ICCJ. Decizia nr. 3124/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3124/2011
Dosar nr. 50375/3/2009
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 10068 din 26 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, instanţa a admis cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SIF M. SA în contradictoriu cu pârâta AVAS Bucureşti şi a obligat pârâta la plata următoarelor sume: 2.034.537,32 RON reprezentând damnum emergens, constând în actualizarea sumei executate cu indicele de inflaţie aferent perioadei 7 iunie 2006 - 31 iulie 2010, 3.642.541,29 RON reprezentând lucrum cessans, constând în dobânda comercială neîncasată şi la 60.887 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa soluţia menţionată, instanţa de fond a reţinut în esenţă faptul că prin Ordinul nr. 1427 din 1 iunie 2006 AVAS a dispus înfiinţarea popririi asupra conturilor reclamantei deschise la BT SA până la concurenţa sumei de 6.814.593,47 dolari SUA, ordin executat de Bancă la data de 7 iunie 2006.
Prin Sentinţa comercială nr. 223 din 20 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, irevocabilă prin Decizia nr. 2576 din 25 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis contestaţia la executare silită formulată de reclamantă şi s-a dispus anularea formelor de executare silită iniţiate de AVAS. În această situaţie, reclamanta a solicitat întoarcerea executării silite, cerere admisă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială prin Sentinţa nr. 97 din 12 iunie 2009 rămasă irevocabilă, prin care s-a dispus obligarea pârâtei AVAS la restituirea sumei de 8.285.046,23 RON reprezentând contravaloarea în RON a biletului la ordin în valoare de 3.032.482,79 dolari SUA.
În acest context în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei la plata unor daune constând în actualizarea sumei în discuţie cu coeficientul de inflaţie precum şi beneficiul realizat, instanţa de fond a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. şi în consecinţă a admis acţiunea reclamantei.
Apelul declarat de pârâta AVAS a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială prin Decizia comercială nr. 123 din 21 martie 2011.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut referitor la neîndeplinirea condiţiilor legale necesare atragerii răspunderii civile delictuale, că este nefondat deoarece instanţa de fond a analizat incidenţa dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. în raport cu actul de executare nelegal efectuat asupra intimatei-reclamante prin punerea în executare a unui titlu prescris şi acoperirea prejudiciului produs patrimoniului prin lipsirea nelegală a SIF de sumele executate în temeiul menţionatului bilet la ordin şi de beneficiului nerealizat, şi nu pentru refuzul sau imposibilitatea ulterioară a AVAS de a restitui sumele executate, astfel cum eronat a susţinut apelanta.
Sub acest aspect, instanţa de apel a considerat că este lipsită de relevanţă juridică dacă apelanta AVAS a fost de bună sau de rea-credinţă la momentul în care s-a constatat că executarea efectuată nu era legală, deoarece răspunderea AVAS ar fi fost antrenată indiferent de intenţia sau scopul urmărit la momentul realizării actului nelegal, atâta vreme cât nu s-a dovedit existenţa forţei majore sau a cazului fortuit.
În ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 1088 C. civ., instanţa de apel a considerat că potrivit dispoziţiilor art. 1084 C. civ., solicitarea intimatei-reclamante de obligare a apelantei-pârâte la acoperirea integrală atât a pierderii suferite cât şi a beneficiului nerealizat era legală şi temeinică, atâta vreme cât intimata urmărea realizarea unei restituiri complete şi corecte a valorii executate, evident superioare sumei executate.
În condiţiile în care, cu puterea de lucru judecat s-a statuat că executarea silită efectuată de către apelantă a fost nelegală, aceasta încasând sume de bani pe care intimata le avea într-un depozit constituit la BT - Sucursala Bacău, instanţa de apel a constatat că AVAS a lipsit-o pe intimată nu numai de folosinţa respectivei sume ci şi de fructele produse de aceasta.
În consecinţă, chiar dacă dispoziţiile art. 1088 C. civ. se referă ca regulă generală la faptul că daunele-interese pentru neexecutare, nu pot cuprinde decât dobânda legală, s-a apreciat că în cauza de faţă, acest text de lege nu îşi găseşte aplicabilitatea deoarece în cauza de faţă între părţi existând raporturi comerciale nu se aplică regula generală ci excepţia prevăzută de art. 1088 C. civ. referitoare la regulile speciale în materie de comerţ.
