ICCJ. Decizia nr. 3135/2011. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3135/2011
Dosar nr. 1427/1/2011
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială a fost admis recursul declarat de pârâta SC G. SRL împotriva Deciziei nr. 60/A-C din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost modificată decizia recurată în sensul că s-a admis apelul SC G. SRL împotriva Sentinţei nr. 362 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Vâlcea, secţia comercială de contencios administrativ, ce a fost schimbată în tot şi pe fond a fost respinsă acţiunea ca nefondată.
Împotriva acestei decizii SC O. SRL a formulat la data de 18 februarie 2011 cerere de revizuire fără a indica motivele de fapt şi de drept în susţinerea acesteia.
La termenul din data de 13 octombrie 2011 intimata SC G. SRL a invocat excepţiile lipsei calităţii de reprezentant a avocatului D.C.R., semnatar al cererii de revizuire şi excepţia nemotivării cererii de revizuire.
Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., a luat în examinare excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului D.C.R. având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea excepţiei nemotivării cererii de revizuire şi a reţinut:
Împotriva Deciziei nr. 233 din 20 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială SC O. SRL a formulat la data de 18 februarie 2011 cerere de revizuire semnată de avocat D.C.R. cu împuternicire avocaţială aflată la fila 2, dosar de revizuire, acordată de fostul administrator O.C.E.
Conform Adresei nr. 23212 din 6 octombrie 2011 a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin care sunt comunicate informaţii referitoare la SC O. SRL, apare cât se poate de evident că, la data de 5 iunie 2009 a fost numit administrator al societăţii O.D., iar conform specimenului de semnătură depus cu această adresă, fila 26 dosar de revizuire, împuternicirea avocaţială a fost semnată de fostul administrator al societăţii O.C.E.
Astfel, se constată că faţă de data introducerii cererii de revizuire 18 februarie 2011, când administratorul societăţii era O.D., mandatul acordat avocatului D.C.R. pentru promovarea căii extraordinare de retractare, ce a fost acordat de fostul administrator O.D.E, este nul.
În acest context, urmează a fi dată eficienţă dispoziţiilor art. 161 C. proc. civ., care stabilesc că atunci când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu al drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, iar când aceste lipsuri nu se împlinesc, va anula cererea.
Pentru aceste raţiuni, urmează a anula cererea de revizuire formulată de SC O. SRL împotriva Deciziei nr. 233 din 20 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială pe considerentul că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 161 C. proc. civ., pentru lipsa calităţii de reprezentant a avocatului D.C.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează cererea de revizuire formulată de revizuenta SC O. SRL împotriva Deciziei nr. 233 din 20 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, pentru lipsa calităţii de reprezentant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3136/2011. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 3132/2011. Civil. Suspendare provizorie a... → |
---|