 m.p. (lotul III).
Au fost menţinute măsurile dispoziţiei în sensul acordării de despăgubiri băneşti cu privire la restul terenului de 21,49 m.p. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În virtutea rolului activ conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Curtea de Apel, pentru judecarea apelurilor a completat probele cu informaţii solicitate de la SC A.N. SA, SC D.S. SA, şi respectiv, SC E.D.M. SA pentru a stabili situaţia reţelelor utilitare publice care afectează terenul în discuţie.
S-a reţinut astfel de la SC A.N. SA că pe terenul în cauză reţeaua de canalizare aparţine domeniului public al Municipiului Bucureşti şi a fost executată în anul 1988 (cu diametru de 30 şi 50 cm.). SC D.S. SA a confirmat că terenul este traversat de o conductă de gaze naturale (150 mm. diametru) din anul 1885, din această conductă fiind alimentat un bloc din imediata apropiere a terenului din strada O. SC E.D.M. SA a confirmat existenţa reţelei electrice care se încadrează în normele prevăzute de HG nr. 250/2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, iar potrivit art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice (Legea nr. 13/2007), terenurile pe care se situează reţele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a legii sunt şi rămân în proprietatea publică a statului.
Ca urmare, s-a constatat că au fost corecte constatările expertului P.F., care atât în expertiza iniţială, cât şi în supliment a semnalat prezenţa pe terenul de 400 m.p. a unor reţele utilitare fiind infirmate, atât susţinerile reclamantei cât şi situaţia de fapt reţinută în mod greşit de instanţa de fond.
S-a constatat că s-au produs dovezi cât priveşte edificarea acelor reţele anterior anului 1989 fiind individualizate corespunzător, de expert, în suplimentul întocmit pentru a răspunde la obiecţiunile reclamantei şi care a precizat că în variantele propuse a ţinut cont de forma terenului iniţial şi de reţelele existente.
Instanţa de apel a constatat că reţelele de utilitate publică deşi au fost semnalate şi în prima expertiză efectuată la instanţa de fond, aceasta în mod nejustificat a dispus restituirea în întregime a suprafeţei de 400 m.p. (în varianta 1 a expertizei) deşi terenul este traversat de reţele de calibru mare, în sensul art. 10.3 din Normele metodologice amintite, situaţie care arată că, din contră, acest teren în această dimensiune nu se poate restitui în natură.
Curtea a reţinut din schiţa existentă în dosarul de fond că au fost identificate trei loturi care pot fi interpretate ca fiind teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, aceste trei loturi însumând o suprafaţă totală de 378,51 m.p., restul de 21,49 m.p. (până la 400 m.p.) fiind afectate de reţele utilitare, situaţie ce impune măsuri reparatorii prin echivalent – pentru diferenţă de teren imposibil de restituit în natură.
Sub aspectele mai sus relevate s-a dispus schimbarea sentinţei atacate şi în consecinţă a dispoziţiei contestate.
3. Recursurile.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti reclamanta la 18 iunie 2010 şi pârâtul la 15 iunie 2010 au declarat recurs în termenul legal.
Recursul reclamantei a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 6–9 C. proc. civ.
În fapt recurenta, după ce trece în revistă elementele de fapt ale cauzei din perspectiva succesiunii în timp a etapelor procesuale după transmiterea notificării la 07 iunie 2001, făcând un istoric al cauzei, a formulat, în esenţă, următoarele critici apropiate în două reproşuri generale aduse deciziei atacate (includerea unor motive străine de natura pricinii, interpretări greşite şi denaturări pe de o parte şi respectiv, încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în vigoare pe de altă parte).
Sub primul aspect (motive străine de natura pricinii, interpretări greşite, denaturări) s-a criticat concluzia greşită a instanţei fondată pe probele administrate – relaţiile obţinute de la cele trei instituţii furnizoare de apă, gaze şi electricitate – susţinându-se că în realitate conform concluziilor primei expertize efectuate în cauză, din terenul de 759 m.p. (în acte), şi 751 m.p. (în măsurători), o suprafaţă de 400 m.p. este liberă. Împrejurarea că expertul, în propunerea celor două variante a ţinut cont de forma terenului iniţial de reţelele existente nu înseamnă că terenul conţine sau este tranversat de reţelele în discuţie, cum greşit a reţinut instanţa.
Recurenta a invocat un raport de expertiză (expertiza judiciară) întocmit de M.F. la 05 mai 2005 (nereţinut de instanţă) în care s-a întocmit un plan al terenului, ce poate fi retrocedat în natură şi care face parter din „terenul revendicat şi ocupat parţial de un bloc de locuinţe”.
