ICCJ. Decizia nr. 2918/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2918/2011
Dosar nr. 38710/3/2008
Şedinţa publică din 30 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 547 din 14 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a fost admisă acţiunea precizată a reclamantei P.L., întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, fiind obligat pârâtul să restituie reclamantei terenul în suprafaţă de 318 mp situat în Bucureşti, sector 5, conform variantei 2 a raportului de expertiză întocmit de expert C.N., raport ce face parte integrantă din hotărâre.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, deşi notificat, pârâtul nu a răspuns solicitării, iar reclamanta este persoană îndreptăţită la restituire în calitate de moştenitoare a autorilor săi, care au formulat notificare în termenul legal.
Tribunalul a mai reţinut că, potrivit expertizei efectuate în cauză, suprafaţa de 318 mp este liberă şi poate fi restituită în natură, iar pentru suprafaţa ocupată cu spaţiu verde şi alee de acces, reclamanta va primi compensaţii băneşti pentru terenul de 439 mp, conform variantei 2 din expertiză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate, cu consecinţa respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.
În susţinerea apelului, pârâtul a arătat că instanţa de fond se putea pronunţa doar în condiţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, în sensul obligării la emiterea dispoziţiei, ca urmare a notificării şi nu să soluţioneze notificarea conform voinţei părţii.
Pârâtul a mai arătat că soluţia este criticabilă şi din perspectiva art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, conform căruia deciziile/dispoziţiile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, se predau pe bază de proces-verbal Secretariatului Comisiei Centrale.
Pârâtul a precizat că, în conformitate cu expertiza extrajudiciară aflată la dosarul administrativ, rezultă că terenul este liber şi poate fi restituit în natură.
Prin Decizia civilă nr. 203/A din 16 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul pârâtului, reţinând că prima instanţă a făcut aplicarea principiului prevalenţei restituirii în natură şi a dispus restituirea, către reclamantă, a terenului în suprafaţă de 318 mp, pentru cei 439 mp urmând a opera compensaţii băneşti, întrucât din expertiza efectuată în cauză a rezultat că această din urmă suprafaţă reprezintă loc de joacă pentru copii.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, arătând că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, în sensul că nu a dovedit că este moştenitoarea autorilor săi, nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în litigiu, nu s-au produs dovezi în sensul dacă aceasta a beneficiat de alte despăgubiri, iar în ceea ce priveşte suprafaţa de 318 mp, nu s-au administrat probe cu privire la existenţa elementelor de sistematizare subterane.
Recursul este fondat, pentru următoarele argumente:
Prin notificarea nr. 1975 din 01 august 2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, autoarele reclamantei, respectiv, numitele C.L. şi P.E., au solicitat restituirea imobilului situat în Bucureşti, sector 5, (teren şi construcţie), precizând că „la data preluării pe teren exista o construcţie care a fost ulterior demolată", că „pentru construcţie s-au primit despăgubiri" iar „pentru teren nu s-au primit despăgubiri".
Reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită de pe urma autoarelor sale şi a preluării abuzive a bunului, din adresele existente la dosarul cauzei rezultând că acesta a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 45 din 03 februarie 1986 (adresa nr. 1318 din 13 aprilie 2007 emisă de SC C. SA-fila 30 dosar fond, adresa nr. 7748 din 05 iunie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti-fila 83 dosar fond), decret care însă nu a fost depus la dosarul cauzei în nici o fază procesuală.
Sub acest aspect, criticile formulate de pârât nu pot fi primite, întrucât vizează aspecte ce au intrat în puterea de lucru judecat, prin neinserarea lor în motivele de apel formulate de pârât, ce au privit exclusiv soluţionarea cauzei din perspectiv art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 şi a art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.
Din raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză având ca unic obiectiv identificarea terenului în litigiu în suprafaţă de 757 mp, au rezultat două variante de restituire în natură, ambele condiţionate de existenţa unei alei asfaltate reprezentând scurtătură între str. S. şi str. D.
Astfel, prima variantă ar fi constat în restituirea suprafeţei de 685 mp, până la 2 ml de peretele blocului nr. 17, ceea ce presupunea, în opinia expertului, devierea aleii de acces la ghenă, pentru restul de 72 mp urmând a se achita compensaţii băneşti, iar a doua variantă s-a concretizat în restituirea suprafeţei reprezentând actual loc de joacă pentru copii, de 318 mp, pentru restul suprafeţei de 439 mp urmând a se acorda despăgubiri(varianta aleasă de instanţa de fond).
