ICCJ. Decizia nr. 2579/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2579/2011
Dosar nr. 4966/30/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 304 din 05 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4966/30/2009, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamanta K.P.-A. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin acţiune reclamanta K.P.-A. a solicitat anularea dispoziţiei din 26 iunie 2009, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, în ceea ce priveşte cota de ½ din terenul înscris în CF nr. AA Timişoara, nr. top. xx/2 şi să fie obligat să îi restituie în natură întreaga suprafaţă de teren înscrisă în CF menţionată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, fără a avea mandat în acest sens, avocatul D.I. a inclus-o în notificare şi pe H.E., deşi numai reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită pentru întregul teren, iar tatăl său, S.C., este cel care a restituit suma actualizată pe care o primise cu titlu de despăgubire.
Din probele dosarului prima instanţă a reţinut că în notificarea din 09 august 2001, semnată de avocat D.I., au fost indicate ca notificatoare atât reclamanta K.P.A., în calitate de succesoare a lui S.C.l., cât şi numita H.E., în calitate de succesoare a lui S.E.
Ulterior, prin adresa din 26 ianuarie 2009 depusă de reclamanta K.P.-A., prin avocat D.I., s-a precizat că H.E. nu poate fi considerată notificatoare, întrucât nu l-a împuternicit pe avocatul D.I. pentru revendicarea acestui teren.
După cum rezultă din CF a imobilului, acesta a fost preluat în cotă de câte 1/2 de la S.E.(K.) şi S.C.I.
S.E.(K.) o are ca moştenitoare pe H.E., fiica sa, după cum rezultă din certificatul de moştenitor din 23 mai 1986.
S.C.I. le are ca moştenitoare, conform certificatului de moştenitor din 07 noiembrie 1978, pe S.M.I., ca soţie supravieţuitoare, şi pe reclamantă, în calitate de fiică. După decesul lui S.M.I., aceasta a fost moştenită în totalitate de reclamantă, potrivit certificatului de moştenitor din 14 decembrie. Reclamantei nu-i poate fi deci restituită în natură întreaga suprafaţă de teren preluată, ci doar cota de 1/2 ce a aparţinut defunctului S.C.I., după care reclamanta a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare.
Nu prezintă relevanţă sub acest aspect nici faptul că reclamanta a restituit suma de 446,70 RON, această sumă fiind stabilită pentru restituirea în natură a cote de 1/2 din suprafaţa de 654 m.p. teren.
Împotriva sentinţei civile nr. 304 din 05 februarie 2010 a Tribunalului Timiş a declarat apel, în termenul legal, reclamanta K.P.-A.
Prin Decizia civilă nr. 80 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă a apreciat că reclamanta K.P.-A. are calitate de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 doar pentru cota de 1/2 din terenul înscris în CF nr. AA Timişoara, nr. top. xx/2, teren trecut prin expropriere în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 250/1974.
La data exproprierii terenul se afla în cotă de 1/2 în proprietatea lui S.E. şi în cota de 1/2 în proprietatea lui S.C.-l.
Reclamanta a făcut dovada că este moştenitoarea, în calitate de fiică, a fostului proprietar tabular S.C.-l., depunând la dosar certificatul de moştenitor din 07 noiembrie 1978 şi certificatul de moştenitor din 14 decembrie 1999.
Moştenitoarea celuilalt proprietar tabular, S.E., este numita H.E., conform certificatului de moştenitor din 23 mai 1986.
De altfel, notificarea depusă iniţial la 09 august 2001 în baza Legii nr. 10/2001 le avea ca titulare atât pe reclamanta K.P.-A., cât şi pe numita H.E., notificarea fiind depusă prin avocat.
Este adevărat că ulterior reclamanta a făcut o precizare, în sensul că ea este unica notificatoare şi că avocatul nu avea mandat şi din partea numitei H.E.
Cu toate acestea însă, reclamanta nu îşi justifică cererea decât pentru cota de 1/2 din imobil, cotă ce a fost expropriată de la antecesorul său S.C.-l. Prin nici o probă ea nu şi-a dovedit calitatea de moştenitoare şi după numita S.E., proprietara tabulară a celeilalte cote de 1/2 din imobil.
Reclamanta susţine doar că tatăl său a fost posesorul întregului teren, fiind recunoscut ca proprietar, şi pe această simplă afirmaţie îşi susţine cererea.
Nu prezintă relevanţă şi nu dovedeşte calitatea de persoană îndreptăţită pentru întregul imobil faptul că reclamanta a restituit suma actualizată acordată la vremea respectivă cu titlul de despăgubire doar tatălui său.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivate recurs, în termen legal apelanta-reclamantă K.P.-A. pentru motive de nelegalitate, pe care recurenta le-a încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că reclamanta a solicitat Primarului Municipiului Timişoara, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea unui teren intravilan din Timişoara strada M. CF nr. AA Timişoara nr. top. xx/2, teren în suprafaţă de 654 m.p. care a fost expropriat pentru construire de blocuri de locuinţe, dar care nu s-au mai realizat. Prin dispoziţia primarului 26 iunie 2009 i s-a restituit numai 1/2 din acest teren, cotă pentru care s-a considerat că are calitatea de moştenitoare după tatăl său, S.C.-I. O motivare similară s-a dat şi în sentinţa civilă nr. 304A din 05 februarie 2010 a Tribunalului Timiş, pe care a apelat-o şi soluţia de respingere a apelului este redată în Decizia pe care o recurează în prezent.