Recurenta a mai arătat că în referinţele date, cele trei instituţii nu indică elemente de identificare a suprafeţei de teren de 400 m.p. în discuţie şi a mai criticat faptul că nu s-a ţinut cont de adresele celor trei unităţi furnizoare care au confirmat posibilitatea modificării în orice moment a traseului reţelelor edilitare conform intereselor părţii şi pe cheltuiala acesteia.
Sub al doilea aspect (încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în vigoare) recurenta a criticat Decizia nr. 317A/2010, deoarece aceasta încalcă dispoziţiile Legii nr. 10/2001 care prevăd în art. 1, 4, 7, 9, 11 şi urm. că „imobilele preluate în mod abuziv indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini”.
S-a arătat astfel că s-au încălcat art. 20, 44, 136 şi 148 din Constituţia României, art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
S-a mai criticat încălcarea – prin motivarea în fapt şi în drept – a principiului disponibilităţii în procesele civile cât priveşte obiectul şi părţile, care au fost determinate de reclamantul-apelant. În acest fel, cu respectarea art. 129 şi urm. C. proc. civ., chiar dacă din probe ar rezulta că una din părţi ar avea dreptul la altceva decât a cerut sau la mai mult/mai puţin decât a solicitat, instanţa nu poate depăşi limitele cu care a fost învestită.
Pe fondul cauzei recurenta a invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu completările şi modificările ulterioare, coroborate cu Normele de aplicare a Legii nr. 250/2007.
În concluzie s-a solicitat menţinerea sentinţei nr. 591/2009 a Tribunalului Bucureşti şi respingerea apelului pârâtului.
În recursul pârâtului a fost invocat în drept motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt criticile, în esenţă, au vizat greşita constatare că o parte din terenul de 400 m.p. – solicitat a fi restituit în natură poate fi acordat sub această formă de reparaţie în raport de probele administrate şi potrivit cărora terenul individualizat reprezintă spaţii verzi, trotuare, alei pietonale, destinate clădirilor de locuit din jur, orice spaţiu de locuit presupunând şi nevoia de spaţii verzi.
S-a arătat că potrivit unei hotărâri a Consiliului General al Municiiului Bucureşti din 1999, terenurile amplasate între blocuri de locuinţe, care prin proiectare şi execuţie au destinaţia de spaţii verzi şi de spaţii pentru jocuri de copii constituie proprietatea publică şi trec în administrarea primăriilor.
Au mai fost invocate dispoziţiile OUG nr. 114/2007 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, acte normative care au prevăzut sistarea procedurii de avizare a documentaţiei în scopul schimbării funcţiunii unei zone şi interzicerea schimbării destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi. În mod egal s-a făcut trimitere la Legea nr. 24/2007 care reglementează administrarea spaţiilor verzi, lege care conţine acelaşi tip de dispoziţii.
S-a mai criticat aprecierea instanţei potrivit căreia terenul poate fi considerat liber şi deci apt să fie restituit în natură deşi s-a dovedit că acesta este afectat pe toată lungimea lui de o reţea de apă, gaze, canalizare.
Recurentul a considerat greşită şi soluţia de acordare de despăgubiri pentru terenul de 21,49 m.p. câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada că nu a primit despăgubiri la momentul exproprierii, şi nici nu au beneficiat de acordurile internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
4. Analiza instanţei de recurs.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate prin cele două recursuri se constată că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, recursurile fiind, ca urmare, respinse pentru considerentele ce succed:
Recursul reclamantei.
Considerentele deciziei atacate nu conţin referiri la elemente de fapt sau de drept străine pricinii cum susţine recurenta. Instanţa a reţinut corect concluziile expertizei care s-au referit la un teren afectat parţial de construcţii şi de reţele de canalizare, apă şi gaze.
Analiza terminologică pe care o face recurenta raportului de expertiză în sensul că în exprimarea expertului, „a ţine cont de reţelele existente” nu se identifică cu „a fi traversat” de acele reţele. O atare observaţie nu este reală nici sub aspectul înţelesului termenilor dar nici sub aspectul situaţiei reale la care se referă expertul, fiind contrazisă chiar de poziţia recurentei.
În dezvoltarea pledoariei pentru restituirea în natură a întregului teren de 400 m.p. recurenta-reclamantă invocă demersurile făcute la instituţiile furnizoare de apă, gaze şi electricitate în a dovedi posibilitatea devierii acestor reţele de pe terenul în discuţie.
