ICCJ. Decizia nr. 2722/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2722/2011
Dosar nr. 49280/3/2005
Şedinţa publică din 24 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 1020/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis în parte acţiunea reclamantului R.A., în contradictoriu cu pârâţii SC A. SRL şi M.N.; a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale; a respins cererea de daune materiale, ca neîntemeiată şi a constatat prescrisă cererea de despăgubiri pentru o factură de plată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, urmare unui accident de circulaţie produs din culpa pârâtului M.N., angajat al pârâtei SC A. SRL, reclamantul a suferit o serie de afecţiuni medicale, pentru care a primit despăgubiri prin sentinţa penală nr. 675/2004 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Ulterior acestui moment, starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutăţit, fiind necesare cheltuieli suplimentare.
Judecătorul fondului a apreciat că aceste cheltuieli nu au fost dovedite şi că o parte dintre ele nu mai pot fi acordate, fiind prescrise.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, criteriul de bază, de altfel singurul, a fost cel al hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Prin Decizia civilă nr. 403 A din 7 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelantul reclamant R.A.; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere despăgubiri pentru factura emisă la data de 7 februarie 2006 şi a respins acest capăt de cerere ca nefondat; a stabilit cuantumul daunelor morale cuvenite reclamantului la suma de 100.000 Euro, în echivalent în lei şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că daunele au fost acordate ca urmare a faptului că reclamantul a fost victima unui accident rutier provocat de pârâtul persoană fizică, angajat al pârâtului persoană juridică. Consecinţa acestui accident a fost că reclamantul a rămas, printre alte afecţiuni, cu un handicapat locomotor total, efectele accidentului asupra stării de sănătate a reclamantului agravându-se ulterior pronunţării sentinţei penale.
In dovedirea acestor noi consecinţe medicale şi a cheltuielilor efectuate de către reclamant pentru atenuarea lor, au fost depuse o mulţime de acte, fie medicale, fie contabile, care relevă efectuarea unor tratamente, consultaţii şi deplasări ale acestuia la clinici din afara ţării.
Numeroasele acte depuse nu sunt corelate în raport de tratamentul concret efectuat,costul acestuia şi sursa de finanţare, în condiţiile în care reclamantul a beneficiat şi de un ajutor material de 30.000 Euro din partea Statului Român.
Fiecare act în parte dovedeşte doar un anumit aspect, fie medical, fie plata unor sume prin extrase bancare, fie costul unor deplasări şi cazări în străinătate. Privite ut singuli, acestea sunt, din perspectiva speţei,nerelevante, iar coroborarea lor de către judecător nu este posibilă în lipsa unor precizări punctuale ale reclamantului.
Rolul activ al judecătorului nu se suprapune peste dreptul şi obligaţia părţii de a-şi dovedi cererile. În cauză, judecătorul nu putea, pe de o parte, să solicite părţii să îşi ordoneze actele într-un anumit mod care să fie relevant din perspectivă probatorie, iar, pe de altă parte, nu are dreptul de a decide aleatoriu, pe baza numeroaselor act depuse, să îşi aleagă ce extras de cont ar corespunde unei anumite cheltuieli, fie ea medicală, de cazare sau transport şi din ce sursă ar provei banii.
Pentru aceste considerente, cererea de despăgubiri materiale a fost respinsă, ca nefondată.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea facturii emisă la data de 7 februarie 2006, s-a apreciat că a fost greşit admisă, întrucât cererea reclamantului vizează cert două aspecte ale daunelor suferite ca urmare a accidentului, daune morale şi daune materiale. In dovedirea daunelor materiale, reclamantul a depus o mulţime de acte, printre care şi factura cu numărul de mai sus, astfel că aceasta, în sine, nu trebuie apreciată ca reprezentând un alt capăt de cerere, ci o dovadă scrisă a pretenţiilor solicitate generic sub sigla daunelor materiale şi că, eventual, cuantumul acestor daune s-ar fi putut modifica prin indicarea unei noi dovezi privind cheltuielile efectuate.
