ICCJ. Decizia nr. 2958/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2958/2011
Dosar nr. 2512/111/2010
Şedinţa publică de la 5 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 547/COM, pronunţată la data de 9 iunie 2010, Secţia comercială şi contencios administrativ a Tribunalului Bihor a respins cererea formulată de reclamanta SC T.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S. SA, prin care a solicitat obligarea pârâtei să încheie contractul leasing cu clauza irevocabilă de vânzare asupra imobilului „spaţiu locativ cu altă destinaţie, situat în Ştei” şi să plătească penalităţi de întârziere în cuantum de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere peste termenul consacrat de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 în încheierea contractului.
Spre a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în principal, că nu sunt incidente dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, întrucât, în cauză, nu există o ofertă din partea pârâtei în condiţiile art. 13 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea, prin decizia nr. 111/C, pronunţată la data de 9 noiembrie 2010.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, imobilul în litigiu nu se află în patrimoniul societăţii pârâte fiind înscris în inventarul domeniului public al oraşului Ştei la poziţia 53, anexa 8 a H.G. nr. 970/2002, figurând în proprietatea oraşului Ştei şi în înscrisurile de carte funciară.
Instanţa de control judiciar a înlăturat susţinerea reclamantei că prin Hotărârea Consiliului Local a oraşului Ştei nr. 31 din 24 februarie 2005, s-ar fi dispus trecerea imobilului din domeniul public al oraşului în cel privat, câtă vreme din conţinutul acestei hotărâri nu rezultă acest fapt, iar împrejurarea că pe ordinea de zi figura în lista spaţiilor cu altă destinaţie propuse spre vânzare chiriaşilor şi spaţiul în litigiu nu înseamnă că acesta a fost trecut din domeniul public al oraşului în cel privat, în lipsa unei dispoziţii exprese în cuprinsul hotărârii, apreciind justificat refuzul pârâtei de a respecta opţiunea reclamantei de transformare a contractului de închiriere în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare, faţă de apartenenţa juridică a imobilului şi interdicţiile prevăzute de legiuitor în privinţa bunurilor din domeniul public.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta-reclamantă, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut greşit că imobilul în litigiu nu ar face parte din patrimoniul pârâtei, faţă de Hotărârea Consiliului Local Ştei nr. 31 din 24 februarie 2005, greşit interpretată, reiterându-se aspecte vizând fondul cauzei, atât prin cererea iniţial formulată cât şi prin completarea adusă acesteia, fără a se preciza relevanţa acestora faţă de decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. care statuează asupra obiectului recursului.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului arătând că recurenta consideră fără temei că imobilul nu se află în proprietatea oraşului Ştei, întrucât prin Hotărârea Consiliului Local Ştei nr. 31/2005 nu s-a hotărât trecerea imobilului din domeniul public în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de observat că recurenta nu a dezvoltat motive care să se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate în susţinerea recursului, iar interpretarea Hotărârii Consiliului Local Ştei nr. 31 din 24 februarie 2005 de către instanţa de apel în conformitate cu conţinutul dispoziţiilor acestui act administrativ, în care nu se regăsesc susţinerile recurentei, nu este de natură să afecteze legalitatea deciziei atacate din perspectiva exigenţelor acestui text legal.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, iar conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurentă, în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuielile de judecată pe care aceasta le-a efectuat în recurs, astfel cum a solicitat şi dovedit prin înscrisurile depuse la dosar (filele 28; 66).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.C. SRL Ştei împotriva deciziei nr. 111/C/2010 – A din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă SC T.C. SRL Ştei la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC S. SA Ştei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2955/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2959/2011. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
