ICCJ. Decizia nr. 2966/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2966/2011
Dosar nr. 6412/111/2008
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 85 din 15 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 6412/111/2008, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.E. (decedată) şi continuată de succesorul acesteia S.T., împotriva pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor şi în consecinţă a fost obligat pârâtul menţionat să plătească reclamantului suma de 204.000 lei cu titlu de despăgubiri, sumă reprezentând valoarea de circulaţie a apartamentului nr. 10 situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 24255 Oradea, cu nr. top. 4923/3; s-a respins acţiunea faţă de pârâţii Primarul Municipiului Oradea şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; Ministerul Economiei şi Finanţelor a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1.651 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia nr. 2779 din 11 mai 2009 a Primarului Municipiului Oradea a fost respinsă cererea de restituire în natură a apartamentului nr. 10 din imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 24255 Oradea, nr. top. 4923/3, cerere formulată de reclamanta S.E., motivat de faptul că imobilul a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, propunându-se acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma din domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente cu modificările şi completările ulterioare.
Imobilul se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001, fiind preluat de stat în mod abuziv, dar fiindcă există excepţii de la restituirea în natură, conform prevederilor aceleiaşi legi, se impune acordarea de măsuri reparatorii. În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză pentru a se stabili valoarea de circulaţie a apartamentului în litigiu, expertul concluzionând că valoarea acestuia este de 204.000 lei.
Ca urmare a decesului reclamantei, în cauză a fost introdus succesorul acesteia S.T.
Acţiunea a fost respinsă faţă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, reţinându-se că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, deoarece se substituie în cauză şi dobândeşte calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice, conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, doar în procesele şi cererile având ca obiect, potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 10/2001, a măsurilor reparatorii prin echivalent şi/sau a valorii recalculate a acţiunilor.
Şi faţă de Primarul Municipiului Oradea acţiunea a fost respinsă, deoarece acesta a emis dispoziţia, dar plata efectivă urmează a fi făcută de Ministerul Finanţelor Publice în reprezentarea Statului Român, căruia îi revine obligaţia răspunderii pentru nefuncţionarea instituţiilor create, respectiv a Fondului „Proprietatea", nefuncţional aşa cum s-a stabilit prin deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului, de condamnare a României în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi respingerea acţiunii faţă de apelant, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
În motivarea apelului s-a susţinut că, fiind vorba de despăgubiri acordate reclamantei pentru imobilul ce i-a fost preluat abuziv de statul comunist, calitate procesuală în cauză are Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Primarul Municipiului Oradea.
Astfel, Primarul trebuie să emită dispoziţie prin care să se constate că este îndreptăţită la despăgubiri petenta, iar Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor are de urmat procedura prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că nu există nici un temei legal pentru obligarea Ministerului Finanţelor Publice, în reprezentarea Statului Român, la despăgubiri în favoarea reclamantei.
A fost invocată şi practica constată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, în reprezentarea Statului Român, în cauze similare.
De asemenea, s-a arătat că nu este aplicabil în speţă art. I Protocolul I din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât timp nu au fost epuizate căile de atac prevăzute de legislaţia internă.
Analizând sentinţa apelantă prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, Curtea a constatat că aceasta este legală şi temeinică sub toate aspectele.
În fapt, reclamantei S.E., decedată pe parcursul procesului, printr-un act administrativ, dispoziţia Primarului nr. 2779/2007, i s-a recunoscut dreptul de a obţine măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce i-a fost preluat de stat în mod abuziv în temeiul Decretului nr. 223/1974, imobilul constând din apartament cu 3 camere, înscris în C.F. nr. 24255 Oradea, astfel că aceasta a parcurs procedurile administrative speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Astfel, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză are fără îndoială Statul Român, al cărui reprezentant este şi Ministerul Finanţelor potrivit normei - cadru de funcţionare a acestuia, Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, apelantul asigură înfăptuirea politicii financiare a Guvernului, având funcţia de minister cu rol de sinteză şi aceea de administrare a veniturilor statului şi a datoriei publice, potrivit art. 2 din actul normativ arătat.
De altfel şi Fondul „Proprietatea", înfiinţat tocmai în vederea despăgubirii foştilor proprietari, este în administrarea Ministerului Finanţelor Publice, apelantul fiind principalul acţionar al acestuia.
În concluzie, în mod corect instanţa de fond a reţinut că întârzierea acordării de despăgubiri în favoarea reclamantei defuncte îi îngrădeşte acesteia dreptul de proprietate, aşa cum este el apărat de Constituţia României şi de art. 1 Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi în baza acestui temei juridic cu care a fost investită, a procedat la evaluarea despăgubirilor cuvenite şi la obligarea Statului Român, prin apelantul Ministerul Finanţelor Publice, la plata acestora.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor, acestea au fost stabilite în baza unei expertize judiciare, iar apelantul pârât nu a contestat concluziile lucrării de specialitate, ci doar calitatea expertului de a întocmi expertiză în astfel de cauze, critică evident nefondată.