De aceea, s-a considerat că excepţia prescripţiei trebuie respinsă, iar pe fond şi cererea privind cuantumul cheltuielilor indicate în factură trebuia respinsă pentru aceeaşi raţiune pentru care s-a respins cererea.
Cu privire la daunele morale, apelul a fost apreciat ca fondat, cu următoarea motivare:
Judecătorul fondului a apreciat că suma de 30.000 lei, circa 7.500 Euro, este îndestulătoare, motivând că aceasta ar fi suma acordată obişnuit prin hotărâri ale Curţii Europene a Dreptului Omului, fără a indica însă nici o hotărâre în acest sens, cel puţin cu titlu exemplificativ.
Or, evaluarea unei speţe se realizează pornind de la elementele concrete ale acesteia şi nu de la enunţuri generale, prin raportarea concretului de caz la normele legale interne sau internaţionale aplicabile şi, eventual, la decizii de speţă relevante nu doar prin dispozitivul lor ci, cu precădere, prin considerentele ce au determinat o anume decizie, în cazul de faţă a Curţii Europene a Dreptului Omului.
În speţă, s-a apreciat că reclamantul, înainte de accident, avea o viaţă normală, în sens medical, social, familial, profesional, însă nu şi după accident.
Pierzând capacitatea de a se deplasa singur, reclamantul a pierdut, implicit şi posibilitatea de a cultiva în condiţii normale un cerc de prieteni, de relaţii profesionale şi chiar sociale, în cadrul sau în afara familiei.
Toate aceste pierderi, numite generic şi juridic prejudiciu moral, nu mai pot fi reparate în natură, pentru că nimeni nu îi mai poate reda reclamantului funcţia locomotorie, iar singura reparaţie reală şi utilă pe care reclamantul o poate primi o constituie acea sumă de bani prin care, pe diverse căi, acesta să poată suplini dificultăţile întâmpinate după accident în legătură cu implicarea şi acceptarea sa în viaţa profesională, socială, familială, prin organizarea pe bani proprii a unor manifestări profesionale, a unor dezbateri sociale, suportarea financiară a unor evenimente familiale, respectiv participarea, vădit mai costisitoare, la astfel de evenimente. S-a concluzionat, că banii trebuie acordaţi reclamantului nu pentru altceva ci pentru a-l menţine acolo de unde a fost izgonit brutal, în viaţa socială, profesională şi familială, şi în condiţii cât apropiate de cele anterioare accidentului.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâţii SC A. SRL şi M.N.
Prin recursul declarat, pârâta SC A. SRL, critică Decizia recurată pentru nelegalitate, indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 punctele 6, 7, 8 si 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâta arată că arată că potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ. instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ce nu s-a cerut, întrucât aceasta a acordat o suma de bani nu ca pentru o traumă morală suferită, ci pentru a ajuta reclamantul în viitor, fapt ce încalcă prevederile legale, instanţa fiind investită cu o cerere de acordare a unor daune morale nu cu o cerere de ajutor social.
Referitor la daunele morale, s-a arătat că, cuantumul acestora, este disproporţionat de mare faţă de valoarea efectivă a pagubei, întrucât prejudiciul de natură psihică, ce se impune a fi reparat prin echivalent bănesc, este acoperit prin suma de 30.000 lei, acordată în mod legal şi temeinic de instanţa de fond, şi că nu se pot ignora considerentele sentinţei penale prin care s-a dispus iniţial plata a 15.000 Ron, cu titlu de daune morale, iar reclamantul nu a solicitat administrarea vreunui probatoriu care sa îndreptăţească instanţa de apel sa aprecieze asupra valorii acestora.
Or, pentru acordarea de despăgubiri morale este necesar sa se stabilească prin probe certe atât existenta unui prejudiciu, cât si valoarea acestuia. Tragerea la răspundere civila a autorului faptei ilicite, respectiv a comitentului, nu poate sa opereze decât în limita valorii prejudiciului real si efectiv produs.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, întrucât se observă clar că, în motivarea acesteia, instanţa a susţinut că a acordat această sumă pentru a ajuta reclamatul în viitor, această situaţie fiind un alt motiv clar de casare a deciziei recurate.
