ICCJ. Decizia nr. 2865/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2865/2011
Dosar nr. 6316.3/42/2006
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 6 august 2002, D.E., I.A., I.T. şi C.R. au solicitat instanţei - în contradictoriu cu Primăria oraşului Pătârlagele şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - restituirea în natură a suprafeţei de 7967 mp situată în intravilanul satului Pătârlagele, şi a construcţiilor edificate pe aceasta, imobile preluate abuziv de stat din patrimoniul autorilor I.C. şi M. ca efect al naţionalizării prin Decretul nr. 83 din 2 martie 1949.
Urmare notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, mai arată reclamanţii, prin dispoziţiile nr. 179 din 10 iulie 2001 şi nr. 264 din 10 octombrie 2001 s-a dispus restituirea în natură a unui imobil cu destinaţia de locuinţă, cu o suprafaţă construită de 193,94 mp şi a terenului aferent în suprafaţă de 550 mp, ulterior fiind retrocedată încă o parcelă de 800 mp, pentru care însă nu s-a operat punerea efectivă în posesie.
Ca atare, conchid cei în cauză, prin dispoziţiile indicate, entitatea investită le-a soluţionat doar parţial cererea, rămânând de restituit suprafaţa de 7967 mp.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Buzău, secţia civilă, prin sentinţa nr. 45 din 4 februarie 2004, a admis acţiunea, şi a dispus restituirea în natură în favoarea contestatorilor a suprafeţei de 7967 mp situată în intravilanul comunei Pătârlagele, judeţul Buzău.
A admis excepţia invocată de Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut în esenţă că autorii reclamanţilor au deţinut pe raza comunei Pătârlagele un teren de 9511mp din care au mai rămas de restituit, urmare emiterii celor două dispoziţii, terenul de 7967 mp.
Cât priveşte suprafaţa de 463 mp, astfel cum a fost individualizată de expert, ca fiind delimitată de punctele 1 – 13, pe care se află clădirea administrată de Primăria comunei Pătârlagele şi închiriată lui S.A., aceasta a făcut deja obiect al restituirii de către Primăria Pătârlagele, prin dispoziţia nr. 179 din 10 iulie 2001.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 1655 din 21 mai 2044, în esenţă cu aceeaşi motivare a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Primăria Pătârlagele.
Recursul declarat în cauză de această pârâtă a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, care, prin Decizia nr. 5489 din 5 iunie 2006, a casat Decizia din apel şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că aceasta nu a dat dovadă de rol activ şi nu a administrat suficiente probe, pentru a se verifica susţinerile pârâtei care a afirmat constant, pe tot parcursul derulării litigiului, că suprafaţa solicitată nu poate fi restituită în natură, întrucât este deţinută de alte persoane, în favoarea cărora au fost emise titluri de proprietate iar unele parcele sunt ocupate de construcţii noi, aflate în diferite stadii de execuţie.
În rejudecare, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 124 din 9 martie 2007, a admis apelul declarat de pârâta Primăria Pătârlagele şi schimbând în parte sentinţa, a admis în parte contestaţia şi respingând cererea de restituire în natură a suprafeţei de 7967 mp teren intravilan şi a clădirilor existente pe acesta, a constatat dreptul reclamanţilor la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru aceste imobile, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Prin Decizia nr. 7228 din 31 octombrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins ca tardiv recursul declarat de pârâtul Statul Român, împotriva acestei ultime hotărâri şi admiţând recursul reclamanţilor, a casat Decizia din apel şi a trimis din nou cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut în esenţă că au fost nesocotite dispoziţiile primei decizii de casare care a stabilit ca la rejudecare să fie avute în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în sensul obligării pârâtei fie de a le acorda reclamanţilor, în compensare, alte bunuri sau servicii, fie despăgubiri, pentru situaţia în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată.
Or, se mai arată, aceasta presupunea ca instanţa să efectueze verificări şi să pretindă pârâtei să producă dovezi în legătură cu eventuale bunuri disponibile sau servicii care ar putea fi acordate în compensare.
