ICCJ. Decizia nr. 2962/2011. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2962/2011
Dosar nr. 19682/3/2009
Şedinţa publică de la 5 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC E.G.I.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC D.D.D. SRL solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea contractului de prestări servicii nr. 31 din 6 februarie 2007 pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către pârâtă; obligarea pârâtei la restituirea sumei în cuantum total de 78.381,57 RON, achitată cu titlu de avans; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere conform art. IV din contractul de prestări servicii, care vor fi calculate până la plata integrală a debitului; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite, calculate conform ratei de referinţă a BNR de la data efectuării plăţii şi până la plata integrală a debitului.
Prin sentinţa comercială nr. 3144 din 15 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă excepţia prematurităţii ca nefondată şi a fost admisă în parte cererea precizată formulată de reclamanta SC E.G.I.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC D.D.D. SRL; s-a dispus rezoluţiunea contractului de prestări servicii nr. 31/2007, astfel cum a fost modificat prin anexa nr.1; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 78.381,57 lei şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data de 15 martie 2010 până la data achitării debitului; a fost respins capătul de cerere privind plata penalităţilor ca nefondat şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.831 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de predare a bunurilor, conform dispoziţiilor contractuale, iar rezoluţiunea contractului este sancţiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor.
Părţile au stipulat în contract o clauză penală, conform căreia pentru întârzierile de execuţie şi montaj, pârâta va plăti penalităţi în sumă de 1 % zi de întârziere din suma totală a contractului.
S-a reţinut de asemenea că pârâta datorează dobândă legală în conformitate cu art. 1088 C. civ. şi art. 43 C. com.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC D.D.D. SRL, criticând-o sub următoarele aspecte:
Din întregul probatoriu administrat rezultă că neexecutarea contractului în termenii conveniţi s-a datorat beneficiarului care nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii stipulate în art. II şi art. IV din contract. S-a susţinut nelegalitatea sentinţei atacate pentru interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1020 – 1021 C. civ., în sensul că rezoluţiunea nu poate fi solicitată decât de partea care a executat sau se declară gata să execute contractul şi ca neexecutarea cocontractanului să îi fie imputabilă acestuia.
Prin decizia civilă nr. 64A din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admis apelul formulat de apelanta – pârâtă SC D.D.D. SRL împotriva sentinţei civile nr. 3144 din 15 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială; a fost schimbată în parte sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a menţinerii dispoziţiei din sentinţa atacată referitoare la respingerea excepţiei prematurităţii ca nefondată.
În fundamentarea acestei decizii, Curtea de Apel a reţinut că între părţi a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 31/2007, având ca obiect producerea şi montarea unui număr de 12 glasswanduri, pentru preţul total de 53.859 RON, contract modificat prin anexa nr. 1 din 16 martie 2007 în sensul suplimentării comenzii cu lucrări de tâmplărie şi 5 uşi, pentru preţul de 50.360 RON.
Din cuprinsul avizului nr. 1445/M din 26 noiembrie 2007 emis de Ministerul Culturii şi cultelor Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti reiese că imobilul la care urma să se execute lucrări de consolidare, supraetajare, modernizare şi reabilitare, inclusiv restaurare şi înlocuire tâmplarii interioare şi exterioare, constituie monument istoric, iar lucrările urmează a se desfăşura sub inspecţia şi controlul DCCPN MB.
Până la 26 noiembrie 2007 lucrările nu fuseseră demarate. Pentru lucrările de reamenajare, supraînălţare parţială la corpul parter, autorizaţia a fost obţinută la 21 aprilie 2008.
Curtea a reţinut că, pentru neîndeplinirea obligaţiilor de montare a lucrărilor contractate în termenii conveniţi iniţial prin contractul nr. 31 din 6 februarie 2007, aşa cum a fost modificat prin anexa nr. 1 din 16 martie 2007, culpa aparţine exclusiv beneficiarului, care nu şi-a îndeplinit obligaţia esenţială asumată prin art. IV şi prin nota de subsol la contract, de a crea condiţiile optime pentru montajul lucrărilor comandate, de a asigura golurile de zidărie şi pardoseala complet finisate.
Pentru executarea lucrărilor contractate, cu excepţia celor pentru care s-a convenit eşalonarea, înscrisul încheiat la 21 februarie 2008, valorează confirmare din partea beneficiarului.
Executarea contratului a cărui rezoluţiune se cere, era strict şi în mod necesar condiţionată de efectuarea în timp util a lucrărilor de construcţie, consolidare, conservare, obligaţii subsumate celei prevăzute în art. II alin. (2) pct. 3 din contract, de a crea condiţii optime pentru montajul lucrărilor comandate.
