ICCJ. Decizia nr. 2970/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2970/2011
Dosar nr. 2169/121/2009
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 91/A din 8 mai 2008 pronunţată în Dosarul nr. 41/121/2005, s-a admis apelul declarat de reclamantul R.R. prin procurator S.D., s-a desfiinţat sentinţa civilă nr. 1691 din 12 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 562/C/2005 pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamantul R.R., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Galaţi a solicitat anularea dispoziţiei din 16 decembrie 2004 şi să i se restituie în natură imobilul (teren şi construcţie) situat în Galaţi, strada D. sau prin echivalent bănesc.
În motivarea acţiunii a arătat că, odată cu apariţia Legii nr. 10/2001, reclamantul s-a adresat Primăriei Municipiului Galaţi şi a solicitat să i se restituie în natură imobilul (teren şi construcţie) situat în Galaţi, strada D.; la notificarea adresată primăriei, acesta a ataşat actele (înscrisurile) pentru a proba calitatea sa de titular al dreptului de proprietate cu privire la acest imobil, precum şi sentinţa civila nr. 3367 din 5 aprilie 2002 a Judecătoriei Galaţi (definitivă) prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie (oferta din 30 aprilie 1964) privind imobilul situat în Galaţi, str. R. (astăzi, str. D.) compus din casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţa de 363 m.p.; reclamantului i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului cu motivarea că nu a făcut dovada calităţii de titular al dreptului de proprietate cu privire la imobilul revendicat; în situaţia când Primăria Municipiului Galaţi va proba că persoana care locuieşte în imobilul respectiv l-a cumpărat în mod legal, urmează ca instanţa să dispună restituirea prin echivalent bănesc.
La 9 martie 2007, au depus la dosar cerere de intervenţie numiţii P.V.şi P.A. prin care au solicitat respingerea ca nefondată a cererii de restituire în natură a imobilului situat în Galaţi, str. A.T.
Prin întâmpinare, intervenienţii au solicitat respingerea acestei cereri şi au arătat că, din punct de vedere procedural, este tardivă, deoarece reclamantul putea întregi sau modifica cererea introductivă până la prima zi de înfăţişare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Pe cale de excepţie, intervenienţii au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune întrucât a fost depăşit termenul de un an pentru introducerea acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare.
Pe fondul cauzei, pârâta Primăria Municipiului Galaţi a solicitat respingerea cererii privind anularea contractului de vânzare-cumpărare întrucât aceasta încalcă dispoziţiile art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (republicată), astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 1691 din 12 noiembrie 2007 Tribunalul Galaţi, a admis în parte cererea, a anulat dispoziţia din 16 decembrie 2004 emisă de Primăria Municipiului Galaţi.
A constatat că reclamantul este îndreptăţit, potrivit art. 43 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, să beneficieze pentru imobilul situat în Galaţi, str. D., Aleea B (fostă str. R.) de măsurile reparatorii prin echivalent bănesc.
A respins ca nefondată cererea pentru restituirea în natură a imobilului susmenţionat.
A admis cererea de intervenţie formulată de intervenienţii P.V. şi P.A.
A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de intervenienţi cu privire la cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 20 noiembrie 1996 şi pe cale de consecinţă:
A respins cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare sus-menţionat, întrucât s-a prescris dreptul la acţiune.
Cu privire la cererea de intervenţie, instanţa a avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, acţiunea în constatarea nulităţii absolute se prescrie în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii, astfel încât, la data de 14 august 2002 a expirat termenul pentru promovarea acţiunilor în constatarea nulităţii absolute.
Astfel, a reţinut că acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare este prescrisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, reclamantul R.R., susţinând cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 20 noiembrie 1996 că apelantul a cerut constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi nu putea fi prescris dreptul său la acţiune fiindcă se găsea în proces cu Primăria, de mai mulţi ani, manifestându-şi neîntrerupt voinţa de restituire în natură a imobilului.
Mai invocă apelantul că şi pe fond actul translativ de proprietate ar fi trebuit să fie declarat nul absolut întrucât primăria a vândut ceea ce nu a avut niciodată, preţul plătit pentru imobil este neserios.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a constatat că apelul este fondat, deoarece:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului, depunând acte de proprietate, precum şi hotărârea judecătorească pronunţată în anul 2002 prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie privind imobilul situat în Galaţi str. R. compus din 363 m.p. teren şi construcţie.
Reclamantul a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare la data de 2 mai 2007 ca urmare a formulării cererii de intervenţie în interesul pârâtei de către cumpărătorii - foşti chiriaşi P.V. şi P.A., în data de 9 martie 2007.
