ICCJ. Decizia nr. 3125/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3125/2011
Dosar nr.1557/109/2009
Şedinţa publică din 1 aprilie 2011
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la data de 26 martie 2009, reclamanţii D.I., D.L., D.S., D.C., D.R., R.M., J.I. şi C.A. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Piteşti prin Primar şi Primarul Municipiului Piteşti contestând legalitatea dispoziţiei din 23 februarie 209 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Piteşti.
Reclamanţii au solicitat admiterea contestaţiei şi obligarea pârâţilor la emiterea unei dispoziţii cuprinzând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti, pentru terenul în suprafaţă de 1.494 m.p. situat în Piteşti, str. N.B. şi construcţiile edificate pe acesta, respectiv cea cu destinaţie de casă de locuit în suprafaţă de 312,12 m.p., magazia din ziduri şi cărămidă, în suprafaţă de 43,89 m.p., naţionalizate din patrimoniul autorului D.I.
Prin sentinţa civilă nr. 49 din 3 martie 2010, Tribunalul Argeş a admis contestaţia, a anulat în parte dispoziţia sus menţionată, a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la recunoaşterea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1.494 m.p. teren şi pentru construcţia reprezentând magazie, în suprafaţa de 43,89 m.p., situată pe acelaşi teren, prin acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Tribunalul a menţinut dispoziţia atacată cu privire la construcţia în suprafaţă de 312,12 m.p.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că imobilul a aparţinut autorului reclamanţilor D.I., fiind naţionalizat în întregime ca efect al Decretului nr. 92/1950 şi trecut în proprietatea statului, conform H.C.M. nr. 1672 din 17 noiembrie 1959, fără a se acorda despăgubiri proprietarului deposedat, astfel cum rezultă din adresa din 4 octombrie 2001 a ADP Piteşti, iar ulterior la 28 septembrie 1989 a fost demolat.
Conform expertizei administrată în cauză, imobilele au fost identificate la nr. poştal a, instanţa reţinând că acestea face parte din suprafaţa de 8.000 m.p., conform actului dotai nr. X/1941, nefăcând obiectul sentinţei civile nr. 3223 din 1 iunie 2007, diferenţa de teren nereconstituit fiind solicitată în această cauză.
La 1 ianuarie 1990 cât şi la data notificării, tribunalul a reţinut că imobilul se afla în proprietatea statului, iar terenul în suprafaţă de 1.494 m.p. nu a făcut obiectul litigiului soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3223/2007 a Judecătoriei Piteşti.
Instanţa a constatat că reclamanţii au îndrituirea de a solicita recunoaşterea dreptului de proprietate, dovedind că sunt persoane îndreptăţite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, care şi-au dovedit legitimarea procesuală de pe urma autorului D.I., cu certificatele de calitate de moştenitor din 5 martie 2001, din 29 mai 1997 şi din 26 mai 2000 şi faţă de împrejurarea că terenul este ocupat şi nu poate fi retrocedat în natură, au fost aplicate dispoziţiile art. ll alin. (8) din actul normativ menţionat.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel pârâţii Primarul Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti, susţinând că în mod greşit s-au acordat despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1.494 m.p., întrucât au mai fost acordate despăgubiri pentru aceeaşi suprafaţă şi în condiţiile Legii nr. 247/2005.
Apelanţii-pârâţi au mai criticat hotărârea tribunalului, deoarece a pus în discuţie calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite, deşi dispoziţia contestată le-a recunoscut această calitate, motivarea respingerii notificării făcând referire, doar la împrejurarea că pentru terenul ce formează obiectul litigiului de faţă, au mai fost acordate despăgubiri.
Au fost invocate critici referitoare la faptul că expertiza dispusă şi administrată în cauză trebuia să verifice şi să evalueze construcţia demolată, nu şi terenul.
Prin Decizia civilă nr. 72/A din 20 mai 2010, Curtea de Apel Piteşti a respins apelul declarat de pârâţi, păstrând soluţia şi motivarea instanţei de fond.
