ICCJ. Decizia nr. 2983/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2983/2011
Dosar nr.1806/107/2009
Şedinţa publică de la 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrata la data de 28 aprilie 2009, sub nr. 1806/107/2009 pe rolul Tribunalului Alba, reclamanta SC C.S. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC C.M. SA solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să o oblige pe pârâtă la următoarele:
1. Să plătească pierderea înregistrata de asocierea în participaţiune între SC C.S. SA şi SC C.M. SA în perioada 1 ianuarie 2008 - 3 martie 2008 respectiv suma de 110165,59 lei reprezentând cota de 79% care-i revine din contractul 1612 din 24 aprilie 2003 şi actul adiţional nr. 1 din 31 decembrie 2007;
2. Să acopere partea de pierdere de 21% transmisă către reclamanta prin acţiuni ilegale respectiv: transmiterea de amortismente şi taxe locale pentru spaţiile de cazare - deşi acestea erau în conservare, efectuarea de asigurări pentru mijloace auto care nu erau solicitate de pârâtă pentru o perioadă mai mare decât cea a contractului - 6 luni ş.a. în sumă de 29284,53 lei;
3. Să plătească suma de 70 000 lei reprezentând cheltuieli de conservare a spaţiilor de cazare efectuate de reclamanta în perioada ianuarie – martie 2008 (pază, energie electrică, energie termică, materiale şi cheltuieli indirecte);
4. Să plătească suma de 332 515,69 lei reprezentând cheltuieli de conservare a bunurilor asocierii în perioada 01 aprilie 2008-01 aprilie 2009 conform anexei 1 la prezenta cerere (adresă de înaintare,factură servicii, adresă refuz acceptare factură).
5. La daune interese în valoare de 500.000 lei.
Prin întâmpinarea formulata, pârâta SC C.M. SA, a invocat, în principal, excepţia prematurei exercitări a acţiunii, învederând că reclamanta nu a făcut dovada invitării ei la conciliere directă, în sensul prevederilor art. 7201 C. proc. civ., notificările anexate cererii introductive nereprezentând o invitaţie la conciliere directă, punerea în întârziere nefiind obligatorie în materie comerciala.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca lipsită de temei şi, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 639.747,04 lei reprezentând :
- 305.500,00 lei, suma datorata potrivit art. 13 si art. 20 din Contractul de asociere în participaţiune,
- 75.395,36 lei, reprezentând energie electrică consumată la activele aflate în asocierea în participaţie, pentru perioada 01 aprilie 2008-30 aprilie 2009;
- 163.865,34 lei, reprezentând cheltuieli lunare cu amortizarea şi mijloace fixe aflate în asocierea în participaţiune, pentru perioada 01 aprilie 2008-30 aprilie 2009,
- 88.946,50 lei, reprezentând impozit pe clădiri, achitat pentru activele aflate în asociere, aferent perioadei 01 aprilie 2008-30 aprilie 2009;
- 6039,84 lei taxe teren pentru terenurile aferente clădirilor aflate în asociere, pentru perioada 01 aprilie 2008-30 aprilie 2009.
Prin întâmpinarea formulată la cererea reconvenţională, prin administrator judiciar L.I.I.I.P.U.R.L., reclamanta-pârâtă a invocat excepţia prematurei exercitări a acesteia, pentru nerespectarea procedurii reglementate de art. 7201 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea cererii reconvenţionale, susţinând, în esenţă, că pretenţiile solicitate reconvenţional vizează o perioadă ulterioară încetării între părţi a contractului de asociere în participaţiune nr. 1612 din 24 aprilie 2003.
Prin întâmpinarea formulată la cererea reconvenţională, prin administrator social H.T.V., reclamanta-pârâtă a solicitat suspendarea judecaţii, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, argumentând că pârâta-reclamantă se află în insolvenţă.
A fost invocată şi excepţia prematurei exercitări a cererii reconvenţionale, pentru neîndeplinirea procedurii de conciliere directă, în sensul prevederilor art. 7201 C. proc. civ.
