ICCJ. Decizia nr. 4292/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4292/2011
Dosar nr. 1529/101/2010
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi sub nr. 1529/101/2010, reclamanta I.R. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la acordarea sumei de 100.000 Euro, daune morale şi 50.000 lei daune materiale, reprezentând prejudiciul moral şi material suferit ca urmare a strămutării şi stabilirii domiciliului forţat.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în fapt, în ziua de 18 iunie 1951 împreună cu părinţi şi fratele său au fost deportaţi în localitatea Iezerul, raionul Călăraşi unde li s-a stabilit domiciliul obligatoriu.
S-a arătat că atunci când au fost ridicaţi, au plecat doar cu hainele în care erau îmbrăcaţi, cu ceva de mâncare, acasă au lăsat un atelier de tâmplărie cu toate maşinile şi sculele necesare meseriei, materiale de construit, var, ciment, cărămidă, căpriori, ţiglă, două seturi de mobilă, obiecte de uz gospodăresc pentru care nu s-a întocmit nici un inventar.
Ajunşi în Bărăgan, au fost lăsaţi în câmp, fără casă, mâncare, haine. In perioada iunie - noiembrie 1951 au locuit sub cerul liber,apoi au făcut un bordei în pământ, iar după un timp şi-au construit o casă cu 2 camere din pământ bătut cu maiul şi acoperită cu stuf. In toată această perioadă au îndurat condiţii inumane de viaţă.
Gospodăria lor de domiciliu a fost distrusă în mare parte, fântâna din curte fusese desfiinţată, nu mai exista decât casa în care era cazată o familie de subofiţeri de grăniceri, iar atelierul de tâmplărie fusese transformat în încăpere pentru repararea încălţămintei militarilor.
Susţine reclamanta că, prin această măsură a deportării a suferit vătămări pe plan fizic, moral, social şi administrativ.
In dovedirea susţinerilor din acţiune, reclamanta a depus la dosar în xerocopie următoarele înscrisuri: hotărârea nr. 458/1990 dată de Comisia pentru aplicarea Decretul-lege nr. 118/1990, copia carte identitate a reclamantei, adresa nr. 650446/1969 a Consiliului Securităţii Statului, acte de stare civilă.
Reclamanta a arătat că prejudiciul material solicitat reprezintă contravaloarea bunurilor mobile rămase în gospodărie la momentul deportării şi care nu au mai fost găsite când s-a reîntors, respectiv: atelier de tâmplărie utilat şi dotat cu toate maşinile şi uneltele necesare practicării meseriei de tâmplar, atelier compus din presă mecanică, strung pentru prelucrarea lemnului şi plită de încălzit, precum şi contravaloarea materialelor de construcţie depozitate în atelierul de tâmplărie şi cele două seturi de mobilă.
Prin sentinţa civilă nr. 123 din 23 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 1529/101/2010, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta I.R. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptăţite pentru repararea prejudiciului moral, în condiţiile în care legea conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral numai persoanelor care au suferit condamnări, nu şi celor faţă de care s-a luat o măsură administrativă, cum este cazul reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta I.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de apel s-a criticat sentinţa atât în privinţa modului de soluţionare a capătului de "cerere privind acordarea daunelor materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor nerestituite, solicitate de reclamantă, cât şi în privinţa daunelor morale solicitate”.
S-a susţinut că în mod greşit instanţa a respins cererea pentru acordarea despăgubirilor morale, neavându-se în vedere că măsura administrativă cu caracter politic reprezintă tot o condamnare faţă de persoanele strămutate, iar pe de altă parte că reclamanta este îndreptăţită şi la acordarea despăgubirilor materiale pentru bunurile mobile confiscate, ca efect al măsurilor administrative.
La data de 7 iunie 2010 intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral, doar persoanelor care au suferit condamnare prin sentinţă penală, bunurile mobile solicitate de reclamantă neintrând în categoria celor prevăzute expres de lege.
Prin decizia civilă nr. 223 din 06 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de reclamanta I.R. împotriva sentinţei civile nr. 123 din 23 martie 2010 a Tribunalului Mehedinţi.
A fost desfiinţată sentinţa civilă atacată şi trimisă cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Mehedinţi.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, prevederile art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 221/2009 reglementează două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist, şi care pot fi reparate, respectiv condamnările cu caracter politic definite prin enumerare şi trimitere expresă la infracţiunile în baza cărora a fost pronunţată condamnarea şi măsurile administrative cu caracter politic ce sunt definite ca măsuri având ca obiect dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea locului de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe acte normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de altă parte, alte măsuri administrative, daca scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic, cu aplicarea concordantă a dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999.
Prin art. 5 din lege se prevede modalitatea practică de reparare a prejudiciului, stabilindu-se prin alin. (1), că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanţei de judecată.
Posibilitatea de a cere obligarea Statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este prevăzută la lit. a) din alin. (1), iar acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă a obţinut reparaţia în condiţiile legilor anterioare, este prevăzută la lit. b).