Astfel, instanţa de control judiciar a confirmat că un obiectiv distinct al expertizei administrată a fost verificarea terenului solicitat prin notificare, anume dacă acesta se identifică cu cel ce a format obiectul litigiului finalizat prin sentinţa civilă nr. 3223/2007 a Judecătoriei Piteşti.
Curtea de Apel a înlăturat această critică, reţinând că, referitor la terenul în suprafaţă de 1.494 m.p., acesta nu a făcut obiectul vreunei reconstituiri în baza legilor funciare şi nu face parte din suprafaţă de 51,75 ha, reconstituită conform sentinţei civile sus menţionate.
În ceea ce priveşte critica privind obiectivele la care trebuia să răspundă expertul, respectiv evaluarea construcţiei şi nu a terenului, instanţa de apel a arătat că pârâţii nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, care a elucidat acest obiectiv, astfel că, în lipsă acestora, în raport de prevederile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., ele nu mai pot fi formulate, concluziile raportului de expertiză fiind însuşite de apelanţi, de vreme ce nu au fost contestate.
Împotriva deciziei nr. 72/A din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs pârâţii Municipiul Piteşti şi Primarul Municipiului Piteşti, fără a motiva în drept calea extraordinară de atac.
În recurs, pârâţi realizează o succintă prezentare a situaţiei de fapt, cu referire la obiectul contestaţiei, la soluţia cuprinsă în dispoziţia din 23 februarie 2009 emisă de Primăria Municipiului Piteşti prin Primar, la conţinutul notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2011, fiind doar enunţate şi reiterate generic, fără a fi dezvoltate, criticile din apel referitoare la acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1.494 m.p.; la calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite, ce nu trebuia analizată de instanţe; la expertiza efectuată în cauză, care nu a verificat situaţia construcţiilor demolate, întrucât terenul nu a format obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001.
Din modul în care sunt redate aceste „critici", neîncadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., este de observat că, acestea nu se pot constitui într-o motivare, în accepţiunea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) teza finală C. proc. civ., deoarece, pe de o parte aceste motive nu sunt dezvoltate şi nu au un conţinut care să permită instanţei a le califica în drept, iar pe de altă parte, nu sunt indicate dispoziţiile legale care au fost încălcate de instanţă.
Potrivit textului procedural mai sus evocat, a motiva recursul presupune indicarea motivelor expuse prin raportare la criticile de nelegalitate cuprinse în cele 9 pct. ale art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, este de observat că, numai indicarea greşită a motivelor de recurs obligă instanţa la o încadrarea corectă a acestora, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Or, în ipoteza în care recurenţii nu au indicat care sunt aceste motive, în sensul formulării unor critici pertinente privind modul de judecată al instanţei, în funcţie de motivele invocate, nu se poate reţine în sarcina instanţei obligaţia de a realiza o încadrare a criticilor, dacă acestea nu îmbracă, prin conţinutul expunerii, o formă care să permită instanţei a le califica din punct de vedere al temeiului de drept.
Afirmaţiile cu caracter generic privind faptul că instanţa „nu a dat o interpretare corectă actelor, raportându-se la cererea de chemare în judecată şi la notificarea formulată de reclamanţi", ca şi aceea potrivit căreia „hotărârea instanţei este nelegală sub aspectul verificării şi interpretării actelor depuse de ambele părţi în vederea susţinerii legalităţii dispoziţiei contestate" sunt aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii, critica vizând o eventuală omisiune a instanţei de a analiza o probă hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, reglementată de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., fiind abrogată, astfel că nu mai poate forma obiect al examinării în recurs.
Aşa fiind, cum criticile pârâţilor nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate, expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâţi, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâţii Municipiul Piteşti prin Primar şi Primarul Municipiului Piteşti împotriva deciziei nr. 72/A din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3127/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3123/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