Culpa contractuală a pârâtei în neexecutarea obligaţiilor asumate nu poate fi reţinută, din actul întocmit de părţi la 21 februarie 2008 şi procesul – verbal de recepţie finală nr. 817101 din 5 august 2009 rezultând atât executarea lucrărilor contractate cât şi faptul că întârzierile în executare se datorează exclusiv reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC E.G.I.I. SRL, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 3144/2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În motivarea recursului se arată că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii deoarece instanţa de apel atunci când menţionează actul adiţional încheiat la 21 februarie 2008 ca fiind o recunoaştere a montării parţiale a unor uşi, face o greşeală, susţinând că un act străin de cel dedus judecăţii este un motiv al respingerii pretenţiilor reclamantei.
Hotărârea cuprinde, în opinia recurentei motive contradictorii, întrucât reţine pe de o parte „culpa aparţine exclusiv beneficiarului”, iar pe de altă parte că verifică „dacă neexecutarea este semnificativă”.
De asemenea, se consideră de către recurentă că hotărârea s-a pronunţat cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât situaţia de fapt nu a fost stabilită de către instanţă prin administrarea tuturor probelor utile, pertinente şi concludente cauzei.
Curtea de Apel nu a stabilit îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor legale privind rezoluţiunea judiciară în situaţia în care ambele părţi susţin că vina în neexecutarea contractului aparţine celeilalte.
În cauză, intimata SC D.D.D. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât astfel cum este motivat, nu se încadrează în niciunul din dispoziţiile legale menţionate, respectiv dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Astfel, hotărârea atacată nu cuprinde motive străine de natura pricinii şi nici nu a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Recurenta apreciază actul adiţional încheiat la 21 februarie 2008 ca fiind un act străin de cel dedus judecăţii, însă această critică nu poate fi primită câtă vreme ambele părţi sunt semnatare ale acestui act de eşalonare termene de efectuare lucrări la imobilul din sector 1. Prin acest act adiţional s-a stabilit „eşalonarea de termene pentru lucrările ce fac obiectul contractului nr. 31 din 6 februarie 2009 (cu termen scadent 6 aprilie 2007), lucrări nefinalizate până la data de 3 martie 2008”.
Ca urmare, în niciun caz, acest act nu poate fi considerat ca fiind „un act străin de cel dedus judeăcţii”, astfel cum susţine recurenta.
În ceea ce priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., este de reţinut faptul că respectivele reglementări legale vizează rolul activ al judecătorului, dar aceasta nu înseamnă că judecătorul se poate transforma în reprezentantul unei părţi.
Pe tărâm probator, rolul activ al instanţei este unul subsidiar, „subordonat” rolului principal care revine părţilor. Aceasta înseamnă că, în calea de atac, partea nu-şi poate invoca propria culpă în ceea ce priveşte propunerea şi administrarea probelor în condiţiile legii în etapa procesuală în care s-a pronunţat hotărârea atacată. Pentru încălcarea principiului rolului activ, pe motiv că instanţa nu a dispus din oficiu administrarea unor probe, nu poate fi admis recursul.
În cauză, instanţa de apel a apreciat că în sensul dispoziţiilor art. 1020 – 1021 C. civ., nu sunt întrunite cerinţele legale pentru a se dispune rezoluţiunea contractului.
Între părţi a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 31/2007, care este un contract sinalagmatic. Un astfel de contract naşte obligaţii în sarcina ambelor părţi, ceea ce se exprimă în ideea reciprocităţii obligaţiilor, fiecare parte asumându-şi obligaţii în considerarea obligaţiilor celeilalte părţi şi ce creează interdependenţa acestor obligaţii.
În speţă, recurenta – reclamantă avea obligaţia de a obţine avizele necesare demarării lucrărilor de construcţie şi amenajare.
Culpa în neexecutarea contractului este un element esenţial pentru a se dispune rezoluţiunea. Aceasta trebuie să incumbe exclusiv debitorului, rezoluţiunea neputând fi dispusă atunci când neexecutarea se datorează culpei concurente a reclamantei, care nu şi-a îndeplinit întocmai propriile obligaţii contractuale.
Din probele administrate, respectiv actul întocmit de părţi la 21 februarie 2008 şi procesul – verbal de recepţie finală nr. 817101 din 5 august 2009 rezultă executarea lucrărilor contractate de către intimata – pârâtă şi totodată faptul că întârzierile în executare se datorează exclusiv recurentei – reclamante. Ca atare în mod corect a fost apreciată cererea privind rezoluţiunea contractului ca fiind neîntemeiată.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte consideră că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.G.I.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 62 A din 07 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2959/2011. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 2965/2011. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
