ICCJ. Decizia nr. 2926/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2926/2011
Dosar nr. 397/98/2006
Şedinţa publică din 30 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa sub nr. 397/98/2006 reclamantul S.V. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 1998/2004 şi a Legii nr. 33/1994, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, stabilirea unei juste despăgubiri pentru terenul proprietate personală în suprafaţă de 10.009 mp, situat în municipiul Feteşti – Ialomiţa, tarlaua 194/3, parcela 1, nr. cadastral 1309/2 – trup 2, apreciată la 300.000 lei RON.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului menţionat anterior, expropriat în baza Legii nr. 198/2004, iar Comisia de analiză i-a propus suma de 46.219,55 lei cu titlu de despăgubire, sumă apreciată de reclamant ca neîndestulătoare.
Prin sentinţa civilă nr. 404 F din 6 martie 2007, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamant, a luat act că reclamantul este de acord cu exproprierea terenului proprietate personală în suprafaţă de 10.009 mp, situat în Feteşti, judeţul Ialomiţa, tarlaua 194/3, parcela nr. 1, nr. cadastral 1309/2 – trup 2, a stabilit ca justă despăgubire cuvenită reclamantului pentru acest teren valoarea de 30 Euro/mp şi a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti să plătească reclamantului suma de 300.000 Euro în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei, la cursul oficial leu – Euro al Băncii Naţionale a României, precum şi suma de 1.700 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert şi avocat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul S.V. este proprietarul terenului în suprafaţă de 10.009 mp situat în municipiul Feteşti – Ialomiţa, tarlaua 194/3, parcela 1, nr. cadastral 1309/2 – trup 2, în baza contractului de donaţie imobiliară, autentificat sub nr. 2076 din 19 mai 1995 de notariatul de Stat Local Feteşti – notar S.I.
Acest teren, fiind amplasat în imediata vecinătate a traseului autostrăzii Bucureşti – Cernavodă, tronson 4 Drajna – Feteşti, a fost inclus în planul de expropriere conform Legii nr. 198/2004, iar Comisia de analiză constituită în baza acestei legi a stabilit o despăgubire cuvenită reclamantul în cuantum de 46.219,55 lei noi, despăgubire pe care acesta o apreciază injustă.
Prima instanţă a reţinut că expropriatul a solicitat 300 Euro/mp; expropriatorul a oferit 1,25 Euro/mp; experţii I. şi L. au stabilit 30 Euro/mp, iar experta B.C. – din partea expropriatorului pârât – a stabilit 4,50 lei/mp, această valoare fixându-se sub valoarea oferită de expropriator şi a stabilit ca justă despăgubire pentru terenul expropriat valoarea de 30 Euro/mp.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Apelantul-reclamant S.V. a criticat Decizia atacată arătând că hotărârea instanţei de fond conţine două erori, respectiv, faptul că 10.009 mp x 30 Euro/mp = 300.270 Euro şi nu 300.000 de Euro, fiind vorba mai degrabă despre o eroare matematică, iar a doua eroare ţine de textul art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cu care, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Văzând punctele de vedere ale celor trei experţi, rezultă că niciunul dintre ei nu a avut în vedere daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. Cum aceste despăgubiri nu au fost precizate în rapoartele de expertiză existente la dosarul cauzei, nici instanţa nu a stabilit astfel de despăgubiri.
În aceste împrejurări, apelantul a considerat că este vorba despre o eroare de judecată şi, ca urmare, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei şi admiterea cererii în sensul de a fi cuprinse în valoarea despăgubirilor şi daunele aduse ca efect al exproprierii.
Apelantul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti a arătat că, la termenul din data de 27 februarie 2007, dreptul la apărare i-a fost încălcat, întrucât nu i s-a acordat posibilitatea de a lua la cunoştinţă de rapoartele de expertiză depuse în cauză şi de a formula obiecţiuni, rapoarte care nu i-au fost comunicate, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, iar hotărârea instanţei de fond este nelegală întrucât din motivarea acesteia nu reies argumentele care au format convingerea intimă a judecătorului cu privire la soluţia pronunţată.