Motivele pe care şi-a întemeiat prezentul recurs se referă la împrejurarea că întregul teren a fost deţinut în posesie de tatăl său, S.C.-I., acesta comportându-se ca un proprietar asupra întregului teren expropriat. Această calitate a fost recunoscută şi de statul român reprezentat prin Primăria Municipiului Timişoara care a achitat la timpul respectiv întreaga sumă de despăgubiri, de 4.977 RON, tatălui său. Această sumă actualizată la nivel de 446,70 RON, a fost calculată de Primăria Municipiului Timişoara pentru întreaga suprafaţă de teren şi nu numai pentru cota parte de 1/2. H.E., în calitate de moştenitoare după S.E., nu a formulat nici o cerere de restituire recunoscând deplina posesie şi proprietate asupra întregului teren tatălui său şi a sa, în calitate de succesoare după tatăl său.
Susţinerea că tatăl său a fost posesorul şi proprietarul întregului teren nu este o afirmaţie fără acoperire, întrucât el a primit întreaga despăgubire pentru întregul teren expropriat.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte constată că argumentele aduse de recurentă se subscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu se formulează nici o critică în susţinerea motivului de recurs menţionat în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta fiind invocat numai formal.
Verificând aspectele de nelegalitate în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Posibilitatea ca reclamanta să beneficieze de cota de proprietate de 1/2 aparţinând coproprietarei S.E. exista numai în împrejurarea în care aceasta ar fi fost moştenitoarea lui S.E. sau ar fi făcut dovada că a dobândit în alt mod în proprietate cota de 1/2 din imobilul în litigiu aparţinând lui S.E.
Situaţia din speţă este cea a unui imobil care a trecut în proprietatea Statului Român de la doi coproprietari, care deţineau imobilul în cote de 1/2 fiecare.
Devine astfel aplicabil în cauză art. 4 alin. (1) şi (2) al Legii nr. 10/2001 potrivit căruia, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului comun. De prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
În art. 4 alin. (4) al Legii nr. 10/2001 este reglementat dreptul de acrescământ, în sensul că „de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire". Acest articol nu este incident în cauză, deoarece dreptul de acrescământ funcţionează numai între moştenitorii aceluiaşi coproprietar, nu între coproprietari, deci numai în interiorul tulpinilor corespunzătoare cotelor de moştenire, nu şi între tulpini.
Astfel, dreptul de acrescământ reglementat în art. 4 alin. (4) al Legii nr. 10/2001 funcţionează numai pentru fiecare cotă de 1/2, iar nu pentru întregul imobil, deoarece acesta nu a aparţinut unui singur proprietar. În situaţia în care imobilul a aparţinut mai multor coproprietari, dreptul de acrescământ funcţionează pe tulpini, iar nu între tulpini, astfel încât moştenitorii pot beneficia doar de cotele acelor moştenitori care nu şi-au exprimat dorinţa de restituire a cotei care li se cuvenea, în cadrul unei tulpini, adică doar pentru cota pe care autorul lor comun o deţinea din imobil, iar nu pentru întregul imobil.
Doar în situaţia în care s-ar fi dovedit că reclamanta, în calitate de persoană care a formulat notificare, era îndreptăţită, într-una dintre modalităţile prevăzute de lege: moştenire, donaţie, dobândire cu titlu particular, etc., să revendice imobilul în integralitatea sa, ca succesoare şi a celeilalte coproprietare, se puteau acorda despăgubiri pentru mai mult decât cota pe care reclamanta a dobândit-o de la tatăl său prin moştenire legală.
Reclamanta nu neagă faptul că nu este moştenitoarea lui S.E. şi că nu a devenit proprietara cotei care i-a aparţinut acesteia, însă solicită să i se recunoască dreptul de proprietate asupra acestei cote, în considerarea faptului că tatăl său a posedat întregul imobil şi a încasat întreaga despăgubire asupra imobilului, sumă pe care a restituit-o în prezent.
Această argumentare nu suplineşte dovada transferului dreptului de proprietate pentru cota de 1/2, care a aparţinut lui S.E., în patrimoniul tatălui reclamantei, astfel încât reclamanta nu a moştenit întregul imobil, iar în cauză nu sunt aplicabile prevederile care reglementează dreptul de acrescământ, motiv pentru care aceasta nu este îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru întregul imobil, ci numai pentru cota de 1/2.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte constată că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta K.P.-A. împotriva deciziei nr. 80 din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2578/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2486/2011. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
