ICCJ. Decizia nr. 2659/2011. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2659/2011
Dosar nr. 1385/234/2010
Şedinţa din camera de consiliu de la 22 martie 2011
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
1. Judecătoria Gheorgheni a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare în favoarea Judecătoriei Bicaz, prin sentinţa civilă nr. 964 din 07 octombrie 2010.
S-a reţinut că litigiul are ca obiect o contestaţie la executare privind executarea unei hotărâri pronunţate de Judecătoria Gheorgheni, însă bunurile urmăribile se află în raza de competenţă a instanţei de executare, care este Judecătoria Bicaz.
2. Prin sentinţa civilă nr. 376 din 09 martie 2010 Judecătoria Bicaz a declinat competenţa Judecătoriei Gheorgheni, cu motivarea că sentinţa contestată este emisă de Judecătoria Gheorgheni, iar bunurile partajate sunt în parte în raza de competenţă a acestei instanţe.
Analizând conflictul de competenţă, cu aplicarea art. 20 şi urm. C. proc. civ., Înalta Curte constată că este competentă să soluţioneze cauza Judecătoria Gheorgheni, pentru următoarele considerente:
Prin contestaţia la executare formulată, contestatorul D.V. a solicitat lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului sentinţei civile nr. 87 din 24 ianuarie 2008 pronunţată de Judecătoria Gheorgheni.
Art. 400 alin. (2) C. proc. civ. prevede că este de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului.
Cum, în cauză, sentinţa cu privire la care s-a formulat contestaţia este pronunţată de Judecătoria Gheorgheni, competenţa de soluţionare aparţine acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul D.V. în contradictoriu cu intimatul L.S. în favoarea Judecătoriei Gheorgheni.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2658/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2635/2011. Civil. Fond funciar. Revizuire -... → |
---|