Pârâtul a mai arătat că instanţa de fond a admis contestaţia prin validarea expertizei întocmite în cauză, fără să precizeze care au fost criteriile de preferabilitate, a ignorat cu desăvârşire atât oferta formulată de expropriator, cât şi expertiza efectuată de acesta, care s-a raportat la valoarea chiriilor şi preţul de vânzare al terenurilor în zonă de la acel moment, respectiv 13 februarie 2007 şi s-a aflat în imposibilitatea de apreciere corectă a rapoartelor de evaluare întocmite în cauză.
În ceea ce priveşte raportul întocmit de d-na expert B., apelantul-pârât a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că valoarea rezultată ar fi sub cea oferita de expropriator, întrucât, transformată în lei, oferta expropriatorului este de 4 lei, în timp ce valoarea stabilită de d-na B. este de 4,5 lei.
Prin încheierea de la termenul din data de 18 septembrie 2007 instanţa de apel a încuviinţat cererea formulată de apelantul-pârât privind efectuarea unei noi expertize pentru stabilirea valorii terenului expropriat, iar prin încheierea din 15 decembrie 2009, verificând susţinerile apelantului pârât referitoare la împrejurarea că în raportul de expertiză întocmit de cei trei experţi s-a pornit de la premisa că terenul este intravilan (deşi la momentul exproprierii era extravilan), precum şi necesitatea unor lămuriri privind existenţa utilităţilor de natură a creşte valoarea terenului, a dispus efectuarea unei noi expertize, de către alţi experţi.
Prin Decizia civilă nr. 663/A din 9 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 300.270 Euro, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei, la cursul oficial Leu - Euro al Băncii Naţionale a României.
Prin aceeaşi decizie, a respins ca nefondat apelul pârâtului.
Cu privire la apelul reclamantului, instanţa de apel a reţinut că acesta este întemeiat în parte, doar în ceea ce priveşte calculul valorii despăgubirii, faţă de suprafaţa de teren de 10.009 mp expropriată, evaluată la 30 Euro/mp, sens în care a schimbat în parte sentinţa, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 300.270 Euro, echivalent în lei la data plăţii.
Instanţa de apel a mai reţinut că reclamantul nu contestă valoarea la care a fost stabilită despăgubirea pentru teren prin expertiza efectuată la instanţa de fond, însă susţine că trebuia adăugată şi valoarea daunelor cauzate proprietarului prin expropriere, invocând în acest sens prevederile art. 26 alin. (1) şi art. 26 alin. (2) teza finală din Legea nr. 33/1994.
Dispoziţiile cuprinse în textul legii speciale se completează cu normele procedurii civile, în sensul că, pentru a se putea acorda daune suplimentare, pe lângă despăgubirea constând în preţul imobilului, instanţa trebuie să fie învestită cu cerere expresă în acest sens, reclamantul trebuie să precizeze în ce anume constau daunele pretinse, cauza acestora şi să producă dovezi în acest sens, aspecte pe care reclamantul nu le-a precizat în speţă.
În raport de atitudinea procesuală a reclamantului, care nu a învestit instanţa cu o cerere expresă de acordare a unor daune suplimentare cauzate prin expropriere, nu a arătat în ce constau aceste daune şi în ce modalitate ar fi fost ele cauzate, nu a solicitat probe pentru a dovedi existenţa unor daune suplimentare, iar în final, a concluzionat că valoarea stabilită prin expertiză reprezintă o despăgubire justă şi reală pentru terenul expropriat, instanţa de apel a apreciat că reclamantul nu poate formula critici în calea de atac a apelului, în cadrul cărora să pretindă acordarea altor daune, o astfel de cerere reprezentând o veritabilă cerere nouă formulată direct în apel, inadmisibilă potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Cu privire la apelul pârâtului, instanţa de apel a constatat că prima critică, referitoare la nesocotirea dreptului la apărare, este întemeiată, deoarece raportul de expertiză a fost depus la dosarul de fond la data de 12 februarie 2007, nu a fost comunicat pârâtului, iar la termenul de judecată din 27 februarie 2007 instanţa a respins cererea de amânare şi a acordat cuvântul pe fond, lipsind pârâtul de posibilitatea de a lua cunoştinţă de raportul de expertiză şi de a formula eventuale obiecţiuni, încălcare însă înlăturată ca urmare a încuviinţării cererii pârâtului de efectuare a unei noi expertize în apel.