Cum reclamanta constituită potrivit prevederilor Legii nr. 133/1996 avea calitatea de comerciant era firesc şi legal ca instanţa de fond să facă aplicarea regulilor speciale în materie de comerţ, referitoare la acordarea dobânzii comerciale neîncasate şi nu a dobânzii legale calculată potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 9/2000, aşa cum greşit a susţinut apelanta, intimata acţionând ca o societate de investiţii financiare care utilizează banii în sens de marfă pe care o plasează în aşa fel încât să obţină un profit.
Referitor la critica privind imposibilitatea cumulării actualizării sumei cu dobânda, instanţa de apel a respins-o ca nefondată întrucât pe de o parte, cele două prejudicii au izvoare diferite şi anume actualizarea cu rata inflaţiei tinde la acoperirea diferenţei de valoare între unităţile monetare executate nelegal de AVAS în anul 2006 şi restituirea aceluiaşi număr de unităţi monetar în anul 2009, iar dobânda comercială convenţională are ca obiect acoperirea beneficiului nerealizat iar pe de altă parte dispoziţiile art. 1084 C. civ., permiteau intimatei-reclamante în ipoteza analizată repararea integrală a prejudiciului suferit compus din daune compensatorii (actualizarea sumei cu inflaţia) şi beneficiul nerealizat (dobânda comercială).
În acest context s-a apreciat că prin respectarea dispoziţiilor art. 1084 C. civ., instanţa de fond prin hotărârea pronunţată nu a îmbogăţit fără temei juridic patrimoniului intimatei şi a însărăcit corespunzător patrimoniul apelantei, astfel cum greşit a susţinut apelanta.
S-a apreciat că în condiţiile în care dispoziţiile art. 1084 C. civ. permit creditorului să beneficieze de o reparaţie integrală a prejudiciului suferit, constituit din daune interese şi beneficiul nerealizat, iar dobânda reprezintă o sancţiune şi actualizarea sumei prin raportarea la indicele de inflaţie, reprezintă valoarea reală a obligaţiei, este evident faptul că realizarea cumulului acestora este admisibil şi legal, excluzând posibilitatea realizării unei duble reparaţii.
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 5.950 RON în baza contractului de asistenţă juridică nr. 31314 din 20 iulie 2007 - P/5045/19 iulie 2007 încheiat de AVAS, instanţa de apel în temeiul dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. a respins ca inadmisibilă o astfel de cerere, nou făcută în faţa instanţei de apel.
Pe de altă parte, s-a menţionat faptul că la dosar nu există dovezi din care să rezulte achitarea de către AVAS a sumei menţionate, iar data încheierii contractului de asistenţă juridică precizat de apelantă (20 iulie 2007) este cu mult anterior datei înregistrării cererii de chemare în judecată 6 mai 2009.
Referitor la admiterea cererii reclamantei de obligare a pârâtei AVAS la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 60.887 RON (60.882 RON taxă judiciară de timbru şi 5 RON timbru judiciar) instanţa de apel a considerat-o legală şi temeinică şi în consecinţă a respins ca nefondat şi cel de-al treilea motiv de apel, în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi de înscrisurile existente la dosar.
Împotriva acestei decizii pârâta AVAS Bucureşti a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta în susţinerea motivului de nelegalitate indicat consideră că decizia recurată este criticabilă deoarece în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. în sensul că nu se putea reţine culpa AVAS în neachitarea sumelor la care a fost obligată deoarece au avut conturile poprite iar bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 a fost aprobat la data de 16 iunie 2010 prin H.G. nr. 569, publicat în M. Of. nr. 440 din 30 iunie 2010.
Invocând dispoziţiile art. 1088 C. civ., recurenta consideră că reclamanta nu poate solicita şi actualizarea sumei şi dobânda legală, cumulul celor două tipuri de despăgubiri conducând la o îmbogăţire fără justă cauză deoarece, în prezent, dobânda legală acoperă întregul prejudiciu suferit de creditor, având în vedere că reflectă inflaţia, fiind stabilită la nivelul dobânzii de referinţă astfel cum aceasta este stabilită de BNR, potrivit reglementărilor din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale.
În opinia recurentei în lipsa unei clauze contractuale de actualizare inserată în contract, debitorul este îndatorat la echivalentul valoric al prestaţiei la data plăţii efective, conform art. 1084 C. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 3722 alin. (3) C. proc. civ., preţul actualizat fiind determinat de indicele de inflaţie.