Din interpretarea logică şi teleologică a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, rezultă că reglementarea drepturilor patrimoniale recunoscute de lege vizează toate persoanele, atât pe cele condamnate politic, cât şi pe cele în privinţa cărora au fost luate măsuri administrative politice în perioada de referinţă, persoane care beneficiază de dreptul la acordarea de despăgubiri morale sau materiale.
Din modul cum au fost redactate prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) - j) şi art. 3 lit. a) - f) care fac trimitere prin enumerare la raţiunile politice care au stat la baza reglementărilor anumitor infracţiuni sau fapte fără caracter penal, condamnate sau sancţionate de regimul comunist, dar şi prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) ce fac trimitere la dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999, ca sistem de referinţă pentru tribunal, în procedura de constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al măsurii administrative, rezultă că atât condamnările cât şi măsurile administrative ce au avut un caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, ce vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar şi care au suferit prejudicii materiale şi morale.
Nu se impune a se face distincţie între cele două categorii de măsuri cu caracter politic sub aspectul daunelor materiale şi morale, în condiţiile în care, dacă legiuitorul ar fi intenţionat să excludă în mod categoric de la despăgubiri pentru prejudiciul moral, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri politice administrative, ar fi folosit ca tehnică legislativă acelaşi procedeu utilizat la redactarea art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, în raport de care se acordă despăgubiri materiale pentru, bunuri confiscate, dacă nu au fost restituite sau nu s-au obţinut anterior despăgubiri în echivalent, în scopul evitării unei duble reparaţii.
Aşadar, sunt îndreptăţite la repararea prejudiciului moral şi persoanele care au fost victime ale unor măsuri administrative cu caracter politic, Legea nr. 221/2009 fiind un act normativ cu caracter de complinire, elaborat şi adoptat după aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999, completând cadrul legislativ referitor la acordarea reparaţiilor morale şi materiale destinate reparării nedreptăţilor comise de regimul politic anterior.
In speţă, reclamanta a solicitat acordarea unor despăgubiri reprezentând daune morale şi daune materiale ca urmare a strămutării şi stabilirii domiciliului forţat, cerere ce se întemeiază şi pe dispoziţiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, care stabileşte că printre măsurile administrative cu caracter politic se înscrie şi dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea unui loc de muncă obligatoriu.
Întrucât instanţa de fond a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prin soluţionarea cauzei fără a intra în cercetarea fondului în privinţa cererii de acordare a unor daune morale ca urmare a strămutării şi stabilirii domiciliului forţat, s-a ajuns la soluţia deja arătată.
In rejudecare s-a dispus ca instanţa de fond să aibă în vedere şi criticile din apel referitoare la modul de soluţionare al capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale pentru bunurile mobile nerestituite.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi, invocând în drept motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor se învederează că instanţa de apel în mod greşit a considerat că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în condiţiile în care este evidentă analiza pe fond a cauzei, susţinând că greşit hotărârea se întemeiază pe dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.
Se mai susţine că, faţă de caracterul devolutiv al apelului instanţa avea obligaţia să desfiinţeze hotărârea instanţei de fond şi să reţină cauza pentru rejudecare.
Examinând recursul în raport de criticile formulate, se reţine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând trebuie reţinută îndreptăţirea reclamantei de a primi daune morale, contrar susţinerile din recursul pârâtului, în condiţiile în care legitimarea acestuia este dată chiar de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care, circumstanţiind sfera persoanelor cărora li se cuvin asemenea despăgubiri, fac referire la persoanele care au suferit în mod direct condamnări cu caracter politic sau au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cât şi descendenţii acestor persoane, până la gradul al doilea inclusiv.
Promovând acţiunea, reclamanta s-a prevalat şi a demonstrat calitatea sa de a beneficia de efectul legii, dovedind îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009, astfel încât este nefondată critica recurentului, conform căruia nu s-ar datora daune morale.
Din conţinutul art. 5 al Legii nr. 221/2009 rezultă drepturile patrimoniale recunoscute de lege, care vizează atât persoanele condamnate politic, cât şi pe cele în privinţa cărora au fost luate măsuri administrative politice; aceste persoane beneficiază atât de dreptul la despăgubiri morale, cât şi materiale.
În cauză nu poate fi făcută distincţia între cele două categorii de măsuri cu caracter politic sub aspectul daunelor materiale şi morale, în condiţiile în care reclamanta este îndreptăţită la repararea prejudiciului moral, ca victimă a măsurii administrative cu caracter politic.
Ca urmare a strămutării şi stabilirii domiciliului forţat, beneficiază de dispoziţiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.
Instanţa de apel corect a soluţionat cauza reţinând că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. a) din legea precitată, soluţionând cauza fără a intra în cercetarea fondului, în ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale.
A dat astfel eficienţă dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., conform cărora „în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecarea fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare o singură dată primei instanţe.”
Faţă de considerentele expuse, criticile formulate de recurentul-pârât fiind nefondate, urmează ca recursul acestuia să fie respins menţinându-se ca legală hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva deciziei nr. 233 din 6 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2983/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3778/2011. Civil → |
|---|
