ICCJ. Decizia nr. 2672/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2672/2011
Dosar nr. 6321/111/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 356/C din 08 decembrie 2009, Tribunalul Bihor a respins acţiunea formulată de reclamantul G.G., împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice.
Conform art. 1 din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 06 martie 1945–22 decembrie 1989, pentru faptele săvârşite înainte de 06 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 06 martie 1945, iar în art. 2 se enumeră condamnările cu caracter politic, ca fiind fapte prevăzute de C. pen. din 1936, articolele enumerate şi în anumite legi speciale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, din examinarea acestor dispoziţii legale nu rezultă că reclamantul s-ar încadra în aceste dispoziţii legale arătate prin sentinţa penală depusă la dosar cu nr. 684 din 25 mai 1979, acesta fiind condamnat la un an închisoare cu executare prin muncă corecţională pentru furt, în baza codului penal în vigoare la acea dată.
Ca atare, prima instanţă a constata că reclamantul nu se încadrează în prevederile legale susmenţionate pentru a obţine daune pentru condamnare pentru fapte cu caracter politic, neavând relevanţă în speţă nici faptul că în timpul regimului comunist i s-a întocmit dosar de urmărire informativă, cerinţele dispoziţiilor legale sus-citate nefiind îndeplinite, reclamantul nereuşind să demonstreze faptul că, da fapt, condamnarea a avut caracter politic datorită atitudinii de contestare a regimului comunist, motiv pentru care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 65 din 17 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus admiterea apelului civil declarat de apelantul-reclamant G.G., în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinţei civile nr. 356/C din 08 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul G.G. împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti.
S-a constatat că reclamantul a fost victima unor măsuri administrative cu caracter politic, începând cu luna noiembrie 1981 şi a obligat pârâtul să-i plătească acestuia 5.000 RON despăgubiri civile, pentru prejudiciul moral suferit.
Examinând sentinţa apelată, instanţa a reţinut următoarele:
Petentul G.G. a fost condamnat la 25 mai 1979 prin sentinţa penală nr. 684/1979 a Judecătoriei Oradea pentru furt calificat, în dauna avutului obştesc, la 1 an muncă corecţională. Ulterior, la data de 27 noiembrie 1981 organele de miliţie ale Judeţului Bihor deschid dosar de urmărire a petentului, întrucât îl bănuiesc că intenţionează să intre în posesie de armament şi să fugă din ţară. Din actele aflate la dosarul de urmărire pus la dispoziţia petentului de către CNSAS se constată că pe lângă faptul că petentul şi-a manifestat intenţia de a fugi din ţară în Austria, organul de urmărire îl descrie ca pe un element „semnalat cu manifestări calomniind politica partidului". În continuare, este ţinut sub supraveghere, iar în planul de măsuri, pentru continuarea supravegherii se menţionează că, întrucât nu este încadrat în câmpul muncii, se va folosi acest pretext pentru a-l invita la Postul de Miliţie B., pentru a fi „anchetat informativ" cu privire la activitatea pe care o desfăşoară şi preocupările lui, (inclusiv aspectele referitoare la intenţia de a pleca în străinătate, care sunt persoanele despre care are cunoştinţă că au trecut fraudulos frontiera).
Din rezoluţia procuraturii militare de neîncepere a urmăririi penale pronunţată în Dosarul nr. 34/P/1983 s-a mai constatat că în data de 03 februarie 1983 petentul a fost interogat la Postul de Poliţie, de lt. major R.L., în legătură cu intenţiile de a fugi din ţară, după care în data de 7 februarie 1983 din nou a fost invitat prin intermediul a doi lucrători de miliţie să-i însoţească la Postul de Miliţie, însă de data aceasta petentul a refuzat să dea curs invitaţiei şi a fugit din casă, nemaiputând fi condus la post.
La data de 26 februarie 1982 apare ultima consemnare în dosarul de urmărire, conform căreia petentul rămâne în continuare, „în atenţia informatorilor L. şi V.".
Ori, toate aceste acte şi fapte pot fi încadrate la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, respectiv pot fi calificate ca fiind acte de persecuţie politică doar pentru că nu era de acord cu politica partidului şi pentru că ar fi intenţionat să părăsească ţara.
Astfel, chiar dacă hotărârea de condamnare penală nu poate fi apreciată ca o condamnare politică, măsurile de urmărire şi hărţuire la care a fost supus ulterior executării pedepsei, sunt măsuri administrative cu caracter politic. Aşa fiind, în mod greşit instanţa de fond a respins cererea petentului motiv pentru care în baza prevederilor art. 296 C. proc. civ., instanţa a admis ca fondat apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul admiterii în parte a cererii şi în baza prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009 a constatat că reclamantul G.G. a fost victima unor măsuri administrative cu caracter politic începând cu luna noiembrie 1981 şi în consecinţă a obligat Statul Român la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, păstrându-se celelalte dispoziţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul arată că a executat o pedeapsă privativă de libertate din motive penale, datorată atitudinii sale ostile faţă de regimul comunist. Tot astfel recurentul enumeră o serie de împrejurări legate de regimul de interdicţii şi excluderi la care a fost supus.
A solicitat recunoaşterea caracterului politic al condamnării sale politice şi cu toate că a lăsat cuantumul daunelor la aprecierea instanţei suma acordată este derizorie, precum şi repunerea sa în drepturile de deţinut, aspecte neluate în considerare de către instanţă.
Examinând cererea de recurs instanţa reţine următoarele:
Pentru ca o condamnare penală să aibă semnificaţia juridică a unei condamnări politice, trebuie probat că aceasta disimulează o acuzaţie politică, consecinţă a atitudinii de contestare a regimului comunist.
În cauză, recurentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 689/1979 a Judecătoriei Oradea pentru infracţiunea de furt calificat în dauna avutului obştesc la un an de muncă corecţională şi nu a dovedit că în spatele ei s-ar ascunde o acuzaţie politică, deoarece măsurile de urmărire şi hărţuire la care a fost supus sunt ulterioare condamnării penale. Astfel dosarul de urmărire a fost deschis după executarea pedepsei (27 noiembrie 1981), la fel ca şi interogarea în legătură cu intenţia sa de a părăsi ţara (rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale se referă la datele de 3 şi 7 februarie 1983).
Prin urmare, condamnarea penală pentru infracţiunea de furt în dauna avutului obştesc nu are aptitudinea de a fi calificată ca o condamnare politică datorită anteriorităţii ei în raport cu măsurile de urmărire şi hărţuire la care a fost supus.
Sub acest aspect corect a reţinut instanţa de apel că toate faptele ulterioare condamnării, pot fi calificate ca fiind acte de persecuţie politică, circumscriindu-se noţiunii de măsuri administrative cu caracter politic, sens în care s-a şi constatat această situaţie şi a fost obligat Statul Român la despăgubiri lăsate la aprecierea instanţei, în temeiul art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009.
În consecinţă recursul formulat de reclamant şi calificat de instanţă a aparţinut pct. 9 al art. 304 va fi respins ca neîntemeiat în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.G. împotriva deciziei nr. 65A din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2673/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2669/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