Reţinerea instanţei de fond că acţiunea este prescrisă, în condiţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este greşită în condiţiile în care reclamantul nu a cunoscut de existenţa înstrăinării.
În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr. RJ/5177/121/2008 - 2169/121/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 995 din 15 iunie 2009, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamantul R.R., a dispus anularea dispoziţiei din 16 decembrie 2004 şi restituirea în natură a imobilului situat în Galaţi, A.T., jud. Galaţi cu o suprafaţă aferentă de 363 m.p. Aleea B către reclamant.
În temeiul art. I din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO în referire la art. 1 din Constituţia României, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 20 noiembrie 1996 încheiat între Primăria Galaţi şi P.A. şi defunctul P.V.
A respins ca nefondată cererea de intervenţie formulată de P.R. şi P.A.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că a avut loc o ingerinţă în dreptul de proprietate a reclamantului protejat de art. 1 Protocolul nr. 1 din CEDO şi că se impune repararea situaţiei prin restituirea bunului imobil către proprietarul său.
În speţa dedusă judecăţii, prima instanţă apreciază că nu există un just echilibru între interesele proprietarului (reclamantului) şi interesele statului.
De asemenea, reţine că ingerinţa a avut un caracter continuu, statul neputând aduce îngrădiri dreptului de proprietate, transformând proprietarul într-un iluzoriu despăgubit al Fondului Proprietatea, iar chiriaşii intervenienţi devenind proprietari după intrarea în vigoare a Legii nr. 30/1994.
Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal au declarat apel pârâtul Municipiul Galaţi prin Primar şi intervenienţii P.A. şi P.R. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Pârâta Primăria Municipiului Galaţi invocă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Galaţi privind soluţionarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare din 20 noiembrie 1996. Se susţine că instanţa de fond trebuia să disjungă cauza cu privire la acest capăt de cerere şi să trimită cauza spre competentă soluţionare în favoarea Judecătoriei Galaţi, urmând ca celălalt capăt să fie suspendat conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 45, 46 din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă se solicită admiterea apelului, casarea în parte a sentinţei atacate în sensul disjungerii capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare şi trimiterea spre competentă soluţionare Judecătoriei Galaţi şi suspendarea capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în Galaţi, strada A.T. în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea anulării contractului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a capătului de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare se reţine, având în vedere disp. art. 17 C. proc. civ. că acesta are un caracter accesoriu.
De altfel, instanţele, de-a lungul celor două cicluri de judecată au tranşat această problemă, apreciind că Tribunalul este competent operând prorogarea legală.
În aceste condiţii, excepţia invocată de pârâtă ca şi motiv de apel nu a fost primită.
Intervenienţii, în calitate de chiriaşi cumpărători, au invocat împrejurarea că au dobândit imobilul în litigiu cu respectarea disp. art. 9 din Legea nr. 112/1995, fiind de bună credinţă la încheierea actului, fiind convinşi că au contractat cu adevăratul proprietar.
În cauză se reţine că, prin contractul de vânzare-cumpărare, Statul (Primăria Municipiului Galaţi), în calitate de proprietar aparent, care preluase abuziv imobilul litigios de la adevăratul proprietar, a înstrăinat acest bun conform Legii nr. 112/1995 intervenienţilor, care îl deţineau în calitate de chiriaşi.
Buna credinţă a sub-dobânditorilor imobilului, rezultă din aceea că prin diligenţe minime, au putut constata că statul vânzător are un titlu asupra imobilului. De altfel, aceştia nu aveau nici o calitate în baza căreia să analizeze valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, ci doar să depună diligenţe pentru a cunoaşte dacă acesta (statul) avea un titlu.
Or, din probele administrate nu s-a dovedit reaua credinţă a intervenienţilor cumpărători, cu atât mai mult cu cât nu au fost notificaţi de adevăratul proprietar, nu a existat nici o acţiune de revendicare sau prin care să se constate cuprinsul cărţii funciare, iar notificarea reclamantului s-a înregistrat la data de 7 august 2001şi contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat anterior respectiv la 20 noiembrie 1996.
În condiţiile în care restituirea în natură a imobilului dobândit de intervenienţi cu bună credinţă nu mai este posibilă, pentru acoperirea prejudiciului suferit, reclamantul este îndreptăţit să obţină valoarea de piaţă corespunzătoare întregului imobil (teren, construcţie) stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 1/2009.
Curtea Europeană, în jurisprudenţa sa, a reţinut că există în cadrul art. 1 din Protocolul 1 CEDO un drept intrinsec la indemnizaţie în cadrul privării de proprietate, atunci când despăgubirea este necesară în vederea asigurării proporţionalităţii între ingerinţa în dreptul individului şi „utilitatea publică".
