ICCJ. Decizia nr. 2875/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2875/2011
Dosar nr.13755/3/2008
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 10 din 25 februarie 2008, C.N.A.D.N.R. – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a dispus exproprierea terenului în suprafaţă de 188 mp din Bucureşti, sector 1, aflat în proprietatea numiţilor N.I. şi N.M., stabilind o despăgubire în cuantum de 69.048,64 lei, echivalentul a 18.800 Euro, ce urma a fi consemnată în termen de 5 zile în contul deschis pe numele expropriaţilor la C.E.C. SA Bucureşti – Agenţia Lipscani.
La 9 aprilie 2008, N.I. şi N.M., au solicitat instanţei anularea acestei hotărâri şi obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri, în cuantum de 362.277,898 lei, echivalentul a 98.034,47 Euro, pe considerentul că despăgubirile stabilite de Comisie sunt derizorii faţă de valoarea reală a terenului expropriat care, conchid reclamanţii, este de 500 Euro/mp iar nu de 100 Euro/mp aşa cum li s-a oferit.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1673 din 21 noiembrie 2008, a admis în parte acţiunea şi anulând parţial hotărârea, a stabilit ca despăgubirile datorate de expropriator reclamanţilor, să fie în cuantum de 232.570 lei, respectiv echivalentul a 65.800 Euro.
A obligat pârâtul, la plata către reclamanţi a sumei de 902,70 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că cererea având ca obiect anularea parţială a hotărârii, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor, nu este inadmisibilă întrucât tribunalul - sesizat cu o contestaţie împotriva hotărârii - are competenţa să verifice temeinicia acesteia, sub aspectul sumei stabilită de expropriator.
Cum prin această hotărâre, se mai arată, este finalizată procedura stabilirii despăgubirilor, odată supusă căii de atac, obligaţia de plată există pentru suma stabilită ulterior prin hotărâre judecătorească, chiar dacă suma menţionată în hotărârea atacată, a fost deja plătită.
Astfel, în privinţa cuantumului despăgubirilor, doar hotărârea judecătorească are efecte depline, expropriatorul având obligaţia - conform art. 9 din Legea nr. 198/2004 - să facă plata, pe baza hotărârii judecătoreşti, definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acestora.
Cât priveşte cererea de majorare a despăgubirilor, formulată de reclamanţi, tribunalul a reţinut, din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experţi desemnată potrivit Legii nr. 33/1994, că valoarea unitară a terenului expropriat este, prin raportare la valoarea de piaţă din septembrie 2008, de 350 Euro/mp, deci inferioară celei solicitată de reclamanţi prin cererea introductivă.
Prin Decizia nr. 411/A din 8 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţi împotriva hotărârii primei instanţe şi admiţând apelul pârâtei a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la 56.400 Euro, echivalent în lei, la data plăţii, în loc de 65.800 Euro cât a stabilit prima instanţă.
A păstrat celelalte dispoziţii ale hotărârii de fond.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că, nu pot fi primite criticile reclamanţilor, în sensul că ar fi trebuit omologată varianta B a raportului de expertiză efectuat la fond (care stabilea ca sumă datorată pentru terenul expropriat, 94.000 Euro) în condiţiile în care din concluziile noului raport de expertiză efectuat în apel, rezultă un cuantum al despăgubirilor inferior celui stabilit de instanţa de fond, respectiv 56.400 Euro.
În acest context, apelul formulat de pârâtă, sub aspectul micşorării cuantumului despăgubirilor, a fost privit ca fondat, stabilindu-se că valoarea de circulaţie a terenului la data de 9 septembrie 2008, era 56.400 Euro.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâta C.N.A.D.N.R. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârile date în cauză pe considerentul că ambele expertize efectuate, nu au avut în vedere – în acord cu prevederile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004 – expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) Cod Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, se mai arată, experţii ar fi trebuit să reevalueze imobilul expropriat, potrivit criteriilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994, la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv aprilie 2010.
Or, conchide recurenta, experţii au făcut evaluarea raportându-se la „un moment" ales aleatoriu respectiv septembrie 2008, care nu are nicio legătură cu datele cauzei, consecinţa fiind omologarea unui raport de expertiză, nelegal întocmit.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Aşa cum corect au reţinut instanţele, prin HG nr. 948/2007, a fost aprobată declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării vizând fluidizarea traficului pe DN 1 şi centura rutieră în zona de nord a Municipiului Bucureşti, lucrare declarată de utilitate publică, între terenurile supuse exproprierii aflându-se şi suprafaţa de 188 mp, din Bucureşti, Sector 1, proprietatea reclamanţilor.
Cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcţii a fost stabilit prin Legea nr. 198 din 25 mai 2004 „privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţii de drumuri de interes naţional, judeţean şi local", care, în art. 2 declară ca fiind de utilitate publică toate aceste lucrări şi ca supuse exproprierii, terenurile necesare pentru relocarea utilităţilor, drumurilor tehnologice, drumurilor temporare şi celor ocolitoare, etc., expropriator fiind Statul Român.
Art. 4 din actul normativ mai sus citat, în vigoare la data pronunţării ambelor hotărâri date în cauză, stabilea că, după aprobarea prin Hotărârea de Guvern a amplasamentului lucrării şi publicarea acesteia, expropriatorul urma să întocmească documentaţiile cadastral juridice pentru fiecare imobil propus pentru expropriere.
Cât priveşte suma globală estimată a despăgubirilor, alin. (8) şi (9) al textului, dispunea că aceasta se stabileşte de un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, care urma să întocmească un raport de evaluare a imobilului supus exproprierii, pentru fiecare unitate administrativ teritorială şi fiecare categorie de folosinţă, avându-se în vedere şi expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) Cod Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Ca atare, textele invocate reglementează proceduri de evaluare anterioare hotărârii de expropriere şi respectiv etapei judiciare, în care această hotărâre este contestată.
Or, nicăieri în cuprinsul Legii nr. 33 din 27 mai 1994, inclusiv în art. 26 din acest act normativ, care stabileşte modul de calcul al despăgubirilor, nu se menţionează cerinţa raportării la expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici.
Astfel, potrivit textului mai sus citat, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.
Nefondată este şi cea de a 2-a critică formulată de recurentă referitoare la nerespectarea cerinţei impusă de art. 26 alin. (2) din lege în sensul că data la care s-a raportat expertiza din apel – septembrie 2008 – este aleasă aleatoriu, fără vreo legătură cu celelalte date ale cauzei.
Or, 26 septembrie 2008, este data la care s-a întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară, în primă instanţă (f. 45 – dos. fond), obiectivele stabilite de instanţa de control judiciar experţilor desemnaţi în apel, fiind tocmai de verificare a corectitudinii evaluării iniţiale a terenului supus exproprierii, în raport de valorile rezultate din tranzacţiile imobiliare.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. - SA împotriva deciziei nr. 411/A din 08 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2918/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2865/2011. Civil → |
|---|
