ICCJ. Decizia nr. 2985/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2985/2011
Dosar nr. 25612/3/2009
Şedinţa publică de la 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Comercial Cluj prin sentinţa comercială nr. 2102 din 27 mai 2009 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de pârâta SC C.F. (ROMÂNIA) SRL prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului de natură comercială dintre reclamanta SC P.D.Y. SRL Cluj-Napoca şi pârâta SC C.F. (ROMÂNIA) SRL Chiajna având ca obiect preluarea bunurilor comandate în baza comenzilor ferme din 13 mai 2008 şi 17 iulie 2008, precum şi obligarea la plata sumei de 78.320,51 lei cu titlu de cheltuieli suplimentare, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
S-a reţinut că niciuna dintre obligaţiile comerciale ale părţilor (de livrare a anvelopelor, respectiv de plată a lor) nu a fost stipulată expres în contract a fi executată în vreo localitate din circumscripţia Tribunalului Comercial Cluj, astfel încât dispoziţiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. nu conduc în favoarea instanţei sesizate.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 999 din 9 februarie 2010 a respins ca nefondată excepţia prematurităţii acţiunii şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC P.D.Y. SRL împotriva pârâtei SC C.F. (ROMÂNIA) SRL.
A mai fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii, a fost examinată cu precădere excepţia prematurităţii invocată pe pârâtă prin întâmpinare, reţinându-se în principal că în cauză a fost parcursă procedura concilierii directe, părţile cunoscând întinderea pretenţiilor lor reciproce, respectându-se dispoziţiile imperative instituite de art. 7201 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, la data de 13 mai 2008 pârâta a făcut, prin reprezentantul său, o ofertă de contractare pentru a achiziţiona de la reclamantă 1478 anvelope, la preţuri şi dimensiuni specificate, ofertă care a fost acceptată de aceasta din urmă, a doua zi, fără obiecţiuni. A luat astfel fiinţă o convenţie de vânzare-cumpărare, iar reclamanta a livrat iniţial la sediul pârâtei, în tranşe, 952 bucăţi de anvelope, achitate de către pârâtă.
La data de 17 iulie 2008 un reprezentant al pârâtei a emis o a doua ofertă de a contracta, pentru 820 de bucăţi de anvelope, la preţurile şi specificaţiile menţionate în anexa acesteia.
A doua ofertă nu s-a întâlnit cu o acceptare din partea reclamantei, nefiind făcută dovada acordului de voinţă al pârâţilor.
Pe cale de consecinţă pretenţiile reclamantei legate de această pretinsă convenţie de vânzare-cumpărare urmează a fi respinse ca neîntemeiate, singura convenţie de acest fel fiind valid încheiată doar cu privire la prima comandă de anvelope.
S-a reţinut de asemenea că locul executării de către reclamanta vânzătoare a obligaţiei de predare este la sediul pârâtei, deoarece părţile nu au indicat expres în convenţia încheiată locul de predare a anvelopelor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 633 din 15 decembrie 2010 a admis apelul formulat de apelanta SC P.D.Y. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 999 din 9 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a schimbat în parte sentinţa atacată, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să preia bunurile comandate la 13 mai 2008 şi nepreluate, respectiv 526 anvelope.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În final au fost compensate cheltuielile de judecată în fond, iar în apel obligată intimata la plata sumei de 4.094,15 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că din comanda emisă la 13 mai 2008 de pârâtă au rămas de livrat 526 anvelope aşa cum au recunoscut ambele părţi, pârâta refuzând preluarea lor prin depăşirea termenului de livrare de 6 săptămâni convenit cu reclamanta.
Într-adevăr, în cuprinsul comenzii s-a specificat că termenul de livrare este de 6 săptămâni încă din momentul comenzii, el nu a fost respectat, dar pârâta a renunţat la el, prin confirmarea dată la 8 iulie 2008.
În aceste condiţii pârâta era obligată să preia bunurile comandate care trebuiau livrate la sediul ei, aspect necontestat de reclamantă şi reţinut de instanţa de fond în mod corect.
Notificarea de rezoluţiune a contractului transmisă pe parcursul soluţionării cauzei pe fond nu a putut fi avută în vedere, întrucât pârâta, deşi a renunţat la termen, şi-a exprimat clar intenţia de a nu prelua anvelopele, ea însăşi nesocotindu-şi obligaţiile proprii.