Prin încheierea din 25 noiembrie 2009, (fl.296Vol.I), s-a dispus disjungerea cererii reconvenţionale, formulată de SC C.M. SA şi înregistrarea acesteia într-un dosar nou, a cărui judecată a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Prin sentinţa comercială nr. 383/COM din 16 iunie 2010 a Tribunalului Alba, secţia comercială şi contencios administrativ, a fost respinsă excepţia prematurei exercitări a acţiunii invocată de către pârâtă, s-a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de către reclamantă şi a fost obligată pârâta la plata următoarelor sume: 83790,46 lei – reprezentând pierderea înregistrată de asocierea în participaţiune între părţi în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 martie 2008, conform cotei de 79% care-i revine pârâtei; 7011,11 lei – reprezentând cota de 21% din pierderea transmisă de pârâtă către reclamantă prin acţiuni ilegale; 301188,27 lei – reprezentând cheltuieli de conservare a bunurilor din asociere suportate de reclamantă în perioada 1 aprilie 2008 – 1 aprilie 2009.
A fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de conservare a spaţiilor de cazare, efectuate în perioada ianuarie – martie 2008, respectiv la plata de daune-interese.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Chiar daca formal, nu s-a respectat întru totul procedura reglementată de art. 7201 C. proc. civ., notificările nr. 198 din 08 aprilie 2009, 196 din 08 aprilie 2009, 401 din 20 martie 2008, precum şi somaţia nr. 339 din 27 februarie 2008, depuse la fl.4-14 ale dosarului cauzei, au avut rolul de a înştiinţa pârâta asupra defectuoasei derulări a raporturilor juridice obligaţionale derivând din contractul de asociere în participaţiune.
În plus, în condiţiile în care, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta s-a opus admiterii cererii introductive, nu se mai poate susţine că scopul prevederilor art. 7201 C. proc. civ., privind încercarea soluţionării litigiului prin conciliere directă, ar fi fost atins în cauză.
Pe fond, s-a reţinut că la data de 24 aprilie 2003, între reclamanta SC C.S. SA şi pârâta SC C.M. SA, ambele in calitate de asociaţi s-a încheiat contractul de asociere în participaţiune nr. 1612 din 24 aprilie 2003, reclamantei revenindu-i, potrivit art. 13, cota de participare de 10%, la împărţirea rezultatelor obţinute (venituri, cheltuieli, profit), iar pârâtei, o cota de 90 %.
Prin acte adiţionale succesive a fost prelungită durata contractului, prin actul adiţional nr. 1 din 31 decembrie 2007, aceasta fiind prelungită până la data de 31 martie 2008, pentru activităţile strict necesare desfăşurării activităţii SC C.M. SA şi asocierii, în condiţii de eficienţă, cu menţiunea că, activitatea de cantină şi hotelieră, va intra în regim de conservare până la finalizarea procesului de privatizare.
De asemenea, pe parcursul derulării raporturilor juridice obligaţionale derivând din contractul de asociere, cotele de participare la beneficii şi pierderi au fost modificate astfel: de la 10% la 21% pentru reclamanta SC C.S. SA, respectiv de la 90%, la 79%, pentru pârâtă.
Referitor la clauza inserată în art. 13 din contractul de asociere în participaţiune încheiat între părţi, potrivit căreia, cota de participare convenită la împărţirea rezultatelor obţinute era 90% pentru pârâtă, (actualmente 79%), dar nu mai puţin de 235 lei milioane lunar, în timp ce pentru reclamanta SC C.S. SA, cota de participare era de 10 %, (actualmente 21%), interpretând această clauză contractuală prin prisma prevederilor art. 977 C. civ., potrivit cărora interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, văzând şi prevederile art. 970 C. civ., potrivit cărora convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă, ele obligând nu numai la ceea ce este expres prevăzut într-însele, dar şi la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa, prima instanţă a constatat că impunerea în sarcina asocierii, a obligaţiei de a plăti minimum 235 milioane lei vechi - la nivelul anului 2003, în favoarea pârâtei, tinde să reprezinte, în esenţă, o clauză leonină, prohibită expres de prevederile art. 1513 C. civ., potrivit cărora este nul contractul prin care un asociat îşi stipulează totalitatea câştigurilor.