Pentru aceste motive, în baza art. 296 C. proc. civ. s-a respins ca nefondat apelul civil de faţă, iar în baza art. 274 C. proc. civ., apelantul a fost obligat să plătească părţii intimate S.T. cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocaţial în apel.
Împotriva deciziei civile nr. 62/2010-A din 8 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 6412/111/2008 a declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice care a susţinut drept critică de nelegalitate motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că Decizia atacată este netemeinică şi esenţial nelegală, deoarece în mod greşit, instanţa de apel reţine în motivarea sa, că apelantul asigură înfăptuirea politicii financiare a Guvernului, având funcţia de minister cu rol de sinteză aceea de administrare a veniturilor statului.
Or, este de notorietate faptul că Fondul Proprietatea este funcţional, Fondul Proprietatea este o societate comercială pe acţiuni, constituită în conformitate cu dispoziţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, HG nr. 1481/2005 şi al Legii nr. 31/1990, are personalitate juridică de la data înmatriculării sale la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
De asemenea, odată cu apariţia Legii nr. 10/2001 cu modificările anterioare, legiuitorul a încercat tocmai să asigure o reparaţie echitabilă a prejudiciului suferit.
Se susţine excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prevederi legale - Legea nr. 10/2001 - stabilesc fără echivoc că reprezentarea Statului Român, în asemenea speţe, se asigură de către Primar, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor, şi nicidecum de către Ministerul Finanţelor Publice.
În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1068 din 5 septembrie 2007, pentru modificarea şi completarea HG nr. 361/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor s-a stabilit în sarcina acestei instituţii acordarea măsurilor reparatorii stabilite prin Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare printre care şi faptul că această instituţie avizează compensarea obligaţiilor reciproce.
Astfel, instituţia recurată nu are calitate procesuală pasivă, o eventuală soluţie de obligare la plata despăgubirilor pentru imobilul solicitat ar fi fără efect, şi nu ar putea fi aplicabilă Ministerului Finanţelor Publice, întrucât, despăgubirile sunt acordate de către Comisia Centrală, şi nu de către Ministerul Finanţelor Publice, acesta nedeţinând instrumentele legale pentru a realiza acest lucru.
Este de observat că unitatea cu personalitate juridică deţinătoare a imobilului aflat în litigiu este Primarul Municipiului Oradea, aşa cum de altfel s-a pronunţat şi instanţa de fond, şi acestei instituţii îi revine obligaţia, conform Legii nr. 10/ 2001 să se pronunţe prin decizie motivată asupra notificării de acordare a măsurilor reparatorii. Valabilitatea titlului statului poate şi trebuie să fie discutată în contradictoriu între persoanele care se consideră îndreptăţite, în înţelesul legii menţionate, şi unitatea deţinătoare.
Astfel, emiterea în numele şi pe seama Statului român a titlurilor de despăgubiri este de competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/ 2005.
Referitor la practica CEDO menţionată în Decizia atacată, se consideră că este necesar a se avea în vedere că aceasta este neconcordantă cu legislaţia în vigoare, atâta timp cât este de notorietate faptul că Fondul Proprietatea este funcţional, iar din acest fond se acordă constant despăgubiri.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevăd că modificarea unei hotărâri se poate dispune când hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau când este dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii.
În cauză instanţa de fond şi cea de apel au interpretat în mod eronat dispoziţiile speciale ale legii de restituire (Legea nr. 10/2001 ce statuează asupra despăgubirilor.
Obiectul prezentei acţiuni îl constituie anularea dispoziţiei emise de Primarul Municipiului Oradea prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a apartamentului nr. 10 din imobilul situat în Oradea şi s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin soluţia adoptată de instanţa de fond şi cea de apel care a păstrat sentinţa instanţei de fond, obligând Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata valorii de circulaţie a apartamentului pentru imobilul în litigiu, instanţele au nesocotit prevederile legii speciale care statuează asupra despăgubirilor.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit legii cu soluţionarea notificării privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluat în mod abuziv.
Or, prevederile speciale care statuează asupra despăgubirilor ce pot fi acordate sunt cele cuprinse în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi constau în titluri de despăgubire stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De asemenea, potrivit OUG nr. 81/2007 dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia poate solicita conversia în acţiuni emise de Fondul Proprietatea sau acordarea de despăgubiri în numerar (iar când valoarea este mai mare de 500.000 lei se pot solicita exclusiv acţiuni sau titluri de plată, în funcţie de opţiunea titularului).
În speţă, înlăturând dispoziţiile legii speciale, instanţele fondului au apreciat că „procedura anevoioasă şi posibilităţile limitate de valorificare a titlurilor de despăgubire" permit suprimarea acestei proceduri legale şi instituirea, pe cale jurisdicţională, a altor măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege.
O asemenea manieră de a proceda înseamnă însă, din partea instanţelor, crearea dreptului într-o materie în care nu există lacună legislativă pentru ca acest lucru să fie permis, depăşindu-se astfel funcţia jurisdicţională care presupune aplicarea legii şi iar nu crearea acesteia.
Judecătorul tranşează litigii prin aplicarea normei de drept incidente, nefiindu-i permis să statueze pe cale de norme generale şi reglementare (art. 4 C. civ.), pentru că altminteri, ar însemna că ia locul puterii legiuitoare.