În ceea ce priveşte a doua comandă emisă de pârâtă la 17 iulie 2008 aceasta nu a fost acceptată de reclamantă expres sau tacit, nicio manifestare de voinţă în acest sens neajungând la cunoştinţa pârâtei.
Împotriva deciziei comerciale nr. 633 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, au promovat recurs atât reclamanta SC P.D.Y. SRL cât şi pârâta SC C.F. (ROMÂNIA) SRL, care au criticat aceiaşi hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, după cum urmează.
Recurenta-reclamantă SC P.D.Y. SRL a solicitat în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul obligării pârâtei intimate la preluarea inclusiv a bunurilor comandate în baza celei de a doua comenzi, din data de 17 iulie 2008, precum şi la achitarea costurilor suplimentare în sumă de 78.320,51 lei.
În subsidiar s-a cerut obligarea intimatei pârâte la plata costurilor suplimentare ocazionate de refuzul pârâtei de a prelua cele 526 anvelope aferente primei comenzi pentru care s-a reţinut încheierea unei convenţii perfect valabile între părţi.
La rândul ei, recurenta-pârâtă SC C.F. (ROMÂNIA) SRL a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii criticate în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta SC P.D.Y. SRL, cu consecinţa menţinerii în totalitate a sentinţei primei instanţe.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că instanţa de apel greşit şi-a întemeiat decizia pe obligarea pârâtei la preluarea celor 526 anvelope pe renunţarea la termenul de livrare de 6 săptămâni când în realitate s-a invocat excepţia de neexecutare a contractului ca sancţiune specifică a faptului că partea care pretinde executarea obligaţiei nu şi-a îndeplinit ea însăşi îndatoririle contractuale.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenţi, urmează a anula ca insuficient timbrat recursul reclamantei SC P.D.Y. SRL şi a admite recursul pârâtei SC C.F. (ROMÂNIA) SRL pentru următoarele considerente.
Deşi recurenta-reclamantă SC P.D.Y. SRL a fost citată în mod legal atât pentru termenul din data de 26 mai 2011 cât şi pentru cel de judecată din 6 octombrie 2011 cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1592,7 lei şi a depunerii timbrului judiciar în valoare de 4,85 lei, aceasta nu a îndeplinit obligaţia timbrării.
Din această perspectivă devin incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 32/1995, care conduc la anularea recursului ca insuficient timbrat.
Referitor la recursul pârâtei SC C.F. (ROMÂNIA) SRL apare cât se poate de evident că, aşa cum a fost aprobat, la data de 13 mai 2008 a fost transmisă comanda pentru un număr de 1478 anvelope, iar această comandă a fost confirmată de reclamantă, fără nici un fel de obiecţiuni.
Deşi oferta pârâtei a fost acceptată de reclamantă şi părţile au căzut de acord asupra obiectului convenţiei şi a preţului, totuşi nu s-a stipulat expres locul executării obligaţiei de predare a anvelopelor.
Corect prima instanţă a dat eficienţă reglementărilor cuprinse în art. 59 C. com., potrivit căruia orice obligaţie comercială trebuie să fie executată în locul arătat prin contract sau în locul în care ar rezulta din natura obligaţiei ori din intenţia părţilor contractante, astfel că din înscrisurile depuse la dosar dar şi din corespondenţa existentă a rezultat că obligaţia de predare este la sediul societăţii pârâte.
Pentru aceste raţiuni, urmează a anula ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta SC P.D.Y. SRL împotriva deciziei nr. 633 din 15 decembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi obligată reclamanta la plata sumei de 3200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
De asemenea, urmează a admite recursul declarat de pârâta SC C.F. (ROMÂNIA) SRL împotriva aceleiaşi decizii şi în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. să modifice decizia recurată şi să respingă apelul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta SC P.D.Y. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 633 de la 15 decembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă reclamanta la plata sumei de 3200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite recursul declarat de pârâta SC C.F. (ROMÂNIA) SRL Chiajna împotriva aceleiaşi decizii, modifică decizia recurată şi respinge apelul reclamantei ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2984/2011. Civil. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 2987/2011. Civil. Alte cereri. Recurs → |
|---|