Cum în speţă, nu s-a stipulat totalitatea câştigurilor în favoarea pârâtei, dar s-a impus o limită minimă de 235 milioane lei vechi – la momentul 2003, independent de câştigurile şi pierderile asocierii, prima instanţă, având în vedere şi dispoziţiile art. 251 alin. (1) C. com., potrivit cărora, de esenţa asocierii este ca toţi asociaţii să participe la beneficii şi la pierderi, chiar dacă participarea acestora nu este în cote egale, a reţinut că, limita minimă impusă de clauza în discuţie, ar putea deveni operantă doar în situaţia în care beneficiul lunar care i-ar reveni pârâtei din profitul net realizat în urma asocierii, calculat prin aplicarea procentului de 79%, este mai mic decât această sumă, însă, chiar şi această situaţie, aplicabilitatea clauzei respective este discutabilă, cel puţin prin prisma prevederilor art. 21 din convenţia de asociere în participaţiune, potrivit cărora, oricare dintre asociaţi este apărat de a participa la pierderile produse din culpa dovedită a celuilalt asociat, care trebuie să le suporte în întregime, participarea la beneficii şi pierderi ţinând de esenţa contractului.
Prima instanţă nu a primit apărările pârâtei, în sensul că, pierderea invocată de reclamantă se datorează defectuoasei gestionari a activităţii de către reclamantă, respectiv că pierderea produsă în cadrul asocierii nu s-a datorat culpei dovedite a asociatului SC C.M. SA, ci, dimpotrivă, culpei exclusive a asociatului SC C.S. SA.
Astfel, potrivit art. 14 al convenţiei de asociere, asociaţia a fost condusă de un Consiliu de administrare şi conducere format din 4 membri, desemnaţi de SC C.M. SA, şi, doar un membru desemnat de reclamanta SC C.S. SA.
Potrivit art. 16 din aceeaşi convenţie, printre atribuţiile acestui consiliu, se numără şi acelea de a elabora strategia de activitate a asociaţiei şi programele aferente (lit. a ), de a examina calculele de eficienta a operaţiunilor efectuate şi de a stabili orice alte cheltuieli necesare funcţionării asociaţiei (lit. g), etc.
Or, faţă de disproporţia existentă între reprezentanţii reclamantei în forul decizional al asocierii - unul şi cei ai pârâtei, în acelaşi for decizional - patru, prima instanţă a reţinut că pârâta a beneficiat de o pondere cu mult superioară reclamantei, în ceea ce priveşte posibilitatea exprimării voinţei juridice a asocierii şi gestionării intereselor acesteia, astfel că, având o asemenea reprezentativitate în forul decizional al asocierii, nu se mai poate apăra în sensul că pierderea produsă în cadrul asocierii în participaţiune, s-a datorat culpei exclusive a asociatei reclamante.
În ceea ce priveşte existenţa şi cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii, prima instanţă a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză, înlăturând din sfera probaţiunii, înscrisul intitulat „raport de expertiza contabila judiciara”, efectuat de expert S.C. şi depus de pârâtă, pentru considerentul că, expertul S.C. nu a fost desemnat în cauză cu efectuarea vreunui raport de expertiză, nici măcar cu titlul de expert asistent în sensul prevederilor art. 201 şi art. 210 C. proc. civ., respectiv a ordonanţei care reglementează activitatea experţilor.
Prima instanţă a mai reţinut că prin concluziile scrise formulate, administratorul judiciar al reclamantei şi-a însuşit cuantumul pierderii înregistrate de asocierea în participaţiune dintre SC C.S. SA şi SC C.M. SA în perioada 01 ianuarie 2008-31 martie 2008, cât şi cuantumul cotei de 79% care îi revine pârâtei din Contractul nr. 1612 din 24 aprilie 2003 şi actul adiţional nr. 1 din 31 decembrie 2007, în sumă de 83.790.46 lei, aşa cum a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit de către expertul O.F., însuşindu-şi şi cuantumul sumei de 301.188,27 lei, stabilită prin raportul de expertiză, reprezentând cheltuielile de conservare a bunurilor din asociere care au fost suportate de către reclamantă în perioada 01 aprilie 2008-01 aprilie 2009.
