ICCJ. Decizia nr. 2581/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2581/2011
Dosar nr. 28000/3/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Contestatoarea Primăria comunei B. a atacat în instanţă, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Decizia nr. AA din data de 16 februarie 2009 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând instanţei anularea parţială a acestei decizii, în ceea ce priveşte pct. 3 şi 4 ale deciziei prin care s-a declinat competenţa de soluţionare a notificării privind casa de locuit cu gheţărie ce a fost demolată şi o porţiune de teren, în favoarea contestatoarei.
Prin sentinţa civilă nr. 1439 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă cererea reclamantei, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, că în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Decizia sau dispoziţia de soluţionare a notificării poate fi atacată de persoana îndreptăţită, reclamanta nefiind persoană îndreptăţită în condiţiile legii.
În finalul motivării, Tribunalul a făcut şi anumite susţineri pe fondul cauzei, în sensul că, în raport de situaţia de fapt, în mod corect Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi-a declinat competenţa în favoarea contestatoarei.
Împotriva menţionatei sentinţe a fost declarat apel, în termen legal, contestatoarea Primăria comunei B.
Curtea a pus în discuţie din oficiu, ca motiv de ordine publică, necompetenţa materială a tribunalului în soluţionarea cauzei în primă instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 406A din 08 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-contestatoare Primăria comunei B., a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Soluţionând apelul prin prisma motivului de ordine publică invocat din oficiu, Curtea a constatat că tribunalul a soluţionat cauza prin raportare strict la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziţia sau Decizia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a Tribunalului. În cauză, cererea de anulare parţială a dispoziţiei nr. AA/2009 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost formulată de un terţ, situaţie în care cererea nu cade sub incidenţa art. 26 al Legii nr. 10/2001.
Curtea a apreciat că soluţia în cauză trebuie dată prin prisma dispoziţiilor art. 1 şi 2 C. proc. civ., potrivit cărora competenţa generală aparţine judecătoriei, cu excepţia cauzelor „date prin lege în competenţa altor instanţe".
Prin art. 26 din Legea nr. 10/2001 se vizează doar contestaţiile formulate de persoanele îndreptăţite împotriva soluţiilor date asupra notificărilor, iar nu şi orice alte cereri formulate de alte persoane prin care se solicită anularea unei decizii dată în procedura extrajudiciară reglementată de lege.
De aici se extrage concluzia că orice alte cereri care nu sunt formulate de persoanele îndreptăţite şi care nu cad strict sub imperiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 nu revin în competenţa prevăzută de legea specială, ci cad sub incidenţa dreptului comun, anume a art. 1 C. proc. civ.
Curtea a constatat neîntemeiate susţinerile apelantei în sensul că litigiul ar fi supus contenciosului administrativ, conform Legii nr. 554/2004, deciziile emise în procedura Legii nr. 10/2001 nefiind acte administrative, ci acte juridice civile, emise într-o procedură extrajudiciară specială, de subiecţi de drept care nu sunt de multe ori sau care nu acţionează ca organe ale administraţiei publice aflate într-un raport specific de drept administrativ cu persoanele îndreptăţite, ci ca subiecte de drept civil - deţinători care sunt obligaţi la restituire.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru motive de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că Decizia civilă nr. 406 din 08 iunie 2010 este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului consideră că, în prezenta speţă, competenţa de soluţionare în fond a cauzei revine secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, prin analogie cu dispoziţiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 care stabileşte competenţa în favoarea „secţiei civile a Tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare".
Cum prin acţiunea reclamantei se solicită anularea parţială a unei decizii emise de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, reclamanta consideră că, în soluţionarea cauzei supuse judecaţii, competenţa revine secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, natura cauzei fiind una civilă şi nu de contencios administrativ.
Prin art. 6 din Decizia contestată, petentului i s-a adus la cunoştinţă că aceasta poate fi contestată în termen de 30 de zile la secţia civilă a Tribunalului Bucureşti, astfel că reclamanta cunoştea la data introducerii acţiunii faptul că Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, are competenţă după materie în speţa de faţă.
Analizând recursul formulat în raport de criticile menţionate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţia contestată, în temeiul art. 21 alin. (4) şi art. 32 al Legii nr. 10/2001, s-a dispus de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului declinarea competenţei de soluţionare a unei părţi din notificarea nr. CC din 29 octombrie 2001, în favoarea contestatoarei, Primăria comunei B.
În art. 21 alin. (4) al Legii nr. 10/2001 se prevede că, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a Primarului General al Municipiului Bucureşti or, după caz, a preşedintelui Consiliului Judeţean.
Conform art. 32 al Legii nr. 10/2001, în situaţia imobilelor-construcţii demolate, notificarea formulată de persoana îndreptăţită se soluţionează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziţia motivată a primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a Primarului General al Municipiului Bucureşti. Dispoziţiile art. 22 - 28 se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată, de persoana care se pretinde îndreptăţită, la secţia civilă a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
În prezenta cauză contestatoarea este unitatea învestită cu soluţionarea notificării, ca urmare a declinării de competenţă în temeiul art. 32 al Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, contestatoarea nu are calitate de terţ în raport de Decizia contestată, ci de unitate îinvestită cu soluţionarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât aspectele invocate de către contestatoare pe calea prezentei contestaţii urmează a fi valorificate în conţinutul dispoziţiei sau deciziei pe care trebuie să o emită.
Decizia contestată constituie prin urmare actul de învestire al contestatoarei, în calitate de unitate care trebuie să soluţioneze o parte a notificării, ceea ce determină incidenţa în cauză a art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, în raport de care competenţa de soluţionare a cauzei revine în primă instanţă secţiei civile a Tribunalului.
În acest context apare ca fiind fondată critica recurentei privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, ceea ce determină incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel fiind, în mod greşit a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, pornind de la premisa că Primăria comunei B. are calitate de terţ, cât timp aceasta fusese învestită cu soluţionarea notificării în temeiul art. 32 al Legii nr. 10/2001, art. care face trimitere la procedura reglementată în art. 22-28 a Legii nr. 10/2001, deci inclusiv la art. 26 alin. (3) care stabileşte competenţa de judecată în primă instanţă a secţiei civile a Tribunalului.
Prin urmare, constatându-se că instanţa de apel s-a pronunţat strict asupra motivului de ordine publică al competenţei materiale de soluţionare a cauzei în primă instanţă, fără a analiza alte aspecte de fond ale cauzei prin prisma motivelor de apel, se impune, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei aceleaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Urmează ca, în rejudecare, să fie pusă în discuţie poziţia exprimată de contestatoare prin formularea prezentei contestaţii, ca fiind un refuz de emitere a dispoziţiei, fie admisibilitatea unei astfel de contestaţii, dată fiind posibilitatea valorificării acestor apărări ale primăriei, ca unitate învestită cu soluţionarea unei notificări, în conţinutul dispoziţiei pe care are obligaţia să o emită în temeiul Legii nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 406A din 08 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2616/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2615/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