În ceea ce priveşte celelalte motive de apel, prin care se contestă, în esenţă, valoarea despăgubirii stabilită de prima instanţă, instanţa de apel a constatat că prin expertiza efectuată în apel s-a stabilit că valoarea terenului este mai mare decât cea stabilită de prima instanţă, şi, în consecinţă, mai mare decât valoarea acordată reclamantului de către Comisia de expropriere, astfel încât, deşi s-a administrat o nouă expertiză în apel, nu s-au dovedit a fi întemeiate susţinerile pârâtului privind valoarea mult mai redusă a terenului expropriat, sens în care apelul acestuia va fi respins, fiind menţinută sentinţa prin care s-a stabilit valoarea de 30 Euro/mp.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Recursul reclamantului s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a vizat următoarele critici:
I. Greşita reţinere, de către instanţa de apel, a faptului că reclamantul nu ar fi contestat valoarea terenului de 30 Euro/mp stabilită de prima instanţă, în contextul în care apelul declarat, al cărui conţinut reclamantul nu şi-l însuşeşte, a reprezentat manifestarea exclusivă de voinţă a apărătorului acestuia, reprezentând astfel, o veritabilă renunţare la drept, faţă de care era necesară existenţa unui mandat expres ori era necesară verificarea instanţei în acest sens.
Faptul că reclamantul era nemulţumit de valoarea despăgubirii stabilite de tribunal rezultă din faptul că instanţa de apel a dispus obligarea acestuia la plata a ½ din onorariul experţilor desemnaţi în cauză, măsură ce nu putea fi dispusă decât dacă proba solicitată ar fi profitat ambelor părţi, or, reclamantului i-ar fi profitat această probă în sensul măririi cuantumului despăgubirilor;
II. Greşita apreciere, de către instanţa de apel, că solicitarea reclamantului ca la stabilirea justei despăgubiri să fie avut în vedere şi prejudiciul cauzat în urma exproprierii, reprezintă o cerere nouă în apel, în condiţiile în care dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevăd în mod explicit că despăgubirea se compune atât din valoarea de circulaţie a imobilului expropriat, cât şi din prejudiciul cauzat prin expropriere proprietarului sau persoanei îndreptăţite.
În acest sens, arată că nu se impunea formularea unui capăt distinct de cerere, întrucât legiuitorul a prevăzut expressis verbis elementele prin a căror însumare urmează a fi determinat cuantumul corect al despăgubirii.
Pe de altă parte, împrejurarea că reclamantul nu a specificat că despăgubirea vizează valoarea de circulaţie a terenului în litigiu trebuia interpretată în sensul că solicitarea sa include şi daunele cauzate prin expropriere.
Recursul pârâtului a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. civ. şi a vizat modalitatea de acordare a despăgubirii, respectiv, experţii au întocmit raportul de expertiză fără a ţine seama de caracteristicile şi regimul economic al terenului, încadrând în mod greşit imobilul supus evaluării în intravilanul localităţii Feteşti.
În acest sens, pârâtul a arătat că imobilul expropriat se află situat în extravilanul unităţii administrativ-teritoriale Feteşti, aşa cum rezultă din adresa nr. 18890 din 30 octombrie 2009 emisă de Primăria municipiului Feteşti, depusă la dosarul cauzei, şi că face parte din categoria teren arabil.