Suma de 70.000 lei, reprezentând cheltuieli de conservare a spaţiilor de cazare, pretins efectuate de aceasta în perioada ianuarie-martie 2008, a căror existenţă şi cuantum nu au fost dovedite de către reclamantă, nefiind constatate nici de către expert, distinct de cheltuielile de conservare în cuantum de 301.188,27 lei, acordate de instanţă, a fost respinsă respectiva cerere a reclamantei.
Referitor la daunele interese solicitate de reclamantă, prima instanţă, văzând şi prevederile art. 998-999 C. civ., a reţinut că acordarea acestora nu se justifică, întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii uneia dintre condiţiile necesare şi general valabile atragerii răspunderii, fie ea delictuală sau contractuală, aceea a raportului de cauzalitate dintre consecinţele invocate în acţiunea introductivă, constând în acumularea unor restanţe la plata datoriilor către bugetul de stat, care la rândul lor să fi atras penalităţi şi majorări de întârziere, pe de o parte şi, pierderile înregistrate în cadrul asocierii în participaţiune pe de alta parte, din care, doar cele rezultând din acţiuni ilicite au fost acoperite de pârâtă, pentru restul aceasta fiind obligată să suporte cota ce-i revenea în cadrul asocierii, aceea de 79%.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât pârâta SC C.M. SA cât şi reclamanta SAC C.S. SA, prin administratorul judiciar L.I.I.I.P.U.R.L.
Prin decizia comercială nr. 149/A din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, au fost respinse apelurile declarate împotriva sentinţei comerciale nr. 383/COM/2010 a Tribunalului Alba.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu privire la apelul pârâtei SC C.M. SA Abrud, în mod judicios prima instanţă a observat că aceasta nu a fost surprinsă prin promovarea acţiunii în justiţie împotriva sa, de vreme ce reclamanta a notificat-o pe aceasta în mai multe rânduri asupra dificultăţilor legate de contractul de asociere în participaţiune şi despre consecinţele, inclusiv patrimoniale, ale nerespectării de către pârâtă a obligaţiilor asocierii.
Procedura prealabilă, reglementată de dispoziţiile art. 7201 şi urm. C. proc. civ., a fost prevăzută pentru a da posibilitatea soluţionării pe cale amiabilă a diferendelor patrimoniale în materie comercială.
Aceste proceduri, însă nu vor putea fi înţelese în mod absolut ci în strânsă legătură cu scopul pentru care au fost editate, acela al posibilităţii concilierii intereselor părţilor înainte de chemarea în judecată a pârâtului.
Prin urmare, atunci când se dovedeşte în cauză că pârâtul nu a dorit soluţionarea pe cale amiabilă a procesului, el nu va putea invoca dispoziţiile procedurale menţionate, neputând justifica vreun interes, în această situaţie aflându-se pârâta, în cauza de faţă.
Cât priveşte critica referitoare la faptul că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, această susţinere urmează a fi înlăturată de vreme ce, prima instanţă nu a soluţionat cauza pe baza vreunei excepţii, respingând chiar una dintre acestea. O eventuală motivare neconvingătoare invocată de apelantă nu semnifică o necercetare a fondului cauzei, aşa cum se susţine.
Cu privire la fondul cauzei s-au reţinut următoarele:
Este de esenţa unei asocieri în participaţiune, reglementată de dispoziţiile art. 251 şi urm. C. com., participarea asociaţilor atât la beneficii cât şi la pierderi, o eventuală clauză prin care s-ar stabili în favoarea unora dintre asociaţi totalitatea câştigurilor, fiind expres interzisă de textul art. 1513 C. civ.