Or, aşa cum puterea executivă nu poate adopta legi, ci doar trebuie să asigure măsuri pentru executarea lor, tot astfel, puterea judecătorească este chemată să aplice şi să interpreteze legea, nu să o creeze, asigurându-se astfel, respectarea principiului separaţiei puterilor în stat.
Punând alte măsuri reparatorii în locul celor stabilite de legiuitor – respectiv, despăgubiri băneşti –, instanţele fondului şi-au arogat practic, o funcţie normativă, creând reguli de drept material noi, ca şi când ar fi avut delegată puterea legislativă.
În felul acesta, se nesocoteşte principiul care se află la fundamentul oricărui stat de drept, conform căruia puterea judecătorească nu-şi poate crea norme de drept a căror aplicare să o facă ulterior pentru că în timp ce o lege este un act de suveranitate, o decizie a instanţei de judecată nu este decât un act de jurisdicţie.
Considerentul instanţelor potrivit căruia, datorită procedurii greoaie de valorificare a titlurilor de despăgubire şi nefuncţionalităţii Fondului Proprietatea, au fost pronunţate în repetate rânduri condamnări ale Statului Român de către Curtea europeană, nu este în măsură să justifice acordarea altor măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege pentru că în felul acesta nu se asigură înlăturarea deficienţelor de sistem şi eficacitatea reparaţiilor.
Faptul că Fondul Proprietatea nu ar fi funcţional – deşi potrivit jurisprudenţei recente a instanţei de contencios european (de exemplu, cauza Matieş împotriva României din 8 iunie 2010) s-a consemnat că s-au înregistrat evoluţii în ce priveşte funcţionalitatea şi plata sumelor datorate – nu justifică suprimarea unei proceduri legale, cea prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru a pune în locul ei alta, creată pe cale pretoriană.
În timp ce legea prevede proceduri stricte de urmat şi creează fondul din care persoanele îndreptăţite ar trebui să fie îndestulate, o jurisprudenţă creată în afara legii ar încălca în egală măsură exigenţele de previzibilitate pe care le impune Convenţia europeană.
Ca atare, nimic nu ar împiedica instanţa de contencios european – la jurisprudenţa căreia s-a făcut referire pentru a se justifica acordarea altor măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege – să constate în continuare aceleaşi încălcări ale Convenţiei, când în locul legii este pusă aşa – numita normă pretoriană.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanţele de judecată nu pot să aibă viziunea de ansamblu a legiuitorului şi să realizeze studii de impact privind implicaţiile financiare asupra bugetului alocat pentru plata despăgubirilor şi nici nu pot institui mecanisme de eficientizare a acestor plăţi.
Or, principiul legalităţii ca parte a preeminenţei dreptului căruia instanţa europeană îi acordă importanţă primordială în jurisprudenţa sa, presupune existenţa unor norme accesibile, precise şi previzibile, exigenţe cărora nu le corespunde jurisprudenţa creată prin înlăturarea cadrului normativ.
În realitate, invocata nefuncţionalitate a Fondului Proprietatea atrage obligaţia pentru stat de a adopta măsurile adecvate pentru a-l face funcţional, iar nu obligaţia pentru instanţele judecătoreşti de a legifera, punând în locul măsurilor reparatorii legale altele, stabilite pe cale jurisprudenţială, pentru că aceasta ar însemna depăşirea funcţiei jurisdicţionale a instanţei.
În acest sens, în hotărârea - pilot (cauza Maria Atanasiu ş.a. împotriva României) s-a reţinut că „dată fiind acumularea de disfuncţionalităţi ale mecanismului de restituire sau de despăgubire, este imperativ ca statul să ia măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză" (par. 228); că, este nevoie de o „refacere totală a legislaţiei, care să conducă la reguli de procedură clare şi simplificate" (par. 235) şi de „implementarea urgentă a unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, care să poată menţine un just echilibru între diferitele interese în cauză" (par. 232).
Or, practica judiciară poate fi coerentă atunci când se întemeiază pe norme de drept a căror aplicare este chemată să o facă şi nu atunci când creează ea norme care pot fi diferite de la o speţă la alta (având în vedere că rolul firesc al legiuitorului este preluat de către judecătorul cauzei) deşi situaţiile sunt comparabile.
În acelaşi timp, în legătură cu lipsa de funcţionalitate imputată Fondului Proprietatea nu trebuie ignorat faptul că începând cu 25 ianuarie 2011 acesta a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti.
În consecinţă, hotărârile pronunţate în cauză de instanţele de judecată care au stabilit obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 204.000 lei cu titlu de despăgubiri băneşti sunt lipsite de fundament legal statuând în afara cadrului normativ.
De aceea, în baza art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, se va casa sentinţa civilă nr. 85 din 15 martie 2010 a Tribunalului Bihor şi în rejudecare, se va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor împotriva deciziei civile nr. 62 A din 08 iunie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează Decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 85 C din 15 martie 2010 a Tribunalului Bihor, secţia civilă, şi, în rejudecare, respinge acţiunea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2967/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2930/2011. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