Aşadar, analizând şi verificând hotărârea apelată, se constată că instanţa de fond a interpretat eronat probele administrate în cauză (acte şi raportul de expertiză efectuat) la care a făcut o injustă aplicare a dispoziţiilor legale, pronunţând o hotărâre care a fost reformată.
În consecinţă, instanţa în baza art. 296 C. proc. civ. a admis apelurile declarate de pârâtă şi intervenienţi şi a schimbat în tot sentinţa civilă atacată, a admis contestaţia formulată de contestatorul R.R. şi a anulat dispoziţia din 16 decembrie 2004, emisă de Primăria Municipiului Galaţi şi a constatat că acesta are drepturi la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
De asemenea, a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare -cumpărare din 20 noiembrie 1996 formulată de contestator, precum şi pe cea de intervenţie formulată de intervenienţii P.V. şi A. ca fiind rămasă fără obiect.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a susţinut următoarele motive de nelegalitate.
Primăria Municipiului Galaţi, prin dispoziţia din 16 decembrie 2004, a respins cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Galaţi, str. D., constatând că reclamantul recurent nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.
Se susţine incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanţa trece cu vederea împrejurarea că recurentul a cerut să se constate nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare prin care intervenienţii au cumpărat imobilul, iar buna-credinţă pe care o invocă nu poate fi opusă niciodată unui motiv de nulitate absolută, fiindcă ceea ce e nul nu poate produce efecte (quod nullum est nullum producit effectum).
Neocupându-se de motivele de nulitate absolută pe care recurentul le-a invocat împotriva actului translativ de proprietate, instanţa de apel, prin Decizia recurată nu s-a ocupat nici de problema de a şti dacă reclamantul-recurent se găsea în interiorul termenului în care putea să ceară constatarea nulităţii absolute.
Se motivează că Primăria a vândut intervenienţilor în numele statului ceea ce acesta din urmă nu a avut niciodată, iar donaţia realizată de părinţii recurentului în anul 1964 este lipsită de acceptare, contrar obligaţiei imperative instituită de art. 814 C. civ.
Faţă de acest motiv de nulitate absolută, intervenienţii nu pot invoca buna lor credinţă încercând să acopere o ilegalitate sancţionată cu nulitatea absolută. Ei pot să ridice această problemă faţă de Primărie pentru a-şi încasa preţul plătit, dar nu faţă de recurent care n-a pierdut niciodată calitatea (chiar şi prin moştenire) de titular al dreptului de proprietate.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevăd că modificarea unei hotărâri poate fi cerută dacă hotărârea este lipsită de temei legal sau este dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii.
În speţă instanţa de apel a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1 şi art. 45 alin. (5) Legii nr. 10/2001.
Dispoziţiile legii speciale de reparaţie reglementează, ca regulă, restituirea în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, dispoziţii ce au fost în mod corect aplicate şi interpretate de Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 995 din 15 iunie 2009.
Astfel, se justifică susţinerile reclamantului în ceea ce priveşte îndreptăţirea sa de a i se restitui imobilul în natură şi prin prisma dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la CEDO. Instanţa de apel a ignorat astfel că în speţă, s-a încălcat un drept fundamental de proprietate al reclamantei, că ingerinţa în dreptul acesteia a avut un caracter continuu, iar chiriaşii intervenienţi au devenit proprietari ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 30/1994.
În privinţa cererii de contestare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. CC/1996, corect instanţa de fond a analizat legalitatea ingerinţei în dreptul de proprietate al reclamantului şi a reţinut calitatea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului care este a reclamantului şi nu a intervenientei conform art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la Convenţie. În mod just s-au consemnat şi existenţa contractului de vânzare-cumpărare încheiat fără consimţământul reclamantului şi faţă de care nu produce efecte juridice, existenţa unor dispoziţii legale în baza cărora intervenienţii au putut deveni proprietari şi anume Legea nr. 112/1995 – contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la CEDO precum şi compatibilitatea unor astfel de dispoziţii cu textele legale care protejează dreptul de proprietate al reclamantului (Legea nr. 10/2001, art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la Convenţie).
Astfel, în mod corect s-a admis cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 20 noiembrie 1996 încheiat între Primăria Galaţi şi P.A. şi defunctul P.V. şi s-a respins cererea de intervenţie formulată de intervenienţi.
Pentru aceste considerente se va admite recursul, în baza art. 312 C. proc. civ. se va casa Decizia civilă şi pe fond se va menţine sentinţa civilă nr. 995 din 15 iunie 2009 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.R. împotriva deciziei civile nr. 133 A din 03 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa civilă nr. 995 din 15 iunie 2009 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2973/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2969/2011. Civil/. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