În acest context, şi având în vedere clauzele contractuale, în mod întemeiat pârâta, în calitate de asociat în participaţiune a fost obligată la plata pasivului asocierii, în conformitate cu participarea sa la asociere, pe baza expertizei contabile de specialitate efectuată în cauză. Aşa fiind, devine fără relevanţă faptul că prin art. 13 din contractul de asociere pârâta şi-a asigurat un venit de 235 milioane lei lunar, întrucât participarea la venituri nu face obiectul prezentei acţiuni.
Pe de altă parte, cu privire la pierderile suferite pe timpul asocierii, în mod judicios s-a observat că acestea nu pot fi puse în sarcina exclusivă a reclamantei de vreme ce, în fapt, asocierea era condusă potrivit clauzelor contractuale de către un Consiliu de administraţie şi conducere format din 5 membrii, dintre care 4 membrii desemnaţi de pârâtă, aceştia neputând fi prezumaţi că au lucrat în favoarea reclamantei.
Cât priveşte plata cheltuielilor de conservare, acestea sunt în mod evident, în sarcina proprietarului lucrului, respectiv ale pârâtei, atâta timp cât această regulă nu a fost modificată prin contractul de asociere.
Cum, în cauză, o atare voinţă nu a fost exprimată de către asociaţi, cheltuielile de conservarea a lucrului, suportate de către reclamantă, după desfiinţarea asocierii, se impune a fi suportate de către pârâtă, în ultimă instanţă, în calitate de proprietar al lucrurilor, sens în care este obligată să suporte cheltuielile avansate de către reclamantă cu conservarea, potrivit art. 1517 pct. 3 C. civ., fiecare dintre asociaţi având dreptul de a obliga pe asociaţi să contribuie la cheltuielile necesare pentru păstrarea lucrurilor asocierii.
Referitor la alte critici ale apelantei, legate, precum cele legate de modul în care prima instanţă a interpretat concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert contabil O.F., s-a constatat că, pe de o parte, nu s-au indicat motivele pentru care concluziile acestuia nu pot fi reţinute, iar pe de altă parte, lucrarea nu a fost contestată pe calea obiecţiunilor la prima instanţă, aşa încât nu va putea fi contestată în apel.
Susţinerile privitoare la neincluderea cheltuielilor cu personalul între cheltuielile cu conservarea este, de asemenea, neîntemeiată, numai dovedirea faptului că acestea nu au avut loc, ar putea să le înlăture, acest fapt nepetrecându-se.
Faptul că reclamanta ar fi continuat să lucreze în spaţiile asocierii chiar după încetarea acesteia şi ar fi obţinut profit neraportat asocierii, excede obiectului acţiunii şi, implicit, a apelului.
Cât priveşte apelul reclamantei, care critică un singur aspect, legat de faptul că era îndreptăţită inclusiv la plata cheltuielilor de conservare a spaţiilor de cazare în perioada ianuarie - martie 2008, se constată că acestea nu au fost dovedite, nefiind constatate de către expert, distinct de celelalte cheltuieli de conservare, astfel că în mod întemeiat au fost respinse de către prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.M. SA Abrud aducându-i următoarele critici:
1. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.
Recurenta pârâtă susţine că, în speţa de faţă nu există nici un document care să ateste efectuarea operaţiunilor specifice prevăzute de acest articol de lege, respectiv adresa de notificare a părţii adverse, însoţită de actele doveditoare, precum şi procesul-verbal cu rezultatul concilierii.
Se apreciază de către recurentă că motivarea instanţei de apel nu poate fi primită, prevederea cuprinsă în art. 7201 C. proc. civ., fiind imperativă.
2. Instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului cu privire la pretenţiile formulate.
Este criticat faptul că instanţa de apel nu ar fi analizat inoperativitatea clauzei contractuale prin care reclamantă era obligată la plata, către pârâtă, a sumei de minimum 235.000.000 lei vechi, înlăturând în mod nejustificat apărarea sa, cu privire la vinovăţia reclamantei relativ la pierderile înregistrate de asociere, aspect care ţine de înlăturarea unei apărări, dar care nu ţine de cercetarea fondului pretenţiilor.