Or, prejudiciului moral nu reprezintă "preţul" suferinţelor fizice si psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterala a tuturor consecinţelor negative ale faptei si a implicaţiilor acestora pe toate planurile vieţii sociale ale persoanei vătămate, iar la stabilirea cuantumului daunelor morale au fost depăşite cu mult cutuma si practica locala, instanţa de apel folosind criterii care nu sunt specifice evaluării daunelor morale, suma acordată de instanţa de fond fiind echitabilă si suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamant.
De asemenea, s-a mai arătat că este nevoie de existenta unor elemente probatorii adecvate care sa permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii daunelor morale, nefiind suficientă libera apreciere a instanţei , in condiţiile in care reclamantul nu a solicitat administrarea vreunui probatoriu care sa îndreptăţească instanţa de apel sa aprecieze asupra cuantumului acestora, instanţa pronunţându-se, astfel, în cauza cu încălcarea principiului contradictorialităţii.
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, întrucât împrejurările avute in vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale, de 100.000 Euro, nu au fost corect reţinute, hotărârea atacata fiind pronunţata ca urmare a ignorării probelor administrate si a dispoziţiilor legale, omiţând faptul ca o evaluare corecta a daunelor morale s-a realizat in cadrul soluţionării laturii civile in procesul penal, şi a trecut peste faptul că stabilirea prejudiciului moral este subordonată condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs părţii lezate, aşa cum a fost reglementată prin dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Mai mult, cuantumul daunelor morale stabilit de instanţa de apel este disproporţionat faţă de cel al prejudiciului material, având un evident caracter inechitabil.
S-a mai arătat, că instanţa trebuia sa cheme alături de pârâţi societatea de asigurări la care era asigurată pârâta SC A. SRL, vinovată de accidentul rutier prin angajatul acesteia, M.N.
Prin recursul său, pârâtul M.N. a arătat că, în acţiunea care face obiectul acestui dosar, reclamantul a precizat că starea sa de sănătate s-a agravat, motiv pentru care a solicitat suplimentarea daunelor materiale şi morale; că prima instanţă, reţinând şi concluziile lucrării medicale de specialitate efectuată în cauză, a constatat că starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutăţit numai în parte din cauza accidentului rutier. În acest sens, pentru suferinţa fizică şi psihică, datorată complicaţiilor accidentului de circulaţie, i s-a acordat reclamantului o sumă rezonabilă cu titlu de daune morale, raportat la practica instanţelor şi a celei Europene în situaţii similare, iar la stabilirea cuantumului acesteia s-a avut în vedere suferinţa fizică şi psihică a reclamantului, faptul că acesta are posibilităţi mai reduse de a participa la viaţa socială, inclusiv în funcţiile pe care acesta le deţinea.
De altfel, mare parte din aceste suferinţe au fost avute în vedere în soluţionarea laturii civile în procesul penal.
S-a mai arătat, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre greşită, exagerată, în privinţa acordării daunelor morale; că judecătorul fondului a greşit atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale, deoarece a arătat că aceasta ar fi suma acordată în mod obişnuit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fără să indice o hotărâre anume, însă nici instanţa de apel nu face vreo referire la o hotărâre C.E.D.O. atunci când stabileşte cuantumul acestor daune morale exagerate; că este exagerat cuantumul daunelor morale, ceea ce duce la o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantului.
Examinând recursurile declarate de recurenţii-pârâţi M.N. şi SC A. SRL, Înalta Curte constată următoarele:
În şedinţa publică din 24 martie 2001, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie excepţia nulităţii recursului pârâtului M.N., faţă de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., excepţia întemeiată, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, printr-o cerere separată. Motivele de recurs sunt prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Potrivit legii, nu poate duce la casarea sau modificarea hotărârii atacate orice nemulţumire a părţii.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei de apel, raportat la motivul de recurs invocat.
