ICCJ. Decizia nr. 2876/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2876/2011
Dosar nr. 4094/115/2009
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în temeiul Legii nr. 221/2009, să fie obligat să-i plătească suma de 500.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma strămutării bunicilor săi, L.I. şi L.R., în perioada 18 iunie 1951 – 20 decembrie 1955.
Prin sentinţa civilă nr. 442 din 18 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin a fost admisă, în parte, acţiunea şi a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului echivalentul în lei, la data plăţii, a sumei de 125.000 Euro.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul, împreună cu mama şi bunicii săi, a fost strămutat din domiciliul situat în localitatea Greoni, în localitatea Petroiu Nou, din Câmpia Bărăganului, în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie 1955, măsură care, prin condiţiile concrete în care s-a desfăşurat a avut echivalentul unei condamnări privative de libertate.
Apelul declarat de pârât a fost admis, prin Decizia nr.179/A din 27 mai 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost schimbată, în parte, sentinţa tribunalului, în sensul obligării pârâtului să-i plătească reclamantului suma de 25.000 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 5 din Legea nr. 221/2009, în sensul că reclamantul nu a suferit o condamnare politică pentru a putea beneficia de despăgubiri, ci măsura administrativă a stabilirii domiciliului obligatoriu şi că este exagerat de mare cuantumul daunelor morale stabilit de instanţa de apel, cu nerespectarea proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată şi a criteriului echităţii.
Recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii ce pot fi solicitate de orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Prin urmare, măsurile reparatorii enumerate în art. 5 din Legea nr. 221/2009 se acordă ambelor categorii de persoane, această interpretare fiind impusă de titlul actului normativ, cât şi de conţinutul acestuia.
Asimilarea măsurilor administrative cu caracter politic condamnărilor cu acelaşi caracter presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi material şi moral persoane persecutate politic, într-o formă sau alta, în perioada 1945-1989.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral.
Doctrina şi jurisprudenţa au consacrat totuşi anumite criterii pentru cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, cum este echitatea, criterii ce decurg din principiul reparării integrale a prejudiciului.
Stabilirea cuantumului unor asemenea despăgubiri implică, în mod inevitabil, o doză de aproximare, instanţa fiind nevoită să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferinţele morale, fără însă a se ajunge în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
În termenii Convenţiei europene a drepturilor omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Curtea va constata că suma de 25.000 Euro, stabilită de instanţa de apel, reflectă menţinerea echilibrului în raport cu prejudiciul moral suferit de reclamant prin deportare şi consecinţele ulterioare ale acesteia, cu atât mai mult cu cât nu s-au invocat de către recurent argumente noi, faţă de cele invocate prin motivele de apel, care au condus deja la diminuarea cuantumului daunelor acordate.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P. Caraş-Severin împotriva deciziei nr. 179/A din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2922/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2918/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