Este criticată, de asemenea, şi motivarea cu privire la existenţa şi cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii, pe considerentul că s-a dat prioritate concluziilor dintr-un raport de expertiză, fără să se arate de ce au fost admise concluziile acestuia.
Recurenta susţine că cererea în pretenţii este nejustificată, deoarece, nu există contract de conservare, nu există facturi emise pentru această prestare de servicii, reclamanta nu are în obiectul de activitate prestaţii de conservare, aceasta continuând activităţile economice şi după expirarea duratei contractului de asociere în participaţiune.
La data de 24 mai 2011 reclamanta-intimată a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
1. Aşa după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, procedura de conciliere prevăzută de dispoziţiile art. 7201 şi urm. C. proc. civ., a fost reglementată tocmai în scopul evitării unor litigii judecătoreşti, prin posibilitatea oferită părţilor de a soluţiona pe cale amiabilă diferendele cu conţinut patrimonial, în materie comercială.
Nu poate fi primită susţinerea recurentei pârâte, în sensul că această procedură reprezintă o condiţie imperativă, prevăzută de lege, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, iar neîndeplinirea ei ar reprezenta un adevărat „fine de neprimire”, nefiind acesta scopul pentru care legiuitorul a prevăzut respectiva procedură.
Dacă din corespondenţa purtată între părţi, cum este cazul şi în speţa de faţă, rezultă că una dintre părţi a încercat soluţionarea conflictului pe cale amiabilă, chiar dacă nu a respectat întru-totul formalităţile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., cum este cazul reclamantei în speţa de faţă (în acest sens existând notificările nr. 198 din 8 aprilie 2009, 196 din 8 aprilie 2009, 401 din 20 martie 2008, şi somaţia nr. 339 din 27 februarie 2008), iar cealaltă parte a refuzat soluţionarea pe cale amiabilă a neînţelegerilor privind derularea contractului (aşa după cum rezultă din adresa nr. 1123 din 15 aprilie 2009), este evident faptul că litigiul nu se putea soluţiona pe cale amiabilă, reclamanta fiind îndreptăţită să formuleze cererea de chemare în judecată.
A interpreta altfel dispoziţiile art. 2701 şi urm. C. proc. civ., înseamnă a denatura scopul pentru care acestea au fost reglementate de legiuitor, şi a încuraja poziţia obstrucţionistă a comercianţilor care nu vor să soluţioneze pe cale amiabilă litigiile apărute în derularea contractelor la care sunt parte.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Din considerentele deciziei recurate este evident că instanţa de apel a analizat pricina pe fondul cauzei, făcând referire atât la starea de fapt, cât şi la dispoziţiile legale care reglementează asocierea în participaţiune.
Desigur, instanţa de apel s-a referit la hotărârea primei instanţe, prin raportare la criticile formulate în apel.
Astfel, instanţa de apel a făcut referire la natura contractului de asociere în participaţiune, la obligaţiile ce incumbă asociaţilor, la probele administrate în cauză, inclusiv la expertiza contabilă efectuată, precum şi la principiile de drept referitoare la sarcina conservării lucrului, care incumbă proprietarului.
În mod corect, instanţa de apel a reţinut faptul că, pe de o parte recurenta-pârâtă nu a formulat în faţa primei instanţe obiecţiuni la raportul de expertiză, iar pe de altă parte nu a indicat motivele pentru care concluziile din raportul de expertiză nu pot fi reţinute.
Au fost înlăturate şi criticile cu privire la neemiterea de facturi, reţinându-se că s-a emis de către reclamantă factura nr. 0008 din 31 martie 2009, dar refuzată la plată de către recurenta-pârâtă, această factură fiind purtătoare de TVA, contrar celor susţinute de către pârâtă.
Celelalte critici formulate de către recurenta-pârâtă, vizează stare de fapt, respectiv interpretarea probelor administrate în cauză, deci temeinicia deciziei recurate, or, sub acest aspect decizia instanţei de apel nu mai poate fi analizată în calea de atac a recursului, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.M. SA Abrud împotriva deciziei nr. 149/A/2010 de la 26 noiembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2988/2011. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 4292/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
