ICCJ. Decizia nr. 2964/2011. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2964/2011
Dosar nr. 10332/2/2010
Şedinţa publică din 5 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată secţiei a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, înregistrată la data de 22 februarie 2011, contestatoarea V.E. a solicitat repunerea pe rol a cauzei suspendată la data de 14 decembrie 2010, în baza art. 1551 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiilor dispuse de instanţă.
Secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin încheierea pronunţată la data de 29 martie 2011, având în vedere dispoziţiile art. 1551 alin. (2) C. proc. civ., a respins cererea formulată de contestatoare, cu motivarea că aceasta nu a îndeplinit obligaţiile dispuse de instanţă în sarcina sa, nedepunând la dosar copia lizibilă a sentinţei comerciale nr. 3291/2001 cu menţiunea irevocabilă şi nu a precizat obiectul, motivele şi temeiul de drept al contestaţiei la executare spre a permite instanţei să soluţioneze cauza.
Împotriva menţionatei încheieri a formulat recurs contestatoarea V.E., arătând în esenţă că, prin această hotărâre, instanţa a încălcat „prevederile legii şi procedurilor”, împiedicând „înfăptuirea justiţiei”.
Recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 1551 alin. (2) C. proc. civ., la cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite şi potrivit legii, aceasta poate continua.
Este de observat că, în speţă, contestatoarea nu a îndeplinit obligaţiile pe care instanţa le-a stabilit în sarcina sa, aşa încât, în mod corect şi cu respectarea precitatelor dispoziţii legale, instanţa a respins cererea de repunere pe rol a cauzei şi a menţinut măsura suspendării judecăţii, dispusă în baza art. 1551 alin. (1) C. proc. civ. ca sancţiune procedurală, reţinând culpa contestatoarei în neîndeplinirea obligaţiilor pe care le-a stabilit în sarcina sa, considerente pentru care nu pot fi primite criticile recurentei vizând nelegalitatea încheierii atacate, referitoare la încălcarea „legii şi a procedurilor” sau la împiedicarea înfăptuirii justiţiei, de altfel nedezvoltate.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.E. împotriva încheierii din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2968/2011. Civil. Reziliere contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2966/2011. Civil. Suspendare provizorie a... → |
---|