Expertizele efectuate în cauză au avut în vedere preţurile indicate în anunţurile imobiliare postate pe paginile de internet, ce nu se confundă cu preţurile de tranzacţionare, valoarea de raportare fiind aceea la care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi gen, însă instanţa a acordat o despăgubire cu mult mai mare, transformând acţiunea reclamantului într-o veritabilă acţiune în îmbogăţire fără justă cauză.
Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" are în vedere preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare, sens în care a statuat şi Înalta Curte într-o practică recentă în materie.
Adresele depuse în probaţiune la dosarul cauzei, emanând de la notarii locali, au atestat că preţul real de tranzacţionare a terenurilor de acelaşi tip se situează ca valoare cu mult sub oferta Statului Român, despăgubirea propusă de expropriator fiind corectă, iar contestaţia neîntemeiată.
Recursurile sunt nefondate, în considerarea argumentelor ce succed:
Critica recurentului-reclamant potrivit căreia instanţa de apel în mod greşit nu ar fi reţinut că acesta a contestat cuantumul despăgubirilor astfel cum a fost stabilit de prima instanţă, cu motivarea că nu îşi însuşeşte conţinutul apelului declarat de apărătorul său, nu poate fi reţinută.
Raporturile avocat-client decurg din contractul de asistenţă juridică, în baza căruia avocatul se legitimează faţă de terţi şi faţă de instanţă prin împuternicirea avocaţială, fiind mandatat să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului.
În afara cazurilor prevăzute de lege sau de părţi, contractul de asistenţă juridică încetează prin denunţarea unilaterală a clientului sau, după caz, a avocatului.
În speţă, din împuternicirea avocaţială nr. 58 aflată la fila 9 dosar apel vol. I rezultă data încheierii contractului de asistenţă juridică, şi anume, 9 aprilie 2007, apelul reclamantului fiind înregistrat la data de 12 aprilie 2007, iar primul termen de judecată a fost stabilit la data de 26 iunie 2007.
Reclamantul nu a formulat în acest interval de timp nici o completare, precizare sau modificare a cererii de apel depusă iniţial şi nu şi-a manifestat voinţa în sensul denunţării, pe cale unilaterală, a contractului de asistenţă juridică legal încheiat, astfel încât eventualele nemulţumiri legate de felul în care apărătorul său şi-a exercitat mandatul reprezintă un aspect ce excede prezentului cadru procesual, neputând fi invocat ca motiv de recurs.
Dat fiind mandatul pe care reclamantul l-a acordat avocatului ce a declarat şi motivat calea de atac, dovedit cu împuternicirea avocaţială existentă la dosarul cauzei, în baza căreia reclamantul a fost reprezentat la mai multe termene de judecată, nu poate fi reţinută nici afirmaţia potrivit căreia declararea şi motivarea apelului ar fi manifestarea exclusivă de voinţă a avocatului, întrucât acesta a acţionat în interesul şi cu acordul reclamantului, instanţa nefiind ţinută a face verificări cu privire la modalitatea în care se fundamentează apărarea.
Împrejurarea că instanţa de apel a dispus obligarea părţilor la plata onorariului de expert în cote egale nu poate fi interpretat, cum în mod eronat susţine reclamantul, ca o validare a nemulţumirii acestuia faţă de cuantumul despăgubirilor(pe care nu şi-a exprimat-o în calea de atac declarată), ci a reprezentat o măsură pe care instanţa a dispus-o raportat la complexitatea expertizei şi la faptul că realizarea acesteia nu putea decât să profite ambelor părţi în sensul soluţionării cu celeritate a cauzei.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia instanţa de apel în mod greşit a apreciat că solicitarea de acordare a prejudiciului cauzat prin expropriere reprezintă o cerere nouă, formulată direct în apel, nici aceasta nu poate fi primită, întrucât efectele apelului nu se pot răsfrânge decât asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanţă, respectiv, prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe.
