ICCJ. Decizia nr. 2922/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2922/2011
Dosar nr. 2022/96/2009
Şedinţa publică din 30 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3015 din 22 decembrie 2009 Tribunalul Harghita, secţia civilă, a admis în parte acţiunea reclamantului F.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a constatat caracterul politic al condamnării penale a reclamantului, dispusă prin sentinţa penală nr. 232 din 18 aprilie 1969, pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în dosarul nr. 176/1969, prin care reclamantul a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare, şi a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 Euro echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, precum şi la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare, iar în contextul existent în acel moment, prin sentinţa de condamnare s-a încălcat libertatea la gândire şi conştiinţă a reclamantului, de apartenenţă la un cult religios neinterzis de lege, fiind astfel încălcat un drept fundamental al reclamantului, reglementat şi de art. 9 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi care nu poate forma obiectul unor restrângeri în afara situaţiilor prevăzute de lege.
Infracţiunea pentru care reclamantul a fost condamnat dobândeşte natura unei infracţiuni politice, deoarece, i s-a limitat libertatea de gândire şi de conştiinţă religioasă, cu menţiunea că asemenea condamnări au fost posibile doar din cauza regimului politic, instaurat de dictatura comunistă, în acea perioadă în România.
Astfel, infracţiunea a devenit politică deoarece în vechiul regim nu exista posibilitatea executării serviciului militar alternativ, astfel încât persoanele care, prin apartenenţa la un anume cult religios sau din alte motive de conştiinţă refuzau executarea serviciului militar obligatoriu, erau nevoite să suporte rigorile legii penale, rezultate din acest refuz, în cauză fiind incidente atât dispoziţiile Legii nr. 221/2009, respectiv art. 1 alin. (3), cât şi cele ale art. 2 alin. (1) din OUG 214/1999.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Mureş, solicitând schimbarea în parte a sentinţei atacate şi respingerea acţiunii reclamantului.
În motivarea apelului s-a arătat că prima instanţă a dat o interpretare eronată dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, întrucât nu se poate considera că pronunţarea unor condamnări pentru infracţiunile de insubordonare ori de neprezentare la recrutare sau încorporare pot fi înţelese ca încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ori ca negări şi nerespectări ale drepturilor civile şi politice, economice, sociale şi culturale din raţiuni politice, deoarece, aşa cum s-a menţionat, în perioada respectivă, Constituţia garanta libertatea conştiinţei, dar, în acelaşi timp, prevede şi obligaţia executării stagiului militar pentru toţi cetăţenii, neexistând aşadar, o discriminare pe criterii religioase.
În perioada ulterioară anului 1968, condamnările pentru cele două infracţiuni analizate nu au fost dispuse pe criteriul apartenenţei la un cult religios, ci pentru săvârşirea unor fapte strict determinate de norme penale, iar problema libertăţii de conştiinţă şi de religie în legătură cu obligaţia de satisfacere a stagiului militar nu poate fi considerată ca fiind indisolubil legată de regimul politic existent în acea perioadă, deoarece nu are la bază raţionamente ce ţineau de valorile comuniste, ci de organizarea şi legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
Aşadar, restrângerea libertăţii de conştiinţă, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ţinea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, cadru menţinut şi în perioada post-comunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ şi apoi a celui profesionist.
Prin instituirea obligaţiei de executare a serviciului militar pentru toţi cetăţenii, fără vreo discriminare pe motive religioase, nu se poate considera că a existat o persecuţie politică, deoarece legea nu prevedea nicio distincţie pe acest criteriu sau de altă natură, iar îndatorirea de a satisface stagiul militar revenea tuturor cetăţenilor apţi să-l efectueze.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, apelantul a arătat că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului pretins.
Prin Decizia civilă nr. 57/A din 4 mai 2010 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis apelul pârâtului şi a schimbat în totalitate sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantului, reţinând că dispoziţiile actelor normative de reparaţie invocate nu sunt aplicabile în cauză, iar condamnarea reclamantului pentru refuzul la încorporare nu a fost dispusă pentru că acesta ar fi luptat pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale,ci pentru că a refuzat să-şi îndeplinească obligaţia ce-i revenea în calitate de cetăţean al statului român, aceea de a efectua stagiul militar, obligaţie ce nu avea la bază raţionamente care să ţină de valorile comuniste, nu ţinea de regimul dictatorial, ci era o îndatorire care revenea tuturor cetăţenilor români apţi să efectueze serviciul militar, fără nici un fel de discriminare.
Instanţa de apel a mai reţinut că, în înţelesul Legii nr. 221/2009, nu orice faptă ce are ca obiect apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale putea să atragă o condamnare cu caracter politic, ci numai dacă prin săvârşirea acesteia se urmărea împotrivirea la regimul comunist, lucru care nu s-a realizat în speţă, iar practica CEDO a statuat în acelaşi sens, respectiv, cănu reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenţie, care garantează libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, condamnarea pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar(Bayatyan c/a Armeniei, Hotărârea din 27 octombrie 2009).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că soluţia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv, a art. 2 alin. (1) din OUG 214/1999 şi art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 221/2009.
