ICCJ. Decizia nr. 3040/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3040/2011
Dosar nr. 15598/325/2009
Şedinţa publică de la 10 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Timişoara, înregistrată la data de 22 iulie 2009, reclamantul Consiliul Judeţean Timiş, prin preşedinte C.O., a chemat în judecată pe pârâta SC I.M. SRL, solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 134.016,23 lei, reprezentând despăgubiri pentru folosinţa fără titlu, abuzivă, în perioada 6 aprilie 2007 – 19 februarie 2008, a spaţiului în suprafaţă de 211,93 mp, situat în Complexul imobiliar „B.C.” din Timişoara, proprietatea reclamantului şi cheltuielile de judecată, invocând în drept dispoziţiile art. 998 – 999 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 6569, pronunţată la data de 4 aprilie 2010, Judecătoria Timişoara a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, având în vedere valoarea obiectului dedus judecăţii şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
Învestită cu soluţionarea cauzei la data de 29 iunie 2010, Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Timiş a respins, atât excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului, cât şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate; a admis cererea reclamantului şi a obligat-o pe pârâtă să plătească acestuia suma de 134.016,23 lei, reprezentând despăgubiri şi suma de 3.932,52 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, cu privire la excepţii, că, în speţă, Consiliul Judeţean Timiş este titularul dreptului de administrare al imobilului în litigiu, care aparţine domeniului public al Judeţului Timiş, în baza căruia, conform art. 12 alin. (4) din Legea nr. 215/1998, are dreptul de a formula cereri de chemare în judecată, iar, pe fondul cauzei, a considerat că, prin folosirea acestui spaţiu fără a fi titulara vreunui contract care să-i confere acest drept, pârâta a produs în patrimoniul reclamantului un prejudiciu evaluat la nivelul chiriei fostei ocupante a spaţiului, SC V. SRL.
Secţia comercială a Curţii de Apel Timişoara a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului pe care a desfiinţat-o şi, pe fond, a anulat cererea formulată în cauză de reclamant, pe care l-a obligat să plătească pârâtei cheltuielile de judecată în cuantum de 1.968 lei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a apreciat ca fiind greşită soluţia respingerii excepţiei lipsei capacităţii procesuale şi, implicit, a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Consiliul Judeţean Timiş, reţinând, în principal, că, în mod greşit, tribunalul a considerat ca fiind titular al dreptului de administrare Consiliul Judeţean Timiş, faţă de dispoziţiile Legii nr. 215/2001, potrivit cărora autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare şi de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor, conform principiului autonomiei locale; că unităţile administrativ – teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină şi cu patrimoniu propriu, titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public sau privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice în condiţiile legii, fiind reprezentate în justiţie, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, în speţă, judeţul, situaţie în care Consiliul Judeţean Timiş, lipsit de capacitate procesuală, nu poate promova, în nume propriu, acţiunea dedusă judecăţii, fiind incidente dispoziţiile art. 161 C. proc. civ.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs intimatul reclamant invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 12 alin. (1) – (4) din Legea nr. 213/1998, care conferă Consiliului Judeţean Timiş, titular al dreptului de administrare, dreptul de a formula cereri de chemare în judecată legate de exerciţiul acestui drept.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind neîntemeiate criticile recurentului, întrucât instanţa de apel a considerat judicios că atribuţiile consiliilor judeţene sunt limitativ prevăzute de lege şi că, acestea nu au posibilitatea de a acţiona în justiţie, raportat la art. 23 alin. (1) şi art. 36 din Legea nr. 215/2001, pronunţând o hotărâre legală.
Recursul este nefondat.
Astfel, capacitatea procesuală de folosinţă este o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii în plan procesual, fiind determinată de însăşi capacitatea civilă de folosinţă.
Potrivit art. 121 din Constituţia României şi art. 23 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale, republicată, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative şi primarii, ca autorităţi executive.
În sensul acestor reglementări legale, atât consiliul local cât şi primarul nu sunt persoane juridice ci organe ale comunei, oraşului, municipiului, judeţului, după caz.
Rezultă aşadar că are capacitate procesuală numai colectivitatea teritorială locală, învestită cu personalitate juridică proprie, în speţă judeţul reprezentat prin organul său, consiliul judeţean, iar nu acesta din urmă care este lipsit de personalitate juridică.
În calitatea sa de autoritate a administraţiei publice, prin care se înfăptuieşte autonomia locală, consiliul judeţean dispune de o capacitate juridică proprie, pe care o poate exercita însă doar în numele şi în interesul persoanei juridice pe care o reprezintă, respectiv a judeţului Timiş, or în speţă nu s-a făcut dovada unei asemenea reprezentări, întrucât Consiliul Judeţean Timiş a formulat acţiunea dedusă judecăţii în nume propriu, nu în calitate de reprezentant al judeţului, conform prevederilor art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 – în redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei atacate – potrivit cu care unităţile administrativ – teritoriale sunt reprezentate în litigiile privind dreptul de administrare şi în cele referitoare la dreptul de proprietate publică, prevăzut de art. 12 alin. (4) din menţionata lege de către consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, care dau mandat scris, după caz, preşedintelui consiliului judeţean ori primarului.
Reţinând că, în speţă, în lipsa personalităţii juridice, care conferă dreptul de a sta în proces conform art. 41 alin. (1) C. proc. civ, şi art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, consiliul judeţean nu are capacitate procesuală de folosinţă, instanţa de apel nu a nesocotit precitatele dispoziţii legale, întrucât nefiind deduse judecăţii raporturi juridice de drept public, consiliul judeţean nu justifică, capacitate procesuală de drept administrativ, iar prevederile art. 12 alin. (1) – (4) din Legea nr. 213/1998, în prezent abrogate prin Legea nr. 71 din 3 iunie 2011, nu indică o atare capacitate şi nici nu evidenţiază calitatea consiliului judeţean de a fi titular al dreptului de administrare, ce revine, astfel cum explicit prevede alin. (5) al precitatului articol, unităţii administrativ – teritoriale, în speţă judeţului Timiş, ce poate fi doar reprezentat în litigiile privitoare la acest drept de către consiliul judeţean.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ,, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză, iar în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ, va obliga pe recurent, în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuielile de judecată pe care aceasta le-a efectuat în această cale de atac, astfel cum a solicitat şi dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul CONSILIUL JUDEŢEAN TIMIŞ împotriva deciziei civile nr. 63 din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurentul - reclamant CONSILIUL JUDEŢEAN TIMIŞ la plata sumei de 4200 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC I.M. SRL TIMIŞOARA, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3025/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3043/2011. Civil. Actiune în anulare a... → |
|---|
