ICCJ. Decizia nr. 2812/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2812/2011
Dosar nr. 290/102/2009
Şedinţa publică din 28 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 567 din 9 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă, în dosarul nr. 290/102/2009 s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Reghin prin care a fost contestată Dispoziţia nr. 808 di 1 martie 2006 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, reţinându-se că aceasta este tardivă, acţiunea nefiind formulată în termenul de 30 de zile de la comunicarea dispoziţiei, prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamantul iar prin Decizia civilă nr. 11 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş s-a respins ca nefondat apelul reţinându-se următoarele considerente.
Prin Dispoziţia nr. 808 din 1 martie 2008, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de Primarul municipiului Reghin s-a respins notificarea înregistrată la Instituţia Prefectului judeţului Mureş sub nr. 60/2001 formulată de reclamantul C.A. şi de numiţii C.I. şi C.P., în calitate de moştenitori ai defunctului C.N. prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti constând în contravaloarea utilajului „Presa de ulei Vulturul" montată la Moara Apalina din Reghin, care a fost naţionalizată în anul 1948.
Prin întâmpinarea formulată Primarul municipiului Reghin a invocat faptul că dispoziţia sus-menţionată i-a fost comunicată reclamantului cu confirmare de primire, cu adresa nr. 4779 din 16 martie 2009. Acest înscris nu a fost depus la dosar, însă la termenul din 2 aprilie 2009, cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă, reclamantul a confirmat faptul că dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 i-a fost comunicată în anul 2006 (fila 66 dosar tribunal). De altfel, pe parcursul judecării cauzei reclamantul nu a contestat primirea dispoziţiei în anul 2006, susţinând doar că nu a contestat această dispoziţie în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia pe motiv că abia ulterior a intrat în posesia documentelor care atestau că presa de ulei încorporată în Moara Apalina, pentru care a solicitat despăgubiri, i-a aparţinut antecesorului său şi că a fost naţionalizată în anul 1948.
Conform prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
În speţă după emiterea Dispoziţiei nr. 808 din 1 martie 2006 prin care s-a finalizat procedura administrativă, reclamantul nu a contestat actul respectiv în termenul de 30 de zile reglementat de prevederile legale sus-menţionate. Abia la data de 10 februarie 2009 reclamantul a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei prin care s-a soluţionat notificarea, solicitând concomitent repunerea în termenul de contestare a dispoziţiei. în susţine cererii de repunere în termen, reclamantul a invocat faptul doar în urma demersurilor efectuate la diverse autorităţi a intra posesia actelor care dovedesc faptul că este îndreptăţit beneficieze de despăgubiri pentru bunul ce i-a aparţinut antecesorului său.
Faţă de cererea de repunere în termen trebuie avut vedere faptul că în conformitate cu prevederile art. 103 C. proc. civ. această cerere trebuia formulată în termen de zile de la încetarea împrejurării care l-a împiedicat pe reclame să formuleze contestaţia în termenul prevăzut de lege. Din actele dosarului rezultă că toate demersurile la care a făcut referire reclamantul, prin care s-a adresat diverselor autorităţi în legaţi cu solicitarea sa întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 au fost efectuate în perioada 2006-2008, or cererea de repunere termen a fost formulată doar la 10 februarie 2009, deci cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 103 C. proc. civ.
Pe de altă parte, faptul că reclamantul s-a adresat la diverse autorităţi exprimându-şi nemulţumirea în legătură cu modul de soluţionare a notificării nu echivalează cu o împrejurare mai preş de voinţa sa, care să determine repunerea în termenul de formulare a contestaţiei. În condiţiile în care, după finalizarea procedurii administrative reclamantul a fost nemulţumit de modul de soluţionare a notificării, acesta avea posibilitatea să se adreseze instanţelor judecătoreşti, care sunt singurele competente să analizeze legalitatea unei dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001 şi să dispună eventual anularea acesteia. De asemenea, reclamantul nu a dovedit faptul că a fost împiedicat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa să depună la dosar acte justificative ale dreptului său de a beneficia de despăgubiri.
Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ. pentru a se dispune repunerea reclamantului în termenul d contestare a dispoziţiei emise în temeiul Legii nr. 10/2001 şi ca atare, contestaţia a fost respinsă ca tardivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.A. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Reclamantul susţine că instanţa de apel şi cea de fond au făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii întrucât la momentul înaintării notificării era în imposibilitate de a depune întreaga documentaţie solicitată, situaţie în care documentele ce vizau Presa de ulei „Vulturul" încorporată în Moara Apalina au putut fi reţinute doar ulterior în urma intervenţiilor făcute la autorităţile ce au deţinut acele documente.
Ca atare, reclamantul susţine că nedepunerea şi neatacarea dispoziţiei s-a datorat unor împrejurări mai presus de voinţa lui.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Dispoziţia nr. 808 din 1 martie 2006 prin care s-a respins notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 1072001, a fost comunicată reclamantului cu confirmare de primire, prin adresa nr. 4779 din 16 martie 2006.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 Decizia sau după caz dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana ce se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărei circumspecţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, a entităţii învestite cu soluţionarea notificării în termen de 30 de zile de la comunicare.
Termenul stabilit de dispoziţiile legale sus evocate, este unul de decădere, ce nu este susceptibil nici de întrerupere şi nici de suspendare şi pe cale de consecinţă este incompatibil şi cu instituţia repunerii în termen.
Astfel termenul de decădere este definit ca fiind intervalul de timp în interiorul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat printr-o dispoziţie imperativă a legii să-şi exercite acel drept, sub sancţiunea stingerii acestuia.
Este de reţinut că prin Titlul I al Legii nr. 247/2005, nu a fost modificat termenul legal de contestare a deciziilor de respingere a notificărilor, care este de 30 de zile de la comunicare şi nici nu a prevăzut o repunere în termen.
Este real că este prevăzută în textul legal sus evocat o excepţie, dar aceasta vizează situaţia imobilelor menţionate în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul acordând persoanelor îndreptăţite, cărora li s-a respins cererea de restituire a imobilelor afectate unor activităţi de interes public, posibilitatea de a ataca deciziile/dispoziţiile în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Cum însă nu suntem în prezenţa unei astfel de situaţii, din perspectiva celei expuse şi a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a făcut o legală interpretare a stării de fapt şi de drept prin prisma excepţiei dirimante şi absolute a tardivităţii acţiunii, cu atât mai mult cu cât situaţia invocată de reclamant nu se circumscrie nici măcar ipotezei prevăzute de art. 103 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Faţă de cele expuse, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 11A din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2826/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2808/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