Controlul judiciar exercitat de către instanţa de apel nu poate avea în vedere alte pretenţii sau elemente care nu au format obiectul primei judecăţi, în caz contrar fiind încălcat principiul dublului grad de jurisdicţie, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „în apel nu se pot schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi."
Textul citat vizează elementele esenţiale ale acţiunii civile şi ale judecăţii de primă instanţă, instituind principiul inadmisibilităţii modificării acestor elemente.
Or, în speţă, prin acţiunea introductivă de instanţă reclamantul nu a formulat o asemenea cerere şi chiar dacă dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că despăgubirea pentru cauză de utilitate publică este alcătuită din valoarea de circulaţie a imobilului expropriat şi prejudiciul creat proprietarului prin expropriere, textul legal arătat se raportează la normele procesuale civile, în sensul că pentru acordarea despăgubirii sub forma prejudiciului cauzat prin expropriere instanţa trebuie învestită în mod legal cu o astfel de cerere.
Aceasta deoarece prejudiciul nu se subînţelege şi nici nu se deduce prin interpretarea legii, cum în mod greşit susţine reclamantul, atunci când apreciază că solicitarea generică de acordare a despăgubirii include în mod automat şi acordarea prejudiciului cauzat prin expropriere, ci trebuie precizat în mod expres prin cererea de chemare în judecată şi dovedit conform legii, lucru care nu s-a realizat în cauză.
Reclamantul nu a susţinut în faţa instanţei de fond că a suferit asemenea daune, cu prilejul administrării de probatorii a solicitat proba cu expertiză pentru evaluarea şi stabilirea preţului corect al terenului expropriat, iar după depunerea raportului de expertiză a arătat că nu are obiecţiuni şi că valoarea de 30 Euro/mp reprezintă o reparaţie justă şi echitabilă, lucru pe care l-a confirmat şi în concluziile scrise, astfel încât în mod corect instanţa de apel a constatat că solicitarea sa este o cerere nouă ce nu poate fi primită.
Criticile pârâtului privind modalitatea de întocmire a rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, înscrisurile care au fundamentat concluziile experţilor, formularea şi interpretarea obiecţiunilor la rapoartele de expertiză, reprezintă chestiuni de apreciere şi interpretare a probatoriilor administrate ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluţionarea recursului, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Aprecierea şi administrarea probatoriului sunt atribute ale instanţei de judecată care se circumscriu principiului aflării adevărului şi al rolului activ al acesteia, iar prin exercitarea prerogativelor conferite de dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., instanţele anterioare au stăruit, prin toate mijloacele legale, să stabilească corect situaţia de fapt dedusă judecăţii, respectiv, să stabilească cât mai fidel valoarea de circulaţie a terenului expropriat, în vederea stabilirii despăgubirii prevăzută de lege.
Cu privire la modalitatea de acordare a despăgubirilor sub aspectul cuantumului acestora, critică formulată de asemenea de pârât, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 ce reglementează criteriile de stabilire a cuantumului despăgubiri în caz de expropriere, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Stabilirea valorii imobilului expropriat presupune administrarea, de către părţile litigante, a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, în sensul comparării rezultatelor conţinute în raportul de expertiză efectuat de expropriator cu cele din raportul de expertiză întocmit de comisia de experţi constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, cu oferta făcută de expropriator şi pretenţiile expropriatului, conform art. 27 alin. (1) din lege, care prevede că „primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că „despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată".
În aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994, prin raportare la oferta făcută de către expropriator - 1,25 Euro/mp, la pretenţiile formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată - 300 Euro/mp, la concluziile experţilor (experţii L. şi I. - 30 Euro/mp, experta B.C., din partea expropriatorului - 4,50 lei/mp), în mod corect prima instanţă a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 30 Euro/mp, sumă ce nu a fost contestată de reclamant şi menţinută, de asemenea, în mod corect de către instanţa de apel care, în urma probatoriilor administrate, a constatat că nu poate fi vorba de o valoare mai redusă a terenului expropriat.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S.V. şi de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 633 A din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV- civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2923/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2922/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