În prezenta cauză, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 lit. c) C. proc. civ., întrucât prin declaraţia de recurs, formulată de recurentul-pârât M.N., nu s-au formulat critici care să facă posibilă încadrarea lor în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, ci numai critici care vizează chestiuni de fapt.
Or, interpretarea dată de instanţă probelor administrate în cauză constituie o chestiune de fapt care nu se circumscrie niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., privitor la situaţia în care hotărârea se întemeia pe o greşeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
De aceea, instanţa, în condiţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de pârâtul M.N.
În ceea ce priveşte criticile formulate de pârâta SC A. SRL, se constată că deşi aceasta a invocat drept temei legal art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., dezvoltarea acestora permite încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanţă, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., şi examinând Decizia recurată în raport de acest motiv de recurs, instanţa constată următoarele:
Pârâta susţine că instanţa de apel a acordat suma de 100.000 Euro, în echivalent în lei, reprezentând daune morale nu pentru trauma morală suferită de reclamant în urma accidentului produs de pârâtul M.N., angajat al pârâtei SC A. SRL, ci pentru a ajuta pe reclamant în viitor, ceea ce încalcă prevederile legale; că, pentru acordarea de despăgubiri morale, este necesare să se stabilească prin probe certe atât existenţa unui prejudiciu cât şi valoarea lui, şi că daunele morale acordate reclamantului sunt disproporţionat de mari faţă de valoarea efectivă a pagubei, care a fost acoperită prin suma de 30.000 lei, acordată temeinic şi legal de instanţa de fond.
De asemenea, s-a mai arătat, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale stabilit de instanţa de apel, că este disproporţionat faţă de cel al prejudiciului material, având un evident caracter inechitabil.
Aceste critici sunt nefondate, întrucât, reclamantul R.A., în urma accidentului de circulaţie produs din vina pârâtului M.N., angajat al pârâtei SC A. SRL, a rămas, printre alte afecţiuni, cu un handicap locomotor total, iar efectele accidentului asupra stării de sănătate a reclamantului s-au agravat ulterior pronunţării sentinţei penale, prin care s-a soluţionat şi latura civilă.
Pierzând capacitatea de a se deplasa singur, urmare a producerii accidentului de circulaţie, reclamantul, care anterior producerii accidentului, în calitate de profesor universitar, avea o viaţă socială şi profesională complexă, i s-a produs un prejudiciu moral ce constă în pierderea posibilităţii de a cultiva relaţiile profesionale, familiale, ceea ce echivalează cu excluderea sa din viaţa socială sub toate aspectele.
Mai mult, prejudiciul moral produs reclamantului nu rezultă numai din excluderea sa din viaţa socială, ci şi din efortul care trebuie să-l depună acesta pentru suportarea consecinţelor handicapului locomotor definitiv, constând în supunerea sa la tratamente medicale complicate.
De aceea, pentru a-i crea reclamantului posibilitatea de a suplini dificultăţile întâmpinate după accident, sub toate aspectele, şi pentru a i se crea posibilitatea de a duce o viaţă cât mai apropiată de cea anterioară producerii accidentului, legal, instanţa de apel, faţă de circumstanţele cauzei, a apreciat că suma de 100.000 Euro este suficientă pentru atingerea acestui obiectiv, fiind echitabilă.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor morale se face de către judecătorul cauzei, pe baza expertizei acestuia şi nu pe baza unor criterii obiective, aşa cum susţine recurenta-pârâtă, astfel că nu poate fi primită critica recurentei-pârâte în sensul că instanţa de apel a stabilit cuantumul daunelor morale ce se cuvin intimatului-reclamant cu încălcarea principiului contradictorialităţii.
Celelalte critici formulate de recurenta-pârâtă fie vizează chestiuni de fapt, ce nu pot face obiectul verificării în calea de atac a recursului, potrivit art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, fie nu s-au constituit în critici în apelul formulat de pârâtă, fiind formulate astfel omisso medio, iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul M.N. împotriva deciziei nr. 403A din 7 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2723/2011. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2720/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