Pe baza acestui raport de expertiză, instanţa de fond a apreciat că terenul în suprafaţă de 318 mp este liber, urmând a fi restituit în natură, cu acordarea de compensaţii băneşti pentru suprafaţa de 439 mp reprezentând spaţiu verde şi alee de acces.
Chiar dacă Legea nr. 10/2001 instituie principiul prevalenţei restituirii în natură, dat fiind temeiul preluării, anume exproprierea, pricina trebuia evaluată din perspectiva dispoziţiilor art. 11 din lege, astfel încât, pentru o legală dezlegare a cauzei, instanţa de apel era ţinută să verifice ipotezele acestui text de lege, pentru care dispoziţiile art. 10 alin. (3)-(6) din aceeaşi lege sunt norme de trimitere.
În ce priveşte temeiul concret al preluării, s-a susţinut că acesta a fost reprezentat de Decretul nr. 45 din 03 februarie 1986, act normativ care împreună cu anexele relevante trebuia depus la dosar, pentru a se verifica scopul exproprierii.
De asemenea, pentru a se putea dispune restituirea în natură, era necesar a se stabili dacă s-a realizat sau nu scopul exproprierii, întrucât realizarea scopului exproprierii nu are un înţeles restrictiv, şi nu înseamnă doar amprenta la sol a blocurilor construite, ci inclusiv existenţa unor amenajări de utilitate publică.
Pentru a se putea dispune în sensul celor arătate, este necesar a se stabili cu exactitate dacă acele amenajări sau lucrări sunt în mod real de utilitate publică, precum şi dacă existau ca atare la data intrării în vigoare a legii, în condiţiile în care din raportul de expertiză efectuat la instanţa de fond a rezultat că o parte din teren se află între blocuri, nefiind verificată existenţa unor posibile reţele subterane aferente, iar din nota de reconstituire cu caracter informativ emisă de primărie a rezultat că o suprafaţă de cca 357 mp este afectată de elemente de sistematizare.
Sintagma de amenajări de utilitate publică este definită în dispoziţiile art. 10.3 din HG nr. 250/2007 ca reprezentând acele amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume, căi de comunicaţie(străzi, alei trotuare), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Acelaşi text stabileşte că individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificării, urmând a fi avute în vedere, după caz, atât servituţile legale, cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
De asemenea, tot în sarcina entităţii deţinătoare revine obligaţia de a verifica destinaţia terenului şi a suprafeţei acestuia pentru a nu se afecta căile de acces, ori existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane de genul conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, etc.
În măsura în care entitatea învestită cu soluţionarea notificării nu a realizat aceste verificări,cum este situaţia în prezenta cauză, instanţa, într-o corectă aplicare a legii, este ţinută a proceda ea la aceste verificări.
Faţă de cele arătate, în rejudecare, instanţa va dispune administrarea unei noi expertize ori, după caz, completarea celei deja existente, prin care să se stabilească ce amenajări se găsesc pe terenul în litigiu în sensul descrierii lor cu detalii constructive, să se stabilească data realizării acestor amenajări ori lucrări, stabilirea existenţei de eventuale amenajări subterane ori reţele de sistematizare, urmând a se solicita înscrisurile necesare de la pârât.
Cu referire la amenajările în discuţie se vor dispune orice alte probe pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, inclusiv comunicarea decretului de expropriere, pentru lămurirea tuturor circumstanţelor ei, într-o corectă aplicare a dispoziţiilor legale.
De asemenea, se va proceda la verificări cu privire la eventualele despăgubiri ce au fost primite de autorii reclamantei, în urma exproprierii, şi anume, a procesului-verbal nr. 450 din 24 septembrie 1986 vizând despăgubirea de 64.996 lei şi, respectiv, 36.687 lei, aşa cum rezultă din adresa nr. 1318 din 13 aprilie 2007 emisă de SC C. SA către P.L.(fila 30 dosar fond).
În funcţie de situaţia de fapt rezultată, de natură să contureze regimul juridic al întregului imobil ce a făcut obiectul notificării, se va stabili natura măsurilor reparatorii, ţinându-se seama de dispoziţiile legii speciale, respectiv, Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere incompleta lămurire a situaţiei de fapt, Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, conform art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva deciziei nr. 203 A din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2876/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2875/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