Nu este legală nici solicitarea debitoarei de a o obliga la plata daunelor produse prin neacordarea dobânzii legale practicate de BT, susţine recurenta, deoarece ne aflăm în faţa unei prezumţii relative, că reclamanta şi-ar mai fi continuat relaţia contractuală cu acea bancă.
Cât priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta apreciază că acest lucru a fost făcut în mod nejustificat.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta SIF M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei recurate.
Recursul este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 (9) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Prin prisma acestui motiv s-au pus în discuţie dispoziţiile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, actualizarea sumei şi a dobânzii legale.
Prima problemă de drept care a fost ridicată de recurentă prin criticile formulate este cea a răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., susţinând că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale neexistând faptă ilicită şi culpă.
Criticile recurentei sunt nefondate.
În speţă, instanţa de apel în limitele învestirii sale a păşit la analiza art. 998 - 999 C. civ., care a constituit temeiul legal şi al al cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă. Ceea ce este esenţial în această analiză a aplicării dispoziţiilor legale mai sus amintite pentru justificarea angajării răspunderii civile delictuale este întrunirea cumulativă a elementelor acestui tip de răspundere. Este evident că în ipoteza în care există faptă ilicită, prejudiciu şi raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală, după cum este evident faptul că dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. stabilesc că obligaţia de reparare a prejudiciului revine autorului faptei ilicite.
Din acest punct de vedere se constată că s-a făcut o judicioasă analiză a elementelor constitutive ale răspunderii delictuale şi s-a apreciat corect că fapta ilicită a pârâtei AVAS constă în emiterea, în mod nelegal, a ordinului de poprire în temeiul unui bilet la ordinul prescris, prejudiciul cauzat reclamantei prin lipsirea de un bun al său pe o perioadă îndelungată constituie o cerinţă îndeplinită a răspunderii civile delictuale, iar legătura de cauzalitate rezultă din lipsirea reclamantei de beneficiul nerealizat datorită săvârşirii faptei ilicite.
Din această perspectivă, se constată că şi aspectele invocate de recurentă privitoare la o pretinsă imposibilitate de a restitui sumele executate şi dacă AVAS a fost sau nu de bună credinţă au fost corect apreciate ca fiind lipsite de relevanţă, deoarece răspunderea civilă a AVAS a fost antrenată pentru executarea nelegală şi nu pentru imposibilitatea ulterioară de a restitui sumele executate, iar răspunderea AVAS era antrenată indiferent de intenţia sau scopul urmărit la momentul realizării actului nelegal, atâta timp cât nu s-a dovedit existenţa forţei majore sau a cazului fortuit.
Nici susţinerile conform cărora în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1088 C. civ. nu pot fi reţinute întrucât aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, în speţa de faţă acest text de lege nu îşi găseşte aplicabilitatea deoarece între părţi existând raporturi comerciale nu se aplică regula generală ci excepţia prevăzută de art. 1088 C. civ. referitoare la regulile speciale în materie de comerţ.
Şi ultima critică referitoare la cumulul sumei actualizate cu dobânda este nefondată deoarece cele două instituţii au izvoare diferite.
În timp ce dobânda reprezintă beneficiul nerealizat, actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept şi scopuri diferite.
De asemenea, prin acordarea dobânzii se urmăreşte sancţionarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei şi cea a plăţii efective a sumei datorate.
Aşadar, în mod întemeiat instanţa de apel a apreciat că realizarea cumulului este admisibil şi legal, excluzând posibilitatea unei duble reparaţii întrucât aplicarea dispoziţiilor art. 1084 C. civ. permit creditorului să beneficieze de o reparaţie integrală a prejudiciului suferit, constituit din daune interese şi beneficiul nerealizat, iar dobânda reprezintă o sancţiune şi actualizarea sumei, prin raportarea la indicele de inflaţie, reprezintă valoarea reală a obligaţiei.
Ultima critică vizează cuantumul cheltuielilor de judecată, care va fi respinsă întrucât recurenta nu a arătat în concret care sunt dispoziţiile legale încălcate în legătură cu determinarea şi acordarea acestora, recurenta precizând doar că acestea s-au acordat în mod nejustificat.
Aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată este în căderea instanţei şi în raport de dovezile care s-au făcut se aplică dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., care în speţă nu au fost încălcate.
Pentru considerentele expuse se constată că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta AVAS împotriva Deciziei comerciale nr. 123 din 21 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3125/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3123/2011. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