Nici critica referitoare la nedelimitarea terenului de 400 m.p. în adresele instituţiilor prestatoare de servicii pentru a lua în considerare afirmaţiile că pe acest teren se află reţelele în discuţie nu este fondată.
Instanţa a făcut o corectă apreciere a situaţiei de fapt referitoare la afectarea terenului din strada O. de reţelele în discuţie prin coroborarea probelor administrate. Expertiza a identificat (potrivit obiectivelor stabilite) şi a delimitat terenul de 400 m.p. cu precizările indicate în schiţele anexă, iar înscrisurile din dosarul Curţii de Apel Bucureşti, care s-au referit la terenul din strada O., au oferit informaţii cu privire la momentul afectării terenului cu reţeaua de apă, electricitate–canalizare – potrivit solicitării precise a instanţei.
În mod temeinic s-a reţinut şi explicat de către instanţă, în considerente, motivul pentru care s-a eliminat din suprafaţa de 400 m.p. iniţial restituită în natură de Tribunal, suprafaţa de 21,49 m.p., individualizată de expert ca fiind afectată de reţele de utilitate publică a căror administraţie – autorităţile prestatoare de aceste servicii – a confirmat existenţa acestora la adresa imobilului revendicat dinainte de 1989.
Ca urmare, nu s-au putut semnala în analiza instanţei de apel nici motivări străine de natura cauzei şi nici denaturări ale situaţiei reale.
Împrejurarea – invocată de recurentă – că există posibilitatea devierii reţelelor – prin lucrări cu aprobări speciale, nu se regăseşte printre soluţiile şi procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Sub acest aspect este de observat că au fost aplicate dispoziţiile legale incidente, respectându-se principiile stabilite de art. 9 şi 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Imobilele se restituie în natură în starea în care acestea se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Restituirea în natură este şi ea supusă – potrivit legii speciale – unor reguli precis indicate în art. 10 şi 11 cu precizarea [art. 1 alin. (2)] că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Art. 10 alin. (2) prevede că „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea aferentă servituţii legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţii urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”.
Legea nu prevede alte obligaţii pentru deţinătorul imobilului notificat şi nici nu condiţionează aplicarea măsurilor reparatorii de demersuri speciale din partea persoanei îndreptăţite.
Se constată aşadar că în cauză au fost corect aplicate reglementările Legii nr. 10/2001.
Nu a fost încălcat, prin depăşirea puterilor cu care este învestit judecătorul, nici art. 129 C. proc. civ. şi respectiv, nici art. 299 şi 287 C. proc. civ., cât priveşte limitele învestirii instanţei de apel.
Prin apelul declarat de pârât s-a criticat restituirea în natură a terenului de 400 m.p. deşi acesta este afectat în totalitate de reţele de gaz, apă şi canalizare.
Ca urmare, în mod corect analiza instanţei de apel s-a axat pe aceste verificări, necesitatea completării probelor – cu înscrisuri depuse în temeiul art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. – rezultând din însăşi criticile formulate.
Cât priveşte pretinsa nerespectare a unor dispoziţii din Constituţie precum şi a art. 6 şi art. 14 şi urm. din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, indicat în ce a constat această nerespectare sau greşită interpretare din perspectiva soluţiei pronunţate pentru ca instanţa de recurs să verifice respectarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei şi din această perspectivă.
Recursul pârâtului este nefondat şi va fi şi acesta respins.
Cât priveşte nelegalitatea soluţiei din perspectiva măsurii de restituire în natură a unei părţi din terenul de 400 m.p., teren afectat de reţele de canalizare, acest aspect a fost examinat mai sus, cu evidenţierea motivelor pentru care soluţia instanţei este corectă şi legală.
Cât priveşte nelegalitatea hotărârii din perspectiva nerespectării dispoziţiilor legale privind protecţia mediului prin actele normative invocate şi mai sus amintite critica nu poate fi primită.
Dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs (art. 316 C. proc. civ.).
Potrivit art. 292 C. proc. civ. părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, iar [conform alin. (2)] în cazul în care apelul nu a fost motivat, instanţa se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.
În cauză printre motivele de apel, conform cererii din dosarul Curţii de Apel Bucureşti, nu figurează şi această critică care nefiind pusă în discuţie în faza de judecată a apelului, nu poate forma obiect de analiză nici în faza de judecată a recursului, fiind invocată omisso medio.
Pentru considerentele arătate în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-au respins recursurile reclamantei şi pârâtului împotriva deciziei pronunţate în cauză de Curtea de Apel Bucureşti cu consecinţa menţinerii acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţi recursului declarat de reclamanta T.V.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta T.V. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 317A din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2617/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2581/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