În susţinerea recursului, reclamantul a arătat că instanţa de apel trebuia să se raporteze la dispoziţiile Legii nr. 221/2009 şi nu ale deciziei nr. 32/2009 care vizează aplicarea unitară a Decretului-lege nr. 118/1990, iar potrivit OUG 214/1999, caracterul politic al condamnării nu este condiţionat de natura infracţiunii, ci de scopul urmărit prin săvârşirea ei, fiind irelevant dacă dispoziţiile constituţionale stabileau ca obligaţie efectuarea stagiului militar, ori dacă legislaţia comunistă sau post comunistă sancţiona penal săvârşirea unor asemenea fapte.
Reclamantul a mai arătat că infracţiunea săvârşită a vizat afirmarea, respectiv, recunoaşterea şi respectarea unui drept fundamental garantat de Constituţie, şi anume, acela de a-şi exercita liber cultul religios, Legea nr. 221/2009 enumeră expres, în art. 7, situaţiile în care persoanele condamnate nu beneficiază de măsurile instituite prin lege, iar faptele săvârşite de reclamant nu se înscriu în această categorie.
De asemenea, cereri similare, întemeiate pe dispoziţiile OUG 214/1999, au fost admise, practica judiciară stabilind caracterul politic al condamnărilor suferite din motive religioase, evocând în acest sens o decizie a I.C.C.J. din 14 mai 2009 prin care, verificându-se legalitatea unui certificat pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, instanţa s-a pronunţat în sensul celor arătate.
Refuzul de a primi arma datorat convingerilor religioase a echivalat cu o oponenţă neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar, de natură ateistă, împrejurare faţă de care condamnările suportate de credincioşii diverselor culte religioase au un evident caracter politic.
Recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
Referitor la raportarea, în motivarea soluţiei instanţei de apel, la considerentele deciziei în interesul legii nr. 32/2009, de aplicare unitară a Decretului-lege nr. 118/1990, aceasta nu reprezintă o interpretare sau aplicare greşită a legii, şi nici nu exclude analizarea pretenţiilor reclamantului din perspectiva actelor normative indicate ca temei juridic, şi anume, Legea nr. 21/2009 şi OUG nr. 214/1999.
Prin evocarea considerentelor deciziei în interesul legii arătate,s-a reţinut calificarea naturii infracţiunii de refuz la încorporare pe motiv de conştiinţă religioasă, respectiv, a condamnării dispusă pentru această infracţiune, în condiţiile în care Legea nr. 221/2009 nu defineşte o asemenea faptă ca fiind infracţiune de natură politică şi s-a făcut aplicarea principiului conform căruia în situaţii identice şi soluţiile trebuie să fie identice.
Astfel, refuzul satisfacerii stagiului militar obligatoriu afectează capacitatea de apărare a ţării indiferent de natura regimului politic şi nu poate fi apreciat drept o manifestare de rezistenţă sau de contestare a legitimităţii puterii politice de la un anumit moment.
Obligaţia de satisfacere a serviciului militar subzistă faţă de toţi cetăţenii apţi să îl efectueze, fără nici o discriminare pe motive religioase sau de altă natură, iar sancţionarea neîndeplinirii acesteia nu este aferentă unei orânduiri anume, ci reprezintă expresia dreptului suveran al unui stat de a reglementa participarea cetăţenilor săi şi formele de participare la îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, regăsindu-se, dealtfel, şi în legislaţia statelor comunitare.
În aceste condiţii nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de raţiuni politice specifice regimului comunist, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată, iar în absenţa unui asemenea scop nu se poate vorbi de existenţa unei infracţiuni cu caracter politic şi, pe cale de consecinţă, a unei condamnări cu un asemenea caracter.
Condamnarea pentru refuzul la încorporare nu poate fi înţeleasă nici ca o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cum eronat susţine reclamantul, întrucât nu a fost dispusă pentru apartenenţa la un cult religios, ci pentru săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, care priveşte organizarea şi legiferarea modului de efectuare a stagiului militar, iar practica comunitară în materie a stabilit că „art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b), nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conştiinţă"(Bayatyan c.Armeniei-Hotărârea din 27 octombrie 2009).
Problemele de practică judiciară evocate de reclamant nu constituie argumente viabile în conturarea soluţiei din prezenta cauză, iar constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă într-o procedură administrativă, în speţă dedusă judecăţii sau în oricare altă speţă similară, nu influenţează legalitatea hotărârii pronunţate de instanţă, întrucât verificarea şi stabilirea caracterului unei asemenea fapte este atributul organului judiciar, căruia îi revine obligaţia, conform legii, de a face propriile verificări şi a statua în drept asupra aspectelor deduse judecăţii.
Pentru considerentele arătate, criticile formulate sunt nefondate, recursul urmând a fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F.A. împotriva deciziei nr. 57/A din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2926/2011. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2876/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