Pentru ca o asemenea măsură reparatorie să poată deveni una efectivă, art. 1 alin. (5) al Legii nr. 10/2001, introdus prin OUG nr. 209/2005, prevede ca primăriile să afişeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice, calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
În rejudecare, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 106 din 17 mai 2010, a admis în parte apelul declarat de pârâta Primăria Pătârlagele împotriva sentinţei civile nr. 45 din 4 februarie 2004, dată de Tribunalul Buzău, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acţiunea şi respingând cererea de restituire în natură a suprafeţei de 7967 mp teren intravilan şi a clădirilor existente pe acesta, a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, pentru terenul de 7967 mp intravilan şi două construcţii vechi, identificate în raportul de expertiză F.L. ca fiind amplasate pe suprafaţa S 2, imobile situate pe raza comunei Pătârlagele, judeţul Buzău.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că pârâtei Primăria Pătârlagele i-a fost repartizat, potrivit Protocolului de predare-primire nr. 34747/2007, un amplasament pe raza localităţii Luciu, în tarlalele 7, 8 şi 10 iar aceasta s-a declarat de acord să atribuie reclamanţilor, în compensare, teren în tarlaua 81, în lipsa unor alte suprafeţe disponibile.
Cum, însă, reclamanţii - prin avocat - au declarat că nu sunt de acord cu atribuirea unui teren în compensare, pe acest amplasament, persistând în solicitarea de a li se restitui în natură întreaga suprafaţă solicitată pe calea notificării, măsură reparatorie în legătură cu care s-a stabilit că nu poate fi acordată, instanţa de apel a constatat îndreptăţirea reclamanţilor la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor.
Şi această hotărâre a fost atacată, în termen legal, cu recurs, de către reclamanţi care, indicând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., critică Decizia din apel pe considerentul că nu au fost avute în vedere considerentele celei de-a 2-a decizii de casare (nr. 7228 din 31 octombrie 2007) potrivit căreia Primăria oraşului Pătârlagele trebuia să facă dovada bunurilor sau serviciilor disponibile, ce puteau fi acordate în compensare. Astfel, adresa nr. 3462 din 16 mai 2008 a Primăriei Pătârlagele, nu a fost actualizată, ulterior repunerii pe rol a cauzei, existând posibilitatea modificării situaţiei de fapt.
O altă critică, priveşte încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, text ce instituie principiul prevalenţei restituirii în natură, existând posibilitatea, conchid recurenţii, ca măcar parţial, terenul solicitat să poată fi restituit în natură.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.
În adevăr, prin prima decizie de casare (nr. 5489 din 5 iunie 2006) s-a stabilit obligaţia instanţei de apel de a efectua verificări în legătură cu eventualele bunuri disponibile sau servicii, care ar putea fi acordate în compensare, aspecte care, nefiind pe deplin lămurite au condus la o nouă casare cu trimitere, pe considerentul încălcării prevederilor art. 315 C. proc. civ.
În rejudecare, urmare solicitărilor instanţei, Primăria Pătârlagele a învederat că potrivit Protocolului de predare-primire terenuri cu destinaţie agricolă din domeniul privat al statului – nr. 34747/2007 – i-a fost repartizat un amplasament, pe raza comunei Luciu, în tarlalele 7, 8 şi 10, pârâta exprimându-şi disponibilitatea de a atribui reclamanţilor, în compensare, un teren în tarlaua 8, parcela nr. 81.
S-a precizat totodată că nu există un alt amplasament liber, pentru a putea fi atribuit petenţilor, pe raza oraşului Pătârlagele (a se vedea pag. 27 – 32 dos. 6316,3/42/2006 al Curţii de Apel Ploieşti).
Cât priveşte restituirea în natură a terenurilor solicitate, acest aspect – de esenţa litigiului – a fost dezlegat de instanţa supremă, prin ambele decizii de casare fiind reţinută imposibilitatea acordării acestei măsuri reparatorii, în condiţiile în care din ansamblul probator – inclusiv expertiza efectuată în cauză – rezultă că din cele 7 suprafeţe de teren solicitate, 5 sunt ocupate, fie urmare reconstituirii dreptului de proprietate – în baza legilor fondului funciar – în favoarea unor alte persoane, fie prin acte legale (concesiune, în vederea construirii) întocmite anterior notificării.
Cum, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul reclamanţilor a învederat instanţei că aceştia nu sunt de acord cu amplasamentul propus spre compensare, singura măsură reparatorie, prevăzută de lege, ce se putea acorda contestatorilor, era aceea a măsurilor reparatorii, prin echivalent, sub forma despăgubirilor, conform cu Titlul VII al Legii nr. 24772005.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.E., I.A. şi C.R. împotriva deciziei nr. 106 din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică , astăzi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2875/2011. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2826/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
